WILLIAM BLAKE
William Blake a fost un om cu multe talente: gravor, poet, scriitor, pictor și mistic.
Deși opera sa a captivat imaginația multora, a fost în mare parte neapreciat în timpul vieții sale. A lucrat ca gravor, precum și ca poet, scriitor și artist. Este probabil cel mai bine cunoscut pentru poemul „Și a făcut acele picioare în timpuri străvechi”, care în 1916 a fost pus pe muzică de muzicianul Sir Hubert Parry în imnul „Ierusalim”.
William Blake a creat opere emblematice atât în cercurile literare, cât și în cele artistice și a fost puternic influențat de schimbările sociale și de contextul politic al epocii sale. Originală, experimentală și mistică, opera sa continuă să fascineze secole mai târziu.
Povestea sa începe în Soho, Londra, unde s-a născut pe 28 noiembrie 1757, al treilea dintre șapte copii. Blake nu provenea dintr-o familie foarte bogată: tatăl său lucra doar ca ciorapier, dar eforturile sale literare și artistice au fost susținute de ambii părinți.
Educația formală a tânărului William a fost scurtă, deoarece a mers la școală doar până la vârsta de zece ani pentru a învăța să citească și să scrie. Cu toate acestea, părinții săi i-au dat seama de potențial și, deși a abandonat școala, a fost înscris la un curs de desen în Strand.
William a avut o copilărie confortabilă și i s-a oferit multă libertate, mai ales după ce și-a terminat educația formală. Și-a petrecut o mare parte din timp călătorind prin Londra și prin zonele rurale, iar în acest moment a avut prima sa viziune a unor „aripi angelice strălucitoare” într-un copac din Peckham Rye. Aceasta avea să fie prima dintre multe. Viziunile continue ale lui Blake de-a lungul vieții sale aveau să aibă un efect proeminent asupra operei sale.
Ceea ce a devenit curând clar a fost că tânărul băiat avea nevoie de libertate pentru a găsi o modalitate de a se exprima. În această perioadă a putut citi mult, alegând subiectele care îl interesau cel mai mult. A respins literatura populară a vremii sale și a favorizat alte epoci, cum ar fi cea elisabetană, cu autori precum Ben Jonson șiShakespearetexte dominante, precum și texte mai vechi. Blake a avut, de asemenea, puternice influențe religioase: Biblia a devenit o sursă constantă de inspirație și va apărea în diverse forme în opera sa.
Blake avea să beneficieze de timpuriu de influențele artistice care i-au permis să experimenteze cu diferite medii, găsind stilul care i se potrivea cel mai bine. Între timp, tatăl său a cumpărat mai multe desene din antichitatea greacă pentru tânărul William, pentru a le copia prin gravuri. Prin acest proces, a intrat în contact cu o serie de artiști renumiți, printre care Michelangelo, Rafael și Dürer. Astfel, Blake a beneficiat cu siguranță de sprijinul părinților săi, care i-au finanțat și facilitat eforturile artistice.
La vârsta de paisprezece ani, a fost ucenic la gravorul James Basire, care i-a recunoscut talentul natural. Aceasta a fost o perioadă de mare învățare, în care a putut studia gravura și a descoperit o nouă pasiune pentru arta medievală și tot ce ține de stilul gotic. Aceasta s-a dovedit a fi foarte rodnică, deoarece desenul de picturi murale înAbația Westminsterl-a ajutat să-și dezvolte propriile idei și să-și alimenteze pasiunea pentru arta gotică.
La vârsta de douăzeci și unu de ani, ucenicia lui Blake se apropia de sfârșit, iar ulterior a devenit gravor copist calificat pentru a-și câștiga existența. A fost angajat de librari să graveze ilustrații pentru romanele pe care intenționau să le publice, inclusiv pentru romane precum „Don Quijote”.
În timp ce lucra ca gravor, a fost admis ca student la prestigioasa Școală de Design a Academiei Regale de Artă, unde lucrările sale au fost expuse într-o expoziție. Cu toate acestea, Blake nu a apreciat stilul și abordarea inițiate de președintele școlii, Joshua Reynolds, deoarece nu-i plăceau lucrările acelor artiști la modă la acea vreme.
Între timp, Blake s-a trezit prins în revoltele lui Gordon când a fost luat prins de gloata care se îndrepta spreÎnchisoarea NewgateSe spune că Blake, care a participat la această revoltă, s-a aflat chiar în prima linie în timpul atacului, ceea ce nu este surprinzător având în vedere că nu a fost genul de persoană care să se ferească de confruntare.
În același an, a fost arestat și pentru spionaj, după ce a făcut o excursie de schițe pe râul Medway, în sud-estul Angliei, împreună cu un coleg al Academiei, pe nume Thomas Stothard. Aceasta era o zonă în care se afla staționată o mare parte a armatei, iar cum Marea Britanie purta războaie atât împotriva Americii, cât și împotriva Franței, tinerii studenți erau suspectați că sunt spioni. Curând s-a stabilit clar că erau doar studenți și au fost ulterior eliberați: o fotografie de Stothard a fost folosită pentru a comemora evenimentul.
