***

 La vadul timpului...

La vadul timpului, chem seara-n care

Mi-am primenit ghetuțele albastre...

Vezi, n-am mai vrut să fiu o oarecare, 

Cerșind frânturi de vis prin vămi sihastre!

Am pribegit un rând dintr-o scrisoare,

Pe brațul sărbătorii argintate...

Din când în când, îl mai citesc și-mi pare

Că plânge-un dor, sub genele sărate.

Tăcerea cu parfum de scorțișoară

Bate la geamul viselor răscoapte...

Trimite luna, pentru-ntâia oară,

Mii de-ntrebări șuvoi... Doamne, ce noapte!

Ghetuțele-au rămas neîncălțate...

În ele n-am găsit decât zefirul,

Căușul vremii răzvrătit, dar poate,

La ciutura luminii, trandafirul

Îmi vitregește spinul și mă cheamă

Să împărțim sărut de floare-n două,

Când, dincolo de zare, bună seamă,

Se ceartă ploi pentru o lume nouă.

Îmbrățișări de stele despletite

Mă-ntorc pe căi cu mir înrourate...

Mi-e dor de frunza codrului, iubite!

La vadul timpului, se cern păcate...

Doina Moritz

Köln, Germania