***

 POVEȘTI DE IUBIRE:

JACQUELINE DE PRE ȘI DANIEL BARENBOIM

Jaqueline du Pre a fost un fenomen. Violoncelistă unică, rasă pură. O dată la secol apare un asemenea talent. Poate că avea geniu. Aparițiole ei - mereu însoțită de un violoncel Stradivarius - a devenit marcă inconfundabilă. Ce sunete putea să scoată ! Avea ceva de neegalat, n-aș ști să spun ce. Profunzime, ceva dureros, care se auzea imperceptibil. Te cucerea de la primele măsuri. Era și o femeie foarte frumoasă. Pe cât de simpatică mi-a fost Jacqueline de Pre, pe atât de indiferent m-a lăsat soțul ei, Daniel Barenboim. Nu m-a convins. Am vaga impresie că nu e dintre cei mari cu toate că este foarte mediatizat, și e foarte bine impresariat. Apare peste tot - la pian, la pupitrul unor mari ochestre. A condus/conduce instituții muzicale de prestigiu. E totuși enervant de ubicuu. Peste tot dai de el.

Jacquelin De Pre are un nume nu rezonante frantuzesti dar este englezoaică, născută ( 26 ianurie 1945) la Oxford. Mama lor (erau trei copii la părinți, Hillary și Patrick) a fost profesoară de pian la Academia de Muzică din Londra. Au avut o copilarie fericită, copii iubiți, la adăpost de griji. Jacqueline a arătat devreme talentul inegalabil pe care îl avea. Și-a ales violoncelul. A studiat în diverse școli, a făcut stagii cu Pablo Cassals si Mstislav Rostropovici - cei mai mari violonceliști ai timpului. A debutat concertistic la începutul anilor `60. A devenit încă din acel an (1961) o prezență obișnuită a sălilor de concert cele mai prestigioase. A făcut înregistrări de succes pentru disc. S-a făcut repede remarcată. A concertat alături /sau sub bagheta unor mari muzicieni - de la Yehudi Menuhin la Zubin Mehta, de la Itzak Perlman la Pinchas Zukerman. Era o încântare să o vezi/auzi pe scenă…

În 1966 intră în viața ei Daniel Barenboim, pianist și dirijor. A fost dragoste la prima vedere. Ziarele, cronicile mondene mai ales, paparazzi, îi urmăresc ca pe niște mari vedete peste tot unde dau concerte. Sunt nedespărțiți. În vara anului 1967 se căsătoresc la Zidul Plângerii din Ierusalim dupa ce ea s-a convertit la iudaism. Aici cred că se află unul dintre secretele marii ei arte interpretative. Anume, capacitatea ei fără egal de a absorbi, de a înțelege și a empatiza cu suferința și tragediile altora. Jacqueline du Pre nu cântă niciodată rece. E o durere acolo pe care încearcă mereu să o exprime, să o scoată la suprafață. La Barenboim nu se simte asta. Cântă manierist, rece, demonstrativ. Bifează, își ia aplauzele, încasează cecul și fuge la aeroport să prindă primul avion spre alt oraș, spre altă sală de concert unde ritualul se repetă.Dar poate mă înșel.

Daniel Arthur Barenboim s-a născut într-o familie evreiască la Buenos Aires în 1942. Ambii părinți, profesori de pian. În 1952 familia se mută în Israel si se stabilește la Ierusalim. Unul dintre motive a fost să aibă acces la studii muzicale mai bune. Începe să apară în Europa în săli de concert dând recitaluri ca „enfant prodigue”. Cântă sub bagheta celebrităților vremii - un Wilhelm Furtwangler sau Leopold Stokowski, etc. Își continuă studiile (Paris) cu Nadia Boulanger și (Salzburg) Igor Markevich. E văzut ca o mare speranță și un star în devenire. Ceea ce se întâmplă. Concertează pretutindeni, e curtat de impresari, succesele nu întârzie să apară, ca și celebritatea. Are știința PR-ului, știe să își vîndă marfa și să se facă apreciat. E și harnic, are un repertoriu foarte vast pe care are unde sa îl etaleze. De la un punct încolo, din 1967/8 pe afiș se aflp și cu Jacqueline du Pre, ea însăși foarte populară și iubită de public. Un mare star și ea. Cu părul ei blond lăsat lung pe umeri, cu mișcările energice și grația cu care mânuia arcușul era chiar o apariție. Avea, clar, un magnetism al ei.

Totul mergea prea bine ca să dureze. Începutul anilor 70 marchează începutul declinului ei - pe plan profesional și personal. Cuplul lor nu funcționează prea bine, dupa 3-4 ani apare înstrăinarea. Fiecare are agenda lui, orgoliile sunt mari. Absențele din cauza lungilor turnee, geloziile, egoul, își produc efectele. Era prea mult talent în cuplu ca iubirea lor să reziste neatinsă. El nu era fidel, dar și ea are o aventura cu cumnatul ei, soțul surorii ei Hillary. Se pare că Hillary și-ar fi dat acordul pentru a-și ajuta sora să treacă printr-o depresie gravă cauzată de relația cu Barenboim. Ca să fiu sincer mă îndoiesc. Bârfe! Hillary a scris o carte de amintiri despre sora ei, intitulată „Geniul familiei”după care s-a facut un film care a iscat foarte mari controverse, mai ales în legatură cu acest episod. Mai bine nu o scria. Sa exploatezi viața privată a celebrei tale surori nu e tocmai corect…

Pe plan profesional, în aceeași perioadă - 1972/3 - succesul ei începe să scadă. De la 28 de ani nu a mai cântat. Motivul este apariția unei boli care o împiedică să mai interpreteze la valoarea ei probată strălucit în trecut. Numele îngrozitoarei boli – scleroză multiplă. La început s-a instalat în forme blânde, aproape neobservată. Apoi, treptat, boala a devenit din din ce în ce mai agresivă. Ce nedreptate! La mijlocul anilor '70 este deja imobilizată și trebuie să se folosească de un cărucior pentru a se deplasa. Nu se mai pune problema să mai apară n recitaluri sau să înregistreze discuri în studio. Cariera ei de acum este încheiată - prematur, în plină glorie, lăsând în urmă regretele celor care au ascultat-o. Soțul și impresarii au avut aceeași reacție. Cuvintele frumoase și uitarea. „The show must go on”. Daniel Barenboim s-a instalat într-un apartament la Paris împreună cu pianista de origine rusă Elena Baskirova. Împreună au doi copii încă înainte ca Jacqueline du Pre să se sfârșească. Dar nu divorțează. Abia în 1988, la un an dupa moartea ei ( în 1987, la numai 42 de ani), cei doi s-au căsătorit.

Ce a lăsat în urmă Jacqueline Du Pre. A ars ca o flacără…