$$$

 DOR

ADRIAN PĂUNESCU

Mi-e dor acum de cei ce mor ,

De cei ce ne-au crescut și astăzi mor ,

Mi-e dor de toată disperarea lor ,

Mi-e dor de tot ce știu și nu mai vor

Și nu mai pot să spună și mi-e dor

De cei care închid , pleacă și mor .

Nu ,lumea nu-i un cimitir .

Voi, veselilor,voi , tomnatec mir,

De când nu v-ați mai dus în cimitir ?

Vedeți că între timp au mai murit

Un sfert din cei care v-au zămislit .

Vedeți că-n sala de-așteptare-a lumii

Cei ce așteaptă jumătate-s morți ,

Vedeți că dolii mari lucesc pe porți ,

Vedeți că a murit și muma mumii .

Nu , lumea nu-i numai un cimitir 

Dar lumea este și un cimitir ,

Un cimitir pe care crește știr ,

În care cad uscatele iubiri ,

Cum cade cel ce vine-n cimitir,

Ființe mai ales ,foste iubiri .

Acum mi-e dor de toți acei ce mor ,

Pricepeți că au terminat de spus ,

Că nu vor mai fi niciodată sus ,

Că stă pământul pe tăcerea lor?

Noi , neamuri secerate la nevreme ,

Suntem un sfert deasupra ,pe pământ ,

Și restul suntem - iată - sub pământ .

Noi ,neamuri peste care moartea geme,

Parcă mi-e teamă să vorbesc concret ,

Deși ei despre cineva anume

Vorbesc atuncea când vorbesc încet .

O , despre cea mai bună dintre mume

Și iarăși tac și nu mai pot să spun

Decât că e îngrozitor ,

Că ritmul lumii noastre e nebun

Și că mi-e dor de-aceia care mor ,

De toată neputința vieții lor,

Și că mi-e dor de tot ce-i dedesubt ,

În beciul tulbure de sub pământ ,

Acolo unde viețile s-au rupt

Și numai amintiri absurde sunt ,

Că eu ,cu tot acest suflet al meu ,

Eu , care-aud întreg vacarmul lumii ,

Dintr-un decembrie -al lui Dumnezeu ,

(Numai al lui și nicidecum al meu) ,

Calc în picioare chipul mort al mumii .

1973