$$$

 Pisicile pot detecta schimbări subtile de presiune atmosferică, ceea ce explică de ce uneori devin agitate înainte de furtună; pentru ele, aerul nu e doar aer, e un semnal, iar comportamentul lor poate părea misterios doar pentru că nu avem senzori la fel de fini. Această sensibilitate extraordinară se datorează în mare parte anatomiei urechii lor interne, care este mult mai dezvoltată decât a oamenilor. Sistemul vestibular al felinei, responsabil pentru echilibrul lor legendar, funcționează și ca un barometru biologic, înregistrând scăderile de presiune care anunță venirea vremii rele mult înainte ca primii nori să apară pe cer.

Urechea internă a pisicii conține fluid și cili microscopici extrem de sensibili, care sunt proiectați să detecteze mișcarea și poziția capului, dar care reacționează și la presiunea exercitată de atmosferă asupra timpanului. Când presiunea barometrică scade brusc, așa cum se întâmplă înaintea unei furtuni, acest lucru poate crea o senzație de disconfort sau de presiune în urechile pisicii, similară cu ceea ce simt oamenii în avion la decolare. Agitația lor este, adesea, o încercare instinctivă de a egaliza această presiune sau de a scăpa de senzația neplăcută.

Pe lângă urechi, pisicile se bazează pe vibrize, acele mustăți lungi și rigide care nu sunt doar fire de păr, ci organe senzoriale complexe. Rădăcinile mustăților sunt înconjurate de o rețea densă de terminații nervoase și vase de sânge, transformându-le în receptori tactili de înaltă precizie. Acestea sunt atât de sensibile încât pot detecta cele mai mici schimbări în curenții de aer, permițând pisicii să simtă „forma” vântului și direcția din care se apropie o perturbare atmosferică, chiar și în interiorul casei.

Mirosul joacă și el un rol crucial în această premoniție meteorologică. Pisicile au un simț olfactiv de 14 ori mai puternic decât al omului și posedă un organ suplimentar numit organul vomeronasal sau organul lui Jacobson, situat în cerul gurii. Acesta le permite să detecteze modificările chimice din compoziția aerului, cum ar fi mirosul metalic distinct al ozonului care se formează atunci când fulgerele ionizează aerul la distanță sau mirosul de pământ umed adus de vânt de la kilometri depărtare.

Auzul lor acoperă o gamă de frecvențe mult mai largă, putând percepe sunete ultrasonice, dar și vibrații de frecvență joasă. Tunetele îndepărtate, care sunt inaudibile pentru urechea umană, sunt percepute clar de pisici. De asemenea, ele pot auzi vibrațiile produse de vânt în structura clădirii sau zgomotul ploii care lovește solul la o distanță considerabilă, ceea ce le pune în stare de alertă cu mult timp înainte ca noi să auzim prima picătură lovind geamul.

Comportamentul aparent haotic, cum ar fi „zoomies” (alergatul brusc prin casă) sau ascunderea sub pat, poate fi explicat și prin electricitatea statică. Înainte de furtună, aerul devine adesea uscat și încărcat electric. Blana pisicii, fiind un izolator excelent, poate acumula o sarcină statică semnificativă, ceea ce face ca firele de păr să se respingă între ele sau să producă mici șocuri la atingere. Această senzație fizică pe piele le poate face să se simtă ciudat, determinându-le să alerge pentru a scăpa de disconfort sau să se lingă excesiv pentru a aplatiza blana.

Din perspectivă evoluționistă, această capacitate de prognoză a fost esențială pentru supraviețuirea strămoșilor lor sălbatici. O pisică în natură trebuia să știe când vine o furtună puternică pentru a-și găsi un adăpost sigur și uscat, ferit de inundații sau de vântul care ar fi putut doborî copaci. Cei care reacționau primii la semnalele subtile ale mediului aveau cele mai mari șanse să supraviețuiască și să transmită genele mai departe, fixând acest instinct în ADN-ul speciei.

Interesant este că nu toate pisicile reacționează la fel; nivelul de sensibilitate variază în funcție de vârstă, rasă și temperamentul individual. Pisicile mai în vârstă sau cele cu probleme articulare pot deveni mai vocale sau mai irascibile înainte de ploaie, deoarece scăderea presiunii atmosferice poate cauza inflamarea țesuturilor și dureri articulare, un fenomen cunoscut și la oamenii cu reumatism. Astfel, pisica devine un indicator viu al confortului termic și barometric.

În timp ce oamenii s-au deconectat treptat de mediu, bazându-se pe aplicații meteo și tehnologie pentru a anticipa vremea, animalele au rămas conectate direct la fizica planetei. Ele nu interpretează date abstracte, ci trăiesc vremea prin corpul lor, reacționând la un flux constant de informații senzoriale pe care noi le ignorăm. Ceea ce noi numim „al șaselea simț” este, de fapt, o sumă a celor cinci simțuri, dar calibrate la o intensitate pe care ne este greu să o imaginăm.

Prin urmare, data viitoare când pisica ta refuză să iasă afară, se ascunde în dulap sau privește insistent pe fereastră deși afară pare liniște, ar fi înțelept să iei o umbrelă sau să închizi geamurile. Ele nu ghicesc viitorul, ci doar citesc prezentul cu o acuratețe microscopică. Este o lecție de biologie care ne amintește că suntem înconjurați de semnale invizibile și că, uneori, cel mai bun meteorolog doarme chiar pe canapeaua din sufragerie.