***

 OMAGIU 

ELENA FARAGO 

Era o fântână

Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea,

Ca toate şoselele lumii.

Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea,

Era o fântână cu ciutura grea.

Căci apa-şi clădise, trecând peste ea,

În straturi, pojghiţele humii.

Era o fântână cu cumpăna grea,

Ca toate fântânile vieţii.

Era o fântână cu cumpăna grea,

Cu apa sălcie şi caldă şi rea.

Dar furca cu braţele-ntinse pândea,

Momind de departe drumeţii.

Zoreau însetaţii s-ajungă să bea,

Ca toţi însetaţii din viaţă.

Trăgeau cu putere de cumpăna grea

Dar apa sălcie şi caldă-i gonea.

Şi-ades câte unul mai tânăr pleca

Cu lacrimi de ciudă pe faţă.

Şi-ades câte unul mai vârstnic râdea

Ca toţi ce-o cunosc: APA VIEŢII.

Era o fântână cu cumpăna grea,

Cu apa sălcie şi caldă şi rea.

Dar furca cu braţele-ntinse pândea,

Momind de departe drumeţii.