_$$

 Ulcioarele de piatră din Laos, misterioasele recipiente megalitice străvechi

Un întreg platou înverzit din munții din Laos este presărat cu obiecte neobișnuite: mii de ulcioare uriașe de piatră, foarte vechi. Ulcioarele (cunoscute și sub numele generic de „borcane de piatră”) au fost studiate zeci de ani, dar anumite detalii îi intrigă pe cercetători și generează și mai multe întrebări.

Cunoscută drept „Câmpia cu ulcioare”, această colecție de vase gigantice de piatră, veche de peste 2.500 de ani, este unul dintre cele mai importante situri arheologice din estul Asiei.

Mii de ulcioare se întind de-a lungul câmpurilor cu orez, dealurilor și pădurilor din provincia Xieng Khouang, o regiune răvășită de război, situată în partea de nord-est a țării.

Având înălțimea cuprinsă între unu și trei metri și cântărind până la 14 tone fiecare, aceste obiecte au atras arheologii care încearcă să le descopere povestea.

Însă este surprinzător că, până în anii ’30, acest sit arheologic impresionant a prezentat prea puțin interes pentru cercetătorii occidentali.

Atunci, Madeleine Colani, o cercetătoare franceză, a început să studieze zona. Studiile ei au dus la descoperiri majore, cum ar fi o peșteră aflată în apropiere, plină de rămășițe umane, lucru care sugerează că ulcioarele ar fi putut fi folosite drept urne funerare pentru căpetenii.

Dar au fost descoperite și detalii bizare, care au dat naștere multor întrebări fără răspuns.

De exemplu, în ciuda faptului că în peșteră au fost găsite rămășițe umane, din ulcioare au fost recoltate foarte puține materiale organice, ceea ce i-a nedumerit pe Colani și pe alți specialiști. Asta, până recent…

În 2016, o echipă de cercetare din Australia a desfășurat primele săpături de anvergură din anii ’30 și până acum, oferind niște răspunsuri la întrebările legate de funcția ulcioarelor.

Echipa a săpat lângă o zonă des vizitată de turiști și a descoperit un cimitir în care rămășițele umane au fost depuse în trei moduri diferite: în vase de ceramică, în puțuri acoperite cu blocuri de calcar și îngropate în morminte tradiționale.

Acest aspect confirmă faptul că ulcioarele erau într-adevăr folosite în scopuri mortuare, însă sugerează o nouă teorie în ceea ce privește pregătirea cadavrelor – ulcioarele erau folosite pentru descompunerea acestora înainte de îngropare.

Lăsând partea morbidă la o parte, poate că cea mai interesantă parte a poveștii originii Câmpiei cu ulcioare implică alte situri de același fel.

Cercetătorii au descoperit grupuri similare de ulcioare pe teritoriul Asiei. Puse în legătură cu cele din Laos, aceste grupuri alcătuiesc un șir care se întinde până în nordul Indiei!

Datorită acestui lucru, cercetătorii au ajuns să creadă că ulcioarele au fost folosite de-a lungul unei rute comerciale internaționale care străbătea Asia.

Este posibil ca apa de ploaie strânsă în ulcioare să fi fost folosită de călători în timpul anotimpului secetos. Asta ar explica numeroasele mărgele folosite pentru rugăciune care au fost descoperite în aceste situri, lăsate în urmă drept ofrande.

Un motiv pentru care Câmpia cu ulcioare a fost atât de puțin cercetată este amplasarea ei. Zona este considerată de mulți ca fiind cel mai periculos sit arheologic din lume.

În sol există mii de bombe și mine neexplodate, rămase în urma „războiului secret” din Laos din anii ’60, conflict purtat de americani. Deși sună incredibil, oamenii au construit sate întregi din bombele neexplodate.

Oficialii fac eforturi pentru ca zona să fie inclusă pe lista patrimoniului UNESCO, însă bombele rămân o amenințare majoră. De aceea, doar șapte din cele 85 de situri sunt deschise pentru vizitatori.