BASARABIA
Eugen LAURIAN
Nu cred că ți-ai dorit să fii departe
de tot ce este, și se simte, românesc...
Nu cred că poate cineva, chiar supraomenesc,
să mi te-ndepărteze... spre a ne desparte...
Constrânsă cred c-ai fost ca să te târșii
de cei ce ți-au dorit o crudă soartă,
de-a trebuit ca, doar cu pașapoarte,
să-și vadă, proprii fii, a lor obârșii...
Mai cred că și-au făcut nădejdi deșarte
că te vor ține-n plasa lor pe veci...
să trebuiască-ntruna să te pleci,
să nu mai ridici capul pân’ la moarte...
Dar n-au știut că-n drum spre mântuire,
te vei trezi-ntr-o bună zi din somn
și, amintindu-ți că ești os de domn,
vei și pleca, pe drumul tău, spre nemurire...
Te-aștept ! Te-aștept de douăzeci de ani
să mi te-alături, iarăși, ca ’nainte
spre-un țel comun... cu-aceleași jurăminte
de-a fi, din nou, popor de suverani...
Adună-ți fiii, toți, din locuri asasine,
împrăștiați, aiurea, de imperii...
Și-adună-ți toți nepoții, din Siberii,
spre-a reveni pe plaiuri carpatine.
Vom fi, din nou, mai vajnici împreună
și vom scăpa, mai lesne, de necazuri...
Și vom țâșni, năvalnic, din zăgazuri
spre-un viitor mai sigur... și-o patrie comună !
Eu știu, nu ți-e ușor... și nici la îndemână
s-o rupi cu vechiul drum, spre neștiute-azururi...
Dar, ți-amintesc: suportul tău, de-a pururi,
e vița ta... și limba ta română !
Având aceeași limbă și sorginte,
vom dăinui în veci, de bună seamă !
Dar, spune-mi, îmi ești soră... sau ți-s mamă?
Și cum ai vrea ca mama să te-alinte?
Bragadiru – 28 noiembrie 2015
Din volumul de poezii „Calea spre sapiență” apărut la Editura Favorit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu