$$_

FLORI DE SÂNZÂIENE

În muzica privirii cromatici și iubiri

Galbene flori enigmatice, tăcute…

Strânse de pe câmpiile cu amintiri, 

Veșminte ale dorului, necunoscute! 

Le leagănă vântul, ușor și curat,

Sub ceruri albastre, în zori de lumină,

Se-aud murmure vechi din timp depărtat,

Ca o rugă-n șoaptă, duioasă și lină…

Fetele tinere-ncing hora-n poiană,

Cu flori împletite-n cununi peste păr,

Și-și spun dorințele blând, an de an,

Sub stele ce tremură-n tainic fior…

Se-aprind făclii în adâncul de noapte,

Sclipesc între spice și glas de păduri,

Sânzâienele coboară cu șoapte

Pe firele ierburilor în legături…

Și timpul se-oprește, clipind între lumi,

Pe pragul dintre vise, între cer și pământ,

Florile-și spun taine în limbi fără nume,

În parfumul lor galben, bătrân și flămând…

Rămân în tăcere, în drum către zori,

Pe fruntea uitării, în prag de visare,

Flori de Sânzâiene – magice comori,

Vestind că iubirea nu moare…

(Constantin ANTON – 

Trilogia „Casa părintească”, vol.I:

„Pe prispa Casei părintești”, 

Editura PIM, Iași, 2025)