vineri, 24 ianuarie 2025

***

 Merită citit…


Un șarpe a mușcat o găină, iar otrava începea să-i curgă prin vene. Rănită și slăbită, găina s-a întors în cotețul ei, căutând alinare și ajutor. Dar celelalte găini, temându-se că otrava ar putea să se răspândească, au decis să o alunge.


Găina a ieșit șchiopătând, cu durerea nu doar a mușcăturii, ci și a disprețului și abandonului. În cel mai greu moment al vieții sale, familia ei a întors spatele. Cu lacrimi curgând, ea a plecat, vulnerabilă și arsă de febră, târându-și piciorul rănit, lăsând în urmă tot ce cunoștea.


Din coteț, celelalte găini o priveau îndepărtându-se. Unele își șopteau:

 • Las-o să plece… va muri oricum departe de noi.

Când a dispărut la orizont, toate au fost sigure că și-a găsit sfârșitul. Unele chiar se așteptau să vadă vulturi zburând pe cer.


Timpul a trecut.


Într-o zi, o pasăre colibri a venit cu o veste neașteptată:

 • Sora voastră este în viață! Locuiește într-o peșteră, departe de aici. Și-a pierdut un picior din cauza mușcăturii, dar a supraviețuit. Totuși, are nevoie de ajutor. E greu pentru ea să-și găsească hrana.


Cotețul a fost cuprins de tăcere. Apoi, au început scuzele:

 • Nu pot merge, am ouă de depus…

 • Nu pot pleca, caut porumb…

 • Nu pot să ajut, trebuie să am grijă de puii mei…


Colibriul s-a întors la peșteră fără ajutor.


Timpul a trecut din nou.


De data aceasta, colibriul a revenit cu o veste tristă:

 • Sora voastră a murit… Singură, în peștera ei. Nimeni nu a fost acolo să o îngroape sau să o plângă.


Aceste cuvinte au fost ca o greutate care a apăsat peste toate găinile din coteț. Cele care depuneau ouă s-au oprit. Cele care căutau porumb au lăsat semințele. Cele care aveau grijă de pui au uitat de ei pentru o clipă. Regretul a devenit mai apăsător decât orice otravă.


„De ce nu am plecat mai devreme?”, se întrebau ele.


Fără să mai stea pe gânduri, toate au pornit spre peșteră, plângând și lamentându-se. Acum aveau un motiv să o vadă, dar era prea târziu.


Când au ajuns, nu au găsit găina. Au găsit doar o scrisoare pe care scria:


„În viață, de multe ori oamenii nu traversează strada pentru a te ajuta când ești în viață, dar traversează lumea pentru a te îngropa când mori.

Iar cele mai multe lacrimi la înmormântări nu sunt de durere, ci de remușcare și regret.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 Țara lui Dumnezeu      ✍️ Adrian Păunescu E uneori urât și-adesea greu Și totuși viața cât e de frumoasă, Când știi că-n România Dumnezeu S...