***

 BABA NOVAC şi MIHAI VODĂ… 

Oameni şi destine…

Petrișor MANDU

 „Fost-au cică un Novac

Un Novac, Baba Novac,

Un viteaz de-ai lui Mihau

Ce sărea pe șapte cai!”

-Fragment dintr-o poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri

         

       Cu toate că Mihai Viteazul a avut, relativ, una dintre cele mai scurte domnii din istoria Țării Românești, perioada în care a condus destinele ţării a fost una deosebit de intensă, faptele sale de arme nefiind limitate la un spațiu geografic restrâns și fiind foarte bine focalizate pe realitățile politico-militare ale vremii sale. 

Pe lângă concepția la care a ţinut mult, aceea de a se alia cu alte state creștine într-o veritabilă cruciadă împotriva otomanilor, Mihai Viteazul este unul dintre primii domni munteni care a renunțat la vechea armată de tip feudal, adoptând modelul occidental al armatelor de profesioniști, angajați de pe tot cuprinsul Europei.

         Din păcate, sursele sunt relativ puține și destul de lacunare în ceea ce privește organizarea exactă a oştii lui Mihai Viteazul. 

Pe lângă documente interne, de diverse feluri, care amintesc diverse categorii de trupe, cele mai importante sunt mărturiile militarilor și emisarilor străini care au participat în luptele unde au fost implicate oştile domnitorului muntean.

 Aceștia din urmă consemnează în scrierile lor şi informații legate de echipamentul și armamentul trupelor valahe, chiar şi culoarea straielor lor. 

De principiu, se poate spune că oastea valahă, la fel ca oastea moldoveană medievală, era formată din trupele domnului și trupele boierești, ambele având atât cavalerie, cât și pedestrime.

 Mercenarii erau relativ puțini până în perioada lui Mihai Viteazul, aceștia fiind ori trupe specializate ca artilerişti, archebuzieri ori gărzi ale domnului, bine plătite.

        Printre luptătorii lui Mihai Vodă s-au făcut remarcaţi, pe toată perioada epopeii sale, haiducii. Haiducii erau în general trupe de cavalerie balcanice, mai ales sârbi, dar și bulgari, în serviciul domnilor români, în special ai Valahiei. 

Haiducii aveau armament ușor și călăreau cai iuți, cu care puteau da atacuri scurte și rapide și se retrăgeau la fel de repede. Sunt menţionaţi, însă, şi pedestraşi printre aceşti haiduci. 

Această categorie distinctă de ostaşi era obișnuită cu luptele contra trupelor otomane și erau deosebit de eficientă în a dezorganiza căile de comunicație și de aprovizionare ale oştilor turceşti, de a le ataca spatele sau flancurile, prin tehnici specifice de luptă pe care azi le-am putea denumi chiar de gherilă.

        Într-o consemnare a vremii se scrie că, după împrăştierea ca fulgerul prin Balcani a veştii ridicării lui Mihai contra turcilor, emisari bulgari i-au propus lui Mihai să treacă Dunărea, unde îl așteaptă 30.000 de luptători ascunși în păduri și care au arme îngropate.

 În aceeași consemnare se menţionează despre circa 400 de călăreți albanezi veniți la Mihai Vodă pentru a-i intra în slujbă și a face raiduri anti-otomane la sud de Dunăre.

 Din majoritatea surselor vremii reiese că Mihai plănuia un atac general în Balcani, care să atingă, în misiune imediată, Adrianopolul şi, ulterior, chiar Constantinopolul, dar pentru aceasta avea nevoie de forţă militară consolidată și mai ales de oşteni şi oşti care să cunoască foarte bine atât teritoriile de la sud de Dunăre cât şi felul de a lupta al trupelor otomane.

       Despre viaţa lui Baba Novac, unul din cei mai viteji căpitani ai lui Mihai Viteazul, avem, de principiu, informaţii destul de puţine.

