$$$

 Ziua iei. 

Simbolurile de pe ia românescă reprezintă ”codul genetic” al neamului nostru

Nu stiu sa existe vreun alt popor in afara de cel roman care sa-si poarte istoria milenara in vesminte, in simboluri mestesugit alese, fiecare purtand un anume inteles, un anume mesaj si o anume poveste.

Unele dintre simboluri vin din vremuri imemoriale, vremuri ale primilor sedentari ai Europei, ale primilor mestesugari si fauritori de asezari stabile, ale primilor artisti ai ceramicii (Cucuteni, Gumelnita, Hamangia etc.)

In mod cert, daca ia romaneasca ar prinde viata si glas sa povesteasca, am afla din spusele ei povestea fascinanta a unui neam si a unui pamant aflate intr-o legatura asa stransa unul cu celalalt, incat conexiunea dintre acestea poate defini cel mai bine notiunea de STATORNICIE, scrie antena3.ro.

Regasim, este drept, motive arhaice si simboluri si pe vesmintele populare ale unor natii din jurul nostru, insa diferenta este ca despre toate (bulgari, rusi,maghiari, sarbi etc.) stim de unde si cand au venit in zona, dar despre romani si inaintasii lor nici macar inamicii lor nu au putut inventa vreo poveste sau teorie care sa stea in picioare privind apartenenta noastra la un cu totul alt spatiu decat cel carpatic. Asadar, calaretul migrator hun, slav, maghiar a fost cel care a preluat in cultura sa populara simbolurile autohtone romanesti si straromanesti si nu viceversa.

Noi, cei de azi, mai purtam inca pe vesminte ce ne-au transmis cucutenii de acum 7.000 de ani, intr-un limbaj doar de noi stiut, ce pare a fi legamantul facut de cei din neolitic cu sutele de generatii ce le-au fost urmasi. Este precum informatia din codul ADN inscrisa in noi din ADN-ul parintilor, doar ca, de data aceasta, este un cod al unui neam intreg.

Simbolurile perpetuate de-a lungul mileniilor ne vorbesc despre soare si stele, despre pamant si flori, despre etape din existenta umana a fiecarui individ sau etape din existenta unui popor intreg, ale societatii locale si a stilului sau de viata aflat in conexiune cu mediul inconjurator si divinitate. Din simbolurile purtat de ia romaneasca descifram HORA, ca joc al celor ce sunt frati, descifram momente ale vietii, dar si trecerea spre lumea de dincolo, descifram anotimpurile si cum trebuie sa ne raportam la pamant si la cer.

“Costumul traditional este un adevarat templu la purtator, o imago mundi care contine o suma de simboluri, hierofanii, revelari ale sacrului care ii dau o poveste si ne dau in acelasi timp noua o identitate culturala unica, inimitabila. Asta este adevaratul brand romanesc, templul la purtator – costumul popular traditional, in care romanul stiut sa-si etaleze de-a lungul vremii valorile, in momentele-cheie ale existentei sale. Atunci avea si textele explicative, textele de folclor literar, care rezonau cu desenele, cu hieroglifele de pe costume. Caci pe costum este scris acelasi lucru – iata o viziune teologica deja! – anume ca omul poate accepta lumea nevazuta pornind de la simbolurile din lumea vazuta si astfel sa-si taie un drum inspre Dumnezeu.

Un costum nefalsificat trebuie sa contina o naratiune cosmologica, e o minirecapitulare a cosmosului. Si este mai usor sa intelegi, daca te ajuti de textul unei colinde, care capata astfel, alaturata simbolurilor de pe costum, un inteles aparte: ‘Iata vin colindatori/ Printr-insii si Dumnezeu /Imbracati intr-un vesmant / Lung din cer pana-n pamant/ Scris e-n spate, scris e-n piept/ Scris e-n sale, scris in poale/ De-amandoua partile scris campul cu florile/ Iar prejurul poalelor scrisa-i marea tulbure/ Pe-ai sai umerei scrisi sunt doi luceferi/ Pe umarul de-a dreapta scrise-s Soarele si Luna/ Pe umarul de-a stanga inchipuita-i lumea.” – Prof. Ioan Sorin Apan

“Acum cand cunoastem vechimea, sacralitatea, functia apotropaica (alungarea duhurilor rele) a acestor simboluri, intelegem cu adevarat afirmatia lui Ioan Sorin Apan de mai sus. Informatia nu ne mai permite sa fim indiferenti. Nu disparitia folclorului este pericolul cel mai mare, ci denaturarea, vulgarizarea, manelizarea lui, din pacate uneori chiar de catre cei care il promoveaza: cantareti, instructori de dans popular, relizatori de emisiuni tv etc. Nu cu disperate strigate de alarma de genul „ne pierdem traditia!”, „dispare folclorul!” sau „ ne pierdem identitatea!”, trebuie sa ne apropiem de aceste simboluri, ci cu constiinta mileniilor pe care le avem in spate si mai ales cu multa duiosie.” 

Harris Wallmen

$$$

 Pe 24 iunie 2005 a fost inaugurat Muzeul de Arta Eneolitica Cucuteni, din Piatra Neamt, singurul muzeu din Romania dedicat unei sclipitoare civilizatii Europene. A fost inaugurat de Ziua orasului nostru, Piatra Neamt, functioneaza in cladirea Muzeului de Istorie, construit de Carol Zani in anii 1928-1930 si ornamentat de sculptorul Vincenzo Puschiasis. Vestigiile descoperite in teren, in cele peste 150 de situri arheologice si pe parcursul a peste sase decenii formeaza patrimoniul de exceptie al acestui muzeu.

Cultura Cucuteni reprezinta cea mai importanta civilizatie a „Europei vechi” si este ultima cultura cu ceramica pictata din Europa. Expozitia muzeului cuprinde aproximativ 300 de piese structurate pe 2 nivele si trei sali , si include: obiecte de ceramica pictata tricrom, obiecte de arta figurativa-plastica, antropomorfa si zoomorfa, obiecte de arta decorativa aplicate pe vase, toate reprezentative pentru toate fazele de dezvoltare a acestei culturi.

Depozitul-seif mai adaposteste aproximativ 800 de piese, apartinând tuturor fazelor si etapelor de evolutie ale complexului cultural Precucuteni-Cucuteni-Tripolie.