În viața sa privată, a întâlnit și s-a căsătorit cu o tânără pe nume Catherine Boucher, care i-a devenit tovarășă loială și l-a ajutat în gestionarea afacerilor sale. Sprijinul acordat de ea soțului ei a fost crucial pentru Blake, însă căsătoria a fost puțin surprinzătoare, deoarece Catherine era analfabetă.
Cei doi s-au bucurat de o căsnicie reușită, în ciuda faptului că nu au avut copii: ea i-a apreciat geniul și a crezut în viziunile sale, în timp ce el a ajutat-o să citească și să scrie, precum și să o învețe abilitățile de bază ale desenului și picturii. S-au susținut reciproc până la moartea lui Blake, patruzeci și cinci de ani mai târziu.
Între timp, deși a continuat să lucreze ca gravor, nu și-a uitat cealaltă pasiune, poezia. În 1783, a publicat o colecție de poezii, compuse de-a lungul a un deceniu în tinerețe.
Până acum, munca sa începea să atragă mai multă atenție, în special din partea unor persoane importante precum George Cumberland, care a fost și unul dintre fondatorii Galeriei Naționale.
În 1784, William și fratele său Robert și-au deschis propria tipografie și au colaborat cu editorul Joseph Johnson, o figură radicală a cărei casă a devenit un loc de întâlnire pentru cercurile intelectuale.
Sentimentele lui Blake cu privire la climatul social și politic erau clare: spera la o revoluție, atât în America, cât și în Franța. Împărtășea opinii similare și uneori socializa cu o serie de personaje, inclusiv revoluționarul american Thomas Paine, feminista Mary Wollstonecraft șiWilliam Wordsworth.
Din păcate, în 1787, Blake a trăit o tragedie personală când fratele său, Robert, a murit de tuberculoză la doar douăzeci și patru de ani. Fiind foarte apropiat de fratele său, a simțit pierderea foarte profund. În acest moment, melancolia sa s-a manifestat în alte viziuni despre care susținea că îl vor conduce către un nou stil de tipar, pe care l-a numit „tipar iluminat”.
Cunoscută și sub denumirea de gravură în relief, Blake avea să folosească acest proces în lucrările sale viitoare, inclusiv în unele dintre cele mai faimoase creații ale sale, precum „Cântece de inocență și experiență” și „Căsătoria dintre rai și iad”.
În 1800, Blake a acceptat o invitație din partea poetului William Hayley și s-a mutat din Londra într-o căsuță din comunitatea de coastă Felpham, unde a ajuns să compună „Milton: a Poem”, care includea în prefață inspirația pentru imnul ulterior „Jerusalem”.
Din păcate pentru Blake, relația sa cu Hayley s-a deteriorat curând și a început să întâmpine noi dificultăți când, în 1803, a fost arestat pentru agresarea unui ofițer și ulterior acuzat de sedițiune.
Aceasta se întâmpla într-o perioadă în care pedepsele pentru sedițiune erau extrem de severe; Blake s-ar fi temut pentru viața sa. Din fericire, Hayley a angajat un avocat pentru Blake și, în 1804, acesta a fost găsit nevinovat, iar Blake și Catherine au putut să se întoarcă la Londra, unde au rămas tot restul vieții.
La întoarcerea sa în capitală, Blake a început să lucreze la „Ierusalim” și a început să-și expună lucrările. Din păcate, lucrările sale nu au fost bine primite și au fost întâmpinate cu critici atât de dure încât Blake a intrat într-o stare de spirit fragilă și deprimată, forțându-l să se retragă din activitate.
De-a lungul carierei sale, Blake a fost fascinat de mitologie și misticism, amplificate și mai mult de urmărirea intensă a filosofiei teologului și misticului suedez Emanuel Swedenborg. De-a lungul vieții sale, a trecut prin mari schimbări de dispoziție, suișuri și coborâșuri atât de severe încât mulți l-au etichetat drept nebun. Cu toate acestea, unii i-au recunoscut potențialul artistic, inclusiv George Cumberland, care l-a introdus în Shoreham Ancients, un grup care, la fel ca Blake, respingea tendințele artistice ale epocii lor și îmbrățișa o abordare spirituală.
În această perioadă, Blake, acum în vârstă de șaizeci și cinci de ani, a început să creeze ilustrații pentru „Cartea lui Iov”. A lucrat la gravarea a douăzeci și unu de modele și a devenit din ce în ce mai ocupat, primind comenzi pentru opere de Shakespeare, Biblie și Milton. În 1824, a început să lucreze la un proiect ambițios de a crea 102 ilustrații în acuarelă pentru „Divina Comedie” a lui Dante. Din păcate, proiectul avea să rămână incomplet când a murit pe 12 august 1827.
William Blake a fost o figură excentrică, remarcabilă și radicală, care a lăsat în urmă unele dintre cele mai emblematice opere literare și artistice ale timpului său. Astăzi, opera sa continuă să provoace, să inspire și să captiveze.
