,,Laptele negru al mamei", Cosmin Leucuța 390 de pagini
Știți sentimentul acela când ai ajuns la ultima pagină a unei cărți și simți că mai voiai? Ei bine, cam asta s-a întâmplat în cazul cărții de față. Sunt familiarizată cu stilul de a scrie al domnului Leucuța, însă tot am rămas surprinsă plăcut de romanul său de debut. Un debut în forță l-aș numi pentru că e o carte care întrigă încă de la început prin oximoronul ,,lapte negru". Te face să te întrebi oare prin ce stări și peripeții vor trece personajele romanului, la ce capăt de drum vor ajunge. Un titlu care sună ca un cod secret pe care vrei să-l descifrezi.
Romanul are ca personaj principal o blondă, pe urmele căreia autorul ne va purta nu chiar de la primele pagini pentru că la început cunoaștem un bărbat frumos, fără nume, care își încearcă norocul într-ale scrisului. Acest bărbat are o relație cu o femeie (alta decât blonda noastră) și care într-o zi primește un cadou neașpteptat și anonim: o cutie neagră, misterioasă care nu se poate desface. Scriitorul nostru inventează și un Copac al înțelepciunii pe care îl împodopește cu bucăți de hârtie pe care scrie diverse chestii în speranța că vor fi o sursă de inspirație.
Personajele acestea trec prin cercuri vicioase, un tumult de trăiri și sentimente, la un moment dat cubul misterios și hazardul par să decidă destinul personajelor.
Mai departe, în capitolul ,,Nimic: o nouă poveste a obsesiei" romanul devine și mai intens, autorul ne coboară adânc în trăirile personajelor, ne prezintă cam cum se desfășoară acțiunea de ,,a te plictisi, de a nu face nimic" iar aici blonda este cea care preia controlul și ne arată cum se desfășoară viața ei. Este prezentată viața aflată la granița dintre adolescență și maturitate când există riscul ca viața să ne plictisească atât de tare încât să ne ocupăm cu... nimic. Asistăm la niște scenarii banale, rupte din viață ca în clipa următoare să vedem niște scene de o pasiune covârșitoare.
Blonda noastră este o fată de 23 de ani, absolventă a Facultății de Arte care locuiește cu părinții și care nu face mai nimic. Ea se aruncă în tot felul de relații bazate pe sex, dar care nu o satisfac în totalitate, simte doar o amorțeală a simțurilor lucru care se vede atunci când stă și se autoanalizează. Are o prietenă pe nume Bianca și niște părinți enervant de înțelegători care încearcă s-o ajute să-și găsească drumul în viață.
După ce se simte trădată de toți pleacă la New York alături de Paul, noul ei iubit. Aici blonda îi cunoaște pe prietenii lui foarte bogați, foarte atrăgători dar care lasă de dorit din punct de vedere moral, care o acceptă între ei ca pe o curiozitate amuzantă. Se implică într-o relație amoroasă cu Chuck, unul din prietenii lui Paul.
După un timp blonda se angajează într-o librărie plină de cărți vechi foarte valoroase, proprietatea unui bătrân excentric, pe nume Oliver. Acesta devine mentorul ei care o încurajează să scrie și să aibă încredere în propriile forțe. Oliver este și acela care îi sugerează că lucrurile care nu se pot cumpăra cu bani ar trebui să fie cele mai importante pentru un om.
Totul culminează cu faptul că la petrecerea ținută într-un penthouse dintr-un zgârie-nori, blonda își dă seama că nu poate fi niciodată una de-a lor, că goana după bani nu o caracterizează și că poate să facă diferența dintre bine și rău așa că revine acasă la părinții ei.
După un timp îi vine inspirația de a scrie o carte. Despre ce va fi vorba în cartea blondei veți vedea dacă citiți ,,Laptele negru al mamei".
Nu pot decât să spun că este un roman care pulsează de viață!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu