marți, 30 iulie 2024

***

 Trec vremile

(de Vasile Voiculescu)


"Trec vremile... ca niște ape

Și fața lumilor o spală...

Se luptă sufletul să scape

Din furtunoasa-nvălmășeală

Și din șuvoaiele de apă.


Ca-n încleștarea agoniei 

S-afunda iar și iar se suie.

Izbește-n porțile veciei,

Dar taina nimeni nu-i să-i spuie,

Și iar s-afundă... și se suie!


Amintirea

(de Vasile Voiculescu)


Cum s-a trecut, plăpândă, amintirea

Iubirii noastre, tocmai ca o floare

Ce-ntr-un pahar își plânge strălucirea

Uitată-n colțul mesei, unde moare.


Nu-i nimeni în odaia tânjitoare.

Oglinda-n podini și-a holbat privirea.

Perdele lungi țin calea către soare...

Păianjenii și-au întrerupt urzirea.


Privindu-se în cupă ofilite,

Din miezul veșted foile mâhnite

Se rup, treptat, cu-o mută iroseală,


Picând domol în umbra liniștită...

Și floarea amintirii, părăsită,

Se scutură petală cu petală


În apa vremii veche și clocită."


Singurătatea

(de Vasile Voiculescu)


Adorm adânc Bucegii, și Noaptea-i netezește,

Pe tâmplele lor arse, cu mâinile-amândouă.

Sclipesc pe frunți golașe, ce somnul umezește,

Broboane mari de rouă.


Doar văile-aburite huiesc fără-ncetare

Și dârele de ceață, ca niște șerpi, la poale

Se duc pe nesimțite și curg în depărtare

Cu apele la vale.


Atunci Singurătatea se scoală-ngândurată

Și umblă, visătoare, pe streșini de-nălțime.

Stă ceasuri neclintită, de-o stânca răzimată,

Și câtă-n adâncime.


Dă drumul unei pietre și-ascultă-ncremenită,

Cum bubuie-n adâncuri până nu se mai aude,

Cu fața-n sus pe urmă se-ntinde, aiurită,

În ierburile ude.


Se uită lung la stele cum ard nălucitoare...

Ascultă-n fund molifții vibrând ca niște clape.

Pe ceruri trece luna, plutind strălucitoare,

Ca lebăda pe ape.


Așa își duce veghea pe culme sus, deșteaptă,

Și de urât tot timpul ea singură își ține...

Din când în când tresare și șade... parc-așteaptă

Dar, nimenea nu vine!"


Iubire îmbătrânită

(de Vasile Voiculescu)


De vreme ce iubirea, bătrână slăbănoagă,

Își ia de-acum toiagul și pleacă-ncet spre schit,

Cu silă smulge-i floarea ce-n mâna ei se roagă

Și țăndări fă oglinda în care s-a privit;


Sfâșie-i lung hlamida, despoaie-o de inele

Și-i zvârle-n foc condurii cu aur la călcâi.

Ucide-n cuib perechea de sure turturele

Ce v-a-ngânat sărutul în zilele dintâi;


Dar lasă-i amintirea cu miros trist de ceară:

Când va veghea în miezul tăcerii din chilii

La iezere de apă cu negură și seară,

Din sloiul ei să-și toarne urâtului făclii."


Durerea

(de Vasile Voiculescu)


"Oprită să se urce în Ceruri vreodată,

Durerea n-are aripi, să-și facă vânt,

Ci calcă, peste lespezi încovoiată,

Înger pururi încătușat de pământ.

 

Adâncu-i glas n-ajunge la stele...

Brațele-i vântură cenușă și lut,

Presărându-le peste răni grele.

Dar Domnul a ales-o de la-nceput.

 

În ochii ei lucește, încă neînțeleasă,

Lumina, semnul Lui izbăvitor,

Și a pus-o mai presus, craiasă

Și pildă, îngerilor tuturor.


Ea nu știe... Dar când somnul o doboară,

În miezul nopții și-al tăcerii,

Marii îngeri pe pământ coboară

Și se pleacă de sărută picioarele durerii."


Opera lui Vasile Voiculescu oglindește și astăzi lumina sufletului său, arătând totodată dorul nesfârșit de Dumnezeu și rodul bogat al rugăciunii inimii.

(Irina Ursachi)

„Doamne


În vârful copacului tău sunt o floare…

Pe cea mai înaltă ramură a lumii

Mă legăn în talazul de azur și soare

Slavă Ție că n-am rămas în temnița humii,

Ci slobodă, spre cer, înfloritoare

Inima mea nu mai întârzie:

Zbucnește afară în limpezi petale

Să lege rod trainic, bob de poezie

Hrană zburătoarelor împărăției Tale

Petala mi-e cu aripa rudă

Miresme, cântec gata s-audă.

Zâmbesc sub luceafăr visările-mi grele,

Beau apele lumii, se umflă în ele

Păunii nopții cu cozile-n stele.


… Scuturați-mă vânturi mlădii ori haine,

Singură moartea e dincolo de fire

Prăpastie cu adânc de fericire.

Furtuna extazului mă va urca, poate,

Peste vămile și stavilele toate,

Într-o pală de parfum, Doamne, până la Tine.

Cerul arunce-m i înapoi jos, ruina,

Pururea mărire Ție:

Floarea căzută din împărăție

A văzut Cerul și Ți-a sărutat lumina.”


Câteva minute de poezie....

***

 Pentru aduceri aminte....


Câteva informații legate de implementarea sistemului de agricultură biologică!

De fapt este cea mai grea problemă...partea cu efortul financiar care trebuie avut în vedere încă de la început, sigur după ce s-au pus bazele (prezentate în alte postări).

