$$$

 GOTTHOLD EPHRAIM LESSING

Scriitor și gânditor german. S-a născut la Kamenz (Saxonia), fiul unui pastor protestant. A studiat teologia și filosofia la Leipzig. A locuit o vreme la Breslau. În 1748 s-a mutat la Berlin, orașul în care și-a trăit cea mai mare parte a vieții, deși în 1760 s-a mutat la Hamburg și în 1770 la Woltenbüttel, unde a slujit ca bibliotecar ducal. A murit în Brunswick. El este una dintre figurile cheie ale iluminismului german. La Berlin l-a cunoscut pe Voltaire, s-a împrietenit cu Friedrich Nicolai și cu filozoful Moses Mendelssohn (cu care a publicat „Pope ein Metaphysiker” în 1755) și a studiat filosofia lui Spinoza și Leibniz. Pe lângă preocuparea sa pentru problemele estetice (în care domeniu opera sa a avut o influență decisivă asupra literaturii germane), Lessing s-a ocupat și de filosofia religiei. Sub acest aspect a menținut poziții care, deși slab elaborate, l-au făcut purtător de cuvânt al filozofiei iluminate, contribuind la lupta împotriva teologiei obscurantiste și împotriva religiozității superstițioase.

El a continuat reflecțiile tipice perioadei iluministe despre relațiile dintre religia naturală și religia revelată și a susținut că nu este posibilă afirmarea simultană a adevărului istoric și a adevărului filosofic cu privire la narațiunile religioase, pe care le-a criticat și pentru recurgerea lor constantă la expedientul miracol. Datorită acelei incomensurabilități dintre evenimentele povestite și explicațiile lor teoretice, el a disprețuit interpretarea textelor. Din acest motiv, el a afirmat că este necesar să gândim religia din filozofie, adică să o supunem rațiunii. El a afirmat că rațiunea și-a atins deja stadiul de maturitate și trebuie să depășească prima etapă a simplei Revelații tipică Vechiului Testament - în care moralitatea este guvernată de recompense și pedepse și care este tipică unei epoci infantile în dezvoltarea istoriei umane -, dar trebuie să depășească și a doua etapă reprezentată de Noul Testament - în care moralitatea se bazează pe speranța într-o viață morală pură, întemeiată pe o a treia etapă a moralității, întemeiată într-o viață umană pură. Raţionalitatea trebuie să-l îndrepte spre perfecţiunea umanităţii printr-o religie raţională. Prin aceasta el introduce ideea cheie a istoricității rațiunii, naturii și umanității, pe care o identifică cu divinitatea. Dacă în copilăria și minoritatea umanității - încă lipsită de dezvoltarea rațiunii - are nevoie de Revelație, a sosit deja vremea în care trebuie să-i găsească sensul autentic și să se ajungă la stadiul rațional și etic.

Pentru Lessing, om religios, dar opus superstiției și apărător al hegemoniei rațiunii, Dumnezeu este desfășurarea naturii și a umanității în istoria sa, care coincide cu desfășurarea eticii. În felul acesta seamănă cu filosofia lui Spinoza, care a provocat o mare dispută cu filozoful Jacobi (așa-numita dispută a panteismului), de mare importanță pentru cultura europeană, și a dat soliditate bazelor unei gândiri a relației ontologice a lui Dumnezeu cu natura și istoria. Pe de altă parte, întrucât Natura, Istoria și Dumnezeu par strâns unite în filosofia sa, iar această unitate marchează o apariție lentă către perfecțiunea etică, de ce să nu acceptăm credința ancestrală în palingeneză sau metempsihoză ? Această teză permite speranța pentru realizarea autentică a perfecțiunii etice de către fiecare individ, nu doar istoria speciei.

De asemenea, ar trebui luată în considerare posibila influență asupra speculațiilor despre cele trei etape ale lui Lessing ale concepției trinitariane non-hristocentriste despre istorie dezvoltate de Joachim din Fiore. (Influență care poate fi urmărită și la Schelling, Fichte, Hegel, în legea celor trei etape - teologică, metafizică și științifică - a lui Comte, și în cele trei etape istorice fundamentale -comunismul primitiv, societatea de clasă și comunismul final - pe care le concepe marxismul).