sâmbătă, 11 ianuarie 2025

***

 

OAIA CU TALANCĂ (fabulă de Diana Sava Daranuța)


De la stâna cea din vale la fierar veni odată,

De cioban „nedreptățită”, o mioară supărată.

Și-i curgeau oiței lacrimi ca niște mărgăritare,

Tristă și nefericită behăia în gura mare.


– Ce-ai pățit, oiță dragă, de ce plângi, îmi spune mie

Cu ce mare trebuință ai venit la fierărie?

Oaia-i zise: – Măi, bădie, am necaz și supărare,

Fă-mi, te rog, din tablă bună, o talancă cât mai mare!


Bate-o bine cu ciocanul, trece-o repede prin foc,

Fă din ea bijuterie, purtătoare de noroc!

Că de când mă țin eu minte, viețuind în a mea turmă

Ciobănașul mă tot ține printre oile din urmă.


El pe altele dezmiardă, că-s bârsane și frumoase

Și le poartă cu talancă... iar pe mine – la codașe.

Iar de voi avea talancă mă va observa ciobanul –

Printre oile fruntașe mă va pune... ăsta-i planul!


Și fierarul îi răspunse: – Eu talancă pot să-ți fac,

Însă lucrul ăsta costă, eu cu cine să mă-mpac?

Pân’ acum venea ciobanul și cu el mă-nțelegeam

Dar acuma, cine oare să plătească, ai vreun ban?


Și mioara îi răspunse: – Tocmai ăsta mi-e necazul,

Că nu am vreun ban la suflet și nu va veni ciobanul...

Cu această nedreptate, sincer, nu pot să mă-mpac,

Dacă vrei, plătesc cu lâna, tunde-mă, dar, fă-mi pe plac!


Când voi trece cu talanca, toți se vor uita la mine

Și voi fi și eu fruntașă, nu în coada cea de câine!

– Fie, vei plăti cu lână, dar degrabă iarna vine,

Și să umbli dezbrăcată, pe-așa timp, nu se cuvine...


– Nu-ți fă griji, îi zise oaia, eu rezist pe orice timp,

Fă-mi mai repede talanca, vezi, mă prinde noaptea-n câmp!

– De-i așa, să n-avem vorbe, i-a răspuns grăbit fierarul,

Chiar acum mă pun pe treabă, cât nu se răcește jarul...


După nu prea multă vreme, tălăncuța a fost gata

Și pentru a sa lucrare cel fierar ceru răsplata.

Cu o foarfecă tăioasă, începu a tunde oaia,

Și fără cojoc de iarnă a rămas atunci țigaia.


Și fierarul, om de treabă, ce se ține de cuvânt,

I-a prins oii tălăncuța pe o funie, la gât.

Și plecă de-acolo oaia fericită, bucuroasă,

Că purta la gât acuma o podoabă valoroasă.


Dar era toamnă târzie și pe-alocuri era brumă,

Pân’ la stâna cea din vale, se-arăta albit tot drumul.

Și simți deodată oaia, cum îi intră frigu-n vână

Și îi degeră spinarea, fără de cojoc din lână.


Își grăbi mioara pasul, alergând așa răcită,

Și ieșea lumea să vadă, ce-i cu oaia rătăcită.

Căci talanca ei cea nouă tare-tare dăngănea,

Și de oaia dezbrăcată toată lumea-n jur râdea.


Uite-așa ajunse oaia, chiu cu vai, la stâna ei,

Tremurând precum o vargă dintr-o ramură de tei.

Și când o văzu ciobanul pe mioară-n fundul gol,

Repede la cald o duse și o înveli c-un țol...


A răcit pe urmă oaia, și a plâns, și a tușit –

Așteptând să-i crească lâna, într-o seară... a murit.

I-a rămas talanca numai, ca dovadă într-un cui:

Unde nu ajunge minte, nici noroc acolo nu-i...


A jelit-o mult ciobanul pe oiță, c-o iubea

Și-o lăsa în urma turmei, căci de rele o păzea.

Doar în spate totdeauna stau de pază bravii câini,

Ca să apere mioare de dușmani și lupi haini...


Morala:

Cel, care mereu gândește, că a fost nedreptățit,

E cuprins de gelozie și-i mereu nefericit.

Nu e mulțumit de soartă și cârtește, dă din fleancă,

Și-o pățește precum oaia, care și-a dorit talancă...


Autor: Diana Sava Daranuța

ilustrație de Diana Sava Daranuța

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 LA ȘCOALĂ NU ȚI S-A SPUS CĂ...................... 1. Energia ar fi fost gratuită dacă nu-l manipulau pe Tesla iudeii așkenazimi; 2. Eminesc...