**$

 Să ne mințim că este primăvară

Îmi amintesc cum te-așteptam odată

să-nhami la sanie un bidiviu

și să ascunzi sub ia ta brodată

fructul oprit ce n-am să-l mai descriu

că după el îmi lasă gura apă,

iar noaptea îmi provoacă insomnii

de nu mai pot să pun lacăt pe pleoapă

și nici să mă ascund de calomnii.

Acuma plouă, n-am avut zăpadă

de mai mulți ani... De când nu te-am văzut,

temperatura nu mai vrea să scadă

și iarna e ceva neprevăzut.

Când mă gândesc că nu mai poți conduce

o sanie cu șină pe asfalt,

mă rog la zei cu inima pe cruce

să-mi dea aripi să fac spre tine-un salt

și poate ne-ntâlnim pe-un drum de seară

chiar dacă plouă și e vreme rea.

Ne vom minți că este primăvară,

că sunt al tău și ești numai a mea.

Lăsăm să doarmă sania în șură

și caii albi să pască pe imaș, 

mi-ar fi de-ajuns să-mi dai numai o gură

să te posed flămând și pătimaș.

versuri: Ioan Grigoraș

***

 BOBOTEAZĂ

Apă vie, apă trează,

Sfântă-n zi de Bobotează,

Prinsă în chenar de gheaţă

Pentru lume, pentru viaţă,

Binecuvântează sfinţii

Vocea ta în râul minţii

Şi din sân te cerne cerul

Să duci viaţă-n tot ungherul.

Apă dulce, apă lină

Jertfă de fântână plină,

Dată traiului ca mană

Pentru sete, pentru hrană,

Dăruieşte-n tine Raiul

Verdele ce-l ţine plaiul,

Galbenul ce înfloreşte,

Roşul care străluceşte.

Apă darnică şi multă

Stânca paşii ţi-i ascultă,

De la leagăn de izvoare

Până hăt, în depărtare.

Din pârâu, troian sau ceaţă

Omului îi dai povaţă,

Îi arăţi atât de multe,

Însă cine să te-asculte?

Apă limpede ce spală

Şi fereşti lumea de boală

Dar divin, cântec măiastru,

Fin şi paşnic de albastru,

În pământ îţi depeni ghemul,

Iar din lume speli blestemul,

N-ai răgaz, tot curgătoare,

Fără tine totul moare….

Casian Balabasciuc

Foto: Internet

***

 Rondelul Iordănitului fetelor

Costel AVRĂMESCU

De Bobotează, să-și viseze ursitul,

Pun busuioc sub perină sau la grindă

Neprihănitele, sperând să le prindă

Cu Făt-Frumosul în brațe, răsăritul.

În zorii de zi, cu mintea întreprindă,

Fiindcă n-a proliferat socotitul,

De Bobotează, să-și viseze ursitul,

Cu busuioc pus sub pernă sau la grindă,

Nădăjduind să-și găsească potrivitul,

Din lumea fecioarelor, să le desprindă,

Se adună-n ceată și merg cu stropitul 

– Obicei menit speranța să le-aprindă – 

De Bobotează, să-și găsească ursitul.

Rondelul lui Gerar*

de Costel AVRĂMESCU 

Gerar, o lună-nșelătoare,

Cândva, înzăpezea ținuturi;

Orice copac părea o floare,

Mirific, pudrată cu fluturi.

De Bobotează, a fost soare,

Ieșit din dalbe așternuturi;

Gerar, o lună-nșelătoare,

Cândva, înzăpezea ținuturi.

Pe scena lumii schimbătoare,

Tristă de atâtea lovituri,

Adormit-a pruncul iernii oare

Pe curcubeul dintre infinituri

Sau Gerar e lună-nșelătoare!?

* În calendarul roman, Ianuarie era luna a XI-a, însă, după reformă făcută de Numa Pompilius, a ajuns prima lună a anului. Denumirea populară a lunii-Gerar are legătură cu temperaturile scăzute din această perioadă."