 Haiducul Baba Novac este un personaj istoric important atât pentru români, cât și pentru sârbi, care îl numesc Starina Novak. 

Într-o notă referitoare la locul de naştere al acestuia, cronicarul transilvănean Istvan Szamoskozy spune că Baba Novac era originar din satul Poreci, lângă Dunăre, aproape de Semendria. 

S-a născut la 1530, în Serbia și a murit la 1601, în același an cu Mihai Viteazul, pe care l-a însoțit în majoritatea bătăliilor. A avut un sfârșit cumplit, fiind ucis în chinuri. 

Se spune că mama lui Baba Novac era româncă iar tatăl său ar fi fost unul dintre aspiranții la tronul Serbiei. În copilărie a învățat la o școală mânăstirească din Poreci, satul natal (actual Donji Milanovac).

 Se spune despre el că ar fi cunoscut cel puţin trei limbi: slavona, româna și greaca şi că s-ar fi decurcat binişor şi în turcă.

       La început – ne informează acelaşi Szamoskozy – a fost ostaş de rând şi se aflase în închisoarea turcească, unde „i-au scos toţi dinţii, încât nu mai avea niciun dinte în gură”.

 După venirea lui Baba Novac în Ţara Românească, Mihai Viteazul l-a numit căpitan peste haiduci, care formau un corp însemnat în oastea marelui voievod. La un moment dat sunt consemnaţi în diverse surse circa 8.000 de haiduci.

 Cifra poate părea exagerată din perspectiva posibilităţilor lui Mihai Vodă de a-i întreţine din punct de vedere logistic dar nu e imposibil să fi avut şi atâţia haiduci… Haiducii erau recrutaţi dintre oamenii liberi din diferite părţi. Fiii săi au fost, la rândul lor, aprigi luptători antiotomani.

 A avut şi un frate, Radovan pe numele său, și mai mulți fii, dar cu fiul cel mare, Gruia Novac,despre care s-au scris multe balade și s-au țesut multe legende, a apucat să haiducească și să lupte împreună.

      

 De-a lungul întregii sale vieţi, Baba Novac a luptat contra otomanilor. În serviciul lui Mihai Viteazul a intrat la vremea când acesta i-a atacat pe turcii din insula Ada Kaleh, de pe Dunăre, insula aflată astăzi sub ape. 

Cu firea sa aprigă nu a putut suporta „nelegiuirile turcilor”, cărora li s-a opus, adunând în jurul său mulți nemulțumiți cu care organiza acțiuni îndrăznețe, rapide şi eficiente. 

A înțeles însă că singur nu va izbuti în efortul său antiotoman, așa că în fruntea cetelor sale de haiduci a trecut în Țara Românească alăturându-se domnitorului Mihai care la 13 noiembrie 1594 dă semnalul luptei antiotomane.

 Dintre toți căpitanii străini care serviseră în armată lui Mihai Viteazul, figura lui Baba Novac se detașează net.

        În aceeași perioadă în Balcani își desfășura activitatea un alt căpitan de haiduci. Originar din Dalmația, raguzan de felul său, haiducul Deli Marcu conducea un detaşament de circa 1.500 de luptători.

 Între cei doi conducători de haiduci se va lega o strânsă prietenie și vor lupta împreună în multe bătălii sub comanda lui Mihai Viteazul.

 Vestea că domnitorul Valahiei a întors armele contra otomanilor a ajuns repede la urechile celor doi războinici. 

Se spune, în diferite surse, că prima întâlnire dintre acești eroi are loc undeva în zona Vârşeţului, înainte de declanşarea revoltei antiotomane, unde Mihai Viteazul, însoțit de căpitanii Ghețea, Răcea, Vasile Mârza, Simion și Pătru din Copăceni, este întâmpinat cu bucurie de căpeteniile sârbești: banul Sava, căpitanul Dochian, cneazul Duşan și haiducul Baba Novac.

