***

 Aiud 

de Aurel Pastramagiu

Aiudul, galera destinelor noastre,

Ne poartă pe-a timpului unde albastre

Spre-un ţărm neştiut, spre-un port neatins,

Spre-un far ce în noapte de mult stă aprins.

Ne frângem în grelele lanţuri, sub bice,

Sleiţi, unii trupul se zbat să-şi ridice;

Pe rând, tot mai multe zac ramele-n loc,

Galera-i o frunză-n al vântului joc.

Şi azi, ca şi ieri, mor pe nava cu vele

O ziuă cu soare, o noapte cu stele

Şi-asemeni bătrânilor zei din Olimp,

Ni-i viaţa un zbor peste spaţiu şi timp.

În suflet purtăm paradisele ninse,

Parfumul pierdut din grădinile stinse,

Iar gândul se frânge-n tăcerea de mort:

Câţi oare vedea-vom intrarea în port?

Dar vie ni-i dragostea-n pieptul ce doare,

Credinţa ni-i cântec, ni-i rază de soare,

Când viforul soartei, când crivăţul crud

Ne murmură-ntr-una: Aiudul, Aiud...