$$$

 ÎMPĂRATUL ROMAN GALERIUS

Galerius (nume complet: Galerius Valerius Maximianus) a fost un împărat roman între 305 și 311, cunoscut pentru campaniile sale militare, opoziția față de creștinism și eventuala emitere a Edictului de toleranță în 311.

Viața timpurie și ascensiunea la putere

Galerius Valerius Maximianus, cunoscut sub numele de Galerius, s-a născut în jurul anului 258 d.Hr. în provinciile dunărene ale Imperiului Roman. Locul lui de naștere este dezbătut, unele surse indicând spre Serdica (actuala Sofia, Bulgaria) iar altele sugerând Felix Romuliana (actualul Gamzigrad, Serbia), palat pe care l-a construit ulterior în onoarea mamei sale, Romula.

Tatăl său era de origine tracică, iar familia sa migrase din Dacia romană (România modernă) din cauza invaziilor carpilor. Înainte de a intra în serviciul militar, Galerius a lucrat ca păstor, câștigând porecla „Armentarius” (în latină „pastor”). Numit inițial Maximinus, el și-a schimbat mai târziu numele în Maximianus după ce a devenit Cezar.

Galerius a urcat în rândurile militare, slujind sub împărații Aurelian și Probus. Când împăratul Dioclețian a restructurat imperiul sub Tetrarhie în 293, Galerius a fost numit Caesar alături de Constantius Chlorus. Dioclețian i-a dat-o lui Galerius pr fiica sa, Galeria Valeria, în căsătorie și i-a încredințat guvernarea provinciilor ilirice. În anii următori, a făcut campanie împotriva sarmaților și goților de-a lungul Dunării înainte de a fi redistribuit pe frontul de est al imperiului.

Campanii împotriva Persiei

Înfrângere inițială

În 294 d.Hr., Narseh, un fiu al lui Shapur I , care fusese trecut cu vederea pentru tronul persan, a urcat la putere în Imperiul Sasanid. Spre deosebire de predecesorii săi, care menținuseră relații pașnice cu Roma, Narseh a căutat să recupereze teritoriile persane pierdute în războaiele anterioare.

În 295 sau 296, el a lansat o invazie în Armenia și Mesopotamia controlate de romani. Galerius, slujind ca comandant al legiunilor estice, s-a confruntat cu Narseh în lupta dintre Carrhae și Callinicum. Perșii i-au provocat o înfrângere zdrobitoare lui Galerius, forțându-l să se retragă.

Dioclețian l-a umilit public pe Galerius în Antiohia, făcându-l să meargă cu o milă înaintea carului său în hainele sale imperiale. Savanții interpretează acest lucru fie ca pe o pedeapsă pentru eșecul militar, fie ca o reafirmare simbolică a disciplinei și ierarhiei.

Contraofensiva romană și victoria

În primăvara anului 298, Galerius s-a regrupat cu întăriri din provinciile dunărene. Învățând din greșelile trecute, el a lansat un contraatac strategic prin Armenia, mai degrabă decât prin Mesopotamia, câștigând teren înalt împotriva cavaleriei persane.

Într-o luptă decisivă lângă Satala, forțele lui Galerius l-au învins pe Narseh, capturându-i vistieria, haremul și chiar și soția. Continuându-și înaintarea, Galerius a mărșăluit în Media și Adiabene, asigurând alte victorii lângă Theodosiopolis (moderna Erzurum, Turcia). Unii istorici speculează că el chiar a jefuit capitala persană, Ctesifon, deși nicio sursă directă nu confirmă acest lucru.

Tratatul de la Nisibis

În urma pierderilor sale, Narseh a cerut negocieri pentru pace. Galerius, amintindu-și probabil tratamentul umilitor al împăratului Valerian de către forțele persane în anii 260, i-a respins inițial pe ambasadorii lui Narseh, dar mai târziu a cedat. Pacea de la Nisibis (299 d.Hr.) care a rezultat a favorizat foarte mult Roma.

Acordul a stabilit râul Tigru ca nouă graniță, Armenia și Iberia (Georgia modernă) revenind sub controlul roman. Roma a câștigat, de asemenea, controlul a cinci satrapii dintre Tigru și Armenia, asigurând trecători muntoase cheie. Nisibis a fost desemnat ca unic centru comercial între imperii, întărind controlul economic roman.

Domnește ca Augustus

Consolidarea puterii

Când Dioclețian și Maximian s-au retras în 305 d.Hr., Galerius și Constantius Chlorus au devenit seniorii Auguști. Galerius a profitat de tranziție numind doi susținători loiali, Maximinus Daza și Severus, ca cezari, extinzându-și astfel influența pe trei sferturi din imperiu. Cu toate acestea, moartea neașteptată a lui Constanțiu în 306 a perturbat planurile lui Galerius.

