$$$

 VIAȚA LUI CHARLES AZNAVOUR

Mi-au plăcut dintotdeauna muzica, vocea, și mai ales textele lui pline de dramatism, de finețe sufletească și nostalgie. Își scria singur textele, adesea mici poeme. Par a fi opera unui poet de meserie, ale unui erudit cunoscător al literaturii franceze. Ei bine, nu. Pe când avea numai 9 ani Aznavour a renunțat să frecventeze școala. A rămas pe stradă să-și câștige pîinea lui și să-și ajute părinții. Pentru cineva fără educație, poezia lui Aznavour este un miracol produs de un talent pur, ce altceva!?

„Hier encore, j’avais vingt ans

Mais j’ai perdu mon temps à faire des folies

Qui ne me laissent au fond rien de vraiment précis

Que quelques rides au front, et la peur de l’ennui

Car mes amours sont mortes, avant que d’exister

Mes amis sont partis, et ne reviendront pas

Par ma faute j’ai fait le vide autour de moi

Et j’ai gâché ma vie, et mes jeunes années…” (Hier encore)

E numai un exemplu…Mă întreb unde a deprins meseria, de unde profunzimea? La un colț de stradă ? Prin bistrouri unde executa diverse numere de acrobație și dans pentru câțiva franci ? Sau este boală numită „Paris” care dă o patină anume tuturor lucrurilor ?

S-a născut în inima boemei pariziene, în Saint Germaine-des-Pres, ( Shahnourh Varinag Aznavourian), la 22 mai 1924, din emigranți armeni. Pe strada la Huchette (românii o știu pentru că aici se joacă de 80 de ani fără întrerupere piesele lui Ionesco) există un local „La Cave” loc de mare tradiție pentru jazz. A aparținut o vreme lui Aznavour tatăl. Ni-l putem imagina pe micul Charles amestecându-se prin aglomerațiiile din cartier. În anii 40 apare prin cabarete, unde se întreține cu numere muzicale alături de un pianist. În 1946, Edith Piaf îl reperează într-un local și îl invită la ea. Rămâne la ea 8 ani. A declarat mai târziu că nu au fost amanți. Că rostul lui a fost să îi compună cântece și să scrie texte. A învățat de la Piaf secretele profesiei de artist - cum să apară pe scenă, cu ce să se îmbrace, cum și ce piese să interpreteze. La sfatul ei și-a remodelat nasul. S-au certat atunci când el a pasat una dintre compozițiile lui altei cântărețe. Piaf primise cântecul dar îl refuzase. Era extrem de geloasă și patrimonială. Trăia cu impresia că Aznavour era proprietatea ei. „Perioada Piaf” s-a încheiat, lecția i-a folosit. A început să apară singur în spectacole, să își cânte repertoriul și să-și câștige un loc pe scenele Parisului. Voia să își facă un nume în ciuda unor dezavantaje vădite. Era urât, nu rupea inimile franțuzoaicelor. Mic de statură (1, 65m) când la modă erau „frumoșii” de genul Trenet, Montand, Becaud. În plus vocea lui răgușită, voalată, joasă, plină de ambiguități crea impresia în acei ani '50 că nu are de fapt voce. Exact așa îl taxa presa. Cum să răzbată?

Și-a câștigat piața scriind și interpretând cântece de dragoste. Amour -Aznavour. Pe acest culoar și-a făcut loc, au apărut primele succese, apoi invitațiile să concerteze pe marile scene - Olympia, Bobino, Alhambra. Discurile sale au început să se vândă. Ca atare, după ce s-a făcut cunoscut, și succesele lui amoroase s-au înmulțit, deși rămânea la fel de dezavantajat fizic. Le atrăgeau cântecele lui melancolice, vocea guturală și tremoloul inconfundabil al vocii lui atipice. Dar ce faci, pentru ca trebuia să iei cina cu el și cineva putea să-l confunde cu chelnerul…. Succesul, aplauzele, afișele de mari dimensiuni cu chipul lui pe zidurile Parisului, filmele în care a jucat începând din 1960, banii - toate au șters din sufletul multor femei detaliie despre urâțenia lui. A devenit un adevărat ”courreur des femmes” . Dovada, imaginile din reviste ca Paris Match unde apărea tot mai frecvent alături de frumuseți răpitoare. Și pe acet teritoriu, a trebuit să-și depășească conditia. A plecat din poziția de out-sider - și a terminat prin a atrage atenția asupra lui. Așa se întâmpla și cu scena, unde treptat s-a impus. Aznavour a fost un om tenace, foarte laborios, încăpățânat. „Școala vieții” absolvită pe trotuarele Parisului l-a ajutat foarte mult.

