&&&

 

Inca o experiență tulburătoare. Nu o lectură, ci o trăire puternică. Poate părea ciudat că spun asta, eu fiind bărbat și cartea asta fiind despre Femeie, despre Mamă, despre suferințele, dorințele, împlinirile și neîmplinirile Ei. Poate că nu am reușit să pătrund decât 0.01% din misterul și tainele de nepătruns al Femeii. Dar am trăit astă carte-scrisoare. Puternic. Până în măduvă, până în vintre, până în plex. Și, mai mult decât atât, a fost o lecție - dură, grea, dar necesară. Și nu doar despre femeie, despre mamă, despre forța de îndurare și despre frumusețea sexului tare (da, femeia este jumătatea puternică a acestei lumi, orice ați spune dumneavoastră, bărbați), ci și o lecție despre viață în sine, despre echitate și inechitate, despre durere, dreptate, lege și fărădelege. Nu mai zic de modul în care e scrisă - atât de duios de incisiv, atât de puternic de delicat, atât de măreț de uman. Nu ocoliți volumul ăsta al Orianei Falacci, apărut la Editura Lebăda Neagră și tradus minunat de Nicoleta Dabija.

Vă las mai jos cuvintele de încheiere care par a fi un ecou tulburător al finalului operei “Suor Angelica”, de Puccini. Și cred că frazele astea sunt cea mai bună concluzie (cel puțin pentru mine):

“Cineva aleargă, țipă, disperă… Dar altundeva se nasc mii, sute de mii de copii și mame de viitori copii: viața nu are nevoie nici de tine, nici de mine. Tu ești mort. Acum mor și eu. Dar n-are nicio importanță. Pentru că viața nu moare.”