***

 Din miliarde

Nu știu de ce, dar toate mi se par

că-ncep și se termină doar cu tine,

când nu mă ții în palmă sunt impar,

iar clipele frumoase sunt puține.

Cum oare să dezleg acest mister?

Să știu de ce mi-e foame și mi-e sete

să te respir și noaptea-n vis te cer, 

iar când te am, visul să se repete.

În verde crud, desculță, în veșmânt

de lună plină să-mi bați în fereastră,

să scriem amândoi un legământ

că nu va fi iubire ca a noastră.

Eu fac în fața zeilor înscris

cu sângele care-mi pulsează-n vene

că sunt flămând de fructul interzis,

iubirea pentru el mi-e scrisă-n gene.

Nu știu de ce, dar simt că nu mai pot

nici o secundă să nu-mi fii aproape,

Calea Lactee am s-o trec înot

ca să te-ating cu buzele pe pleoape

și pe gurița dulce, un sărut

să ostoiască focul ce mă arde

de când în viața mea ai apărut,

cea mai frumoasă stea din miliarde.

versuri: Ioan Grigoraș