Prin toata activitatea specialistilor proprii, dar si a colaboratorilor sai, muzeul are o contributie importanta la descoperirea si cunoasterea Culturii Cucuteni. Printre cele mai valoroase piese ale muzeului din Piatra-Neamţ se numără Tezaurul de la Brad, un complex ce cuprinde în jur de 500 de piese.

Arealul de descoperire a artefactele expuse s-a facut in general in judetul Neamt, dar sunt si exceptii, statiuni arheologice de referinta din arealul cucutenian ar fi: Izvoare, Traian, Bodesti, Târpesti, Ghelaiesti (in judetul Neamt), Brad, Poduri, Târgu-Ocna, Margineni (judetul Bacau), Isaiia, Târgu-Frumos, Scânteia (judetul Iasi), Trusesti (judetul Botosani), Dumesti (judetul Vaslui), Mihoveni, Draguseni (judetul Suceava), Sipenit, Lipcani (Ucraina) cercetari efectuate de specialisti renumiti, dintre care amintim pe Constantin Matasa, Radu Vulpe, Hortensia si Vladimir Dumitrescu, Mircea Petrescu-Dîmbovita, Silvia Marinescu-Bîlcu, Anton Nitu, Stefan Cucos, Dan Monah s.a.

O particularitate a Muzeului de Arta Eneolitica Cucuteni este faptul ca in cadrul sau functioneaza si Centrul International de Cercetare a Culturii Cucuteni, care a atras la Piatra Neamt numerosi oameni pasionati de istoria Culturii Cucuteni.

Piese din patrimoniul Muzeului de Artă Eneolitică Cucuteni, alături de exponate din alte muzee din ţară au început să fie solicitate pentru expoziţii internaţionale din 1997, când s-a organizat prima şi cea mai mare expoziţie dedicată acestei civilizaţii, la Salonic, în anul când metropola a fost capitală culturală europeană.

$$$

 NECAZURILE UNUI ABSOLVENT DE LICEU , DUPĂ CE-A DAT BACUL !!!

Cănd am fost elev , în timpul școlii :

Am dat zeci lucrări de control și de extemporale.

Am dat teze fără număr, la nici nu mai știu câte materii și câți ani.

Am dat admitere la liceu.

Am dat treaptă.

Am dat examen de Bacalaureat.

M-au scos la tablă de nenumărate ori, m-au întrebat câte-n lună și stele, mi-au dat sute de note, uneori mici, alteori medii și uneori mari.

Am făcut de serviciu pe școală și am făcut curat prin curtea școlii.

Am fost în practică la cules de struguri, tomate, porumb și la scos cartofi.

Am strâns fier vechi, hârtie, borcane și sticle goale, castane (ce dracu făceau cu ele nu știu nici azi) și plante medicinale.

Am prins șopârle și broaște pentru laboratorul de biologie.

Am prins insecte pentru insectar și am strâns frunze și flori pentru ierbar.

Am trebăluit în atelierul școlii, unde am bocănit, smirgheluit, reparat, stricat, reparat din nou, dat la bomfaier și pilă diverse piese și mecanisme.

Am fost la Olimpiade și concursuri.

Am luat toate notele posibile, inclusiv 4 în teze, dar n-am rămas niciodată corigent la ceva și nici în facultate n-am avut niciodată restanțe.

Și am fost șef de promoție.

Acum...........e foarte diferit !

Fără teme, fără note, fără examene, înveți dacă vrei, la ce vrei, cât vrei. 

Îți bați joc de profesorii și chiar îi iei la trei păzește. 

Nu dai teze, nu dai examene, nu te întreabă prea multe ca să nu te oftici.

Nu muncești nimic, nu faci nimic pentru clasă sau școală. 

Eventual trebuie să fii prezent, fizic măcar.

Nu dai admiteri, nu dai treaptă, BAC-ul e mai mult o glumă, iar la facultate intri 

și dacă le dai doar un telefon. 

Vă dați seama ce ajungeam dacă făceam școală zilele astea ?!

***Președintele planetei !

$$$

 

La blouse roumaine 

De ce am ales 24 iunie pentru celebrarea Zilei Universale a Iei? 

1. Ne-am dorit ca IA, cămașa tradițională, să fie purtată într-o zi cu semnificații profunde pentru cultura românească, care să aducă aproape de noi proiecția țesăturii și a motivelor cusute în valori, datini, ritualuri, obiceiuri, sărbători. 

2. Ne-am dorit să promovăm atât sărbătoarea creștină a Sfântului Ioan de Vară, cât și cea străveche, ancestrală a Sânzienelor și Drăgaicei, cu toate manifestările care le însoțesc - slujbe religioase, culesul plantelor de leac, aprinderea focurilor purificatoare, aruncarea coronițelor de sânziene, hora și bucuria oamenilor de a fi împreună. 

3. Ne-am dorit să celebrăm împreună cu Europa și emisfera nordică sărbătorile din preajma Solstițiului de vară, unindu-ne în diversitate și la nivel cultural. În multe țări europene zilele cuprinse între 21 și 24 iunie și 7 iulie sunt declarate sărbători naționale, de la Sfântul Ioan în sud și vest până la Ivan Kupala și Midsommar în nord și est. 

4. O veche legendă din Maramureș care spune că Sânzienele purtau cămăși albe peste care erau prinse flori, ne-a convins în 2013 să credem că poate așa a fost creată IA, cămașa femeiască de sărbătoare a poporului român. Și nu e rău să asculți ce îți spune intuiția. "Vedem clar doar cu inima. Tot ce e esențial e invizibil pentru ochi."

$$$

 Cine nu a adunat flori de sânziene, în copilărie??

   Cine,copil fiind,nu a purtat coroniţă de sânziene? 

   Cine nu a simţit mireasma şi frumuseţea sânzienelor? 

    Cine nu a fost cuprins de pacea, armonia, iubirea şi bunătatea Sânzienelor? 

  Florile culese în ziua de Sânziene, prinse în coroniţe sau legate în formă de cruce,sunt duse la biserică pentru a fi sfinţite,fiind apoi păstrate,pentru că se spune că vindeca bolile sau alunga duhurile rele. 

 De altfel,acum,o dată cu venirea verii, e un bun prilej pentru culegerea plantelor de leac,toate având o eficacitate sigură. 