***

 Nichita Stănescu 

DEX ( 37 de definiții)

"ADUNARE - "Știm că unu plus unu fac doi, dar eu și cu tine,

nu știm, vai, nu știm cât facem."

ABSURD - “Absurdul este o formă a ratării sublimului.“

BĂRBAT - "Nu naște, ci visează, – nu doarme,

ci ține în mână arma!"

BOGĂŢIE – “Singura bogăţie a unui om este spiritul. “

CEASURI - "Ceasurile sunt bisericile noastre

De mână sau de buzunar,

De perete…

Ne rugăm luând cunoștință

De bătaia lor înscrisă pe cadrane…"

CINSTEA - “Cinstea nu este o vocație, cinstea este o opțiune.”

COPAC – “Copacii ne văd pe noi, iar nu noi pe ei.”

CUVÂNT – “Cuvintele sunt umbra de aur în conştiinţă a materiei.”

EXISTENȚĂ - "Cel mai miraculos fapt al existenței

este faptul că este."

FRICA – “Frica este forma nerealizată a curiozității!”

 

FRUMUSEȚE- "Ea era frumoasă ca umbra unui gând,

între ape numai ea era pământ."

GEOMETRIE - "Geometria e liniștea întâmplării!"

INIMĂ - “Inimă, inimă, planetă misterioasă pe care mi-ar fi plăcut să trăiesc şi să mor”

INTIMITATE - "Suntem doi si singuri, si-n loc de inimă 

ne bate luna."

IUBIRE - "Atât de mult eu o iubeam pe ea,

că însuși cerul se curba albastru."

ÎMBRĂȚIȘARE - "Aș fi vrut să te păstrez în brațe

așa cum țin trupul copilăriei, în trecut,

cu morțile-i nerepetate

și să te-mbrățișez cu coastele-aș fi vrut."

LITERĂ - "Scriere este totul.

Peștele e literă

În alfabetul mării.

O frază sunt păsările în zbor."

MEMORIA – “Memoria este act semnificând șirul unor despărțiri la timp, nimic din ceea ce continuă nu ținem minte!” 

MURDĂRIE - "Sinceritatea poate fi o mizerie,

Iar adevărul pus în gura unui dihor, o murdărie!"

NAŞTERE - “A te naşte este o condamnare la moarte. După felul păcatului şi pedeapsa: unii oameni, alţii păsări, alţii pietre.” 

 

NEMURIRE - "Moartea e starea de dinainte

de a te naște."

OAMENI - "Oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite,

Cu aripile crescute înlăuntru,

Care bat, plutind, planând,

într-un aer mai curat – care e gândul."

OM –”Omul este natura naturii.“

POET - “Eu nu prea cred că există poeți, cred că există poezie.”

POEZIE - "Poezia nu este lacrimă,

ea este însuși plânsul."

PRADĂ - "Singura mea pradă e viața mea.

Tot ce pot pierde e viața mea."

PRIETEN - "A avea un prieten este mai vital decât a avea un înger."

SÂNGE - "Eu nu sunt altceva decât o pată de sânge care vorbește."

SCRIITOR – “Un scriitor este un cititor care îi citeşte pe cititori."

SECUNDA – ”Secunda este fixă ca o perlă”

SETE – “Mă vor bea cândva, zeii

şi vor simţi în mine gustul tău”

TIMP – “Timpul este un lup devorator.”

TRISTEȚE - "Tristețea mea aude nenăscuții câini

Pe nenăscuții oameni cum îi latră."

VÂRSTĂ - "Adolescența e-o frânghie de aur

Pe care n-o poți tăia dacă vrei, cu cuțitul

Adolescența e-o frânghie de aur

Legând nadirul și zenitul."

VERDE – “Şi-am zis verde de albastru, mă doare un cal maiastru.”

VIAŢA – “Câteodată viaţa este surprinzătoare, punându-te la încercare prin propriile tale alegeri. “

ZESTRE - "Nu pot să am decât ceea ce au toți,

Acel ceva pe care l-ar avea toți

Absolut toți –

…stelele când devin însumi,

copacii când sunt însumi; 

restul

e o mașinărie de ceas."

***

 "Te-ai trezit? Ce sfântă șansă! Spală-te de întuneric,

Suie ochii pân' la Ceruri și rostește-un Mulțumesc,

Râde zilei ce ți-i dată și cu bine o cuvântă,

Mulți ce ieri gustau apusul, astăzi nu îl mai primesc!

Fă un inventar prin suflet, șterge, spală, mai cârpește,

Scutură-te de păcate, zvârle ce e inutil,

Iartă-te de neiertare însă și pe alții iartă,

Ia exemplu la candoarea unui suflet de copil!

Nu te alia mulțimii în direcția greșită,

Ziua asta ți-a fost dată ca să urci, nu să cobori;

Cântărește, vezi, măsoară, tot ce e suspect evită,

Darul ce se cheamă viață nu-l primești de două ori!

Fii atât cât e posibil solidar cu solitarii,

Dac-ai smuls cuiva un zâmbet, ai făcut un pas spre Rai!

Iar de nu mai ai resurse, fă un împrumut la Ceruri,

Vei primi cu prisosință fără ca dobânzi să dai!

Bucură-te și de soare însă nu urî nici norii,

Curcubeul nu-nflorește dacă timpul e frumos,

Și încrede-te în tine chiar de șchiopătezi adesea,

Pentru Creatorul vieții orice om e prețios!"

Licuța Pântia

***

 Tratează-mă ambulatoriu 

Ascuns în living, după o perdea,

vibrez de tine, parc-aș fi în transă,

și mă întreb: Oare, cine mă vrea?

La fericire am, cumva, vreo șansă?

Nu mi-ar permite îns-anatomia

să mă vând ieftin, numai, pe un cent,

când între noi am regăsit chimia

distribuită într-un mod decent.

Staționat în sensul giratoriu,

nu cred că am prioritate,-acum,

dar vreau să mă tratezi, ambulatoriu,

și riscurile, toate, mi le-asum.

Îți scriu și eu, rețete, la pian,

în cheia Sol, cu doze potrivite,

cât mă pricep, că sunt doar un profan

ce vrea pe Beethoven ca să-l imite.

Te vreau cu mine,-n living, să-ți compun,

pe buze, gleznă și claviatură,

o simfonie-ntreagă, că-s nebun,

și fac, în lipsa ta, temperatură.

versuri: Ioan Grigoraș

***

 Ruine

de Petre Poștașu'

Pe zidurile mele prăfuite

A început să crească iarbă rea.

Cu ghearele adânc în mine-nfipte,

Un șoim țipă sinistru, jalea sa.

Amurgu-mi face turnul, o nălucă,

Care pierdută, cere milă-n cer.

Ș-un dor nebun de tine mă apucă

Când cărămida-mi cade din crenel.

Iar râul, care-mi curge pe sub ziduri,

Îmi sapă-n temelie șanț adânc

Și nu știu cât voi mai răzbate singur,

Prin vremuri negre doar cu tine-n gând!

Că tu m-ai zugrăvit cu pasiune,

Mi-ai dat culori de care nu știam,

La mine, ca într-o procesiune

Veneau în șiruri, pelerini la geam.

Că mi-ai pus flamuri roșii la intrare

Și mi-ai vândut al buzelor păcat;

Nu mai era ca mine, alt nebun sub soare!

De-atunci, de rostul meu m-am lepădat.

Și când, ca-ntotdeauna, norii vieții

S-au născocit pe cerul meu senin,

Cu ce să lupt când oastea tinereții,

Mi-a înrobit-o sufletu-ți hain?

Eu te-am strigat cuprins de disperare,

Când fulgere țâşneau asupra mea

Dar tu găsiseși alt tărâm sub soare,

Un alt castel gândeai a sfărâma.

Haină, stăpânită de capricii,

Tu m-ai lăsat să putrezesc prin ploi,

Călcat de amatorii de vestigii

Și-apoi abandonat ca un gunoi.

Și-acum mă regăsesc într-o ruină

Și parcă mor în fiecare zi,

Plătind din plin o dragoste puțină

Și încă așteptându-te să vii.