***

 Uneori

Uneori gândurile mele simt nevoia să tacă!

Se strâng unul în altul pline de promoroacă,

și înghețul începe de la minte spre suflet,

ochii mei strălucesc fără urmă de zâmbet...

Uneori, pentr-o clipă mă simt Om de zăpadă,

care nimic n-aude și nu poate să vadă!

Mă rănește-o privire... mă inspiră-un cuvânt,

nu-s picată din Lună, dar nici de pe pământ!

Uneori sunt acasă doar prin iarba tăcută,

mă simt verde ca ea, și sfioasă... și mută!

Pașii tăi îi aștept, pașii mei să-îndrume.

să m-aducă-napoi... că-s pierdută de lume!

Uneori mă privesc în oglindă mirată,

unde-i fetița dulce ce-mi zâmbea altădată,

îmi sunt... necunoscută, doar privirea o știu,

știu că-i încă devreme, să rostesc „prea târziu!”

             Zenovia - Înserare plăcută!