 După armamentul şi echiparea lor precum și experiența de luptă, Mihai Viteazul ştie şi recunoaşte că sârbii sunt ostaşi redutabili.

 „Ne sunt frați și pot apăra țara din coastă, pot scufundă corăbiile turcești care vin pe Dunăre, pot hărțui drumurile Balcanilor”, i-ar fi spus Mihai Viteazul căpitanului său, Vasile Mârza.

        La sfârșitul acestei prime întâlniri Mihai ar fi primit jurământul de credință din partea tuturor conducătorilor răscoalei antiotomane a sârbilor.

 Războinicii sârbi și-au scos săbiile la picioarele voievodului. Adânc mișcat, Mihai își scoate sabia așezând-o deasupra paloșelor sârbești. Jurământul este întărit de episcopul Teoharie al Vârşeţului. 

Baba Novac a fost puternic impresionat de personalitatea lui Mihai Viteazul. 

Baba Novac l-a iubit și prețuit toată viața pe marele voievod român. Este remarcabil faptul că, la un moment dat, garda personală a lui Mihai Vodă era alcătuită din haiducii sârbi ai lui Novac. 

Singurul regret al lui Baba Novac era legat de vârsta sa, bătrânul haiduc mărturisind de nenumărate ori că și-ar fi dorit să-l fi întâlnit pe Mihai când era mai tânăr.

         În oastea Țării Românești se remarcă corpul său de haiduci, atât călări cât și pedeștri, în care Mihai începe să aibă tot mai multă încredere, mai ales după acțiunea de anvergură în sudul Dunării,în fruntea a circa 700 haiduci, din primăvara și vara anului 1595 când forțele turcești sunt alungate până la Balcani unde, în trecătorile munților, Hasan Pașa, care trecea munţii pentru a-l întâlni la Sofia pe sultan, luat prin surprindere, este înfrânt, pierzând caii, cămilele, proviziile, armele și o mare cantitate de galbeni ce o avea asupra sa, pradă cu care Baba Novac se întoarce în Țara Românească.

        În legătură cu această campanie, cronicarul Szamoskozy aminteşte:

 „Baba Novac cu încă şapte sute lângă sine… a ars castelul Vraţa, la o depărtare de două zile de drum de la Dunăre. În această vreme turcii s-au strâns dincoace de Dunăre ca să-i închidă calea. Din această cauză el neîndrăznind să se întoarcă pe acelaşi drum, şi fiind şi un bun călăuz, şi-a condus toată oastea pe muntele Barkoncza, care era dincolo de Vraţa, aproape de muntele Novac, ajungând aproape de Sofia. De aici s-a întors după mari ocoliri ajungând la Dunăre mai jos de Orşova, nu departe de Vidin. După o luptă înverşunată a reuşit să pună mâna pe multe corăbii cu ajutorul cărora a trecut Dunărea, întorcându-se în Ţara Românească. Dintre toţi ostaşii lui numai şapte au pierit. În schimb el a luat un număr însemnat de prizonieri şi cirezi de vite. De atunci a fost în mare cinste la Mihai Vodă”.

         Într-adevăr, de atunci înainte Baba Novac va fi mereu lângă Mihai şi va continua, cu succes, să iniţieze raiduri antiotomane la sud de Dunăre. 

Ulterior, îl găsim alături de Mihai în bătălia de la Şelimbăr din 18/28 octombrie 1599, unde, nemaiavând răbdare să aştepte tratativele începute între episcopul Malaspina, trimisul cardinalului Andrei Bathory, şi Mihai, tratative prin care se urmărea câştigarea de timp pentru adunarea oastei principelui Transilvaniei, cu cetele sale de haiduci călare atacă prin surprindere trupele cardinalului, contribuind astfel la victoria strălucită obţinută de Mihai. 