 În noaptea de Sânziene(23/24 iunie) răsare şi floarea albă de ferigă,care aduce noroc celui care o va culege.

Există în mitologia folclorică românească,ideea că sânzienele sau drăgaicele,ar fi personaje mitice nocturne. 

Faţă de alte personaje mitice,precum ielele și rusaliile,Sânzienele sunt aducătoare de pace,armonie,iubire, voioșie şi multă bunătate,având efecte benefice asupra tuturor oamenilor,vieţuitoarelor și plantelor, în general, asupra tot ce are viaţă.

Noaptea Sânzienelor din 23/24 iunie este propice fertilităţii a tot ce are viaţă pe pământ. 

Referindu-se la oameni,marele scriitor Mircea Eliade ne ilustrează faptul că aceasta este noaptea "dragostei nebune" şi a "regăsirii ursiţilor":

.... "Te-am iubit aşa cum m-ai iubit și tu,ca un nebun,ca un strigoi,fără să înţeleg ce fac,fără să înţeleg ce se întâmplă cu noi,de ce am fost ursiţi să ne iubim fără să ne iubim,de ce am fost ursiţi să ne căutăm fără să ne întâlnim..."

Cine sunt Sânzienele? 

QUn specialist în folclor, Marcel Lutic ţine să ne precizeze că Sânzienele ascund trei elemente strâns legate între ele: "primul se referă la zânele, de obicei, bune, zâne extrem de harnice în noaptea de 23 spre 24 iunie, adică noaptea Sânzienelor; al doilea este reprezentat de florile galbene ce înfloresc în preajma zilei de 24 iunie, flori având importante atribute divinatorii şi apotropaice, aceste flori fiind substitute vegetale ale zânelor cu același nume. Ultimul element, vizează chiar sărbătoarea de pe 24 iunie, sărbătoare numită, mai ales în sudul României, și Drăgaica".

Potrivit tradiţiei folclorice, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie,cântă și dansează, de obicei,în jurul unui foc,umplu de fecunditate femeile căsătorite,înmulţesc animalele și păsările,împart rod holdelor,umplu de leac şi miros florile,tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor.

Sărbătoarea Sânzienelor mai este denumită în popor și "Amuţitul cucului". Această pasăre cântă doar trei luni pe an, de la echinocţiu de primăvară (în jurul datei de 21 martie) până la solstiţiul de vară (21-22 iunie) sau chiar de Sânziene, pe 24 iunie. 

Se spune în popor că, dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă. 

De Sânziene, au loc bâlciuri şi iarmaroace,acestea fiind un foarte bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei. 

Târgurile de fete, din fericire, mai sunt întâlnite și în zilele noastre, iar printre cele mai renumite târguri care au loc la Sânziene se numără cele de la Buzău, Focşani, Buda, din judeţul Vrancea, Ipătești, judeţul Olt, Piteşti, Câmpulung Muscel, Cărbuneşti, judeţul Olt, Broşteni, judeţul Mehedinţi, Giurgeni, judeţul lalomiţa, dar și în alte zone ale ţării.

                      ..., de Stefan Popa

De Sânziene va doresc mai multă culoare, bucurie,veselie,mai multă, pace, armonie, lumină, mai multă iubire.

De Sânziene, să fiţi plini de iubire, bunătate şi fericire!!

$$$

 Când Robin Williams a intrat într-o cameră, atmosfera s-a schimbat.    

 Când Christopher Reeve a crescut ca Superman, ne-a făcut să credem că orice este posibil. 

Dar cea mai mare poveste a lor nu a fost niciodată pe ecran.

A fost povestea unei prietenii - autentică, profundă şi salvatoare.

S-au întâlnit la Juilliard, doi tineri fără faimă sau avere, împărţind o cameră mică și un frigider gol.

 Christopher a fost disciplinat și meticulos. 

 Robin a fost un vârtej de energie şi haos. 

 Unul a adus ordine,celălalt a adus râsete. 

S-au ales unul pe altul ca fraţi.

Timpul a trecut....

Reeve a devenit Superman. 

Williams, o icoană a comediei și dramei. 

Viața i-a dus pe drumuri diferite, dar legătura lor a rămas indestructibilă.

Apoi, în 1995, totul s-a schimbat.

Christopher a căzut de pe cal și a rămas paralizat.

Durerea şi disperarea au fost coplesitoare. Până când, într-o zi în spital, a dat buzna un medic rus cu accent gros și halat chirurgical.

Robin, deghizat,trăgând una dintre farsele sale clasice.

El a insistat că Christopher are nevoie de operație imediată pentru a îndepărta un obiect din rect. Christopher a râs, apoi a plâns. 

Pentru prima dată în câteva zile, şi-a amintit cum e să trăiești.

 El a vrut să trăiască în continuare.

Mai târziu, Reeve a spus: „Robin mi-a salvat viața. Acel râs a fost primul meu pas înapoi. "

Robin îl vizita des, întotdeauna privat. L-a ajutat financiar, dar mai presus de orice, i-a oferit dragoste, umor si sprijin neclintit. „El a fost Supermanul meu", a spus Robin odată. "Tocmai am întors puțină bucurie."

Când Reeve a murit în 2004, Robin a fost distrus. El nu a încetat niciodată să vorbească despre prietenul său - cu dragoste, recunoștință și genul de reverență rezervat celor pe care nu îi putem înlocui niciodată.

Ambii bărbați au fost super-eroi. Cineva ar putea zbura pe ecran. Celălalt s-a ridicat în spiritul celui mai bun prieten al său.

Și împreună, ne-au învățat ceva simplu și profund: Prietenia adevărată nu face zgomot. Dar e singurul lucru care rămâne în picioare când restul se duce de râpă.

Sursa Goldeni Words

Foto Pinterest.

$¢$

 Lămâile de pe Coasta Amalfi sunt cât portocalele, cultivate pe terase suspendate deasupra Mediteranei - din ele se face limoncello-ul autentic în cantine vechi de secole.

