$$$

 36 ani de la zborul spre lumi galactice al căpitan - comandorului aviator DORU DAVIDOVICI

    Doru Davidovici, născut la 6 iulie 1945, într-o familie de învăţători dintr-un sătuc din Apuseni, a fost un aviator şi scriitor român de origine evreiască. La 13 ani, a plecat la Liceul militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, după care a urmat Liceul „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc (unde a fost colegul de bancă al lui George Florin Cozma) şi Şcoala de aviaţie de la Boboc.

Absolvent al Şcolii Superioare de Ofiţeri Activi de Aviaţie în anul 1967, cu gradul de locotenent, şi al Academiei Militare, în perioada 1977 – 1979, pilot, comandant de patrulă şi de escadrilă în Regimentul 86 Aviaţie vânătoare, inspector pentru aviaţia de vânătoare în Comandamentul Aviaţiei Militare, între 1981 - 1986, şi instructor cu întrebuinţarea în luptă a aviaţiei în Regimentul 86 Aviaţie vânătoare, în perioada 1986 - 1989. Ca instructor de zbor a format o pleiadă întreagă de piloți, inclusiv pe Dorel Luca, considerat cel mai bun pilot pe avioanele MIG-21.

  

    Opere literare:

- Caii de la Voroneţ, Premiul I la concursul de debut la Editura Eminescu, Bucureşti, secţiunea proză, 1973;

- Ultima aventură a lui Nat Pinkerton, roman poliţist, Editura Eminescu, Bucureşti, 1975;

- Insula nevăzută, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1976;

- Intrarea actorilor, Editura Militară, Bucureşti, 1977;

- Zeiţa de oricalc, Editura Albatros, Bucureşti, 1977;

- Celula de alarmă, Editura Eminescu, Bucureşti, 1979;

- Culoarea cerului, Editura Militară, Bucureşti, 1981;

- Aripi de argint, , Editura Militară, Bucureşti, 1983;

- Lumi galactice. Colegii mei din neştiut, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1986. Ediţia a II-a: Editura Rum-Irina, Bucureşti, 1992;

- V de la Victorie, Editura Militară, Bucureşti, 1987;

- Ridică-te şi mergi, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1991;

- Dezminţire la Mit, volum de poezii, 1991.

În cartea Lumi galactice, Davidovici dezvoltă într-un stil propriu şi cu o competenţă conferită de profesia sa, aceea de pilot militar, o serie de teorii OZN-istice. Prin această carte şi-a arătat o altă faţă, aceea de cercetător împătimit al teoriilor despre lumi paralele şi al fenomenului OZN. O confirmare în acest sens sunt şi discuţiile pe această temă pe care le-a avut avut cu bunul său prieten Dumitru Prunariu.

       Doru era admirat pentru pasiunea sa pentru literatură. Citea mult, inclusiv cărți scrise în engleză și franceză. Avea o bibliotecă de invidiat. Era prieten cu scriitorii Cornel Marandiuc și Radu Theodoru, dar și cu inventatorul Justin Capră sau cosmonautul Dumitru Prunariu. În societate, se purta politicos, dar avea o fire retrasă, grupul său de prieteni reducându-se la câteva nume, printre ei fiind căpitanii Dorel Luca și Adrian Edu. În anii '80, a fost unul din cei mai îndrăgiţi scriitori de ficţiune din România. Datorită cărţilor sale, a profesiei, dar şi a modului în care şi-a pierdut viaţa, a fost deseori comparat cu Antoine de Saint-Exupéry.

     În după-amiaza zilei de 20 aprilie 1989, Doru Davidovici a zburat pentru ultima oară. Avionul MIG-21dublă comandă nr. 6946, pilotat de Davidovici împreună cu elevul său, locotenentul major Dumitru Petra, s-a prăbuşit de la 1.000 de metri, lângă Jegălia ,din motive necunoscute la revenirea dintr-un zbor de antrenament. Unii spun că întâlnise un OZN. El „trăia bucuria zborului, dar şi lumea eroilor săi, a fenomenelor paranormale, a OZN-urilor şi întâlnirilor de gradul trei cu extratereştrii, despre care a scris cu atâta patos şi convingere. De fapt, a fost pionierul cercetărilor fenomenelor paranormale în România. De aceea, lumea lui cuprinde şi aparenţe paradoxale.”

    Prietenii şi colegii săi povestesc cum Doru Davidovici a învăţat la un moment dat un cocor să zboare. „Era un cocor căzut pe câmp, epuizat. L-a găsit Tom, Doru l-a luat acasă şi l-a îngrijit. Îl scotea zilnic afară şi aştepta că el să reînveţe a zbura. Ceea ce s-a şi petrecut. O cădere. O ridicare în aer. O altă cădere... Cocorul, "Grus grus" e la chinezi simbol al longevităţii şi nemuririi“.

    “Loveam cu vârful ghetei cauciucul gros al roţii de bot; a venit tehnicul, a raportat că avionul e gata de zbor…Controlam avionul, bine, am lovit cu palma duralul, am urcat în cabină. Chingile, oxigenul, radioul, turnul a dat pornirea…Puneam contactele motorului, pompele, conul, am pus şi contactul SPS…Am ţipat: atenţie! Grohăia motorul maşinii de pornire, pe tabloul din dreapta, sus, s-a aprins becul roşu APRINDERE. Turajele, a zvâcnit acul doi la turometru… Urmăream curentul, creşterea presiunii la ulei… S-a stins galbenul veninos al becurilor de la instalaţiile hidraulice, am pus celelalte contacte, busola acordată, pilotul automat -normal. S-a lăsat de sus, m-a închis cerul mititel al cabinei. Rulam în viteză… intram la pistă. Eu cu avionul. Am oprit cu roata de bot exact în ax, am cerut decolarea. Permit decolarea, a spus colonelul Am împins maneta de gaze până la pragul maximal, am cerut decolarea şi colonelul a spus: permit decolarea. Cuplam forţajul; motorul a tors moale, s-au prelins avionul, pilotul, în zece tone de metal şi foc; a fost zvâcnirea, şocul ştiut aruncând MIG-ul pe betonul inegal al pistei. Am ridicat roata de bot într-un vârtej de praf, tubul Pitot a zgâriat, s-a înfipt în orizontul spălăcit. Ne desprindeam într-o şandelă abruptă, eu şi avionul…” Doru Davidovici, “Aripi de argint”. 

Surse

- Wikipedia

- http://www.enciclopediaromaniei.ro/

Comandor(rtr.) ing. Nicolae Constantin – ARPIA București-Otopeni