$$$

 MEMORIE CULTURALĂ - MIRCEA SANTIMBREANU

Mircea Sântimbreanu, un scriitor al copilăriei reale - n. 7 ianuarie 1926 - d. 20 august 1999. Astăzi se împlinesc 100 de ani de la nașterea sa, Mircea Sântimbreanu este citit ca un “autor pentru copii” și ca un scriitor care a înțeles profund mecanismele educației, ale limbajului și ale umorului. 

El ne reamintește că râsul poate fi o formă de cultură, iar copilăria, un teritoriu literar de maximă seriozitate.

A studiat la Liceul “Avram Iancu” din Brad (1935-1943), a absolvit Facultatea de Drept (1947) și Facultatea de Filosofie din București (1951), iar între anii 1948-1951 a fost asistent universitar la Catedra de Drept Penal a Universității București.

Din 1952 până în 1960 Mircea Sântimbreanu a lucrat ca profesor de istorie la Școala mixtă nr. 2 “La Teiu“, devenită din 1954 Școala elementară de 7 ani nr. 139 din București, cartierul Rahova. 

Experiența cu micii elevi l-a ajutat să înceapă să scrie primele sale cărți pentru copii. Din anul 2000, școala poartă numele de Mircea Sântimbreanu.

La 20 mai 1996 Mircea Sântimbreanu a fost declarat “Cetățean de onoare al municipiului Brad”, ca Fiu al Țării Zarandului, pentru întreaga sa activitate în domeniul literaturii.

Mircea Sântimbreanu, pedagogul literaturii, care a învățat generații întregi să râdă inteligent, ocupă un loc aparte în literatura română, nu prin solemnitate, ci prin umorul fin, atent calibrat, care nu subestimează copilul și nu infantilizează lectura. Este unul dintre autorii care au înțeles devreme că literatura pentru copii nu este o literatură “mai mică”, ci una mai dificilă, pentru că trebuie să fie sinceră, clară și profundă în același timp.

Sântimbreanu nu scrie despre o copilărie idealizată, ci despre una vie, zgomotoasă, imperfectă, populată de elevi neastâmpărați, profesori riguroși, reguli absurde și situații în care comicul se naște firesc din viața de zi cu zi. Universul său este recognoscibil oricui a trecut prin școală: recreații prea scurte, cataloage amenințătoare, autoritate contestată și solidaritatea spontană dintre copii. Prin această abordare, el devine nu doar un povestitor, ci un fin observator al psihologiei copilului și al mecanismelor educaționale. La Sântimbreanu, râsul este un instrument de înțelegere, uneori, de critică blândă. Ceea ce diferențiază decisiv stilul lui Mircea Sântimbreanu este umorul său inteligent, niciodată grosier, niciodată moralizator în mod agresiv. Situațiile sunt construite cu precizie, dialogurile sunt vii, iar poanta finală nu anulează sensul, ci îl accentuează.

El scrie pentru copii fără a coborî nivelul limbajului, mizând pe ideea, profund modernă, că inteligența se formează prin provocare, nu prin simplificare excesivă. De aici și longevitatea textelor sale: ele funcționează la fel de bine pentru copii, adolescenți și adulți nostalgici.

Într-o epocă în care literatura pentru copii riscă adesea să devină fie prea didactică, fie excesiv de superficială, opera lui rămâne un reper de echilibru, finețe și inteligență narativă.

Surse:

https://liceunet.ro/mircea-santimbreanu?readmore=true