Mașinile de tractat din parcul de mașini trebuie folosite numai dacă intră în categoria celor cu impact scăzut asupra mediului, scopul principal fiind reducerea la minim a caracteristicilor motoarelor termice care funcționează cu carburanți fosili:

*reducerea monoxidului de carbon (CO);

*reducerea hidrocarburilor non arse (HC);

*reducerea oxizilor de azot (NOx);

*reducerea particulelor în suspensie (Particole Matter PM), ș.a..

Există diferite soluții tehnice pentru reducerea substanțelor nocive:

*SCR (Selective Catalityc Reduction) sau Reducerea catalitică selectivă;

*EGR (Exaust Gas Recurcilation) sau Recircularea gazelor de eșapament;

*DOC (Diesel Oxidation Catalyst), un catalizator care transformă elementele nocive din gazele de eșapament precum CO cu O2 disponibil  în CO2, care devine mai puțin nociv pentru mediu;

*DPF (Diesel Particulate Filter), un dispozitiv pentru îndepărtarea particulelor diesel sau funinginea din gazele de eșapament), ș.a..

Sunt în desfășurare experimente pentru alimentarea tractoarelor cu biogaz, această cale ar trebui să fie în vârful opțiunilor tuturor întreprinderilor agricole sustenabile  unde există o instalație proprie de biogaz.

Un alt combustibil care costituie o alternativă viitoare este metanul (în timp fermierii după atâtea investiții și experiențe vor apela la deșeuri existente în ferme și prin bio-regenerare își vor putea produce biometan - carburant natural cu un profil CO2 egal cu zero, care oferă reducerea  cu 80% a emisiilor totale.

Gândind spre viitorul apropiat, Domnul Paolo Barchetta ne spune: "În vederea unei sensibilizări tot mai mari, mă gândesc că în viitor se va putea obține și un avantaj economic recunoscut în noul PAC 2023 - 2030, având de câștigat tot mai mulți producători care vor respecta normele referitoare la mediul înconjurător,  asociate cu practici ecologice sustenabile în avantajul mediului și a sănătății materiilor prime produse."

Trecerea de la agricultura convențională la cea biologică nu e simplă din punct de vedere a dotării, utilajele sunt asemenea celor utilizate în sistemul NO-TILL, desigur achiziționarea utilajelor fiind în funcție de putere financiară de care se dispune, cu mențiunea că pot fi păstrate și folosite plugurile, grapele cu discuri și combinatoarele în caz că ar fi nevoie pentru rezolvare unor situații neplăcute.

* Primele lucrări vor avea ca scop decompactarea solului, ridicându-l, împrăștiindu-l și oxigenându-l la o adâncime maximă de 500 - 600 mm, fără a fi mișcat,  ca și resturile vegetale rămase de la cultura precedentă, doar despicându-l în adâncime;

* Mulcirea cu resturile vegetale are rolul de a controla iradierea solară directă, împiedicând eroziunea provocată de vânt sau ploi puternice;

* Însămânțarea stratului de acoperire (Cover Crop) precedată de a doua lucrare superficială de mărunțire a resturilor vegetale, care ar putea fi efectuate concomitent prin amplasarea unui rezervor cu semințe, viteza de lucru și puterea tractoarelor fiind bine calculată.

Aceștia ar fi pașii de pregătire a terenului pentru culturile de toamnă sau alte cereale semănate în primăvară. 

Pentru culturile de primăvară (floarea soarelui, porumb, soia în rânduri rare) trebuie să existe utilaje capabile să semene direct în culturile de acoperire, deci în masa verde a covorului vegetal, în timp ce pentru culturile de primăvară semănate în rânduri dese (rapiță, soia, grâu de primăvară,  mazăre,  in) sunt deja în dotare echipamentele de mașini necesare.

Înainte de însămânțare este necesară "culcarea" culturii de acoperire cu un utilaj numit "Crimper", care la trecerea lui "calcă" cultura verde de acoperire, împiedicând-o să se ridice, facilitând astfel Însămânțarea directă.

După semănat,  pentru toate culturile (de toamnă sau primăvară) este necesar, chiar obligatoriu,  dotarea cu un utilaj pentru spargerea crustei, care în afară de aerisirea solului distruge și o mare parte din buruieni cât sunt încă mici.

Greu, dar se poate!

În județul Timiș există deja o fermă de 2500 ha, care respectă toate standardele agriculturii ecologice.

Sigur, nu de azi pe mâine,  implementarea primelor măsuri a început în anul 2006.

Imagini: din "AGRICULTURA BIOLOGICĂ,  vol I.

Informații cuprinse în "AGRICULTURA BIOLOGICĂ", vol I, Editura MONDO BIO,  2023.

Autor Paolo Barchetta 

Mulțumesc pentru amabilitatea de a-mi dărui cele două volume!

***

 Ziua IMNULUI NAȚIONAL!

"Deșteaptă-te, române, din somnul cel moarte,

În care te-adânciră barbarii de tirani!

Acum ori niciodată croiește-ți altă soartă,

La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani!


Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine,

Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;

Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,

Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!


Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman.

Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume

Triumfător în lupte, un nume de Traian!


Priviți, mărețe umbre, Mihai, Stefan, Corvine,

Româna națiune, ai voștri strănepoți,

Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,

"Viață-n libertate ori moarte!" strigă toți.


Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate

Și oarba neunire la Milcov și Carpați!

Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,

Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!

     

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare

Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori,

Și blastămă cu lacrămi în ochi pe orișicare,

În astfel de pericul s-ar face vânzători!

     

De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,

Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,

Când patria sau mama, cu inima duioasă,

Va cere ca să trecem prin sabie și foc!

     

N-ajunse iataganul barbarei semilune,

A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;

Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,

Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

     

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,

Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;

Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,

Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!

     

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată

Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!

Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată

Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!

     

Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,

Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.

Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost' pământ!"