Pe Coasta Amalfi, în sudul Italiei, acolo unde muntele coboară abrupt spre marea de un albastru imposibil, natura și omul au lucrat împreună pentru a crea un colț de lume care pare ireal. Aici, soarele nu răsare doar pe cer, ci și în pomi – sub forma unor lămâi uriașe, de mărimea portocalelor, care atârnă grele și parfumate pe crengile aranjate cu grijă pe terasele suspendate. Aceste lămâi nu sunt simple fructe – sunt embleme ale locului, simboluri ale unei tradiții care durează de secole și care transformă lumina, sarea mării și piatra dură într-un elixir unic: limoncello.

Lămâile de pe Coasta Amalfi – numite local sfusato amalfitano – au o formă alungită, o coajă groasă, dar incredibil de aromată, și un miez zemos, cu o aciditate blândă. Sunt diferite de orice altă lămâie obișnuită. Cultivate exclusiv pe versanții abrupți care se ridică deasupra Mării Tireniene, aceste fructe cresc în condiții aproape miraculoase – pe terase înguste susținute de ziduri de piatră, construite manual, secole la rând, de generații întregi de agricultori locali.

În spatele fiecărui pom se află un efort uriaș. Fiecare parcelă e accesibilă doar pe jos, iar munca în livezile de lămâi implică transportul fructelor în spate, urcând și coborând scări de piatră, în bătaia soarelui. Nu există tractoare sau mașini – totul se face ca pe vremuri, cu mâinile și cu sufletul. Și poate tocmai de aceea, fiecare lămâie pare să poarte în ea nu doar gustul pământului și al soarelui, ci și povestea unei familii, a unui sat, a unei culturi întregi.

Din aceste lămâi unice se prepară celebrul limoncello, un lichior galben ca razele dimineții, care se servește rece, ca un gest de bun venit sau ca o promisiune de răsfăț. Rețeta este simplă – coji de lămâie, alcool, zahăr și răbdare – dar secretul stă în calitatea ingredientului principal. Doar lămâile adevărate de pe Coasta Amalfi pot da acel parfum intens și acea savoare rotundă, care îți încălzește simțurile ca o seară de vară pe faleză.

Multe dintre cantinele care produc limoncello sunt vechi de sute de ani, aflate în beciuri umbrite, sub case construite direct în stâncă. Acolo, în butoaie de lemn și damigene de sticlă, lichiorul galben își așteaptă timpul, infuzându-se încet cu poveste, cu tradiție, cu spiritul locului. Nu este doar o băutură – este o moștenire lichidă, o punte între generații.

Și poate cel mai frumos lucru este că această cultură a lămâilor nu este industrială, ci profund umană. Familii întregi încă își culeg lămâile manual, încă își transmit secretele de la bunici la nepoți, încă privesc cu mândrie pomii pe care i-au sădit cu mâna lor.

Așa se explică de ce lămâile de pe Coasta Amalfi nu sunt doar fructe: sunt capsule ale unei lumi în care natura și omul coabitează cu respect, în care soarele se îmbuteliază în sticle, iar fiecare înghițitură de limoncello spune o poveste despre munte, mare, muncă și moștenire.

Sursa: Anxietate• ...

$¢$

 MiNA DE AUR de la Roșia Montană ascunde 7 km de galerii romane intacte, cu inscripții latine încă vizibile și unelte antice lăsate pe loc. Sistemul de drenaj cu roți și canale funcționează și azi doar cu ajutorul gravitației. Romanii au extras 650 de tone de aur folosind tehnologii surprinzător de avansate.

Ascunsă între dealurile Munților Apuseni, mina de aur de la Roșia Montană este mai mult decât o comoară geologică – este o poartă vie către trecut, un muzeu subteran al ingeniozității romane, păstrat timp de două milenii. În întunericul acelor galerii străvechi, timpul pare că s-a oprit în loc. Aproape 7 kilometri de tuneluri săpate de mâinile minerilor romani străbat muntele în linii drepte și cotituri precise, lăsând în urmă urmele clare ale unei civilizații care înțelegea nu doar meșteșugul, ci și echilibrul dintre om și piatră.

În pereții galeriilor, inscripții latine săpate cu grijă încă pot fi citite cu ochiul liber, după mai bine de 2.000 de ani. Nume de supraveghetori, marcaje de zone, simboluri religioase ori simple însemnări personale – toate dăinuie ca o mărturie vie a oamenilor care au lucrat aici. Nu sunt doar urme arheologice – sunt povești îngropate în piatră, semnături ale celor care au trăit și au muncit sub pământ, cu speranțe, temeri și vise, la fel ca noi.

Pe jos, printre pietre, zac instrumente de minerit lăsate exact acolo unde le-au abandonat muncitorii, ca și cum ar fi ieșit puțin la lumină și s-ar fi întors în orice clipă. Lămpi cu ulei, dălți, ciocane, tăblițe de lemn și unelte din bronz sau fier, toate rămase în poziție, tăcute și intacte, veghează trecerea vizitatorului modern printr-un spațiu care încă respiră trecut. Nu sunt reconstituiri – sunt obiectele originale, păstrate într-o stare aproape imposibil de imaginat.

Poate cea mai uimitoare rămâne însă rețeaua de evacuare a apei construită de romani – un sistem ingenios de roți, puțuri și canale care funcționează exclusiv pe bază de gravitație. Fără motoare, fără pompe, fără electricitate. Apa este ghidată prin pante calculate cu o precizie incredibilă, în așa fel încât să curgă singură, să dreneze minele și să păstreze galeriile uscate, secole după ce au fost săpate. Este o capodoperă de inginerie, care sfidează ideea că tehnologia modernă este superioară celei antice.

Romanii au reușit să extragă din acești munți aproximativ 650 de tone de aur – o cifră amețitoare, având în vedere lipsa uneltelor motorizate sau a explozibilului. Totul s-a făcut cu răbdare, calcule și o înțelegere profundă a rocii. Au creat camere subterane cu bolți de siguranță, au ales direcțiile de săpare în funcție de filonul de minereu, au protejat structura muntelui cu coloane și grinzi din lemn de carpen sau stejar, care în unele zone s-au păstrat până astăzi.

Ce impresionează cu adevărat este avansul tehnologic al romanilor, care pare, în multe privințe, aproape modern. Știau cum să ventileze minele, cum să folosească lumina naturală acolo unde era posibil, cum să construiască galerii paralele și de siguranță. Fiecare decizie avea logică inginerească, dar și înțelepciune practică – o combinație rară, chiar și pentru epoca noastră.

