O poveste cu Marțolea
- Gata, spuse bunica brusc, oprind fusul de tors și așezându-l la locul lui, după sobă. Să n-o supărăm pe Marțolea, completă apoi, foarte serioasă.
Andreea ciuli urechile.
- Marțolea? repetă ea întrebătoare, fără să-și poată ascunde curiozitatea.
O mai auzise pe bunica pomenind-o, însă nu o luase până atunci în serios, considerând-o doar drept una dintre multele povești și superstiții de care bătrâna ținea mereu cont.
Însă, de când o întâlnise pe Joimărița, doar cu câteva seri în urmă, începuse să ia în serios TOATE poveștile bunicii.
La drept vorbind ar fi trebuit să o facă de mult, încă de la primele întâlniri neobișnuite. Sau, mai exact, încă de când devenise vârcolac. Iar momentul părea foarte potrivit, mai ales că bunica părea să-și fi terminat toate treburile și era pusă pe povestit.
- Marțolea, adică baba aia rea care pedepsește femeile care fac treabă marți seara? interveni brusc Andrei care până atunci păruse preocupat doar de toiagul lui magic și îl curățase plin de grijă.
- Vorbește cuviincios. Chiar dacă Marțolea dispare imediat ce vede față de bărbat în cale, tot nu e bine să te pui cu ea, se rățoi la el indignată bunica.
Apoi, puțin mai îmbunată, completă:
- Nu este o femeie rea, doar că își dorește să i se respecte ziua, mai bine spus seara, că înțelege și ea că nu poți să lucri întreaga zi. Dar nimic nu o supără mai rău decât ca cineva să cuteze să nu o respecte, mai adăugă încruntându-se la nepot. I-a spus chiar ea asta bunicii mele când a vizitat-o.
Andreea tocmai își luase telefonul în mână ca să răspundă la mesajul unei prietene pe WhatsApp, dar îl lăsă brusc jos, bulversată.
- Cum adică, în vizită? Vrei să spui acasă la bunica matale, întrebă cu voce gâtuită.
Bătrâna părea să nu audă, ocupată fiind să scotocească după o carte de rugăciuni. Voia să le citească nepoților o rugăciune care i se părea foarte interesantă, în ciuda strâmbăturilor ascunse ale copiilor nemulțumiți că ora de religie de la școală avea parte de “meditații suplimentare” la bunica.
Andreea repetă întrebarea puțin mai tare și femeia care găsise deja ce căuta, aprobă din cap.
- Da, la bunica mea, confirmă apoi așezându-și mai bine ochelarii pe nas și pregătindu-se să citească.
Însă pentru Andreea povestea era mult prea interesantă ca să fie lăsată pentru altă dată.
- Și? Cum a fost? continuă ea cu întrebările.
Oftând, bunica lăsă în poală cartea și încercă să-și adune amintirile.
- Mi-a povestit bunica mea, începu ea cu voce misterioasă. Pe vremea când s-au întâmplat toate astea, eu eram mică, să tot fi avut vreo patru-cinci ani, nu prea înțelegeam ce se întâmpla, am aflat totul când am mai crescut. Într-o seară de marți se strânseseră ea și alte șase babe...
- Deci... recunoști că ești babă... o întrerupse bunicul din colțul mesei începând să sculpteze o bucată de lemn din care plănuia să facă un fluier cu șase găuri.
Sculptura era pasiunea lui nevinovată.
- Bunica ta era mai tânără decât ești tu acuma, adăugă el cu un zâmbet ștrengar, făcându-le cu ochiul nepoților.
Bătrâna îi aruncă o privire atât de ucigătoare de ai fi zis că voia să-l străpungă.
- Erau alte vremuri, mârâi apoi, bosumflată.
- Îhâm! își drese glasul bunicul din colțul lui, ca și cum ar fi vrut să-i arate că nu era de acord cu ea, dar nici nu voia să o contrazică pe față.
Era tactica lui preferată de a-și arăta dezacordul, fără să pară că o face. Bătrâna, care îl cunoștea bine, îl privi pieziș, dar nu spuse nimic.
- Și? întrebă din nou Andreea ca să se asigure că bunica nu-și uita vorba.
- Așa... reluă bătrâna. Era marți seara. Toate... femeile (completă sfidător privind direct în ochii bunicului care își mușca mustața căruntă ca să nu izbucnească în râs) știau că nu aveau voie să lucreze, dar atunci când participi la un descântec trebuie să respecți toate regulile lui. Iar una dintre ele era asta: să lucri marți seara, chiar cu riscul de a o supăra pe Marțolea. Așa că s-au apucat de tors, de țesut, de croit și de cusut o cămașă. Mult nu mai aveau până să fie gata și sperau să scape nevătămate când văd ele că se deschide ușa casei și cine credeți că apare în pragul ei?
- Marțolea? ghici Andrei arătând astfel fie că știa povestea, fie că era un bun ghicitor.
- Da, Marțolea, cu catrința și broboada ei neagră, întări bătrâna, netulburată. Purta în brațe un buștean mare și uscat și îl trânti cu putere lângă sobă.
“Bun lucru, vrednice gospodine! Am venit să vă ajut să fierbeți mai repede inul pentru cămașă, mormăi ea cu o voce acră aruncând fulgere din ochii ascunși sub sprâncenele stufoase”.
Va urma!
Autor: Larisa Toader
Fragmentul face parte din povestea ”Păstorul Lupilor” și încearcă să aducă mai aproape de cititorii actuali tradițiile culturale vechi. 🧚
—-
Va aștept aici, cu drag, și mâine seara, după ora 22, pentru a continua povestea!
#1001denoptifermecate
#povestipentrucopii
#autorcopii
#LarisaToader
#1001denoptimagice
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu