***

 Astăzi îl amintim pe Zaharia Bârsan născut la Sâmpetru județul Brașov în 11 ianuarie 1878. Dramaturg, actor, scriitor, poet, și mare om de cultură, a fost fondatorul Teatrului Național din Cluj și primul său director. Cea mai importantă operă a sa a fost poemul dramatic în trei acte “Trandafirii roșii” (1915). Printre altele a publicat: “Poezii” București, 1907. “Impresii de teatru din Ardeal” Arad, 1908. “Nuvele” București, 1909. “Se face ziuă” București, 1914. “Trandafirii roșii” București, 1915. “Domnul de rouă” București, 1938. Traduceri: “Salomeea” de Oscar Wilde. S-a stins în 13 decembrie 1948 la Cluj Napoca.

O să viu... - Zaharia Bârsan

Tremur moale de perdele

m-a cutremurat de-odată...

în lumina dimineţei

mi-ai venit la geamuri, tată...

Blând ca-n vremurile bune,

cu făptura ta cuminte

când aveam şi eu un suflet

să mă ierte... să m-alinte...

Ce-ai rămas aşa?... ci vino!

iar îmi stai pornit pe ducă?...

parcă nu m-ai mai cunoaşte...

am îmbătrânit tătucă,

uită-te mi-e fruntea arsă

gândurile rău mă sapă;

sunt o salcie uitată

la o margine de apă...

M-ai lăsat în lume singur...

câte drumuri... câtă jale...

n-a mai fost să mă-nsenine

raza sfaturilor tale...

n-am mai întâlnit un zâmbet

de când m-ai lăsat aşa

n-a mai fost pe lume suflet

bun şi cald ca Dumneata!...

Cum te-ai dus... eram departe...

și era ‘ntr-o dimineaţă,

m-ai chemat încet pe nume

și cu ochii numai ceaţă

m-ai cătat prin toată casa...

- m-ai văzut într-o oglindă...

și-ai întins zadarnic braţe...

n-au avut ce să cuprindă!...

Joacă lacrima pe geană

și mustrarea rău mă seacă...

n-ai avut măcar norocul

să mă vezi... aşa... o leacă...

și m-ai aşteptat într-una

tremurând de dor... de frică

pe sub streşinile casei,

lângă-un cuib de rândunică...

N-am venit... mi-a fost durere

curtea să ți-o văd pustie,

plugurile răsturnate

și uitate... pe vecie!

și ceaslovul de sub grindă

și pe mama supărată

să-ți văd câinele prin curte

toată ziua cum te cată!...

N-am venit... crezui că-i bine

să te las să dormi în pace...

câtă linişte-i acolo

printre crucile sărace...

candelele ard sfioase

parc-ai fi-ntr-un cer cu stele

și de ce să-ți stric odihna

cu amarurile mele?...

Tată drag!... şi-acum mă iartă...

și mai vino câte-odată...

du-te şi te odihneşte

nu-mi purta de grija tată...

n-o să treacă multă vreme

și-o să viu şi eu la tine...

dar... mai am ceva de lucru...

și... mi-e bine tată... bine!…