$$$

 "Timpul există doar atunci când se produc schimbări. Dacă totul rămâne imobil, înghețat, el stă cuminte și doarme în cușcă."

Andrei Ungureanu ne propune în "Gava nebunul" un protagonist complex și atașant, pe care îl urmărim de la copilăria din "Mica Indie", un cartier rău famat din Câmpulung Muscel, până la tinerețea zbuciumată din București. Alexandru Gava este un marginal, cineva care nu-și găsește locul în post-modernitate, un discipol involuntar al lui Diogene Cinicul, întrucât, la fel ca filosoful antic, este în permanenta căutare a unui Om.

Primul lucru pe care l-am remarcat la acest roman a fost calitatea premium a introspecțiilor. Andrei scrie cu mână sigură și ochi fin de sociolog despre toate fațetele omului înrădăcinat în rural și dezrădăcinat în urbanul capitalismului sălbatic.

"Bucureștiul, un sărăntoc milos, îi primește și își împarte mizeria cu toți cei care i-o cer."

Mi-ar fi plăcut, totusi, ca "Gava nebunul" să aibă o componentă fantastică mai dezvoltată (cartea fiind marketată ca roman fantastic), mai ales că are un potențial uriaș: în lumea aceasta nebună, la granița dintre realism social și realism magic, întâlnim inclusiv o reiterare a pactului faustic în cheie dâmbovițeană.

Aș fi renunțat, de asemenea, la niște saci de lest care sufocă, pe alocuri, tensiunea narativă și împiedică balonul cu aer cald al poveștii să se înalțe rapid (dar și când se înalță, Doamne, cu ce stil o face!)

În rest, pentru vârsta lui, Andrei Ungureanu scrie deja cu verva unui Radu Aldulescu care a descoperit o vizuină de iepure în spatele unei crâșme din Ferentari și, plonjând în ea, s-a trezit într-o realitate de dincolo de realitate, într-un paradis artificial pe care numai mintea unui (Gava) nebun putea să îl țeasă.

"Nu doar în tristețile copleșitoare suntem singuri, ci și în bucuriile mai presus de fire."