***

 Paiața

Atât de sufletist era sărmanul clovn,

Că nu putea să vadă oameni triști.

-Ia de aici un zâmbet și-apoi râzi!

La toți zicea: -Fii vesel că exiști!

Și zi de zi se scălâmba de zor, haios,

Stătea pe drum până târziu în noapte.

Ce veselie în jurul lui mereu era,

Și oamenii aplaudau de nu se poate.

Și toți râdeau, se bucurau să-l vadă,

Se străduia să le-ndulcească viața.

An după an schimonosindu-se mereu,

Așa-i ziceau când îl vedeau: PAIAȚA!

Dar bietul om de nebunie n-a văzut,

Că zâmbetul era demult grimasă.

Îmbătrânind încet-încet pe străzi,

Abia mai ajungea târâș seara acasă.

Și obosit, și gura de-acum strâmbă,

De cât a râs, de câte zâmbete a dat.

Se tot mira de ce lumea nu-l privește,

-De ce nu râdeți, ce s-a întâmplat?

-Păi dă-mi un zâmbet! Poți să-mi dai?

-Du-te de-aici, ești jalnic și urât PAIAȚĂ!

Și-atunci a înțeles bătrânul clovn....

EȘTI BUN, DOAR CÂT OFERI CEVA ÎN VIAȚĂ!

Mircea Cosmin

Sursa:Paraschiva Kira