Părinții” Imnului Național:

* Imnul Național pe care-l cântăm azi a fost compus de Anton Pann (n. 1797 – d. 1854). Acesta a fost poet, publicist, compozitor și profesor de muzică religioasă și provenea dintr-o familie modestă din Bulgaria. E ciudat cum un om din altă țară ne-a compus nouă imnul, nu? Ei bine, se spune că Anton Pann a învățat limba română în perioada 1806 – 1812, când familia lui a locuit în Basarabia, iar el a făcut parte din corul bisericii din Chișinău. În 1812 el s-a mutat la București, acolo unde a cântat în cadrul altei biserici și a și studiat la Școala lui Petru Efesiul.

* Versurile imnului au fost scrise de Andrei Mureșanu (n. 1816 – d. 1863). Acesta s-a născut la Bistrița și a provenit tot dintr-o familie modestă, de la țară. În ceea ce privește educația, Andrei Mureșanu a studiat filozofia și teologia la Blaj, iar începând cu 1838 a fost profesor la Brașov. Primele lui poezii publicate s-au regăsit în revista „Foaia pentru minte, inimă și literatură”. Una dintre ele este „Răsunet”, cea care și-a schimbat ulterior numele în „Deșteaptă-te române”. Poetul a scris aceste versuri în timpul Revoluției din 1848 pentru a-i încuraja pe oameni.

❤️💛💙

***

 "ÌN ȚARA MEA – de Ion Pribeagu


În țara mea sunt văi și munți și flori,

Și diamante,

Și sunt sticleți atât de mulți în capete savante!

Poeții ritmului sărac slăvesc albastrul zării,

Și crește-atât de mult spanac pe lanurile țării.


În țara mea sunt tei și plopi,

Și zarea-i diafană,

Și-n țara mea jandarmi și popi iau lefuri de pomană;

Și-n țara mea sunt flori de myrt,

Principiu sau idee,

Sunt vorbe de păstrat în spirt, expuse prin muzee.


Din larg de crânguri vin zefiri și tuturor dau veste

Ca-n țara mea sunt trandafiri și fete

Ca-n poveste,

Idile nasc și se desfac subt luminiș de lună,

În țara mea onoarea-i fleac și dragostea

Minciună.


Și-n țara mea sunt mulți părinți ce plâng morminte

Multe

Și pribegesc scrâșniri din dinți

Dar cine să le-asculte,

Când e minciuna pe amvon și nedreptatea-i lege,

Când guvernanții-s de carton

Și nepăsarea Rege?"

<Ion Pribeagu>


"Balada omului însurat"


Foaie verde ca gulia,

Grea e nene căsnicia.

Fiindcă n-ai un ceas, mai Stroie,

Să respiri și tu în voie. 

N-ai o clipă pentru tine,

Ca să spui: - Îmi pare bine !

Să sorbi vinului dulceața 

Și să spui: - Frumoasă-i viata !


N-ai tu chinurile tale...

Șapte mii de angarale ?

În politică te sapă,

La birou, rivalii crapă.

În oraș, alt chin te-apasă

Și când vii și tu acasă,

Soața-ntoarce filele

Și-ți mănâncă zilele.


Parcă-i pusă așa-ntr-o doară 

Zi și noapte să-ți tot ceară.

Toata vremea, vrei nu vrei,

Să stai la cheremul ei.

Cu o vorbă să te-mpungă,

Cât îi dai, să nu-i ajungă 

Și un singur țel să ai,

Ea să ceară, tu să dai.


Nici n-apuci ca să te scoli

Că s-au dus vreo zece poli.

Lapte, pâine, zarzavat...

Și apoi, când te-ai sculat,


Îți pretinde pe-ndelete,

De salată, de cotlete,

Tocatură, foi de vitză,

Carne de purcel, costitză,

Untdelemn, zahar și sare,

Și untură și cicoare,

Și măsline și cafea,

Dar-ar dracii-n ea să dea.


Pătlăgele și ardei,

Dar-ar dracii-n capul ei.

Și faină și cârnați,

Să mă sece la ficați.


Și păstrăvi de la Bothoci,

Să-mi mănânce din borjoci.

Și homari și mandarine,

Ca să crape fierea-n mine.

Și pastrugă din Rusia,

Să m-apuce apoplexia.

Și la masă, Doamne-iartă,

Cum să nu se iște ceartă ?


Când blestemi de la-nceput

Ceasu-n care te-ai născut.

Marinata e sărată,

Tocănița-i afumată,

Ciorba n-are nici un gust,

Carnea-i cu miros de must,

Fripturica parcă-i arsă,

Varza-i râncedă și stoarsă,


Peștele-i cu solzii moi

Și miroase a butoi,

Pipota-i de gelatină 

Și miroase-a criolină,

Și un piept și ficățelul

Le-a furat din raft cățelul. 


Nici măcar noaptea în somn

N-ai noroc, stimate domn.

Cum să-ți pară viața roză 

Când alături e-o batoza ?

Ce-n răstimpuri, d-un capritz

Mai trântește și-un mic partz.


Foaie verde, foaie lată,

Se întâmplă câteodată...

Vii târziu și din senin,

Simte că miroși a vin.


Geaba-ți este tot talentul.

Fă-ți degrabă testamentul,

Că nu-ți iartă 

Și te ceartă...

- Tu petreci și nici nu-ți pasă 

Și mă ții închisă-n casă.

D-aia am bărbat Ioane,

Numai să-ți prepar jamboane ?


Să-ți cos nasturi la halat

Și să-ți dau dulceața-n pat ?

Mocofan fără rușine 

Ce te alegai de mine

Mai flămând decât toti lupii

Să te las să-mi dai un pupi ?


Patru inși m-au vrut soție 

Iar eu proasta m-am dat ție !

Ce spunea-i, ca ești titrat ?

Ca ai rude... deputat ?

Cică-i deputat, rahat !

Un pârlit de avocat !


Neam de cioflingar zevzec,

Sor-ta n-a fugit cu-n grec,

Iară văru-tu Ilie

Nu-i ș-acum în pușcărie ?

