***

 “Aceasta este lecția grea pe care am învățat-o anul acesta:

Indiferent cât de puternică se simte legătura, indiferent de cât timp vă cunoașteți, indiferent de câte bătălii ați dus umăr la umăr și indiferent câtă iubire ați crezut că există - inimile oamenilor se pot schimba într-o clipită.

Este o pastilă greu de înghițit, realizând că loialitatea nu este întotdeauna reciprocă, iar promisiunile nu sunt întotdeauna pentru totdeauna. Amintirile pe care le-ați construit împreună, râsul, lacrimile, înțelegerea tăcută - tot ce ați ținut sacru - pot fi spulberate într-un singur moment de schimbare.

Cea mai grea parte nu este nici măcar pierderea în sine; este confuzia. Cum poate cineva căruia i-a păsat atât de profund să se răcească brusc? Cum poate cineva în care ai avut încredere să rămână să devină persoana care trebuie să plece? Este un sentiment care te face să te îndoiești nu doar de ei, ci de tine însuți. Am ratat semnele? Nu am fost de ajuns? Totul a fost o iluzie?

Dar iată ce am ajuns să înțeleg:

Schimbarea este inevitabilă. Oamenii cresc, prioritățile se schimbă, iar uneori, oricât de mult luptăm să rezistăm, se îndepărtează. Nu înseamnă întotdeauna că am făcut ceva greșit. Aceasta nu face dragostea pe care ai împărtășit-o mai puțin reală. Pur și simplu înseamnă că capitolul lor din povestea ta s-a încheiat, chiar dacă nu erai pregătit să întorci pagina.

Și în timp ce este dureros - în timp ce te rupe în bucăți - te învață și puterea. Înveți să iubești fără așteptări, să prețuiești momentele pentru ceea ce sunt și să accepți că nu toate legăturile sunt menite să dureze pentru totdeauna.

Până la urmă oamenii care sunt meniți să rămână vor rămâne. Ei vor lupta pentru tine așa cum lupți tu pentru ei. Te vor alege, iar și iar, fără ezitare.

Deci, cei care aleg să plece, să plece. Plecarea lor nu definește valoarea ta. Inima lor schimbătoare nu înseamnă că a ta nu a fost suficientă.

Pentru că, chiar și atunci când legătura se rupe, capacitatea ta de a iubi rămâne intactă - și acolo se află adevărata ta putere."🙂

PAGINA Viata cu de toate

***

 Eu m-am născut pe-acest pământ,

Să-ndur și vremuri de nevoi...

Și fără gând de-a fi un sfânt,

S-aduc iubire printre voi!

Un biet poet, ce-n vremuri grele,

Să fie sprijin tuturor,

S-arunce-n jur cu praf de stele

Și să aline răni ce dor!

Nu am puteri paranormale,

Am slăbiciuni chiar, uneori,

Însă aș vrea, pe-a vieții cale,

În urma mea să crească flori!

Prin viață nu doresc să trec,

Un anonim lipsit de sens,

Și de aici când o să plec,

Să las în loc, un gol imens!

În viața mea, perfect normală,

Când amintiri îmi trec prin minte,

Din ochii mei curge cerneală,

Și se transformă în cuvinte!

Privesc pe-a inimii fereastră,

Și-aștern pe foaia de hârtie,

Povești mai vechi din viața noastră,

Și le transform în poezie!

Nu sunt decât un biet poet,

Care iubirea-n piept v-o poartă,

Și între file de caiet,

Strânge tristețea lumii...toată!

-----------------------------------------------------

             Dorel Mărgan ✍️

***

 Iertările

de Adrian Păunescu

Tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntâmplă,

Că ochii mei sunt când senini când verzi,

Că port noroi sau port ninsori pe tâmple,

Ai să mă ierţi, altfel ai să mă pierzi.

Văd lumea prin lunete măritoare

Şi văd grădini cu arme mari de foc.

Sub mâna mea deja planeta moare,

Şi în urechi am continentul rock.

Ai să mă ierţi că sunt labilitate,

Că trec peste extreme fulgerând,

Ai să mă ierţi, preablânda mea, de toate,

Eu sunt nemuritorul tău de rând.

Ai să mă ierţi că nu pot fără tine,

Şi dacă n-ai să poţi şi n-ai să poţi,

Mie pierzându-te-mi va fi mai bine,

Eu, tristul cel mai liber dintre toţi.

Şi cum se-ntâmplă moartea să le spele

Pe toate, înnobilându-le fictiv,

Ai să te-apleci deasupra morţii mele

Şi tot ai să mă ierţi definitiv.

