$¢$

 Taina postului și lucrarea lui mântuitoare

(Sfântul Cuvios Sofian de la Antim)

Postul nu este lăsat ca să omoare omul. Unii nu postesc deloc, alții postesc o săptămână sau câteva zile, iar alții o săptămână la început și o săptămână la sfârșit. Fiecare își va lua plata după ostenelile sale.

Dar cei care postesc adeseori se mai și încurcă în înțelegerea postului. Unii postesc ajunând mai ales vinerea — și e foarte bine. Pentru că postul și ajunarea dau bun prilej organelor noastre cele dinlăuntru să se repare — această „uzină” care suntem noi înșine și care merge așa, ca un automat. De pildă, nu ne dăm seama când se transformă pâinea în energie. Și când postim, se bucură tot lăuntrul nostru, ne spune „mersi”, pentru că se reface cu adevărat.

Așadar, cine ține post cu regularitate își face el însuși foarte mult bine. Este la câte unii această panică: „Dacă nu mănânc, mor, amețesc!” Nu-i adevărat. Postul armonizează și înviorează tot lăuntrul nostru.

Postul creștin, supravegheat și ținut cu înțelepciune, este recomandat de Sfinții Părinți, iar unii dintre ei aveau studii de medicină înaltă și urmăreau să ne facă nouă bine, nu să ne chinuiască. Așa că toate au fost rânduite cu foarte multă luciditate și pricepere.

Postul trebuie să fie luminat, consimțit de bună voie, nu cu ciudă, ci să fie ca o bucurie. Nu un post cu ciudă sau ținut de frică, pentru că atunci stomacul resimte postul ca o mare suferință, iar mintea culege numai mătrăgună și numai răutăți. Dumnezeu nu vrea un astfel de post.

Este un post netrebnic, cu adevărat, atunci când postește această aparatură fizică, iar sufletul se revoltă. Nu așa! Dumnezeu vrea ca totul să fie global, armonios: să postească și trupul, dar să postească și sufletul — și atunci e postul cu adevărat binefăcător.

Să se bucure și cele dinlăuntru și să nu se revolte gura și limba că le-am pus la post.

---

Sfântul Timotei, ucenicul Sfântului Apostol Pavel, nu știa cum să se chinuie mai mult, ca să-și stăpânească patimile. Mânca numai pâine, apă și fructe — nu numai în post, ci tot timpul — și slăbise foarte rău.

Sfântul Pavel, care știa suferința lui, îi scrie să bea și puțin vin, nu numai apă, din pricina deselor sale slăbiri. Desigur, Sfântul Pavel îi scria puține cuvinte, însă Timotei înțelegea foarte mult din ele.

Sunt în biblioteci cărți mari, volume groase, cu foarte multe pagini, și pe măsură ce le parcurgi, te atrag întorsăturile de fraze, cuvintele frumoase, dar când strângi în mână, vezi cum curge tot — nu rămâi cu nimic.

Adică ai foarte puțin folos din această literatură profană. Sfânta Scriptură însă este înțelepciunea cea mai înaltă, și deseori, un singur loc, un singur cuvânt din Biblie ne poate lumina pe deplin.

Sunt mari sfinți care au urmat un singur cuvânt din Biblie: „Vinde tot ce ai și urmează-Mi Mie.” Sfântul Antonie cel Mare, de pildă, sau Sfânta Paraschiva. Le-a rămas în minte și în inimă un text sau o frântură de text din Sfânta Scriptură, și acest text a ars în inima lor, ca un jăratec, toată viața — și pe acesta l-au urmat și s-au mântuit.

---

În epistola sa către Timotei, Sfântul Pavel scrie cuvinte de o gingășie rară. Ce poate fi mai drăgăstos decât faptul că Sfântul Pavel, care era așa de prins cu atâtea treburi, se îngrijește de sănătatea ucenicului său?

Și îi scrie cu multă delicatețe și curăție lăuntrică. Timotei era bolnăvicios din firea sa și își stricase stomacul, și Sfântul Pavel îi scrie:

„Nu bea numai apă...” — asta înseamnă că până atunci bause cu adevărat numai apă.

Altădată spune: „Eu am trimis la voi pe Timotei, iubitul și credinciosul meu fiu” — aceste cuvinte arată vredniciile lui Timotei.

Și Timotei n-ar fi fost așa vrednic, dacă ar fi fost robit de trup; dar el, tânăr cum era, întipărea în sine toate faptele bune pe care le făcea Sfântul Pavel.

Desi era foarte tânăr, purta același jug cu Sfântul Pavel: „Nimeni să nu-l disprețuiască pe Timotei, căci el urmează Legea Domnului, ca și mine; și ca un tată cu fiul său, așa împreună cu mine a slujit el”, spune Sfântul Pavel.

---

Timotei însă continua să postească înainte, cu toată asprimea. Și nu făcea ca aceia care, după ce postesc, încep să zică:

„Ce să mai postesc de-acum? Mi-am omorât trupul și l-am biruit pe diavolul. De-acum de ce să mai postesc?”

Timotei nu zicea așa, ci cu cât erau mai mari meritele sale, cu atât mai mult se nevoia. Și aceasta, desigur, a învățat tot de la Sfântul Pavel.

Vă atrag atenția asupra unui cuvânt: Sfântul Pavel nu-i scrie „bea vin”, ci „puțin vin”, adică numai cât e de trebuință pentru a alunga boala trupului — și nu pentru a îngădui boala sufletului, nici pentru a întărâta patimile.

Căci vinul, frați creștini, sfârșește energia organismului. Vinul e lăsat de Dumnezeu să-l întrebuințăm cu măsură, nu oricum.

Bețivul e un mort viu, are cerul cu desăvârșire închis. Bețivii nu pot moșteni Împărăția Cerurilor — Sfântul Pavel ne spune asta.