Roșia Montană nu este doar o mină de aur, ci un tezaur de cunoaștere, muncă și civilizație. Este un loc în care trecutul nu doar că a fost conservat, dar încă funcționează. Unde pietrele vorbesc și unde fiecare metru de galerie ascunde o poveste. Un spațiu care ne amintește că oamenii de acum două mii de ani nu erau cu nimic mai puțin pricepuți, visători sau curajoși decât suntem noi. Poate chiar mai mult.

--------------Perfect------------------------

$$$

 Norvegia sapă primul tunel pentru nave din lume, prin Munţii Stad. Tunelul, cu o lungime de 1,7 km, va permite navelor să evite cea mai periculoasă zonă maritimă din Scandinavia și condițiile meteo imprevizibile au transformat această porțiune din vestul Norvegiei într-un veritabil coşmar pentru marinari, fiind considerată cea mai periculoasă zonă de coastă din Scandinavia.

 De-a lungul istoriei, numeroase vase comerciale și pescăreşti au fost nevoite să aștepte zile întregi o fereastră de vreme bună pentru a o traversa.

Pentru a elimina acest punct vulnerabil din reţeaua de transport maritim, autoritățile norvegiene au propus o idee îndrăzneață: să sape un tunel uriaş prin munte, care să permită trecerea directă a vaselor pe sub pericolele mării. 

Tunelul, care va purta numele Stad Ship Tunnel, va avea 1,7 kilometri lungime, o înălțime de 49 de metri și o lăţime impresionantă de 36 de metri, suficient de mare pentru a permite tranzitul navelor comerciale, feriboturilor și vaselor de croazieră de până la 16.000 de tone.

Lucrările sunt uriașe.

Se vor excava peste 3 milioane de metri cubi de piatră din muntele solid, folosind tehnologii de forare de ultimă generație, dar cu grijă pentru peisajul natural, care rămâne o prioritate pentru norvegieni. 

Proiectul va include porți de acces la ambele capete și sisteme moderne de semnalizare şi dirijare a traficului naval, într-o logică similară celei folosite în tunelurile rutiere. Totul va funcționa într-un regim controlat, pentru a asigura siguranța, fluiditatea și eficienţa navigației.

Valoarea estimată a proiectului se ridică la 3,45 miliarde de coroane norvegiene.

(aproximativ 300 milioane de euro), fiind una dintre cele mai ambițioase investiții publice în infrastructura maritimă a țării.

Odată deschis, tunelul va scurta semnificativ traseele de coastă, va reduce considerabil riscurile și va permite ca vasele să circule în siguranță, indiferent de vreme.

Mai mult decât o simplă construcție, Stad Ship Tunnel devine un simbol al ingeniozităţii norvegiene, al adaptării omului la natură fără a o distruge, al respectului pentru tradiția maritimă și al dorinței de a inova acolo unde alții s-au oprit. Este prima „autostradă" subterană pentru nave, dar cu siguranță nu va fi ultima - un proiect care deschide o nouă pagină în istoria transportului naval mondial.

Acest tunel nu va schimba doar logistica locală, ci și modul în care privim viitorul infrastructurii maritime: nu doar ca un sistem de rute pe apă, ci ca un ansamblu integrat, capabil să traverseze munţii, să evite capcanele naturii și să lege porturile prin soluții îndrăzneţe, durabile și vizionare.

 Tunelul pentru nave Stad reprezintă un proiect de referinţă în ingineria civilă și maritimă, demonstrând angajamentul Norvegiei pentru siguranță, eficienţă şi sustenabilitate.

Tunelul pentru nave Stad nu este doar o minune inginerească se preconizează că va deveni o atracţie turistică de mare amploare.

Vizitatorii vor avea ocazia să vadă navele trecând prin tunel, care va avea intrări sculptate în rocă, menite să se integreze în peisajul natural.

Pasarelele panoramice şi puncte de observaţie vor permite turiştilor să aprecieze atât frumusețea arhitecturală, cât și genialitatea funcțională a proiectului, arată The Civil Engineer.

Sursa rezumatului internet.

$$$

 Potrivit tradiției, Sânzienele apar în noaptea de 23 spre 24 iunie. Sinonime cu Drăgaicele, Sânzienele își au originea într-un cult solar. 

Se spune că dacă ești atent, poți înțelege ce spun animalele. Ziua de Sânziene este considerată sfântă.

Conform tradiției, fetele trebuie să se îmbrace în rochii albe și să meargă pe câmp ca să adune flori din care să împletească cununi. Un alt obicei spune că noaptea, fetele nemăritate vor așeza florile de sânziene sub pernă pentru a-și visa alesul. Dimineața, se spune că fetele obișnuiau să strângă cu o cârpă roua de pe florile de Sânziene și apoi să se spele cu lichidul obținut pentru a fi protejate tot anul. Sursa:Minutul de poezie

$$$

 Legenda Sânzienelor provine din străbuna Bucovină. Conform legendei, odată, de mult, pe plaiurile bucovinene a trăit o fată extrem de frumoasă, dar foarte săracă. Fiind și orfană de ambii părinți, Sânziana suferea extrem de mult datorită marginalizării celorlalți, tânjind după dragostea și liniștea unei familii.

Singurele momente de alinare erau clipele petrecute în casa sa sărăcăcioasă când se ruga la Dumnezeu nu doar pentru a primi ea însăși o șansă la viață mai bună, ci și pentru ca sufletele semenilor săi să fie îmbunate, pentru a cunoaște sentimentele de liniște și milostivire.

Având sufletul atât de bun, Sânziana era prietenă bună cu păsările și animalele pădurii, cu ele petrecându-și foarte mult timp. Cu ele frumoasa fată împărțea adesea puțina hrana de care făcea rost, și uneori dormea împreună cu ele în mijlocul naturii.

Într-o zi Sânziana căzu bolnavă și în zadar încercară păsările și animalele să îi aducă hrană și apă – nimic nu funcționa. La un moment dat, în sărăcăcioasa colibă a fetei intră Sfânta Vineri, cu chipul său luminos, și cu blândețe în glas îi spuse fetei:

– Duioasă și frumoasă ai fost ca o floare – floare vei fi și de acum înainte. Alungată și disprețuită ai fost până acum – căutată și îndrăgită vei fi de acum încolo. Florile tale vor fi coronițe puse la icoane, iar parfumul tău va umple văile și aerul cu mireasma lor, iar sufletele oamenilor cu pace și bunătate.