Ce familie, ce scula...

Așa cap, așa căciulă !


Dacă vii-ntr-o noapte acasă 

Și nevasta-ta, duioasă

De pe haina-ți, nu știu cum

Simte-o dâră de parfum...


Se ridică despletită 

Și c-o mască găurită

Ce și-a pus-o în obraz

Te întreabă cu necaz:


- Pui de bou cu cap de curcă,

Iar ai fost la o mazurcă ?

Și-mi ridică frăţioare,

Toată casa în picoare.


Pe Lenuța, pe Bibilica,

Pe Tuluca, pe Tibica,

Și pe Iulis de pe vatră 

Și pe Hector care latră.


Și să-mi facă viața acră,

Școala și pe mama soacră.

S-amândouă încep Ioane:

- Mi-ai mâncat zestrea, golane !


Arde-te-ar în foc de viu,

Să te-neci în Cișmigiu !

Mi-ai nenorocit copilu`

I-ai făcut praf sexapilu`

Ș-acum vii acasă beat ?

Ești bărbat sau ești rahat ?


Popândău cu cap de linte,

Toți ți-au luat-o înainte !

Ptiu ! Să n-am parte de-atâta,

Nici de tine, nici de măta!


D-aia zic că n-ai mai Stroie,

Clipe să respri în voie,

Că nevasta stă ca scaiu`

Să-ți înveninează traiu`.


Cum deabia deschide ochii,

Cere bani și cere rochii,

Cere sufletu` din tine

Că n-ai timp să spui în fine

Nici la prânz, nici dimineață:

- Fratilor, frumoasă-i viața !

<Ion Pribeagu >


"ODA PROȘTILOR"

Motto:

_Cu prostul care n-are şcoală

Te lupţi puţin şi-ai câştigat.

Dar duci o luptă colosală

Cu prostul care are şcoală! _


De-ar fi să-i luăm pe toţi la rând,

Şi actualii, dar şi foştii,

Cei mai deştepţi de pe Pământ

Au fost întotdeauna… PROŞTII.


Nu te ruga la ursitoare

Să-ţi facă-n viaţa ta vreun rost,

Mai bine urlă-n gura mare :

„Iubite Doamne, fă-mă… PROST!”


De ce să tragi ca la galeră,

Să-nveţi atâtea fără rost,

De vrei să faci o carieră,

Ajunge numai să fii… PROST.


În lumea asta cu de toate,

Unde se-nvaţă contra cost,

Păcat că nici o facultate

Nu dă şi diploma de… PROST.


Avem impozite cu carul,

Dar înotăm în sărăcie

şi ce buget ar avea statul

Dintr-un impozit pe… PROSTIE…


Ei sunt ca iarba, cu duiumul,

Să nu-i jigneşti, să nu-i împroşti !

O, Doamne, de ne-ar creşte grâul

Cum cresc recoltele de… PROŞTI.


Si-n lumea asta răsturnată,

Unde cei strâmbi sunt cei mai drepţi,

Savanţii noştri mor de foame

Și numai PROŞTII sunt deştepţi."


Gheorghiu-Dej s-a amuzat când a citit în şedinţa Biroului Politic al Partidului. ‘Oda proștilor’ de Pribeagu. Râdeau şi Maurer, şi Drăghici, şi Apostol. Numai Iosif Chişinevschi avea o mutră amară.

„Mă, tu de ce nu râzi?”, l-a întrebat Dej. „E un duşman al ţării, acest Pribeagu”, a răspuns Chişinevschi. „Mă, ce fel de ovrei eşti, când n-ai pic de umor?”, s-a amuzat Dej.

Şi i-a aprobat lui Pribeagu plecarea.


"Necunoscuta care se vindea"


N-a vrut să-mi spună-n prima zi cine era,

Dar fiindcă ea aflase cine sunt -

Poetul poreclit "Fluieră-vânt" -

Şi fiindcă mă ruga stăruitor

Să-i fiu şi eu, din când în când, cumpărător,

Sinceritatea ei m-a-nduioşat

Şi-n cadrul preţului fixat -

Un preţ absurd,

Ridicul

Şi meschin,

Cu care-aş fi băut un kilogram de vin -

M-am îmbătat de gura ei

Şi-am adormit

Pe laurii idilelor lui Teocrit...

Dar vai!...

Necunoscuta se vindea

Nu numai mie, dar şi altora!...

Şi-azi un ciocoi,

Iar mâine un calic

O cumpărau la fel - mai pe nimic -

Căci ea - flămândă veşnic - se grăbea

Să-şi vândă gura dulce ca la tarapana!...

Eu singur doar nu m-am sfiit să-i spun

Că-s gata să-i ofer un preţ mai bun -

Dar cum îi luase mintea Dumnezeu,

Necunoscuta s-a spălat pe mâini cu preţul meu...

Şi-atunci -

De teamă să n-o bat,

Sau s-o ucid

Şi s-o ascund sub pat -

Deşi-o iubeam, am renunţat la ea

Şi n-am mai vrut să ştiu cine era!...

Dar într-o zi cu ploaie şi cu vânt,

Necunoscuta care se vindea,

S-a dat la fund

Şi-a dispărut...

Şi nimeni n-a mai întrebat de ea

De când intrase, parcă, în pământ,

Cu numele-i mereu necunoscut...

Şi totuşi, Eu

Am întâlnit-o iar,

Dar nu ca altădată, pe trotuar,

La cafenea,

Sau în tramvai...

Am regăsit-o-n ziua de-ntâi de mai,

Ascunsă de un sfert de veac într-un sertar,

În care sta de veghe cuminte,

Şi-aştepta

O zi să-mi mai aduc aminte şi de ea!...

Dar ce păcat

Că regăsirea ei m-a-ndurerat...

