***

 CURÂND MOARE ȘI TRASUL CU TÂRLIA!

Eu zic să ne unim cu mic cu mare, 

Cei care am „mâncat” caligrafie,

Să îi trimitem iernii o scrisoare,

Una adevărată, pe hârtie!

Să-i punem întrebări, de mână scrise.

Să-i amintim c-a fost cu noi la școală

Când haina ei cea albă nu murise,

Când ne hrăneam cu mămăligă goală!

Își va aduce-aminte cu plăcere

De noi, cei purtători de călimară...

Era cea mai înaltă mângâiere

Când ne privea pe geam dinspre afară!

O întrebare-mi macină târziul!

Cine mereu zăpezile îi fură

De umblă fără haină? Nici chipiul

Nu-i mai e alb și...cam miroase-a zgură.

De ce v-ați prea grăbit să lipiți plicul!

Îi mulțumirăți cu cerneală veche

Pentru acele vremuri, când bunicul

Zicea că iarna-i floare la ureche?

Iarna, oricât de grea, era frumoasă!

Curând moare și trasul cu târlia!

I-am scris c-o așteptăm să vină-acasă,

Acum, nu când ne cântă ciocârlia!

I-am scris frumos, cu litere bătrâne,

Aseară, înainte de vecernii!

Acum pot lipi plicul! Mai rămâne

Să-l ducă cineva la ușa iernii!

Constantin Mosor, 03 ianuarie 2024