$__$$$

 Cea care a scris în întuneric și a luminat o lume întreagă

Sylvia Plath își începea diminețile înainte ca lumina să atingă ferestrele înghețate ale Londrei, trezindu-se în liniștea tăioasă a unui apartament fără căldură, într-o iarnă din 1963 care avea să devină una dintre cele mai aspre din istoria Marii Britanii, iar în camera de alături dormeau cei doi copii ai ei, Frieda și Nicholas, încă prea mici ca să înțeleagă cum arată disperarea unui adult care încearcă să rămână în viață în timp ce tot universul pare să se prăbușească. Ea, la doar treizeci de ani, se afla deja în ruinele unei căsnicii sfâșiate de infidelitate, în mijlocul unei țări străine, cu resurse puține, cu manuscrise respinse, cu presiunea financiară care mușca din orice oră de liniște, și cu o depresie care nu mai semăna cu un episod, ci cu o ocupație militară totală.

Și totuși, în loc să se oprească, Sylvia a deschis caietul, a pus hârtia în mașina de scris și a început să compună poezii care nu mai aveau nimic din vocea tânără și promițătoare cu care debutase, ci o intensitate incandescentă, un amestec de furie, luciditate, frică, îndrăzneală și durere care părea să-i consume mâinile în timp ce scria. În fiecare zi, la ora patru dimineața, când orașul dormea, ea împingea cuvintele înainte ca pe o formă disperată de supraviețuire, ca și cum ar fi știut că timpul nu îi mai este aliat.

În acele nopți înghețate s-au născut „Daddy”, un poem care sfâșia trecutul ei familial și prezentul ei conjugal, „Lady Lazarus”, în care moartea și renașterea deveneau scene ale propriei biografii, „Ariel”, o explozie de libertate fatală, și „Edge”, o poezie atât de calmă în teribilul ei final încât părea semnată de cineva care privea lumea deja de pe marginea ei. Erau poeme care aveau să revoluționeze literatura modernă, dar atunci, în acel apartament rece, ele erau doar strigătele unei femei convinsă că nu o ascultă nimeni.

Când The Bell Jar a apărut sub pseudonim, reacțiile au fost modeste, unele chiar reci, iar editorii americani i-au întors manuscrisul cu un verdict devastator: prea întunecat, prea incomod, prea puțin comercial. Iar ea, o tânără mamă singură, simțea cum iadul se închide în jurul ei. Sărăcia, singurătatea, frigul, responsabilitatea, depresia și dezamăgirea profesională erau prea grele pentru un singur om. Sistemul medical din acei ani oferea puțin, înțelegea puțin și ajuta și mai puțin. Iar februarie a venit cu încă o dimineață întunecată, iar Sylvia a pus micul dejun lângă patul copiilor, le-a sigilat camera cu grijă, i-a protejat pe ei în timp ce nu mai putea să se protejeze pe ea însăși, apoi a ales tăcerea definitivă.

Moartea a venit cu brutalitate, dar recunoașterea care îi fusese refuzată în viață a început să crească imediat după. În 1965, când Ariel a fost publicat, lumea literară a înțeles, în sfârșit, ce scrisese ea în acele dimineți înghețate. Criticii au vorbit despre o voce unică, radicală, devastator de sinceră. Generații de femei au simțit că cineva le-a spus, pentru prima dată, adevărul aproape interzis despre furie, depresie, maternitate, pierdere și presiunea imposibilă de a fi perfectă.

În 1982, Sylvia Plath a primit Premiul Pulitzer pentru Poezie — prima oară când acest premiu era acordat postum unui poet. Dar pentru ea era prea târziu. Nu a știut niciodată cât de mult valorează opera ei, nici cât de mult avea să influențeze literatura secolului, nici câte vieți urma să atingă. A murit convinsă că a eșuat, în timp ce scria una dintre cele mai importante opere poetice ale lumii moderne.

Tragedia nu este doar că Sylvia Plath a murit la treizeci de ani, ci că a murit fără să știe că era genială, că ceea ce scria la ora patru dimineața în întuneric avea să lumineze generații, că vocea ei — despre care credea că este prea slabă, prea rănită, prea neînțeleasă — avea să devină una dintre cele mai puternice voci ale secolului XX.

Ea a crezut că scrie pentru nimeni.

De fapt, scria pentru milioane.

#SylviaPlath #Ariel #BelleleJar #GenialitateTragică #PovesteLiterară #IstorieLiterară #FemeiCareAuSchimbatLumea #VoceaCareNuAMurit