Şi-n loc s-o mai sărut -

Cum aş fi vrut -

Am început să plâng cu-adevărat!...

Necunoscuta care se vindea

De data asta, nu mai era Ea -

Era doar vechea ei forografie,

Pe care mi-o dăduse numai mie!...

Şi-acum,

Cred c-aţi ghicit cine era

Necunoscuta care se vindea...

Era chiar tinereţea mea!..."

<Ion Minulescu >


"Din viață"

Mi-a bătut în poartă Fericirea

intrând în curte m-a strigat.

Eram dus alături cu iubirea.

A-nchis poarta iute şi-a plecat.


Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.

A intrat, a stat sub pomii goi.

N-a văzut pe nimeni să-i vorbească

Şi-a plecat grăbită înapoi.


Într-o seară, luminând pe stradă,

Mi-a bătut şi Steaua mea — de sus

Tot aşa, eram plecat aproape,

Şi-a strâns fusta-n mână şi s-a dus.


Mi-a bătut în poartă şi Necazul.

Eram dus departe. Liniştit,

S-a întins pe ţolul de la uşă

Şi m-a aşteptat până-am venit."

<Virgil Carianopol>


"Murim și noi"


"Cu fiecare dintre cei

De care moartea ne desparte,

Murim şi noi – lăsând o parte

În fiecare dintre ei ...


Imagini ... gânduri ... doruri ... vise

Adorm în stinsele priviri,

Un cer întreg de amintiri

În pleoapele pe veci închise ..."

<Victor Eftimiu>


Minutul de poezie. ....

0***

 "ÌN ȚARA MEA – de Ion Pribeagu


În țara mea sunt văi și munți și flori,

Și diamante,

Și sunt sticleți atât de mulți în capete savante!

Poeții ritmului sărac slăvesc albastrul zării,

Și crește-atât de mult spanac pe lanurile țării.


În țara mea sunt tei și plopi,

Și zarea-i diafană,

Și-n țara mea jandarmi și popi iau lefuri de pomană;

Și-n țara mea sunt flori de myrt,

Principiu sau idee,

Sunt vorbe de păstrat în spirt, expuse prin muzee.


Din larg de crânguri vin zefiri și tuturor dau veste

Ca-n țara mea sunt trandafiri și fete

Ca-n poveste,

Idile nasc și se desfac subt luminiș de lună,

În țara mea onoarea-i fleac și dragostea

Minciună.


Și-n țara mea sunt mulți părinți ce plâng morminte

Multe

Și pribegesc scrâșniri din dinți

Dar cine să le-asculte,

Când e minciuna pe amvon și nedreptatea-i lege,

Când guvernanții-s de carton

Și nepăsarea Rege?"

<Ion Pribeagu>


"Balada omului însurat"


Foaie verde ca gulia,

Grea e nene căsnicia.

Fiindcă n-ai un ceas, mai Stroie,

Să respiri și tu în voie. 

N-ai o clipă pentru tine,

Ca să spui: - Îmi pare bine !

Să sorbi vinului dulceața 

Și să spui: - Frumoasă-i viata !


N-ai tu chinurile tale...

Șapte mii de angarale ?

În politică te sapă,

La birou, rivalii crapă.

În oraș, alt chin te-apasă

Și când vii și tu acasă,

Soața-ntoarce filele

Și-ți mănâncă zilele.


Parcă-i pusă așa-ntr-o doară 

Zi și noapte să-ți tot ceară.

Toata vremea, vrei nu vrei,

Să stai la cheremul ei.

Cu o vorbă să te-mpungă,

Cât îi dai, să nu-i ajungă 

Și un singur țel să ai,

Ea să ceară, tu să dai.


Nici n-apuci ca să te scoli

Că s-au dus vreo zece poli.

Lapte, pâine, zarzavat...

Și apoi, când te-ai sculat,


Îți pretinde pe-ndelete,

De salată, de cotlete,

Tocatură, foi de vitză,

Carne de purcel, costitză,

Untdelemn, zahar și sare,

Și untură și cicoare,

Și măsline și cafea,

Dar-ar dracii-n ea să dea.


Pătlăgele și ardei,

Dar-ar dracii-n capul ei.

Și faină și cârnați,

Să mă sece la ficați.


Și păstrăvi de la Bothoci,

Să-mi mănânce din borjoci.

Și homari și mandarine,

Ca să crape fierea-n mine.

Și pastrugă din Rusia,

Să m-apuce apoplexia.

Și la masă, Doamne-iartă,

Cum să nu se iște ceartă ?


Când blestemi de la-nceput

Ceasu-n care te-ai născut.

Marinata e sărată,

Tocănița-i afumată,

Ciorba n-are nici un gust,

Carnea-i cu miros de must,

Fripturica parcă-i arsă,

Varza-i râncedă și stoarsă,


Peștele-i cu solzii moi

Și miroase a butoi,

Pipota-i de gelatină 

Și miroase-a criolină,

Și un piept și ficățelul

Le-a furat din raft cățelul. 


Nici măcar noaptea în somn

N-ai noroc, stimate domn.

Cum să-ți pară viața roză 

Când alături e-o batoza ?

Ce-n răstimpuri, d-un capritz

Mai trântește și-un mic partz.


Foaie verde, foaie lată,

Se întâmplă câteodată...

Vii târziu și din senin,

Simte că miroși a vin.


Geaba-ți este tot talentul.

Fă-ți degrabă testamentul,

Că nu-ți iartă 

Și te ceartă...

- Tu petreci și nici nu-ți pasă 

Și mă ții închisă-n casă.

D-aia am bărbat Ioane,

Numai să-ți prepar jamboane ?


Să-ți cos nasturi la halat

Și să-ți dau dulceața-n pat ?

Mocofan fără rușine 

Ce te alegai de mine

Mai flămând decât toti lupii

Să te las să-mi dai un pupi ?


Patru inși m-au vrut soție 

Iar eu proasta m-am dat ție !

Ce spunea-i, ca ești titrat ?

Ca ai rude... deputat ?

Cică-i deputat, rahat !

Un pârlit de avocat !


Neam de cioflingar zevzec,

Sor-ta n-a fugit cu-n grec,

Iară văru-tu Ilie

Nu-i ș-acum în pușcărie ?

Ce familie, ce scula...

Așa cap, așa căciulă !


Dacă vii-ntr-o noapte acasă 

Și nevasta-ta, duioasă

De pe haina-ți, nu știu cum

Simte-o dâră de parfum...


Se ridică despletită 

Și c-o mască găurită

Ce și-a pus-o în obraz

Te întreabă cu necaz:


- Pui de bou cu cap de curcă,

Iar ai fost la o mazurcă ?

Și-mi ridică frăţioare,

Toată casa în picoare.


Pe Lenuța, pe Bibilica,

Pe Tuluca, pe Tibica,

Și pe Iulis de pe vatră 

Și pe Hector care latră.


Și să-mi facă viața acră,

Școala și pe mama soacră.

S-amândouă încep Ioane:

- Mi-ai mâncat zestrea, golane !


Arde-te-ar în foc de viu,

Să te-neci în Cișmigiu !

Mi-ai nenorocit copilu`

I-ai făcut praf sexapilu`

Ș-acum vii acasă beat ?

Ești bărbat sau ești rahat ?


Popândău cu cap de linte,

Toți ți-au luat-o înainte !

Ptiu ! Să n-am parte de-atâta,

Nici de tine, nici de măta!


D-aia zic că n-ai mai Stroie,

Clipe să respri în voie,

Că nevasta stă ca scaiu`

Să-ți înveninează traiu`.


Cum deabia deschide ochii,

Cere bani și cere rochii,

Cere sufletu` din tine

Că n-ai timp să spui în fine

Nici la prânz, nici dimineață:

- Fratilor, frumoasă-i viața !

<Ion Pribeagu >


"ODA PROȘTILOR"

Motto:

_Cu prostul care n-are şcoală

Te lupţi puţin şi-ai câştigat.

Dar duci o luptă colosală

Cu prostul care are şcoală! _


De-ar fi să-i luăm pe toţi la rând,

Şi actualii, dar şi foştii,

Cei mai deştepţi de pe Pământ

Au fost întotdeauna… PROŞTII.


Nu te ruga la ursitoare

Să-ţi facă-n viaţa ta vreun rost,

Mai bine urlă-n gura mare :

„Iubite Doamne, fă-mă… PROST!”


De ce să tragi ca la galeră,

Să-nveţi atâtea fără rost,

De vrei să faci o carieră,

Ajunge numai să fii… PROST.


În lumea asta cu de toate,

Unde se-nvaţă contra cost,

Păcat că nici o facultate

Nu dă şi diploma de… PROST.


Avem impozite cu carul,

Dar înotăm în sărăcie

şi ce buget ar avea statul

Dintr-un impozit pe… PROSTIE…


Ei sunt ca iarba, cu duiumul,

Să nu-i jigneşti, să nu-i împroşti !

O, Doamne, de ne-ar creşte grâul

Cum cresc recoltele de… PROŞTI.


Si-n lumea asta răsturnată,

Unde cei strâmbi sunt cei mai drepţi,

Savanţii noştri mor de foame

Și numai PROŞTII sunt deştepţi."


Gheorghiu-Dej s-a amuzat când a citit în şedinţa Biroului Politic al Partidului. ‘Oda proștilor’ de Pribeagu. Râdeau şi Maurer, şi Drăghici, şi Apostol. Numai Iosif Chişinevschi avea o mutră amară.

„Mă, tu de ce nu râzi?”, l-a întrebat Dej. „E un duşman al ţării, acest Pribeagu”, a răspuns Chişinevschi. „Mă, ce fel de ovrei eşti, când n-ai pic de umor?”, s-a amuzat Dej.

Şi i-a aprobat lui Pribeagu plecarea.


"Necunoscuta care se vindea"


N-a vrut să-mi spună-n prima zi cine era,

Dar fiindcă ea aflase cine sunt -

Poetul poreclit "Fluieră-vânt" -

Şi fiindcă mă ruga stăruitor

Să-i fiu şi eu, din când în când, cumpărător,

Sinceritatea ei m-a-nduioşat

Şi-n cadrul preţului fixat -

Un preţ absurd,

Ridicul

Şi meschin,

Cu care-aş fi băut un kilogram de vin -

M-am îmbătat de gura ei

Şi-am adormit

Pe laurii idilelor lui Teocrit...

Dar vai!...

Necunoscuta se vindea

Nu numai mie, dar şi altora!...

Şi-azi un ciocoi,

Iar mâine un calic

O cumpărau la fel - mai pe nimic -

Căci ea - flămândă veşnic - se grăbea

Să-şi vândă gura dulce ca la tarapana!...

Eu singur doar nu m-am sfiit să-i spun

Că-s gata să-i ofer un preţ mai bun -

Dar cum îi luase mintea Dumnezeu,

Necunoscuta s-a spălat pe mâini cu preţul meu...

Şi-atunci -

De teamă să n-o bat,

Sau s-o ucid

Şi s-o ascund sub pat -

Deşi-o iubeam, am renunţat la ea

Şi n-am mai vrut să ştiu cine era!...

Dar într-o zi cu ploaie şi cu vânt,

Necunoscuta care se vindea,

S-a dat la fund

Şi-a dispărut...

Şi nimeni n-a mai întrebat de ea

De când intrase, parcă, în pământ,

Cu numele-i mereu necunoscut...

Şi totuşi, Eu

Am întâlnit-o iar,

Dar nu ca altădată, pe trotuar,

La cafenea,

Sau în tramvai...

Am regăsit-o-n ziua de-ntâi de mai,

Ascunsă de un sfert de veac într-un sertar,

În care sta de veghe cuminte,

Şi-aştepta

O zi să-mi mai aduc aminte şi de ea!...

Dar ce păcat

Că regăsirea ei m-a-ndurerat...

Şi-n loc s-o mai sărut -

Cum aş fi vrut -

Am început să plâng cu-adevărat!...

Necunoscuta care se vindea

De data asta, nu mai era Ea -

Era doar vechea ei forografie,

Pe care mi-o dăduse numai mie!...

Şi-acum,

Cred c-aţi ghicit cine era

Necunoscuta care se vindea...

Era chiar tinereţea mea!..."

<Ion Minulescu >


"Din viață"

Mi-a bătut în poartă Fericirea

intrând în curte m-a strigat.

Eram dus alături cu iubirea.

A-nchis poarta iute şi-a plecat.


Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.

A intrat, a stat sub pomii goi.

N-a văzut pe nimeni să-i vorbească

Şi-a plecat grăbită înapoi.


Într-o seară, luminând pe stradă,

Mi-a bătut şi Steaua mea — de sus

Tot aşa, eram plecat aproape,

Şi-a strâns fusta-n mână şi s-a dus.


Mi-a bătut în poartă şi Necazul.

Eram dus departe. Liniştit,

S-a întins pe ţolul de la uşă

Şi m-a aşteptat până-am venit."

<Virgil Carianopol>


"Murim și noi"


"Cu fiecare dintre cei

De care moartea ne desparte,

Murim şi noi – lăsând o parte

În fiecare dintre ei ...


Imagini ... gânduri ... doruri ... vise

Adorm în stinsele priviri,

Un cer întreg de amintiri

În pleoapele pe veci închise ..."

<Victor Eftimiu>


Minutul de poezie. ....

😁😁😁

 Scrisoare din tabara

"Draga mami şi tati, Ghidul nostru ne-a spus sa scriem acasa ca poate ati vazut la televizor inundatia şi sunteti ingrijorati. Suntem bine. Apa a luat doar un cort şi doi saci de dormit. Din fericire, nimeni nu s -a inecat pentru ca eram toti pe munte şi il cautam pe Cristi. A, da, sun-o pe mama lui Cristi şi spune-i ca totul e bine. Cristi nu poate scrie pentru ca si-a rupt mana. Am mers şi eu cu unul dintre jeep-urile Salvamont. A fost super. Nu l-am fi gasit niciodata in intunericul acela dacă nu fulgera. Ghidul nostru, Victor, s-a enervat foarte tare pe Cristi pentru ca a plecat fara sa spuna nimanui. Cristi zice ca i-a spus, dar era in timpul incendiului, asa ca probabil n-a auzit Stiai ca dacă pui benzina pe foc, canistra o sa explodeze? Lemnul ud nu ardea, dar unul dintre corturi, da. şi hainele noastre la fel. Danut o sa arate ciudat pana ii creste parul la loc. Ne intoarcem acasa sambata dacă Victor reuseste sa repare masina. Nu a fost vina lui. Franele mergeau bine cand am plecat. Victor spune ca la o masina atat de veche ceva se strica mereu; probabil de asta nu are asigurare. Mie mi se pare o masina misto. Nu se supara dacă i -o murdarim, şi cand e cald, ne lasa sa stam pe capota ca sa ne mai racorim. Se face destul de cald, cu 13 oameni intr -o masina. Ne lasa sa stam şi in portbagaj pana l-a oprit un politist. Ghidul nostru e misto. Il invata pe Tudorel sa conduca masina pe drumurile de munte, unde nu e trafic. Tot ce vedem pe aici sunt camioane cu busteni. Dimineata asta, toti tipii sareau in lac de pe stanci. Pe mine nu m-a lasat, pentru ca nu stiu sa inot, iar Cristi avea mana rupta, asa ca ne-a lasat sa mergem cu barca. A fost super. Se pot vedea sub apa copacii rupti de inundatie. Victor nu e un scortos ca ceilalti ghizi pe care ii stiu. Ne-a lasat sa mergem fara veste de salvare. Trebuie sa petreaca mult timp lucrand la masina, asa ca incercam sa nu-i facem probleme. Surpriza! Am primit toti insigne pentru ca am trecut cursul de prim ajutor. Cand Danut si-a taiat mana cu toporul, am invatat sa coasem vene. Marius şi eu am vomitat, dar ghidul nostru zice ca era de la puiul stricat. Ne -a mai spus ca mancarea din inchisoare era şi mai rea. Ma bucur ca a iesit de acolo. Zice ca acum a invatat cum sa faca lucrurile cum trebuie Apropo, ce e un pedofil? Trebuie sa plec acum. Mergem in oras sa ne trimitem scrisorile şi sa cumparam vaselina. Nu va faceti griji. Suntem bine cu totii."

***

 5 regi și regine care au sfârșit în mod stupid


Indiferent de perioada din istorie în care au trăit, monarhii au beneficiat de privilegii la care alții nici nu puteau visa. Au primit întotdeauna cea mai bună educație și cele mai atente îngrijiri medicale și s-au bucurat de lux, mâncăruri alese și haine scumpe.

Firește, statutul regal nu a însemnat niciodată garanția unei vieți liniștite, iar unii monarhi au murit în moduri dintre cele mai neobișnuite. Iată poveștile unor regi și regine ale căror morți au fost de-a dreptul stupide.


1

Regele Carol al VIII-lea al Franței deschide lista de regi și regine care au sfârșit în mod hilar. Carol al VII-lea a urcat pe tron la doar 13 ani și a domnit între 1483 și 1498. Domnia lui Carol a fost lipsită de incidente.