De atunci florile de sânziene sunt căutate pentru puterile lor tămăduitoare, fiind considerate flori magice.

În cultura creștin-ortodoxă, ziua de Sânziene coincide cu sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul.

$$$

 Mimoza pudica își închide frunzele la cea mai mică atingere într-o fracțiune de secundă - plantă timidă care "leșină" când este deranjată, de aceea îi spun "sensitive plant".

 Mimoza pudica, cunoscută popular ca „planta rușinoasă” sau „sensitive plant”, este una dintre cele mai fascinante plante din lume datorită comportamentului ei unic. La cea mai mică atingere, vibrație sau chiar schimbare bruscă de lumină, frunzele ei se pliază rapid și se strâng de parcă ar „leșina”, iar tulpinile se lasă ușor în jos. Totul se petrece într-o fracțiune de secundă – un mecanism rar întâlnit în regnul vegetal.

Această reacție uimitoare se numește tigmonastie și reprezintă o mișcare rapidă a frunzelor ca răspuns la un stimul mecanic. În interiorul plantei, celulele din bazele frunzelor pierd apă brusc, ceea ce provoacă prăbușirea temporară a structurii – ca un mic „colaps” defensiv. Este felul mimozei de a se apăra de prădători: prin mișcarea bruscă, pare necomestibilă sau bolnavă.

Planta își recapătă forma inițială după câteva minute, odată ce presiunea osmotică din celule revine la normal. Acest comportament nu doar că o face atractivă pentru grădini și terarii, dar și pentru cercetători, fiind deseori studiată în biologia plantelor pentru înțelegerea reacțiilor non-fotosintetice.

Mimoza pudica este originară din America de Sud și Centrală, dar a fost răspândită pe scară largă datorită caracterului ei decorativ și interactiv. Poate fi cultivată ușor în ghiveci, are flori roz delicate, și preferă lumină indirectă și umiditate moderată.

În ciuda aspectului ei fragil, este o plantă rezistentă și adaptabilă. Deși pare că „se sperie” ușor, această sensibilitate o ajută să supraviețuiască în medii în care alte plante ar fi pradă ușoară.

În cultura populară, mimoza a devenit simbolul timidității, al delicateții și al sensibilității emoționale. Copiii o adoră pentru că „răspunde” la atingere, iar adulții o privesc ca pe o curiozitate vie care ne amintește că și plantele pot avea reacții rapide, aproape „nervoase”.

 Nu e de mirare că i s-a spus „planta sensibilă” – un mic miracol vegetal care, printr-o simplă atingere, îți arată cât de vie poate fi natura.

$$$

 Așa ca fapt divers:

• Stiati ca... Marilyn Monroe a avut 11 degete la picioare

• Stiati ca... Hitler si Napoleon aveau fiecare numai cate un testicul;

• Stiati ca... Persoanele dreptace, traiesc, in general, cu 7 ani mai mult decat persoanele stangace;

• Stiati ca... atunci cand stranuti, toate functiile corpului se opresc, chiar si inima;

• Stiati ca... Brazilia este singura tara care a jucat in fiecare Cupa Mondiala;

• Stiati ca... Daca iei orice numar, il dublezi, aduni 10, imparti prin 2, si apoi scazi numarul initial, raspunsul va fi 5;

• Stiati ca... Winston Churchill a fost nascut intr-o toaleta a femeilor in timpul unui dans;

• Stiati ca... Inima unei femei bate mai repede decat cea a unui barbat.

• Stiati ca... In America de Nord creste un copac (pe care bastinasii il numesc "pomul dracului"), a carui coaja contine foarte mult fosfor, incat noaptea, langa tulpina lui, se poate citi ca in orice sala de lectura.

• Stiati ca... Jocul de carti a fost inventat de chinezi in 1120.

• Stiati ca... Fructele culese in orele de dimineata sau de seara sunt mult mai gustoase decat cele culese la amiaza

• Stiati ca... In padurile tropicale, unde nu se schimba anotimpurile, copacii nu au inele anuale.

• Stiati ca... Pensatul sprancenelor devine nedureros daca in prealabil se anesteziaza arcada cu un cub de gheata.

• Stiati ca... Cateva picaturi de zeama de lamaie puse in nari desfunda nasul, fara sa dea dependenta. Tratamentul e cam neplacut, dar sigur.

• Stiati ca... China reprezinta consumatorul de carne de porc numarul I pe plan mondial;

• Stiati ca... Vacile nu au dinti superiori

• Stiati ca... La nastere, crevetele este mascul, apoi, pe masura ce creste, devine femela.

• Stiati ca... Pestii de apa sarata beau apa, iar cei de apa dulce nu.

• Stiati ca... Podul Universitatii din Boston (pe Commonwealth Avenue, Boston, Massachusetts) este singurul loc din lume unde un vapor trece pe sub un tren, care trece pe sub o masina, care trece pe sub un avion?

$$$

 

,, Câinii ne citesc emoțiile din tonul vocii.

Creierul lor procesează vocile umane similar cu al nostru.

Ei ne aud sufletul, nu doar sunetele.

De mii de ani, trăiesc alături de oameni, dar ceea ce îi face cu adevărat speciali nu e doar loialitatea, ci capacitatea lor de a simți ceea ce trăim, chiar înainte ca noi să o conștientizăm. Nu avem nevoie de cuvinte pentru a le transmite că suntem triști, bucuroși, agitați sau liniștiți. Tonul vocii, respirația, energia corpului — toate sunt citite de câine cu o acuratețe uimitoare.

🔹 Studiile de neuroștiință confirmă ceea ce stăpânii știu instinctiv.

În 2014, o echipă de cercetători de la Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta a scanat activitatea cerebrală a câinilor cu ajutorul unui RMN funcțional (fMRI) și a descoperit că zonele cerebrale care procesează sunetele emoționale sunt similare cu cele din creierul uman. Cu alte cuvinte, câinii nu doar aud ce spunem — înțeleg cum o spunem.

🔹 Vocea noastră le transmite starea interioară.

Un „bravo” spus cu căldură le aduce bucurie și încredere, în timp ce un „nu” rostit pe ton tăios poate fi perceput ca durere sau dezaprobare. Ei nu înțeleg limba ca un om, dar recunosc nuanțele afective — empatia lor nu este învățată, ci pare înnăscută.

