Croitoreasa din Giulești care coase gratis rochii de mireasă pentru fetele sărace mi-a mărturisit că face asta de când propria ei fiică a murit cu o zi înainte de nuntă, în rochie închiriată.
Doamna Lenuța, șaptezeci și doi de ani, are atelierul într-un apartament de două camere la parter. Mașini de cusut din anii '70, manechine deformate de timp, mii de metri de tul și dantelă.
— Câte rochii faceți pe lună?
— Două-trei. Doar pentru cele care nu-și permit. Gratis.
— De douăzeci de ani? De ce?
A scos o fotografie îngălbenită. O tânără frumoasă într-o rochie de mireasă simplă.
— Daniela. Fiica mea. Urma să se căsătorească pe 14 mai 2004. Pe 13 mai, accident de mașină. Mergea să ridice rochie închiriată. N-avea bani de una nouă.
— Îmi pare rău...
— Știi ce m-a durut cel mai mult? Că n-a apucat să poarte o rochie a ei. Făcută pentru ea. Am fost croitoreasă toată viața, dar n-am avut timp să-i cos rochie. „După nuntă îți fac una frumoasă", îi spuneam. N-a mai fost după.
Mi-a arătat un registru. Sute de nume, adrese, date.
— Toate fetele cărora le-am făcut rochii. Gratuit. Fete din Ferentari, din Giulești, din Rahova. Fete care ar fi mers în rochii închiriate sau împrumutate.
— Cum aflați de ele?
— Vine vorba. „E o fată săracă care se mărită." Vine la mine, îi iau măsuri, vorbim. Aflu povestea ei. Fac rochie care se potrivește cu povestea, nu doar cu corpul.
Chiar atunci, a intrat o tânără. Timidă, îmbrăcată modest.
— Doamna Lenuța? M-a trimis preoteasa de la biserică. Zice că faceți rochii pentru...
— Pentru mirese care merită rochii de prințesă. Intră, draga.
Fata a început să plângă.
— N-am bani. Soțul lucrează în construcții. Abia am pentru nuntă simplă. Voiam să merg în rochie de la second-hand...
— Nici vorbă. Haide să-ți iau măsurile. Când e nunta?
— În două luni. Dar chiar nu pot plăti...
— N-am cerut bani. Am cerut doar să-mi povestești despre tine. Despre el. Despre cum v-ați cunoscut.
În timp ce măsura, fata povestea. S-au cunoscut la orfelinat. Amândoi crescuseră acolo. El îi lăsa bomboane sub pernă. Ea îi repara hainele rupte.
— O să-ți fac o rochie în care să strălucești, a promis doamna Lenuța. Cu buzunare secrete pentru bomboane. Să-ți amintești de început.
După ce fata a plecat, doamna Lenuța mi-a arătat camera din spate. Rochie după rochie, fiecare cu eticheta ei.
— Asta e pentru Maria care se mărită cu băiatul din Afghanistan. Rochie care unește două culturi. Asta pentru Andreea, care e în scaun cu rotile. Rochie care se deschide special, să o poată îmbrăca ușor.
— Câți bani cheltuiți pe materiale?
— Toată pensia. Și ce mai cos pentru clienți cu bani. Dar nu e despre bani. E despre Daniela.
— Cum adică?
— În fiecare rochie pe care o cos, pun câte ceva de la ea. O dantelă din perdeaua ei. O perlă din cerceii ei. Un nasture din bluza ei preferată. E ca și cum ea le-ar binecuvânta pe toate miresele astea.
Mi-a arătat o cutie. Lucruri de-ale Danielei, tăiate în bucățele mici, gata să fie cusute în rochii.
— Mai am pentru vreo sută de rochii. După aia...
— După aia ce?
— După aia poate mă duc și eu la ea. I-am promis că fac rochie pentru o sută de fete care n-au mamă să le coasă.
În săptămână aia, am stat să o ajut. Am văzut trei fete venind pentru probe.
Una, orfană, se căsătorea cu un băiat de la țară. Doamna Lenuța i-a cusut spice de grâu pe talie.
— Să ai belșug în casă.
Alta, cu dizabilități, primea o rochie cu corset special construit.
— Să stai dreaptă și mândră.
A treia, o minoră însărcinată, căsătorită de urgență.
— Pentru tine, rochie cu loc pentru burtică. Să nu-ți fie rușine. Dragostea nu e rușine.
Fiecare pleca plângând de fericire.
Sâmbătă, am mers la o nuntă unde mireasa purta rochie de la doamna Lenuța. În biserică, preotul a pomenit-o pe Daniela.
— Pentru Daniela, care n-a apucat să poarte rochie de mireasă, dar a îmbrăcat o sută de mirese în rochia ei spirituală.
Mireasa a aruncat buchetul. L-a prins o fată care purta uniformă de la McDonald's.
— Dacă te căsătorești, vino la mine, i-a strigat mireasa. Îți dau adresa unei croitorese. Face rochii gratuit pentru fete ca noi.
Doamna Lenuța era în spate, plângând.
— Daniela ar fi avut patruzeci și doi de ani azi. Ar fi avut copii. Poate nepoți. În schimb, are o sută de mirese care poartă câte o bucățică din ea.
Luna trecută, doamna Lenuța s-a îmbolnăvit. Inimă. Din spital, încă dădea indicații pe telefon.
— Rochia Mariei să aibă trenă lungă. Visează de când era mică. Și dantelă de la Daniela pe decolteu. Să fie protejată.
S-a externat pentru nunta Mariei. A mers în scaun cu rotile să vadă mireasa.
— Ești frumoasă. Daniela ar fi fost mândră.
Maria nu știa cine e Daniela. Dar a simțit.
— Mulțumesc ei. Și dumneavoastră. Pentru rochie. Pentru că existați.
Doamna Lenuța mai are material pentru douăzeci de rochii. Apoi, promisiunea către Daniela va fi îndeplinită.
O sută de fete sărace vor fi purtat rochii de prințesă.
O sută de bucățele din Daniela vor fi dănțuit la nunți.
O mamă își va fi îmbrățișat fiica moartă prin fiecare mireasă vie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu