$$$

 Balada Chiriasului Rătăcitor

Inspiarata dupa poemul lui G. Toparceanu

Anii și lunile trec încet,

Iar săptămânile zboară, repede si discret.

Să fii sănătoasă Cucoană, te las,

Îmi iau valiza și-ti spun Bun Rămas!

Nu știu unde drumurile mă vor purta,

Imi fac bagajele chiar acum, dupa cum poti vedea!

Ce demon îmi bântuie sufletul neliniștit,

Ce taină mă mână spre-un necunoscut infinit?

Pereții ma strâng, inima-mi plânge,

Eu-s oaspete trecător si casa acuma m-a stringe.

În pauza scurtă a vieții, spiritul meu tânjește,

Visează un tărâm ce încă m- amețește.

Sunt un nomad al sorții, doru-mi arde aprins,

Să descopăr lumi, să-mi fac un alt vis.

Oh, Demon Ghid, inspiră-mi căutarea,

Du-mă prin lumi vaste, necunoscute,

Setea ma arde, o rugă-mi este încercarea,

Să-mi sting dorul în aventuri nespuse.

Am stat o lună sus, într-un pod,

De-acolo, de sus, de la fereastră privesc,

Iar noaptea, când luna-i plină și totu-in rod,

Ca-ntr-un teatru, doamnă, văd ce iubesc!

Când luna imi intra pe fereastră,

Orașul parcă-mi șoptea chemarea sa,

Să privesc în lumina-i albastră

Can-ntr-o panoramă fantastică, da!

Într-o cameră caldă, deasupra, tăcut,

Un bătrân, un actor și-o pisică erau la sfat

Viețile lor, tesute cu un fir nevăzut,

Un cămin curios unde dragostea s-a asezat.

Jos, o doamnă cu mulți pețitori,

Viața ei, o simfonie de pasiuni și fiori.

Lângă ea, sobru și mut, un burlac,

Un om al morții, de la culte intotdeauna in frac.

În această casă plină de vieți,

Fiecare suflet țese povești discrete.

Istorii unite ca fire tesute-n război,

O simfonie de vise ce leagă, dar cu noroi.

Înțelepciunea bătrânului, grația actorului,

Pisica ce toarce ca un răgaz al dorului.

Farmecul doamnei, arta burlacului,

Aici dragostea joacă rolul norocului.

Din acel pod, pe vreme ploioasă,

Mi-am pus valiza într-un tramvai.

Am mers spre casa Doamnului Mihai,

Îmi amintesc grădina și-acum, vai!

Casa, peretii, văruite in alb…

În față locuia frumoasa Irina,

Iar în curte, un fost arhivist,

Într-o casă cu pridvor și iederă-nflorită.

Flori zâmbitoare în grădină de vis...

Atunci înflorea liliacul, un paradis.

Și noaptea cădea cu-n parfum îmbătător,

Umplea grădina de arome si dor.

Arhivistul avea o fată fermecătoare...

Stăteam sub umbră ore in transe visătoare,

Așteptând în miros de flori, divina mireasmă,

Iar noaptea, arhivistul sforăia de ma speria.

Târziu, când perdeaua se ridica,

Și urcam în cameră-n taină,

Părea că visez… dar iar am plecat…

De teamă să nu fiu prins de dragoste subjugat.

Privirile străine, idei trecătoare,

Nu știi că-n inima mea port ascuns

Parfumul unei flori, al unui dor,

Arome dintr-un trecut apus…

Am stat cu unchiul pe un bulevard larg,

Îmi amintesc… dar unde nu am stat?

La domnul Mario, o persoană

Cu nasul ușor coroiat;

La doamna Maria, pe alt bulevard,

(Oh, cum m-a rugat să rămân!

Mi-a scris chiar o carte poștală),

Pe strada Unirii, la Strauss, la o vila regala!

Pe Grant, lângă cafeneaua Palatului,

Oh, pe Tei, la Comfort,

Peste tot m-a dus soarta

Același resort, același efort.

Așa e viața mea – o fugă,

Și astfel, durerile trec...

Să fiți sănătoasă, cucoană,

Îmi iau valiza și plec!