Conflict cu Constantin și Maxențiu

La moartea lui Constanțiu, fiul său Constantin (adică Constantin cel Mare) a fost proclamat Augustus de către legiunile occidentale. Galerius, surprins și inițial furios, a încheiat un compromis în cele din urmă, acordându-i lui Constantin titlul de Cezar în locul lui Augustus. Cam în aceeași perioadă, Maxentius, fiul împăratului în retragere Maximian, s-a declarat Augustus la Roma, opunându-se autorității lui Galerius. Ca răspuns, Galerius l-a trimis pe Severus să-l suprime pe Maxentius, dar campania a eșuat când trupele lui Severus au dezertat. Severus a fost capturat și executat.

Realizând nevoia unei acțiuni directe, Galerius a condus personal o invazie a Italiei în 307 d.Hr. Cu toate acestea, forțele lui Maximian au rezistat eficient, forțându-l pe Galerius să se retragă. Pe măsură ce trupele sale s-au retras, au jefuit zona rurală, un act care a înstrăinat și mai mult populația italiană.

Până în 308, o conferință imperială de la Carnuntum a încercat să stabilizeze peisajul politic, numindu-l pe Licinius Augustus în Occident. În ciuda acestor eforturi, luptele continue pentru putere între Constantin, Maximinus, Maxentius și Licinius vor duce în cele din urmă la război civil.

Persecuția creștinilor

Inițierea persecuției

Galerius a fost un susținător ferm al religiei tradiționale păgâne a Romei și a jucat un rol cheie în persecuția dioclețiană a creștinilor. Deși creștinii au fost în mare măsură tolerați în timpul domniei timpurii a lui Dioclețian, Galerius l-a influențat pe împărat să adopte o atitudine mai dură.

În 303 d.Hr., o serie de edicte au ordonat distrugerea bisericilor și scripturilor creștine, au interzis adunările creștine și au impus sacrificii zeilor romani.

Unele surse sugerează că Galerius a orchestrat un atac incendiar asupra palatului lui Dioclețian din Nicomedia, dând vina pe creștini să justifice represiuni mai dure. Au urmat execuții și închisori în tot imperiul, în special în provinciile estice aflate sub controlul lui Galerius.

Edictul de toleranță

Până în 311, sănătatea lui Galerius se deteriora din cauza unei boli dureroase și desfigurante, probabil cancer intestinal sau gangrenă. Confruntat cu moartea, a abandonat poziţia anterioară şi a emis Edictul de toleranţă de la Serdica (actuala Sofia). Acest decret a încheiat oficial persecuția, recunoscând că încercările de eradicare a creștinismului au eșuat. Edictul permitea creștinilor să se închine liber, cu condiția să se roage pentru bunăstarea împăratului și stabilitatea imperiului.

„Deși moartea lui Galerius a marcat declinul Tetrarhiei, impactul său asupra administrației romane, strategiei militare și politicii religioase a durat dincolo de viața lui”.

Ultimele zile și moartea

Galerius a murit în aprilie sau mai a anului 311 d.Hr., cedând în urma bolii sale. Lactantius și Eusebiu, ambii scriitori creștini, descriu moartea sa în chinuri îngrozitoare în detaliu, înfățișând-o ca pe o pedeapsă divină pentru persecuția sa asupra creștinilor.

După moartea sa, teritoriile sale au fost împărțite între Maximinus Daza, Licinius și Constantin. Influența sa a scăzut rapid și, în doi ani, Constantin și Licinius au emis Edictul de la Milano (313 d.Hr.), legalizând pe deplin creștinismul și deschizând calea ascensiunii sale în interiorul imperiului.

Contribuții arhitecturale și culturale

Cea mai notabilă moștenire arhitecturală a lui Galerius este complexul său palat de la Felix Romuliana, care includea un mausoleu și un templu dedicat lui și mamei sale. Astăzi, situl este o locație inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO. În plus, Arcul lui Galerius din Salonic comemorează victoriile sale asupra perșilor și rămâne un reper istoric major.

Reputație controversată

Moștenirea lui Galerius este complexă. A fost un lider militar priceput care a asigurat granițele de est ale Romei și a întărit Tetrarhia, dar politicile sale agresive și ostilitatea față de creștinism l-au făcut o figură profund controversată. Sursele creștine, în special Lactantius, îl descriu ca pe un tiran anti-roman care a căutat să redenumească imperiul după strămoșii săi daci. Cu toate acestea, alte înregistrări istorice subliniază eficiența lui ca conducător și eventuala sa concesie la toleranța religioasă.

Onoruri și Memoriale

În ciuda reputației sale controversate, influența lui Galerius este recunoscută în contexte istorice și arheologice. Vârful Galerius din Antarctica este numit în onoarea sa, reflectând amprenta sa de durată asupra istoriei lumii. Domnia sa, marcată de triumfuri militare, intrigi politice și persecuții religioase, rămâne un capitol semnificativ în istoria Imperiului Roman târziu.