Așa cum era de așteptat de la un copil lipsit de experiență, Carol nu a manifestat prea mult interes față de politică. Pentru a-și păstra poziția,  a făcut numeroase concesii în fața monarhilor din țările vecine, concesii care au contribuit la îmbunătățirea relațiilor internaționale ale Franței.

Moartea lui Carol a fost, probabil, cel mai notabil eveniment al domniei sale. A avut loc în timpul unui joc de tenis desfășurat la Amboise, în care demnitarul nici măcar nu juca, ci era spectator

Intrând în arenă, Carol nu a observat o ușă foarte joasă și a intrat direct în ea, lovindu-se cu capul de prag. Lovitura a fost puternică, dar regele și-a revenit inițial.

După meci, însă, monarhul s-a simțit din ce în ce mai rău, iar în scurt timp a intrat în comă. Câteva ore mai târziu, regele Franței a decedat.


2

Alexandru a condus Grecia la începutul secolului XX și este unul dintre monarhii care au sfârșit în mod memorabil. A avut o domnie foarte scurtă, de doar trei ani. La vârsta de 27 de ani, Alexandru a murit prematur, după ce a fost mușcat de maimuțe.

Macacii erau animale de companie ale regelui și trăiau la palat, împreună cu alte sălbăticiuni. Într-o zi, Alexandru își plimba câinele, iar acesta din urmă a intrat în conflict cu un macac. Alexandru a încercat să intervină, iar maimuțele l-au mușcat.

Inițial, rănilor nu le-a fost dată prea multă atenție. După ce a fost curățat și pansat, monarhul a cerut ca evenimentul să fie dat uitării. Totuși, din cauză că nu a fost bine curățată, rana s-a infectat repede. În scurt timp, Alexandru a făcut septicemie.

Probabil că viața i-ar fi fost salvată dacă medicii ar fi decis să-i amputeze piciorul, dar nimeni nu a vrut să ia o măsură atât de drastică. După o lungă suferință, de peste trei săptămâni, Alexandru s-a stins din viață, pe 25 octombrie 1920.


3

Frederick a fost fiul lui regelui George al II-lea și tatăl regelui George al III-lea al Marii Britanii. Deși atât tatăl, cât și fiul lui au condus Marea Britanie, Frederick n-a avut această șansă din cauză că a murit prematur.

Nefiind implicat în politică, Frederick a avut timp să se dedice altor pasiuni, precum sportul. Prințul era un mare fan al jocului de cricket, iar asta i-a adus sfârșitul.

Frederick a murit în 1751, la vârsta de 44 de ani, cu 9 ani înaintea tatălui său. Tragedia a fost cauzată de o minge de cricket, care l-a lovit în cap în timpul unui joc.

Potrivit scrierilor vremii, moartea lui Frederick nu i-a afectat prea tare pe părinții lui. George al II-lea și regina Carolina îl disprețuiau pe prinț, despre care regina spunea că este „cea mai mare canalie, cea mai mare bestie din lume”.


  4

În calitate de soție a Împăratului Franz Josef I, Elisabeta a fost împărăteasa Austriei și regina Ungariei timp de 44 de ani. Totul a luat sfârșit, însă, pe 10 septembrie 1898, când Sisi a fost asasinată de un bărbat pe nume Luigi Lucheni.

Din păcate pentru împărăteasă, în acea zi fatidică, s-a aflat în locul nepotrivit la momentul nepotrivit. După cum a recunoscut ulterior, Lucheni nu avea nimic personal cu Elisabeta.

Anarhistul italian ura din principiu monarhia și oamenii bogați. Ținta lui inițială era Prințul Filip, duce de Orleans. Din păcate pentru toți cei implicați (cu excepția ducelui), Lucheni a ajuns la Geneva prea târziu și a ratat șansa de a-l asasina pe duce.

Frustrat, Lucheni a cumpărat un ziar și și-a căutat o altă victimă. Aceasta s-a întâmplat să fie Elisabeta, care se afla în oraș. Lucheni a aflat la ce hotel este cazată și a așteptat-o.

Când împărăteasa a ieșit din hotel, Lucheni s-a apropiat de ea și a înjunghiat-o mortal în inimă. Apoi, anarhistul s-a predat, mândru de ceea ce făcuse.

A cerut să fie extrădat în Italia, „pentru a beneficia de o execuție demnă de un martir”. Cererea i-a fost refuzată, iar Lucheni s-a spânzurat în celulă. 


5

Carol al II-lea, care a domnit în regatul Navarei între 1343 și 1387, a fost unul dintre acei regi și regine care au murit în mod stupid. Carol al II-lea era un oportunist desăvârșit, care căuta să profite de pe urma Războiului de o Sută de Ani dintre Franța și Anglia.

Obișnuia să schimbe taberele după cum îi dicta propriul interes, câștigându-și porecla de „Carol cel Rău”. De aceea, mulți au considerat că moartea regelui a fost o pedeapsă divină.

Există mai multe versiuni cu privire la sfârșitul lui Carol, dar diferențele dintre ele sunt minore. Autorul englez Francis Blangdon este unul dintre istoricii care au povestit decesul lui Carol.

Potrivit lui Blangdon, regele era foarte bolnav, iar medicul a ordonat ca monarhul să fie învelit de la gât până la picioare într-o țesătură îmbibată în coniac. Una dintre ajutoarele doctorului s-a apucat să-l împacheteze pe Carol, cosându-i țesătura în jurul trupului.

Când a terminat, femeia a vrut să taie ața rămasă. Cum era noapte și nu exista nicio foarfecă la îndemână, femeia s-a gândit să folosească o lumânare.

Din cauză că țesătura era puternic îmbibată în alcool, la apropierea flăcării ea a luat foc, iar regele a fost cup rins de flăcări, care l-au carbonizat.

***

 Jonas Salk, eroul în halat alb. Medicul căruia omenirea îi datorează eradicarea aproape totală a poliomielitei Jonas Edward Salk s-a născut...