$$$

 Grigore Stanciu are 80 de ani și stă la coadă în farmacia Sensiblu din Colentina. E miercuri, ora 11:00 dimineața. Sunt șapte oameni înaintea lui. Va aștepta probabil 40 de minute.

În mână ține o rețetă - prescripție pentru medicamente cardiace. Costul total: 420 de lei. Din care, cu compensare, plătește 180 de lei.

180 de lei din pensia lui de 2.100 lei. E mult. Foarte mult. Dar sunt medicamentele care îl țin în viață.

Pe bancă, lângă el, stă un plic. În el sunt 420 de lei - toți banii pe care îi mai avea disponibili luna asta. I-a adus pe toți, pentru siguranță. Chiar dacă plătește doar 180, vrea să fie pregătit pentru orice.

Telefonul vibrează. E fiul său, Laurențiu.

"Tată, ai primit banii ăia pe care ți i-am transferat ieri?"

Grigore verifică. Da, 500 de lei transferați ieri seara.

"Da, Laurențiu. Am primit. Mulțumesc."

"Perfect! Tată, am o rugăminte. Trebuie să îmi trimiți înapoi 300 de lei urgent. A apărut o cheltuială."

Grigore se încordează. "Laurențiu, dar tu mi i-ai trimis pentru medicamente..."

"Știu, tată, dar am făcut o greșeală de calcul. Aveam o rată la bancă pe care am uitat-o. Acum sunt în descoperit. Am nevoie de 300 înapoi urgent. Restul de 200 îți ajung pentru medicamente, nu?"

"Laurențiu, medicamentele costă 180 cu compensare. Dar am și alte cheltuieli - mâncare, curent..."

"Tată, te rog! E urgență! Dacă nu plătesc rata, am penalități! Și oricum, tu ești pensionar. Nu ai cheltuieli mari. Te descurci cu 200."

"Dar Laurențiu..."

"TATĂ! E fiul tău! Familia se ajută! Îți cer doar 300 de lei! Nu e mult!"

Grigore suspină. "Bine. Îți transfer."

"Mulțumesc! Ești cel mai bun! Îți returnez luna viitoare, promit!"

Închide.

Grigore știe. Nu va returna. La fel ca ultimele șase luni când a "împrumutat" bani și nu i-a mai primit înapoi.

Ajuns la ghișeu, farmacista - o femeie de vreo 35 de ani - preia rețeta.

"Bună ziua. Un moment, vă rog."

Verifică pe computer. "Deci, cu compensare, 182 de lei."

Grigore scoate portofelul. Are cei 420 de lei în plic. Dar trebuie să transfere 300 lui Laurențiu. Rămân 120. Nu îi ajung.

"Poate... poate doar medicamentele de inimă? Cele mai importante?"

Farmacista verifică. "Medicamentele cardiace sunt 95 de lei. Dar rețeta include și tensiune și colesterol. Doctorul a prescris toate trei împreună."

"Înțeleg. Dar pot să iau doar pe alea de inimă acum? Pe celelalte le iau luna viitoare?"

Farmacista îl privește cu milă. "Pot să vă eliberez doar pe alea de inimă, dar trebuie să știți că tensiunea și colesterolul sunt la fel de importante. Dacă nu le luați regulat, riscați complicații."

"Știu. Dar acum... acum am doar atât."

Plătește 95 de lei. Ia pachetul mic. Pleacă.

Afară, în stația de autobuz, transferă 300 de lei lui Laurențiu prin aplicația băncii pe care abia a învățat să o folosească. Îi tremură mâinile.

Acasă, pune medicamentele pe masă. Un singur blister - pentru inimă. Celelalte două - tensiune și colesterol - lipsesc.

Doctorul îi spusese clar: "Domnule Stanciu, trebuie să luați toate trei. Sistemul cardiovascular e fragil la vârsta dumneavoastră. Dacă opriți ceva, riscați infarct sau AVC."

Dar ce să facă? Nu are bani pentru toate trei. Nu după ce i-a dat 300 înapoi lui Laurențiu.

Seara, Grigore simte că tensiunea e ridicată. Îl doare capul. Are amețeli. Dar nu are medicamentele.

Încearcă să doarmă. Nu poate. Se gândește să sune salvarea. Dar îi e teamă. "Ce dacă e fals alarmă? Îmi va fi rușine."

A doua zi, joi, se simte puțin mai bine. Tensiunea probabil s-a stabilizat singură.

Vineri, Laurențiu sună. "Tată, mulțumesc pentru ajutor! Mi-ai salvat viața! Fără banii ăia, eram în mare căcat!"

"Cu plăcere, fiule."

"Și cum ești tu? Ai luat medicamentele?"

"Am luat... o parte."

"O parte? De ce o parte?"

"Pentru că... pentru că după ce ți-am dat 300, mi-au rămas doar 120. Și medicamentele costau 182."

Tăcere lungă. Apoi: "Tată, de ce nu mi-ai spus? Dacă știam că nu îți ajung bani pentru medicamente, nu îți ceream înapoi!"

"Mi-ai spus că e urgență..."

"Era, dar nu atât de urgentă încât să te lași fără medicamente! Dumnezeule, tată!"

"Îmi pare rău..."

"Nu îți cere scuze! Eu ar trebui să îmi cer! Bine, hai că îți transfer 100 de lei acum. Să îți iei medicamentele."

"Mulțumesc, Laurențiu."

"Și pentru viitor - SPUNE-MI când ai probleme! Nu sta așa!"

După două ore, banii sosesc. Grigore merge la farmacie. Cumpără celelalte medicamente - 87 de lei. Îi rămân 13 lei până la sfârșitul lunii. Peste 15 zile.

13 lei pentru mâncare, transport, orice.

Duminică, Laurențiu sună din nou. "Tată, pot să te întreb ceva?"

"Spune."

"Chiar ai nevoie de toate medicamentele alea? Adică, nu e puțin exagerat? Trei tipuri diferite?"

"Așa a zis doctorul..."

"Știu, dar doctorii prescriu mult ca să facă farmacoloies favor. Tu nu poți să reduci? Să iei doar unele?"

"Laurențiu, am 80 de ani. Am avut deja un infarct acum doi ani. Medicamentele mă țin în viață."

"Da, dar 180 de lei pe lună? Asta e 2.160 pe an! E o avere!"

"E ceea ce costă să fiu viu."

"Știu, tată, dar gândește - dacă ai reduce la un medicament, ai economisi vreo 1.500 pe an! Banii ăia ar putea fi folosiți pentru altceva!"

"Pentru ce, Laurențiu? Pentru a muri mai repede?"

"Nu fi dramatic! Doar spun că poate există alternative mai ieftine."

"Laurențiu, de ce vorbim despre asta?"

Tăcere. Apoi: "Pentru că... pentru că am observat că îți iau bani mulți. Și mă gândeam că poate putem optimiza cumva. Eu și Andreea - soția - discutam... cheltuielile tale medicale sunt destul de mari."

Grigore înțelege. "Sunt o povară financiară, vrei să spui."

"NU am spus asta! Doar că... ei bine... noi avem și noi cheltuieli. Copiii intră la universitate. Casa are rată. Mașina are service. Și tu ai nevoie constant de bani pentru medicamente, doctor, analize..."

"Laurențiu, eu nu cer bani de la tine."

"Nu ceri direct, dar știm că ai nevoie. Și ne simțim obligați să te ajutăm. Dar devine mult. Înțelegi?"

Grigore simte lumea prăbușindu-se. "Înțeleg. Nu voi mai cere nimic."

"Tată, nu despre asta vorbesc! Vorbesc despre eficiență! Poate există medicamente mai ieftine? Sau poate poți merge la spital de stat pentru analize gratuite în loc de la privat?"

"Eu merg deja la stat..."

"Ah, bine. Ei, oricum, gândește-te la ce am zis. Să nu cheltuiești inutil."

După ce închide, Grigore stă în fotoliu și plânge. Fiul lui tocmai i-a spus că medicamentele care îl țin în viață sunt "cheltuieli inutile".

În noiembrie, Grigore se simte rău. Tensiune foarte mare. Amețeli. Dureri în piept. Ar trebui să meargă la doctor.

Dar consultația costă 150 de lei. Nu are. După medicamente (180 lei), chirie (700 lei), utilități (200 lei), mâncare (400 lei), din cei 2.100 lei pensie nu mai rămâne nimic.

Așteaptă. "Poate trece singur."

Nu trece. Duminică, leșină în baie. Cade. Își lovește capul. Stă pe podea 20 de minute până reușește să se ridice.

Ar trebui să sune pe cineva. Pe Laurențiu? Ca să audă "tată, de ce nu ai grijă de tine? De ce cazi?"

Nu sună pe nimeni. Se târăște la pat. Doarme.

A doua zi, vecina, doamna Vasile, îi bate la ușă. "Domnule Stanciu, sunteți bine? Nu v-am văzut de două zile."

Grigore deschide. Are o vânătaie mare pe frunte de când a căzut.

"Dumnezeule! Ce s-a întâmplat?"

"Am căzut. Dar sunt bine."

"Nu sunteți bine! Trebuie la doctor! Sun salvarea!"

"Nu, vă rog! Nu e nevoie!"

Dar doamna Vasile sună deja. Salvarea vine în 20 de minute. Grigore e dus la urgență.

La spital, doctorii verifică. Tensiune 190/110. Pericol de AVC. Colesterol foarte ridicat.

"Domnule Stanciu, luați medicamentele prescrise?"

"Da... adică... câteodată."

"Câteodată? Trebuie zilnic! Fără excepție!"

"Știu, doctor, dar... uneori nu am bani pentru toate."

Doctorul se oprește. "Nu aveți bani pentru medicamente?"

"Costă 180 pe lună. E mult din pensia mea."

"Domnule Stanciu, aveți familie?"

"Da. Un fiu."

"Vă ajută?"

Grigore nu știe ce să răspundă. "Câteodată. Dar... și el are cheltuieli."

Doctorul scrie ceva. "Vă țin aici trei zile. Supraveghere. Și trebuie să luați medicamentele FĂRĂ EXCEPȚIE. Altfel, următorul episod va fi fatal."

În spital, Grigore stă trei zile. Laurențiu vine o dată - 20 de minute.

"Tată, ce ai făcut? De ce ai căzut?"

"Tensiune mare. Doctor spune că trebuie să iau medicamentele zilnic."

"Ei bine, atunci ia-le!"

"Laurențiu, câteodată nu am bani..."

"Tată, ai pensie de 2.100! E suficient!"

"După chirie, utilități, mâncare, medicamente... nu rămâne aproape nimic."

"Bine, atunci trebuie să îți gestionezi mai bine banii! Să economisești mai mult!"

"La ce să mai economisesc, Laurențiu?"

"Nu știu, tată! Dar nu e problema mea să îți rezolv finanțele! Tu ești adult! Descurcă-te!"

Pleacă după 20 de minute. Nu mai vine.

Când Grigore e externat, primește factura - 350 de lei (diferența neacoperită de asigurare pentru medicamente administrate).

350 de lei. Nu are. Sună pe Laurențiu.

"Laurențiu, la spital am factură 350 lei. Nu pot plăti..."

Laurențiu explodează. "TATĂ! Din nou? Mereu ai nevoie de bani! Mereu e ceva! Spital, medicamente, analize! Nu se termină niciodată!"

"Îmi pare rău..."

"Îmi pare rău nu e suficient! Eu muncesc pentru banii ăștia! Și tu îi iei constant! Pentru ce? Pentru că nu ai grijă de tine! Pentru că nu te gestionezi corect!"

"Laurențiu, am 80 de ani. Am probleme de sănătate. Nu e vina mea..."

"Nu e vina ta, dar devine problema mea! Și sunt OBOSIT, tată! Obosit să te salvez constant! Să plătesc pentru deciziile tale proaste!"

"Ce decizii proaste?"

"Să nu iei medicamente! Să cazi! Să ajungi la spital! Dacă ai lua grijă de tine, nu ar fi cheltuieli astea!"

Grigore nu poate vorbi. După câteva secunde: "Laurențiu, înțeleg. Nu voi mai cere nimic."

"Ba da, vei cere! Pentru că întotdeauna ceri! Dar știi ce? Transferul ăsta de 350 e ULTIMUL! După asta, te descurci singur!"

"Bine."

"Bine."

Închide. După 10 minute, 350 de lei sunt transferați. Cu un mesaj: "Asta e ultimul transfer. De acum înainte, te descurci singur cu cheltuielile medicale."

Grigore plătește factura. Merge acasă.

Acasă, se așază și face calcule. Pensie 2.100. Chirie 700. Utilități 200. Mâncare minimă 300 (reducând drastic). Medicamente 180. Rămân 720 lei pentru urgențe, îmbrăcăminte, transport, orice altceva.

Dacă se îmbolnăvește din nou? Dacă are nevoie de doctor, spital, analize? Nu are de unde.

În decembrie, Grigore sare câteva doze de medicamente. Nu zilnic - doar când simte că "poate se descurcă fără". Ca să economisească.

În ianuarie, are din nou tensiune mare. Dar nu merge la doctor. Costă prea mult.

În februarie, face 81 de ani. Laurențiu îi trimite mesaj: "La mulți ani, tată! 🎂"

Nu vine. Nu sună. Doar emoji.

Grigore stă singur cu o felie de tort de la Mega Image. Se gândește: am ajuns la 81 de ani. Am muncit 40 de ani. Am crescut un copil singur după ce soția a murit. Am sacrificat tot pentru Laurențiu.

Și acum, la 81 de ani, sunt considerat o "povară financiară" pentru că am nevoie de medicamente ca să trăiesc.

Acum, în martie, Grigore trăiește cu frica constantă. Frica că se va îmbolnăvi și nu va avea bani. Frica că va avea nevoie de ajutor și nu va fi nimeni. Frica că va muri singur pentru că fiul lui e "obosit" de responsabilitatea unui părinte bătrân.

A învățat că pentru unii copii, părinții bătrâni devin ecuații financiare. "Cât costă? Cât durează? Cât trebuie să investesc?"

Că dragostea se măsoară în transferuri bancare. Și când transferurile se opresc, se oprește și iubirea.

Și că cel mai dureros abandon nu e fizic.

E financiar. Când propriul copil îți spune că medicamentele care te țin în viață sunt "prea scumpe" și că ar trebui să "te gestionezi mai bine".

Ca și cum îmbătrânirea ar fi o alegere. Ca și cum boala ar fi o greșeală. Ca și cum a avea nevoie de ajutor ar fi o vină.