miercuri, 18 iunie 2025

$$$

 Super-genii: 5 cei mai tineri oameni care și-au luat doctoratul

Motivele pentru care unii se dedică cercetărilor riguroase pot varia – fie că speră să iasă în evidență pe piața competitivă a locurilor de muncă, fie că pur și simplu adoră ceea ce fac și vor să-și construiască o carieră în domeniu.

Oricare ar fi motivația, alegerea drumului potrivit este un proces dificil, însă, în cele din urmă, plin de satisfacții. Ca să ilustrăm acest lucru, îți prezentăm o listă cu cei mai tineri oameni care au obținut titlul de doctor.

 1. Norbert Wiener, doctor la 17 ani

Norbert „Nubbins” Wiener avea 14 ani când s-a înscris la facultate, în 1909. 

Norbert Wiener și-a luat diploma de licență în matematică la Colegiul Tufts (astăzi, Universitatea Tufts) în 1909, pe când avea doar 14 ani. Adolescentul nu a încercat imediat să obțină diploma de doctor în același domeniu.

În schimb, a studiat filosofia și zoologia, iar abia apoi s-a întors la matematică. În 1912, la vârsta de doar 17 ani, Weiner a obținut titlul de doctor în logică matematică la Universitatea Harvard.

A activat ca jurnalist pentru puțin timp, după care a lucrat la automatizarea tunurilor antiaeriene în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Însă Weiner este ținut minte pentru munca sa de pionierat în domeniul ciberneticii.

Cibernetica se preocupă de ideea de feedback și are consecințe în organizarea societății, în filosofie, inginerie, biologie și în multe alte domenii. Iată ce spunea Wiener:

„Să trăiești eficient înseamnă să ai informația corespunzătoare. Astfel, comunicarea și controlul țin de esența vieții interioare a omului, așa cum țin și de viața lui în societate.”

 2. Ruth Lawrence, doctor la 17 ani

În 1985, la vârsta fragedă de 13 ani, Ruth Lawrence a absolvit Universitatea Oxford, specializarea matematică. Anul următor, a obținut a doua diplomă, de data aceasta în fizică, urmată de un doctorat în matematică în 1989, când avea doar 17 ani.

După ce a petrecut o vreme la Harvard ca profesor debutant și la Universitatea din Michigan ca profesor asociat, Lawrence s-a mutat în Israel. Acolo, a devenit profesor asociat la Universitatea din Ierusalim.

Lawrence a primit recunoaștere pentru munca ei în domeniile topologiei algebrice și al teoriei nodurilor, însă a ajuns să regrete anii pierduți ai copilăriei, afirmând că nu-și va supune copilul acelorași rigori academice.

„Apreciez enorm efortul depus de tatăl meu. Sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce a făcut pentru mine. Acum pot să văd că este foarte dificil să fii părinte”, avea să afirme Lawrence mai târziu.

Din fericire, cei mai mulți studenți nu se confruntă cu aceleași provocări și presiuni și cu aceeași atenție din partea mass-media ca Lawrence.

 3. Balamurali Ambati, doctor la 17 ani

La 19 mai 1995, Balamurali Ambati a intrat în Cartea Recordurilor la categoria „cel mai tânăr medic din lume”, la doar 17 ani. 

Balamurali Ambati, american de origine indiană, făcea analize matematice când avea doar patru ani și devenea coautor al unei cărți despre SIDA la numai 11 ani. La vârsta de 13 ani, a absolvit Universitatea din New York.

În 1995, când avea 17 ani, a absolvit Facultatea de Medicină în New York, devenind cel mai tânăr medic din lume (și deținător al recordului Guinness).

Ambati și-a terminat pregătirea medicală la vârsta de 24 de ani, devenind o „anomalie” în acest domeniu – cei mai mulți doctori își termină pregătirea după ce împlinesc 30 de ani.

Ambati este mulțumit de munca sa și spune că faptul că și-a terminat pregătirea atât de repede i-a lăsat timp pentru alte experiențe. Este clar că secretul este motivația, iar studiile lui Ambati au dat roade.

Ambati spune că este încântat de cariera sa și că îi place foarte mult să fie oftalmolog.

„Întâlnești tot felul de boli, faci operații interesante, vezi pacienți de toate vârstele… Nu există alt domeniu în care aș putea face transplanturi, monta proteze, răspunde la urgențe și lucra în lumea întreagă. De asemenea, fac și cercetări medicale. Este o combinație excelentă”, afirmă acest tânăr genial.

 4. Kim Ung-Yong, doctor la 15 ani

Kim Ung-Yong (în prim-plan) în 1967. A fost supranumit „Einstein din Coreea”

Imaginează-ți cum ar fi să fii student invitat la o universitate la vârsta de trei ani și să fii invitat să faci cercetări pentru NASA la vârsta de opt ani! Este destul de neconceput așa ceva.

Însă fostul copil-minune sud-coreean Kim Ung-Yong nu trebuie să-și imagineze; pentru el, a fost o realitate. Însă cei zece ani petrecuți la NASA nu au fost tocmai fericiți.

„Am trăit ca un robot: mă trezeam, rezolvam ecuația zilei, mâncam, dormeam și o luam de la început. Eram singur și nu aveam prieteni”, avea să afirme Kim, adăugând că în tot acel timp i-a fost dor de mama sa.

Născut în 1963, Kim și-a luat doctoratul la vârsta de 15 ani și a intrat în Cartea Recordurilor drept „persoana cu cel mai mare IQ din lume”. Însă Kim spune că succesul academic nu dă măsura unei persoane.

„Societatea nu ar trebui să judece un om după standarde unilaterale. Cu toții avem un anumit nivel de învățare, speranțe, talente și visuri diferite și ar trebui să respectăm asta”, a spus el într-un interviu.

Kim, care acum lucrează la Universitatea Națională Chungbuk, spune că lucrează în domeniul în care și-a dorit să lucreze. Se declară fericit și, până la urmă, asta e tot ce contează.

 5. Karl Witte, doctor la 13 ani

Născut în 1800, Karl Witte vorbea cinci limbi pe când avea doar nouă ani. Și-a luat doctoratul în filosofie la Universitatea Giessen la numai 13 ani, un record mondial care stă în picioare și astăzi.

Poate că Witte ar fi devenit avocat, și se pare că a călătorit în Italia în 1818 chiar în acest scop, însă dragostea pentru cărți l-a purtat într-o direcție diferită: Witte s-a îndrăgostit în special de poemele lui Dante și a devenit specialist în textele autorului italian.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$$$

 Dumnezeu să-l ierte pe oricine – Cronica unei compasiuni automate Cum a devenit „Dumnezeu să-l ierte!” cea mai folosită reacție pe Facebook...