Cronicarul spunea că nu a mai avut răbdare dar, cel mai probabil, acţiunea sa a fost executată din ordinul domnitorului şi nu a iniţiat-o de capul său.

         În primăvara anului 1600, Baba Novac este trimis de Mihai în Banat, în părţile Lipovei, unde este victorios în mai multe lupte.Apoi îl însoţeşte în Moldova, Mihai încredinţându-i urmărirea lui Ieremia Movilă. Baba Novac ocupă teritoriul Moldovei şi instalează oaste în Iaşi. 

În tot timpul acestei campanii, rapoartele comisarilor imperiali ni-l arată pe Baba Novac ca pe unul dintre cei mai eficienţi şi apreciaţi conducători de oaste ai lui Mihai. 

De exemplu, la 27 iunie 1600, comisarii raportează împăratului că Baba Novac, cu 3.000 de oameni, a cucerit teritoriul moldovenesc până la Cameniţa şi nici Hotinul nu va putea rezista multă vreme”. 

La rândul lor, iscoadele lui Ieremia Movilă îl înştiinţează pe acesta că Mihai Vodă l-a trimis pe Baba Novac cu 20.000 de oameni ca să treacă la Cernăuţi.

         Reîntors din Moldova, Mihai Viteazul, acum domn peste cele trei ţări române, avea de înfruntat revolta nobililor transilvăneni, revoltă izbucnită la 1 septembrie 1600, odată cu refuzul nobilimii de a participa la dieta convocată la Sebeşul Săsesc. 

Revoltă sprijinită, tacit, şi de împărat, care nu vedea cu ochi buni, înfăptuirile măreţe ale lui Mihai şi voia Transilvania pentru el şi al său imperiu…

 Astfel, la 18 septembrie 1600, are loc lupta de la Mirăslău, unde oastea lui Mihai a suferit o grea înfrângere. 

Cronicarul italian Ciro Spontoni, care a fost prezent la Mirăslău, nu numai că îl atestă pe Baba Novac pe câmpul de luptă, dar descrie pe larg acţiunea acestuia: 

„Baba Novac, rănit, cu barba şi părul capului arse, cu faţa înnegrită de pulberea sângeroasă a bătăliei (…) îşi făcuse cumsecade datoria lui în ziua luptei şi împlinise, totodată, şi slujba unui căpitan prevăzător şi a unui soldat valoros”.

 Hărţuirea trupelor poloneze care intraseră în Ţara Românească pentru a-l înlocui pe Mihai cu Simion Movilă, a fost încredinţată lui Baba Novac, „un general de cavalerie – scrie Spontoni – de o mare îndrăzneală şi cu o lăudabilă experienţă”. 

Înainte de a porni la luptă, Baba Novac le-ar fi spus oştenilor săi: 

„Izbânda este întotdeauna cu cei viteji, iar nu cu cei cărora le place mai bine ruşinoasa fugă decât cinstita moarte apărând pe domnul său”.

       A luptat, deci, alături de Mihai Viteazul în lupta de la Mirăslău, apoi în 9-19 septembrie 1600 în fruntea unui detașament din apropiere de Ploiești, la Năieni, reușind să întârzie cu zece zile înaintarea polonezilor, luptă apoi la Sărata, Năieni, pe 20 octombrie la Bucov, pe Teleajen, unde a urmat înfrângerea domnului român în faţa trupelor poloneze ale lui Jan Zamoyski, sprijinite de trupe moldovenești conduse de Ieremia Movilă. Ulterior, la sfârșitul lunii noiembrie, Baba Novac se afla la Curtea de Argeș.

        În lunile care au urmat, viaţa lui Baba Novac a fost la fel de agitată ca şi cea a voievodului. Când a hotărât să plece la Viena pentru a cere ajutorul împăratului, Mihai l-a sfătuit să între în oastea lui Basta.

 Unele izvoare maghiare şi austriece susţin că, după lupta de la Mirăslău, Baba Novac l-ar fi părăsit şi, prin urmare, trădat pe Mihai Viteazul.

 Aceste izvoare se întemeiază în parte pe faptul că după plecarea lui Mihai la Viena şi Praga, Baba Novac îşi oferă serviciile generalului Basta. 

Dar acest fapt nu însemna o trădare, ci, deoarece Mihai nu mai avea oaste şi plecase din ţară,trebuie privit, în primul rând, ca un angajament obişnuit în vremea aceea la oştile de factură cvasi-mercenară iar, în al doilea rând, chiar Mihai îl sfătuise aşa.

        Într-un raport al său din 17 decembrie 1600 către împăratul Rudolf, generalul Basta însuşi vorbeşte despre o angajare în serviciu a lui Baba Novac şi nu despre trădarea acestuia.

În raport este consemnat:

 „A venit la mine unul cu numele Baba Novac, cu aproximativ 100 de călăreţi şi 600 de pedestraşi, pe care i-am primit îndată în serviciu şi i-am trimis în părţile Lipovei…”

 Pe de altă parte, aceste izvoare maghiare şi austriece îşi întemeiază afirmaţia şi pe faptul că, atunci când a fost prins, preotul lui Baba Novac, Sasca pe numele său, ar fi avut asupra lui o scrisoare adresată de acesta paşei din Timişoara.

        Baba Novac este prins, cel mai probabil, în părţile bănăţene, de către Istvan Csaky, unul dintre conducătorii grupării nobiliare transilvane, mare duşman al lui Mihai, care urmărea răsturnarea situaţiei politice din Transilvania.În ziua de 3 februarie, Baba Novac şi preotul său au fost aduşi la Cluj. 

Sub pretextul că ar fi dus tratative cu paşa din Timişoara şi ar fi avut de gând să dea Lugojul şi Caransebeşul pe mâna turcilor, Dieta l-a judecat, în regim de urgenţă, pe Baba Novac şi l-a condamnat la moarte prin arderea pe rug.

       Ulterior, la 5 februarie 1601, are loc execuţia lui Baba Novac şi a preotului Sasca, duhovnicul său, în piaţa centrală a Clujului.

 Execuţia a început la ora 10 dimineaţa. Baba Novac şi preotul Sasca au fost legaţi pe grinzi, apoi aruncaţi pe rugul în flăcări. 

Generalul Basta, împreună cu nobilii maghiari şi cu notabilităţile urbei clujene, urmăreau execuţia de la fereastra unei case din piaţa oraşului. Săturându-se, până la urmă, de „privelişte”, acesta ar fi a poruncit încetarea schingiuirii lui Baba Novac.

        După această moarte năprasnică, cei doi au fost traşi în ţeapă pe drumul Feleacului, pentru luare aminte… 

Cronicarul aminteşte că:

 „Nici nu se poate spune cu ce iuţeală i-au mâncat corbii carnea, încât în zilele următoare nu se mai vedeau în ţeapă decât oasele”. S-a păstrat și consemnarea cheltuielilor făcute cu execuția: „am dat țiganilor pentru că au schingiuit, au torturat, au fript și au tras în țeapă pe Baba Novac și pe preotul fl. 7 d. 50 s…t Am plătit pentru Baba Novac și preotul, celor 2 călăi fl. 3. Am plătit lui Luca aciul (lemnarul), pentru că a cioplit țeapa pentru Baba Novac fl. 2″.

       Se povestește că, aflând despre modul în care a încetat din viață Baba Novac, sultanul Mehmed al III-lea Adli (1566-1603) ar fi afirmat că un asemenea ostaș nu merita un asemenea sfârșit, că el ar fi trebuit să piară într-una dintre luptele pe care niciodată nu le-a evitat, nu în urma unei execuții. 

În vara aceluiași an, la data de 3 august 1601, Mihai Viteazul a intrat victorios în Cluj, urmare a bătăliei de la Guruslău, moment în care nobilii unguri din Dietă, care hotărâseră în februarie executarea lui Baba Novac, au dat bir cu fugiții. 

