$$$

 Când ne gândim la șobolani, ne gândim la dăunători. Dar în Tanzania, organizația APOPO antrenează șobolani uriași africani pentru a salva vieți. Acești „HeroRats” au un miros excepțional și sunt folosiți pentru a detecta minele antipersonal rămase după războaie. Spre deosebire de câini, sunt prea ușori pentru a declanșa explozia dacă calcă pe mină. Un șobolan poate verifica o suprafață de mărimea unui teren de tenis în 20 de minute – sarcină care ar dura unui om cu detector de metale până la 4 zile. Niciun șobolan nu a murit vreodată în misiune. Ei lucrează pentru recompense (banane) și, la „pensie”, sunt îngrijiți până la moarte naturală, fiind probabil singurele rozătoare din lume iubite și respectate de comunități întregi.

Procesul de antrenament începe când puii au doar patru săptămâni și se bazează exclusiv pe recompensă pozitivă, o metodă standard în dresajul animalelor numită condiționare operantă. Antrenorii folosesc un „clicker” – un dispozitiv mic care face un sunet distinct – asociind acest zgomot cu primirea unei bucăți de mâncare gustoasă. Odată ce animalul înțelege că sunetul înseamnă hrană, este introdus mirosul de explozibil. Când șobolanul identifică corect mirosul explozibilului și îl ignoră pe cel de distragere, aude click-ul și primește recompensa, învățând astfel să caute specific componenta chimică periculoasă.

Specia folosită, Cricetomys ansorgei, este diferită de șobolanul de canal obișnuit pe care îl vedem în orașe. Aceștia sunt mult mai mari, ajungând la dimensiunea unei pisici mici, și au o longevitate surprinzătoare de până la 8 ani, ceea ce face ca investiția în antrenamentul lor (care durează aproximativ 9 luni) să fie rentabilă pe termen lung. Vederea lor este slabă, dar acest minus este compensat de un simț olfactiv extrem de fin și de pungile bucale, similare cu cele ale hamsterilor, în care își pot stoca hrana, deși în timpul muncii sunt motivați să o mănânce imediat.

Pe teren, eficiența lor vine din faptul că ignoră resturile metalice obișnuite, cum ar fi cuiele sau capacele de sticle, care păcălesc detectoarele de metale convenționale. Un om cu un detector trebuie să se oprească la fiecare semnal sonor, să sape și să verifice, pierzând timp prețios cu alarme false. Șobolanul, însă, se oprește doar acolo unde miroase explozibilul real. Când localizează o mină, el zgârie ușor pământul cu lăbuțele din față pentru a alerta dresorul, apoi este chemat înapoi pentru a primi recompensa, lăsând echipa de geniști să neutralizeze pericolul în siguranță.

Metoda de lucru este riguroasă și implică o colaborare strânsă între om și animal. Șobolanul poartă un ham special și este ghidat de doi dresori care țin o sfoară lungă deasupra culoarului de verificare. Rozătoarea se deplasează înainte și înapoi de-a lungul sforii, scanând terenul centimetru cu centimetru. După fiecare trecere, dresorii fac un pas lateral, asigurându-se că întreaga zonă este acoperită sistematic și că nicio porțiune de pământ nu rămâne neverificată înainte de a declara zona sigură pentru agricultură sau locuire.

Dincolo de câmpurile minate, acești șobolani au primit o nouă misiune vitală în laboratoarele medicale: detectarea tuberculozei. În multe țări în curs de dezvoltare, microscopia standard poate rata până la jumătate din cazurile pozitive. Șobolanii APOPO sunt antrenați să miroasă specific bacteria care cauzează TBC în mostrele de spută umană. Un singur șobolan poate evalua 100 de mostre în mai puțin de 20 de minute, o sarcină care ar ține un laborant ocupat timp de patru zile, salvând astfel pacienți care altfel ar fi plecat acasă netratați, răspândind boala.

Cel mai faimos absolvent al programului a fost Magawa, un șobolan care a servit în Cambodgia timp de cinci ani. El a fost atât de eficient încât a primit medalia de aur PDSA, echivalentul animal al Crucii George pentru curaj, fiind prima rozătoare din istorie onorată cu această distincție rezervată de obicei câinilor. În cariera sa, Magawa a descoperit peste 70 de mine și 38 de alte elemente explozive neexplodate, curățând o suprafață de peste 141.000 de metri pătrați înainte de a muri liniștit la bătrânețe.

Avantajele logistice ale folosirii șobolanilor sunt majore comparativ cu câinii de detectare. Sunt mult mai ieftini de hrănit, mai ușor de transportat (nu necesită cuști mari sau vehicule speciale) și sunt rezistenți la bolile tropicale care afectează adesea canidele importate. De asemenea, șobolanii nu se atașează emoțional de un singur dresor, ceea ce înseamnă că pot lucra cu diferiți oameni fără ca performanța lor să scadă, oferind o flexibilitate operațională mare organizației.

Recent, organizația a început să exploreze o nouă frontieră: operațiunile de căutare și salvare în zonele lovite de dezastre naturale. Datorită corpului lor flexibil și dimensiunilor reduse, șobolanii pot pătrunde în spații înguste din clădirile prăbușite, unde câinii nu pot ajunge. Ei sunt antrenați să poarte un rucsac minuscul dotat cu cameră video, microfon și un localizator, pentru a găsi supraviețuitorii prinși sub dărâmături și a permite echipelor de salvare să comunice cu aceștia.

Viața unui HeroRat se încheie întotdeauna cu demnitate. Când un șobolan începe să se miște mai greu sau își pierde interesul pentru muncă, este retras imediat din activitate. Pensionarii își trăiesc restul zilelor în spații largi, pline de jucării, roți de alergare și tuneluri, primind o dietă bogată în fructe proaspete și socializând cu alți congeneri. Este felul prin care oamenii le mulțumesc acestor mici creaturi pentru că au transformat un instinct natural de supraviețuire într-un instrument umanitar.