Ai să mă ierţi în fiecare noapte

Şi-am să te mint în fiecare zi,

Şi cât putea-va sufletul să rabde,

Cu cât îţi voi greşi te voi iubi.

***

 Nu mă trezi din vis 

Am fost rănit de-atâtea ori

că nici nu mai știu bine

cum e iubirea unei flori,

dar te-am găsit pe tine.

Am căutat, în van, mult timp,

nu mai aveam speranță

că voi găsi un anotimp

să fim în rezonanță,

dar, uneori, când crezi în vis,

devine realitate

și-ai să trăiești ce ți-a fost scris

și la maturitate.

Te-am așteptat în palma mea, 

în fiecare viață,

și te-am găsit, ca fulg de nea,

timidă și-ndrăzneață.

Trăiesc de-atunci ca într-un basm

și cred c-o veșnicie

n-ar stinge din entuziasm 

și nici din poezie.

Nu mă trezi din vis, te rog,

te vreau într-o poveste

ca să ne poarte-un inorog 

doar pe poteci celeste.

versuri: Ioan Grigoraș

***

 Uneori

Uneori gândurile mele simt nevoia să tacă!

Se strâng unul în altul pline de promoroacă,

și înghețul începe de la minte spre suflet,

ochii mei strălucesc fără urmă de zâmbet...

Uneori, pentr-o clipă mă simt Om de zăpadă,

care nimic n-aude și nu poate să vadă!

Mă rănește-o privire... mă inspiră-un cuvânt,

nu-s picată din Lună, dar nici de pe pământ!

Uneori sunt acasă doar prin iarba tăcută,

mă simt verde ca ea, și sfioasă... și mută!

Pașii tăi îi aștept, pașii mei să-îndrume.

să m-aducă-napoi... că-s pierdută de lume!

Uneori mă privesc în oglindă mirată,

unde-i fetița dulce ce-mi zâmbea altădată,

îmi sunt... necunoscută, doar privirea o știu,

știu că-i încă devreme, să rostesc „prea târziu!”

             Zenovia - Înserare plăcută!

***

 Nu pot să-mi iau privirea de la tine

Azi m-am trezit cu poza ta în față

și ești frumoasă, ca un fulg de nea,

cum n-a avut niciun poet în viață,

dar pentru mine, tu ești viața mea.

Aș crede că exiști numai în vise,

iar visul meu nu e adevărat,

dar te cunosc, poemele nescrise,

stau mărturie,-s pline de păcat.

Ești mult prea bună, ca să fii reală,

simt edenul, atunci, când mă atingi,

și părul tău aprins ca o petală

îmi prinde ochii și privirea-n chingi.

Îi mulțumesc, Domnului, că-s în viață

și pot să te respir și să-ți vorbesc

că nopțile n-ar avea dimineață, 

dacă n-ai fi, numai să te privesc.

Nici n-aș putea să-mi dezlipesc privirea

de ochi tăi, de buzele fierbinți…

De nu mă crezi, mimează-mpotrivirea, 

dar spune: Da! Fiindcă mă scoți din minți!

versuri: Ioan Grigoraș

***

 Dacă tristețea e prea grea ,fă-o ușoară prin mângâierea cuvintelor, cu Lumina Sufletului...

Dacă lacrima- ți încețoșează privirea, însenineaz-o cu răsăritul unui sărut, cu albastrul unui colț de Cer

Dacă viața ți se pare crudă, oferă-i fructul copt dintr-o iubire, înduplec-o cu frumusețea din jurul tău...

Dacă șoapta- ți pare mută, dă-i glas cu o rugăciune...

Dacă zâmbetul ți-e trist, înveselește-l cu bucuria vieții ...

Dacă o iubire stă gata să apună,aprinde-o cu lumina unui suflet curat...sau toarnă un strop de nemurire în candela-i ce niciodată nu se stinge...

Dacă simți că te prăbușești,privește răsăritul , zâmbește și învață să renaști în fiecare zi...

Dacă vrei cu- adevărat te poți ridica peste tot și peste toate...ca Pasărea Phoenix, poți renaște din propria cenușă... și... nu uita: IUBEȘTE! Doar Iubirea spulberă întunerici și nu lasă felinarele să se stingă!

              Maria Huțanu(Mira Mar )

    

Bună dimineața lumea mea!

Bună dimineața frumoasă Viață!

Cu Iubire și frumos în Suflet și în gând fie- vă dimineața,ziua și Viața!