Mihai Vodă a ridicat, pe locul tragerii în ţeapă a bătrânului haiduc şi a preotului său, un steag mare în cinstea marelui şi viteazului său slujitor.

       

  Se spune că Baba Novac avea un trup impunător, o putere de invidiat şi de cei mult mai tineri ca el și se avânta în luptă fără preget, chiar și la peste 70 de ani. A fost unul dintre cei mai devotați căpitani aflați în slujba lui Mihai Viteazul. 

În urma lui Baba Novac au rămas fiii săi, care au comis numeroase fapte de vitejie în luptele cu turcii și tătarii. 

Cel mai cunoscut dintre ei a fost Gruia Novac – personaj de legendă și luptător de seamă, ca și părintele său.

        În anul 1936 a fost ridicată la Cluj o troiță pe locul în care fusese expus trupul neînsuflețit al haiducului sârb. 

Aceasta purta inscripția: 

„În acest loc a fost tras în țeapă Baba Novac, generalul lui Mihai Viteazul, după ce a fost ars pe rug în Piața Clujului împreună cu duhovnicul său în ziua de 5 februarie 1601. Recucerind Ardealul, Voevodul Mihaiu a așezat aci între 11-16 august 1601 un steag în cinstea marelui și viteazului său slujitor.Ridicatu-s’a această troiță în Ziua Eroilor 21 Maiu 1936.“

       Oamenii din trecut nu au uitat lupta și sacrificul haiducului pentru libertate. Baba Novac a intrat în legendele și inima popoarelor creștine din Balcani și nordul Dunării fiind, de altfel, unul dintre puținii eroi despre care s-au scris balade și cântece încă de pe vremea când era în viață.

 În Serbia de azi, Baba Novac este unul dintre cei mai pomeniţi eroi din vechime. În baladele sârbești, Baba Novac este adesea pomenit în compania fiului său cel mare, Gruia.

        Atât în baladele sârbești cât și în cele românești este relatat episodul căderii în prizonierat al lui Gruia, cel care este întemnițat de turci la Conszantinopole. Baladele amintesc cum bătrânul Novac purcede spre eliberarea fiului sau pe care reușește să-l facă scăpat din închisoarea orașului folosindu-se de diverse vicleșuguri. 

În timpul evadării ei sunt surprinși de gardienii închisorii și după o luptă scurtă, cei doi Novaci reușesc să fugă cu bine în Țara Românească. 

Se cunosc până în prezent nu mai puțin de 101 cântece vechi despre Novăcești. 

Numărându-se printre cele mai impresionate balade populare românești, ciclul epico-narativ al Novăcestilor a apărut ca un răspuns al valahilor împotriva expansiunii otomane. În unele cântece bătrânești acțiunile Novăcestilor se petrec în Câmpia Dunării, Banat, Oltenia sau Țara Haţegului.

       În aproape toate baladele sârbești despre Novac și fiul sau Gruia, aceștia apar amintiţi alături de Muntele Romanija ceea ce, conform lingvistului croat Petar Skok, ar avea legătură cu numele etnic al megleno-românilor și istro-românilor din spaţiul bosniac.

 În amintirile din legendele bulgăreşti, Baba Novac nu apare niciodată singur ci alături de alte personaje, cu precădere haiduci naționali bulgari iar bătrânul haiduc al Balcanilor este descris ca unul care omoară orice turc ieșit în cale și eliberează sate întregi.

       Nu e mai puţin important să menţionăm faptul că multe așezări din țara noastră ori străzi din aceste aşezări poartă numele haiducului, precum Baba Novac din Satu Mare, comunele Baba din județele Alba, respectiv Maramureș, Novac (Dolj), Novaci (Ilfov, Gorj), Novăcești (Alba, Prahova), precum mu