£££

 Femeia care a intrat acolo unde nu avea voie

La cincizeci și cinci de ani, și-a murdărit fața cu cărbune, s-a îmbrăcat în zdrențe, s-a prefăcut cerșetoare și a mers luni întregi pe jos prin Himalaya pentru a ajunge într-un oraș interzis, devenind prima femeie occidentală care a intrat în Lhasa și rămânând acolo timp de două luni înainte ca cineva să-și dea seama cine era cu adevărat, iar numele ei a fost Alexandra David-Néel, o femeie care a trăit o sută de ani refuzând, cu o încăpățânare aproape sfântă, să stea acolo unde i se spunea că este locul unei femei.

Născută la 24 octombrie 1868, la Paris, Alexandra a fost neliniștită încă din copilărie, iar în timp ce alte fete învățau broderie, bune maniere și tăcerea convenabilă, ea cutreiera muzee, studiind arta și religiile Orientului, fascinată de budism și de filosofiile care păreau imposibil de atins pentru o femeie din societatea burgheză franceză, simțind de mică faptul că lumea în care trăia era prea mică pentru întrebările ei.

La optsprezece ani s-a înscris la Sorbona pentru a studia limbile orientale și filosofia, un lucru rar și privit cu suspiciune pentru o femeie a epocii, dar Alexandra nu fusese niciodată interesată să fie obișnuită sau acceptată, iar la douăzeci și trei de ani, o mică moștenire i-a oferit șansa de a-și urma visul și a plecat în India, unde s-a stabilit lângă Madras, într-un centru teosofic, aprofundând sanscrita, studiind yoga și trăind pentru prima dată sentimentul profund că ajunsese acolo unde îi era locul.

Când banii s-au terminat, s-a întors în Europa, în Belgia, și a ales o cale practică pentru a supraviețui, studiind muzica la Conservatorul Regal din Bruxelles și devenind cântăreață de operă, concertând ani la rând în toată Europa, respectabilă și talentată, dar profund nefericită, pentru că Europa îi părea mică, sufocantă și lipsită de sens, iar abia când compania de operă a trimis-o la Hanoi, Alexandra a simțit din nou că respiră, pentru că Asia devenise, fără îndoială, casa ei.

În Tunisia, în timpul unui turneu, l-a întâlnit pe Philippe Néel, un inginer feroviar bogat, cu care s-a căsătorit în 1904, la treizeci și șase de ani, încercând timp de șapte ani să fie o soție convențională, într-o căsnicie bazată pe respect intelectual, dar fără a-și putea înăbuși dorința de libertate, iar în 1911, la patruzeci și trei de ani, i-a spus soțului că pleacă din nou în India pentru a studia budismul și a călători, fără să știe când se va întoarce.

Într-un gest rar chiar și astăzi, Philippe a înțeles și a acceptat, sprijinind-o financiar timp de treizeci de ani, fără să divorțeze vreodată, trăind separat, dar legați prin scrisori, într-un aranjament neobișnuit care le-a oferit amândurora exact ceea ce aveau nevoie, iar Alexandra s-a întors în Asia pentru paisprezece ani de călătorii neîncetate prin India, Tibet, China, Mongolia și Japonia, devenind discipola unui călugăr budist, trăind doi ani într-o peșteră, meditând, studiind, învățând tibetana și practicând tumo, tehnica prin care corpul își generează căldura necesară supraviețuirii iernilor himalayene.

În jurul anului 1914 l-a adoptat pe Aphur Yongden, un tânăr călugăr din Sikkim, care avea paisprezece sau cincisprezece ani, devenind fiul, companionul și partenerul ei de drum pentru tot restul vieții, iar împreună au început să pregătească obsesiv marea ei dorință, intrarea în Lhasa, capitala interzisă a Tibetului, un oraș închis străinilor, unde occidentalii fuseseră arestați sau alungați, un loc considerat imposibil de atins.

Alexandra nu a acceptat ideea de interdicție, a studiat ani întregi obiceiurile, limbajul, credințele și comportamentele tibetane, iar în iarna anului 1923, la cincizeci și cinci de ani, s-a deghizat într-o pelerină săracă, și-a închis la culoare pielea cu funingine, și-a împletit părul în stil tibetan și a pornit pe jos prin Himalaya alături de Yongden, dormind în peșteri, cerșind hrană, evitând drumurile principale, iar în februarie 1924 a intrat în Lhasa, devenind prima femeie occidentală care a reușit acest lucru.

A trăit acolo două luni printre pelerini și călugări, participând la ritualuri și observând inima budismului tibetan, iar deși circumstanțele plecării ei rămân neclare, este cert că a reușit acolo unde mulți bărbați eșuaseră, întorcându-se în Franța în 1925, celebră, la cincizeci și șapte de ani, stabilindu-se la Digne-les-Bains, unde a scris peste treizeci de cărți despre Tibet, budism și misticism, influențând generații întregi de gânditori și căutători spirituali.

Alexandra David-Néel a murit în 1969, la aproape o sută unu ani, iar cenușa ei și a lui Yongden a fost aruncată în Gange, lăsând în urmă nu doar o operă vastă, ci dovada vie că nicio poartă nu este cu adevărat închisă pentru cei care refuză să creadă că există locuri, cunoaștere sau experiențe interzise doar pentru că ești femeie.

Morală:

Libertatea adevărată începe în clipa în care refuzi să accepți limitele impuse de alții și alegi să-ți urmezi chemarea, indiferent de vârstă, gen sau reguli.

#AlexandraDavidNeel #FemeiCareAuSchimbatIstoria #Curaj #Explorare #Budism #Libertate #Destin #Pasiune #ViataTraitaPlenar