vineri, 7 februarie 2025

***

 DESPRE RÂUL OLT 


Cel mai lung rău interior din ROMÂNIA și principalul afluent al fluviului DUNĂREA este OLT

-Acesta izvorăşte din Munții GIURGEU, din masivul HĂŞMAŞUL MARE şi străbate nu mai puţin de 7 judeţe, respectiv: HARGHITA, COVASNA, BRAŞOV, SIBIU, VÂLCEA, OLT şi TELEORMAN. 

-Râul curge prin oraşele: MIERCUREA CIUC, SFÂNTU GHEORGHE, FĂGĂRAȘ, RÂMNICU VÂLCEA şi SLATINA, are o lungime totală de 615 kilometri şi se varsă în DUNĂRE, lângă TURNU MĂGURELE, la ISLAZ.

Cota cea mai înaltă, la izvor, este de 1.440 m, iar cea mai joasă, la vărsare, este de 21 m.


-Între judeţele SIBIU şi VÂLCEA, de la TURNU ROȘU până la COZIA, pe o porţiune de aproape 50 de kilometri, râul străbate Defileul OLTULUI (Valea Oltului) - considerat cel mai lung defileu din ţară:

- defileul TURNU ROȘU, lung de 17 km, se situează între culmile principale ale Munţilor FǍGǍRAŞ şi LOTRULUI;

- între CÂINENI și BREZOI, se află sectorul central al defileului care străbate ȚARA LOVIȘTEI;

- defileul COZIEI, lung de 18 km, este străjuit de pereți înalți de stâncă - porțiunea cea mai spectaculoasă, care taie Masivul COZIA și extremitatea vestică a Munților CĂPĂȚÂNII.


-După stațiunea CĂLIMĂNEȘTI - COZIA, râul OLT iese din zona montană, trece de municipiul RÂMNICU VÂLCEA și străbate Câmpia ROMÂNĂ, până la DUNĂRE. 

-Monumente istorice şi de arhitectură  se regăsesc aproape pe tot traseul, începând chiar de la TURNU ROŞU - la origine o construcţie militară defensivă ridicată de saşi în anul 1360. 

-Aici se găsește un pod deosebit peste râul OLT: jumătatea de sud, care aparținea Țării ROMÂNEȘTI, construit din piatră și jumătatea de NORD, care aparținea de austro-ungari, construit din oțel.

-Tot aici se găsea o frumoasă biserică ortodoxă, construită de boierii olteni la limita cu biserica catolică din TRANSILVANIA, lăcaș de cult care a fost distrus de generalul BUCOW din ordinul expres al împărătesei MARIEI TEREZA.

-Mai la sud, în ȚARA LOVIȘTEI, se află biserica-schit CORNENTU - monument istoric și religios de secol XVII, cel mai nordic lăcaș de cult creștin-ortodox al OLTENIEI de astăzi.

-În ANTICHITATE, pe malul stâng al OLTULUI a fost construit unul dintre cele mai importante drumuri romane din DACIA, care lega TRANSILVANIA cu DUNĂREA. Drumul avea o dublă funcție: militară și comercială. Pe aici se transporta sarea scoasă din minele transilvănene, care se ducea spre DUNĂRE și MAREA NEAGRĂ.

Drumul român traversa OLTUL la RÂUL VADULUI și continua traseul prin munții din dreapta OLTULUI.

-Drumul actual s-a făcut cu sprijinul secret al boierimii oltene, înainte de intrarea oficială a OLTENIEI sub stăpânirea austriacă. În anul 1717, drumul a primit numele de VIA CAROLINA, după numele împăratului CAROL al VI-lea. El asigura transportul comercial şi militar pentru vehiculele pe patru roţi. Astfel, a reintrat în istorie, după mai bine de un mileniu și jumătate. Spre deosebire de drumul antic roman însă, care se afla în stânga OLTULUI, VIA CAROLINA a fost construit pe malul drept al râului.

-Un alt obiectiv antic  important este castrul roman de la ARUTELA, ale cărei ruine se văd și astăzi, lângă Mănăstirea TURNU, în zona BIVOLARI.

-Râul colectează aproape 80 de afluenţi, printre care: LOTRU, OLTEŢ, ARPAŞ sau CÂRŢIŞOARA, iar pe OLT sunt aproape 30 de lacuri de acumulare. 

-În perioada dacică râul OLT era cunoscut sub denumirea daco-getică de ALUTUS, iar sub cea romană de ALUTA. De altfel, de-a lungul văii, romanii au construit o linie de fortificaţii - LIMES ALUTANUS - ce cuprindea castrele: ROMULA, ACIDAVA, BURIDAVA, CASTRA TRAIANA, ARUTELA etc. 

depenet 

@ toată lumea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***