***

 Wolfgang Amadeus Mozart, compozitor prolific, autorul unei succesiuni fabuloase de opere, concerte, simfonii, muzică de cameră, sonate, marcate de emoții și texturi sofisticate – care au modelat, de o manieră profundă, muzica clasică, s-a aliniat, totodată, unei varietăți de locuri și de patroni europeni.

Născut pe 27 ianuarie 1756 (Leopold, tatăl, compozitor de succes, violonist și maestru-asistent la curtea din Salzburg, și-a dedicat mare parte din timp educației muzicale a copiilor săi), în Salzburg (ar fi locul de naștere al unuia dintre cei mai talentați și prodigioși compozitori muzicali din toate timpurile), muzicianul capabil să cânte (în public, începând cu vârsta de 6 ani) la mai multe instrumente, trăia în Europa Centrală a mijlocului secolului al XVIII-lea (rămășițele Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană se transfigurau în mici principate)...

Într-o perioadă, Mozart a avut ocazia să îmbrățișeze mai multe genuri muzicale, compunând simfonii, cvartete de coarde, sonate, serenade, câteva opere. A dezvoltat o pasiune efemeră pentru concertele de vioară. În 1776, și-a îndreptat eforturile către concertele de pian (culminând, la începutul anului 1777, cu Concertul de pian numărul 9 în E flat major). În 1779, în Salzburg, Wolfgang Amadeus Mozart a demonstrat că poate compune și lucrări bisericești, inclusiv Liturghia Încoronării. În martie același an, a fost chemat (și primit cu răceală), la Viena, de arhiepiscopul von Colloredo. La cumpăna anilor 1782-1783, Wolfgang Amadeus Mozart a devenit încântat de opera lui Johannes Sebastian Bach și George Frederic Handel (ceea ce a dus la mai multe compoziții în stil baroc, a influențat o mare parte dintre compozițiile de mai târziu). Din 1782 până în 1785, Wolfgang Amadeus Mozart și-a împărțit timpul între concerte avându-l ca solist (3-4 concerte de pian în fiecare sezon). Anul 1784 s-a dovedit cel mai prolific din viața sa concertistică (pe durata a cinci săptămâni, Mozart a apărut în 22 de concerte, inclusiv cinci pe care le-a produs și interpretat ca solist). La mijlocul anilor 1780, stilul de viață extravagant al lui Wolfgang și Constanze Mozart începea să-și pună amprenta (în ciuda succesului său ca pianist și compozitor, geniul nu era ocolit de dificultăți financiare grave; s-a asociat cu aristocrați din Europa și a considerat că ar trebui să trăiască ca unul dintre ei); a considerat că cea mai bună modalitate de a obține un venit mai stabil și mai profitabil ar fi prin numire; totuși, acest lucru nu ar fi ușor de adaptat preferințelor muzicale ale curții aplecate față de compozitorii italieni și de influența Kapellmeister Antonio Salieri; decenii după moartea lui Mozart, s-au răspândit zvonuri că Salieri l-a otrăvit; nu avem nicio bază pentru speculație; deși ambii compozitori erau, adesea, în dispută pentru aceeași slujbă și pentru atenție publică, mai nimic nu indică faptul că relația lor ar fi degenerat dincolo de o rivalitate profesională tipică; și-au admirat munca și, la un moment dat, au colaborat la o cantată pentru voce și pian)...

În decembrie 1787, împăratul Iosif al II-lea l-a numit pe Wolfgang Amadeus Mozart drept „compozitorul său de cameră”. Spre sfârșitul anilor 1780, starea materială a început să se agraveze; venitul i se micșora; Austria era în război; scăzuse și capacitatea aristocrației de a sprijini artele; la jumătatea anului 1788, Mozart și-a mutat familia din centrul Vienei în suburbia Alsergrund, pentru ceea ce părea a fi o modalitate de reducere a costurilor de viață (a început să împrumute bani de la prieteni, deși a fost aproape întotdeauna capabil să ramburseze prompt atunci când i-a venit la îndemână un comision sau un concert). În acest timp, a scris ultimele sale trei simfonii și ultima dintre cele trei opere din Da Ponte, Cosi Fan Tutte (care a avut premiera în 1790)...

Între 1790-1791, a trecut printr-o perioadă de mare productivitate muzicală și de vindecare personală. Flautul fermecat, una dintre cele mai admirate opere ale sale, concertul final pentru pian, Concertul pentru clarinet în A major și Requiemul neterminat, au fost scrise atunci; Mozart a reușit să reînvie o mare parte din notorietatea sa publică, prin spectacole repetate ale lucrărilor sale. Situația sa financiară a început să se îmbunătățească, patronii înstăriți (unguri și olandezi) au promis recompense anuale în schimbul compozițiilor ocazionale (din această transformare benefică de atitudine și de comportament, Mozart a fost în măsură să-și achite multe datorii)...

Cu toate acestea, atât sănătatea mentală cât și cea fizică a lui Wolfgang Amadeus Mozart se deteriorau. În septembrie 1791, a fost la Praga pentru premiera operei La Clemenza di Tito, pe care trebuia să o producă pentru încoronarea lui Leopold al II-lea (ca rege al Boemiei). Mozart și-a revenit pentru a conduce premiera, de la Praga, a Flautului Fermecat, dar s-a adâncit în boală (luna noiembrie). Constanze și sora ei, Sophie, au venit pentru a-l ajuta, dar Mozart a fost preocupat mental de terminarea Requiem-ului, iar eforturile lor s-au dovedit a fi în zadar…

Wolfgang Amadeus Mozart a murit la 5 decembrie 1791, pe când împlinise 35 de ani. Cauza morții este incertă, din cauza limitărilor diagnosticului postmortem; oficial, febra miliară severă, referindu-se la o erupție cutanată care arată ca semințele de mei; de atunci, au circulat multe ipoteze cu privire la moartea lui Mozart; unii au atribuit-o febrei reumatice, o boală de care a suferit, în mod repetat, de-a lungul vieții; nu l-a jelit nimeni, trupul i-a fost aruncat într-un mormânt comun; ambele acțiuni vizau obiceiul vienez din acea vreme/numai aristocrații și nobilimea se bucurau de doliu public și erau îngropați în morminte marcate...

Cu toate acestea, concertele sale memoriale la Viena și Praga au atras atenția. Pe de altă parte, Constanze a vândut multe dintre manuscrisele sale nepublicate pentru a plăti datoriile mari ale familiei (obținea o pensie de la împărat și a organizat mai multe concerte memoriale profitabile în onoarea lui Mozart; a reușit să obțină o anumită securitate financiară pentru ea însăși și să-i permită să își trimită copiii la școli private)...

.

Când ne referim la o vârstă fragedă, ascensiunea istorică către faimă și împlinire profesională pare că este reminiscența artiștilor muzicali contemporani (a căror ascensiune s-a arătat prea curând). În momentul trecerii sale la veșnicie, Mozart era considerat unul dintre cei mai mari compozitori din toate timpurile. Muzica sa, o expresie îndrăzneață, de multe ori complexă și disonantă, a necesitat măiestrie tehnică din partea muzicienilor care au interpretat-o. Lucrările sale au rămas populare pe tot parcursul secolului al XIX-lea, întrucât biografii l-au privit pozitiv, iar muzica s-a bucurat de spectacole constante și de redări ale altor muzicieni. Opera sa a influențat mulți compozitori, îndeosebi pe Beethoven. Alături de Joseph Haydn, prietenul său, Mozart a conceput și perfecționat formele mărețe de simfonie, operă, ansamblu de coarde și concerte (acestea au marcat perioada clasică). În special compozițiile muzicale scrise pentru soliști, cor și orchestră, pe textul unui libret dramatic, prezintă o perspectivă psihologică neobișnuită, unică pentru muzica de la acea vreme și continuă să exercite o fascinație specială.

text: Nicolae Tomescu