A avut trei soții, numărul amantelor nu i se cunoaște, nici măcar acelea care au rezistat ceva mai mult timp lângă el. În martie 1946 s-a căsătorit cu Micheline Rugel Fromentin. A divorțat în martie 1952. În 1955 s-a căsătorit cu Evelyne Plessis de care a divorțat în 1960. În 1967 s-a căsătorit cu suedeza Ulla Thorsell, de 18 ani, el avea 43. Puțini le dădeau șanse să supraviețuiească împreună. Totuși a rămas căsătorit peste 50 de ani cu ea, până la moartea sa în 2018. Cu prima soție a avut doi copii, fată/băiat. Cu a doua soție, Evelyne Plesis nici un copil. Cu a treia, trei. „La prima căsătorie eram prea tineri, la a doua eram prea prost. La a treia m-am insurat cu o femeie dintr-o cultură diferită, mai strictă. Am învățat multe lucruri de la ea - toleranța mai ales ales„ - a declarat într-un interviu. A mai avut un copil pe nume Patrick (n. 1951) dintr-o legătura efemeră. Acesta s-a sinucis inexplicabil la vârsta de 25 de ani (1976). A fost găsit după o lună de la sinucidere în apartamentul închiriat pentru el de Aznavour, încojunjurat de sticle de alcool și medicamente. Un episod extrem de dureros pentru tatăl lui, foarte atașat de copil. Se ocupase de el ca un tată. L-a adus în casa lui, a avut grijă de educația lui. A fost o surpriză totală. Secvența l-a marcat pentru tot restul vietii și l-a învățat multe. A fost mereu bucuros să se afle în mjlocul familiei. Aici a făcut figură de pater familias, postură în care a fost cât se poate de fericit. Soția, copiii, casa - au fost esențiale pentru el, după tragica experiență cu Patrick. Sigur, nu și-a ingnorat cariera, dar prioritățile lui s-au schimbat radical după 1976. A străbătut un drum foarte lung de la condiția de emigrant sărac, fără școală, de la anonimat la avere și celebritate. Totul construit numai pe talent și travaliu la greu.

Observ că a fost mereu extrem de discret în privința vieții lui private. Puține lucruri au transpirat în presă despre Ulla, copii, familie. Nu i se cunoaște nici o aventură, adulter, amantă de hotel. Turneele nenumărate i-ar fi permis să aibă multe iubite întâmplătoare. Celebritatea îl însoțea pretutindeni, sălile erau arhipline. În Japonia, Statele Unite, în America de sud etc. Nu a alimentat rubricile de scandal, gossips și monden cu aventuri galante, certuri, divorțuri, logodne, cum au făcut alte vedete. Aznavour a fost o persoană preocupată să fie luată în serios. Si-a protejat buna reputație. Asta venea din experiența străzii pariziene unde a petrecut mulți ani. Alții și-au transformat tribulațiile sentimentale (aventuri, adultere, despărțiri) în subiecte de prima pagină. Făceau asta pentru că voiau să fie prezenți în presă și comentați, urmăriți de paparazzi. Se temeau să nu dispară din atenția publicului. Teama de a fi uitat în show-business este maximă. Aznavour a fost genul opus. Avea aceleași temeri legate de eșec și uitare. Purta cu el amintirea sărăciei (într-un interviu a vorbit despre „mizerie”). Dar caracterul lui diferit i-a dictat să fie decent și rezervat. Să fie prezent numai prin cântcele lui. Discreția era o valoara esențială pentru acest copil al straăzii, fără educație, de o sensibilitate ieșită din comun.

„Il faut savoir encore sourire

Quand le meilleur s’est retiré

Et qu’il ne reste que le pire

Dans une vie bête à pleurer

Il faut savoir coûte que coûte

Garder toute sa dignité

Et malgré ce qu’il nous en coûte

S’en aller sans se retourner

Face au destin qui nous désarme

Et devant le bonheur perdu

Il faut savoir cacher ses larmes

Mais, moi, mon cœur, je n’ai pas su

Il faut savoir quitter la table

Lorsque l’amour est desservi

Sans s’accrocher, l’air pitoyable

Mais partir sans faire de bruit

Il faut savoir cacher sa peine

Sous le masque de tous les jours

Et retenir les cris de haine

Qui sont les derniers mots d’amour

Il faut savoir rester de glace

Et taire un coeur qui meurt déjà

Il faut savoir garder la face

Mais moi je t’aime trop

Mais moi je ne peux pas

Il faut savoir, mais moi

Je ne sais pas..”.(Il faut savoir)

S-a stins la 94 de ani, luni, 1 noiembrie 2018. Cu trei zile mai devreme apăruse la o televiziune. A vorbit despre spectacole pe care le avea deja aranjate până la sfârșitul anului. Afișele erau deja tipărite și se pregătea de drum. Era în formă, bucuros că urma să apară iar pe scenă. Încheiase cu bine un turneu în Japonia. Tocmai se întorsese acasă, dorind să fie cu familia. Întrebat dacă se retrage, a răspuns - „Nu. În ziua când voi implini 100 de ani voi urca pe scenă”. A fost ultima lui apariție în public. S-a stins la 94 de ani. A fost găsit în baie, mort din cauza unui „edem pulmonar provocat de o insuficienţă cardio-respiratorie”(cf. raportului de autopsie).

Bilanț - peste 100 de milioane de discuri vândute în toată lumea, 1400 cântece la activ, 70 de ani de carieră. A ținut mii de spectacole, nu le-a numărat nimeni. Ceremonia de adio a avut loc la Domul Invalizilor unde i s-a adus un ultim omagiu în prezența a trei președinți ai Franței, a numeroși artiști, a mii de admiratori veniți să se despartă de cel le-a însoțit poveștile de iubire cu cântecele lui, vreme de mai bine de jumătate de secol. Corpul său a fost dus apoi în satul Montfort l’Amaury, în Yvelines. A fost îngropat sâmbătă după amiază, 6 octombtie, în cimitirul de aici unde mai odihnesc în pace părinții lui și fiul iubit, Patrick.

Ce destin! Viața l-a purtat de la periferia societății pe acoperișul ei. ”