🔹 Câinii simt tristețea fără ca tu să spui vreun cuvânt.

Se apropie încet, te privesc în ochi, îți pun capul pe genunchi sau îți aduc jucăria lor preferată. Nu încearcă să „repare” starea ta, ci pur și simplu rămân acolo, cu tine, în tăcere, așa cum doar o prezență pură o poate face. Sunt companioni tăcuți ai suferinței, detectivi ai sufletului și gardieni ai inimii.

🔹 Empatia lor este adesea mai autentică decât a oamenilor.

Câinele tău nu te judecă. Nu are agende, nu cere explicații, nu are nevoie de justificări. El îți simte energia, răspunde la ea cu emoție pură și stă lângă tine până când trece furtuna. Într-un mod greu de explicat științific, ei „aud” durerea din voce, frica din pași, fericirea din râs — și reacționează la toate cu o iubire constantă.

🔹 Relația dintre un om și câinele său este construită pe un limbaj tăcut.

E limbajul privirilor, al tăcerilor încărcate, al gesturilor mici și al vibrației interioare. De aceea spunem că „ne citesc sufletul” — pentru că simțul lor e mai subtil decât un simplu auz. Ei simt intensitatea trăirilor și se armonizează cu starea stăpânului, ca un ecou emoțional viu.

🔹 În cele din urmă, câinele nu e doar un animal de companie — e o oglindă a stării noastre interioare.

Atunci când suntem agitați, devin neliniștiți. Când suntem bucuroși, sar în jurul nostru. Când suntem singuri, devin tăcuți și apropiați. Și chiar dacă nu le spunem nimic, ei știu. Nu doar pentru că aud vocea — ci pentru că ne simt sufletul."

$$$

 Zâmbetul ei, preface bărbatul în poem!

Și cel mai puternic bărbat, acela care a îndurat furtuni fără să clipească, care a privit moartea în ochi fără să se clatine, care a cucerit pământuri și a domnit peste tăceri, poate fi îngenuncheat nu de fier, nu de foc, nu de trădare, ci de ceva mult mai mic, mai tăcut, mai subtil: o simplă gropiță în obrazul unei femei.

Atât de neînsemnată pare, un detaliu, o întâmplare a zâmbetului. Dar în ea se adună toată vraja lumii. În ea se cuibărește copilăria, promisiunea, jocul, misterul. Și în fața ei, toată puterea devine neputință. Toată armura, hârtie. Toate planurile, fum.

Când femeia zâmbește, și gropița se naște în colțul obrazului ei, acolo cade imperiul din pieptul bărbatului. Cade fără luptă. Pentru că nu există scut împotriva blândeții. Nici sabie care să taie fascinația. Acel mic adânc în piele e un abis în care se prăbușesc inimi tari, și nu mai știu drumul înapoi. Nu e vrăjitorie. Nu e păcat. E legea firească a universului: forța nu se măsoară în mușchi, ci în tăcerile pe care le poate învinge un zâmbet. Iar acel zâmbet, croit cu o gropiță în obraz, e mai tare decât orice munte, mai adânc decât orice noapte.

Acolo, în acel punct mic și nevăzut de unii, începe căderea. Dar e o cădere dulce, dorită, căutată. Bărbatul cade, dar nu se rupe. Se topește. Se preface în poem. În cântec. În plecăciune.

$$$

 ȘTIAȚI CĂ?

"În limba română se ascunde un secret despre natura noastră românească?

 Noi suntem, prin excelență, niște bătăuși!!!

- Noi nu parcurgem un drum, noi îl batem.

- Chiar și când suntem gânditori, ne bate un gând.

- Inima noastră de român nu pompează ci bate!

- Pantofii noștri nu ne rod, nu ne sunt mici sau mari, ci scurt - ne bat.

- Ca să urezi de bine cuiva îi spui: „Bată-te norocul să te bată!”.

- Când pleacă cineva îi urezi: „Cale bătută!”

- Unul dintre dansurile tradiționale din zona Moldovei este „Bătuta”.

- Laptele nostru nu-i fermentat, ci e bătut.

- Noi nu ciocănim, noi batem la ușă.

- Și vântul bate pe afară.

- În loc de ghinion, ești bătut de soartă.

- Ca să fiu mai credibil, spun: "Să mă bată Dumnezeu!".

- În loc să vorbesc degeaba, eu îmi bat gura.

- Şi mai este și un proverb românesc: "gura bate fundul".

- Când încheiem o afacere, noi batem palma.

- Dacă vezi ceva special, bate la ochi!

- Dacă faci ceva și îi spui să continue, bate fierul cât e cald!

- Avem chiar si un fel de a pregati fasolea, fasole bătută!

- Când nu mai avem chef de ceva, nu ne mai batem capul!

Când aplaudăm, noi batem din palme!

Când vorbești mult și fără rost, noi batem apa-n piuă!

Când nu înțelegi, bați șaua să priceapă iapa!

Dacă spui prostii, bați câmpii! "

    Ia să nu te mai bat eu la cap!

         Text preluat

$__$$$

 FELIA DE PÂINE  

În amintirea copilăriei mele petrecută la Blidari

Cu pâine prăjită pe plita de fier,

Alături de tuciul spoit cu cărbuni

Și cu rugăciune trimisă spre cer,

Așa stingeam foamea, de luni până luni!

Felia de pâine cu unt sau magiun,

Sau, chiar cu untură din oala de lut,

În mâinile noastre, era cel mai bun

Prilej pentru zâmbet abia renăscut!

Felia de pâine făcută din grâu

Crescut cu sudoarea bunicilor mei,

Dar și mămăliga știau ține-n frâu,

Dorințe din care nu zboară scântei!

Felia răscoaptă pe plita arzând

Cum arde obrazul bolnav de iubiri,

Trăiește la mine în suflet și-n gând. 

Copile, ia seama, în loc să te miri!

Felia de pâine uscată la foc,

Apoi văruită cu galbenul unt,

Azi, ea îmi așează cuvintele-n toc!

E puntea zidită-ntre ce-am fost și ce sunt!

În vremea aceea și pâine-aveam rar!

Felia de pâine și-o cană cu ceai,

Erau fericirea primită ca dar,

Din mâna bunicii! Ce Oameni! Ce trai!

Constantin Mosor, 22 iunie 2024, București

$$$

 Tipul bărbatului ideal pentru o lady de 40+!

O lady trecută de 40 de ani, cultivată, cu gusturi formate, care și-a decantat emoțiile prin viață, experiențe și poate iubiri risipite, nu mai caută bărbatul care impresionează prin strălucire, ci pe cel care emană rafinament interior. Bărbatul care-i atrage atenția nu este doar o prezență agreabilă, ci un univers bine structurat, cu emoții domolite, spirit înțelept și maniere elegante, dar neostentative.

Iată portretul bărbatului pe care o lady cu clasă îl va observa, nu din impuls, ci din subtila vibrație a compatibilității mature:

1. Inteligență calmă, nu ostentativă: Nu caută genii, ci bărbați care gândesc limpede, citesc lumea cu luciditate și știu când să vorbească și, mai ales, când să tacă. Apreciază bărbatul care a călătorit, dar nu face paradă; care înțelege lucruri, dar nu simte nevoia să le demonstreze cu fiecare replică.

2. Maturitate emoțională: O lady trecută de 40 de ani știe să deosebească un bărbat echilibrat de unul instabil, chiar dacă e carismatic. Alege bărbatul care nu fuge de vulnerabilitate, dar nici nu trăiește în dramă. Caută profunzime, nu complicație.

3. Stil autentic: Pentru o femeie cu gusturi fine, stilul nu înseamnă haine scumpe, ci coerență între interior și exterior. Bărbatul pe care îl preferă nu e o figură de revistă, ci un bărbat care știe ce i se potrivește, care are o prezență calmă, o voce sigură și un mod elegant de a sta, a privi și a asculta.

4. Autonomie și direcție: O femeie matură nu caută un salvator sau un dependent. Ea prețuiește bărbatul care are viața lui, valorile lui, ritmul lui. Nu are nevoie să-i controleze viața, dar nici să o salveze. E atrasă de cel care se așază alături ca partener de cursă lungă, nu ca proiect.

5. Bun-simț și umor inteligent: Un gentleman adevărat știe să fie amuzant fără să fie grosier, atent fără să fie servil. Știe să admire fără să invadeze. Pentru o lady cu eleganță clasică, umorul este rafinamentul inteligenței sociale, nu gluma de moment.

6. Discreție și loialitate: Femeile care au trăit îndeajuns nu mai au răbdare cu teatrul relațiilor „moderne”. Vor bărbatul care își păstrează promisiunile, care nu e prizonierul rețelelor sociale sau al flirtului superficial. Cuvântul dat e mai valoros decât orice cadou.

7. Un trecut asumat, nu ascuns: Bărbatul care nu se teme să vorbească despre eșecuri, despărțiri sau greșeli fără să joace rolul de victimă este adesea cel care a înțeles ceva esențial. O lady nu cere perfecțiune, ci conștiință. Nu trecut ideal, ci prezent asumat.

O lady adevărată nu se îndrăgostește de aparență, ci de tonul vocii, de modul în care e privită fără să fie invadată, de felul în care este ascultată până la capăt.

Ea nu mai iubește cu nesaț, ci cu discernământ. Și tocmai din acest motiv, iubirea pe care o oferă, și cea pe care o acceptă, capătă o greutate rară: aceea a lucrurilor cu adevărat prețioase.

$$$

 În 1934, 5 surori identice născute prematur au făcut senzație în presa americană. Cunoscute ca cvintupletele Dionne, ele au devenit rapid un fenomen internațional, dar și un simbol controversat al faimei copilăriei.

• O naștere miraculoasă pentru acea vreme

Yvonne, Annette, Cécile, Émilie și Marie s-au născut în Ontario, Canada, într-o familie săracă de fermieri franco-canadieni. Premature, cântărind împreună puțin peste 6 kilograme, șansele lor de supraviețuire păreau minime. Și totuși, toate cele cinci au trăit — un miracol medical în anii '30.

• Primele cvintuplete identice care au supraviețuit

Cvintupletele Dionne au intrat în istorie drept primul set de surori identice care au supraviețuit copilăriei. Dar faima lor a venit cu un preț. La scurt timp după naștere, guvernul canadian le-a preluat din grija părinților sub pretextul protecției — și le-a transformat în atracție turistică.

• O copilărie trăită sub sticlă

Fetele au crescut într-o reședință special construită, unde erau expuse publicului de mai multe ori pe zi, ca într-o grădină zoologică umană. Mii de oameni veneau să le vadă, iar imaginea lor era folosită în reclame și suveniruri. Deși aduceau milioane de dolari statului, ele nu se bucurau de viață normală.

• De la simboluri ale speranței la victime ale exploatării

Mai târziu, surorile au vorbit despre traumele suferite în copilărie și despre modul în care faima le-a afectat viața. Cazul lor a declanșat discuții importante despre drepturile copiilor și limitele celebrității forțate.

   Sursa Atlas Geografic

$$$

 🪩💎NASA a descoperit o planetă de diamant, de cinci ori mai mare decât Pământul

💎🪩Pare greu de crezut, dar în imensitatea universului a fost identificată o planetă cu o compoziție atât de bogată în carbon, încât mare parte din ea este, teoretic, formată din diamant. Conform NASA, acest corp ceresc ar avea o masă de aproximativ cinci ori mai mare decât a Terrei și se află la mii de ani-lumină distanță de noi. Descoperirea a fost posibilă prin metode moderne de analiză a spectrului luminos și a mișcărilor stelare.

🪩💎Această așa-numită „planetă de diamant” nu este doar o curiozitate strălucitoare, ci și o sursă fascinantă de informații despre modul în care se pot forma planetele în alte sisteme solare. Condițiile extreme de presiune și temperatură ar putea transforma carbonul în diamante pe scară colosală, ceea ce înseamnă că natura are propriile ei „bijuterii cosmice”.

💎🪩Deși nu vom putea extrage niciodată comori de pe o astfel de planetă, existența ei ne amintește cât de puțin știm despre diversitatea și splendoarea universului. Un lucru este sigur: bogăția cosmică nu se măsoară în aur sau pietre prețioase, ci în misterul care ne așteaptă acolo, printre stele.