**"

 Adăpost 

Noi trecem mult prea goi prin astă viață 

Tot inventând baloane de săpun;

Privim spre geam când totul se dezgheață.

Atâtea vârste încă ne răpun.

Din când în când mai lustruim cuvinte

Îi oferim iubirii adăpost 

Redevenim acel copil cuminte

Când moartea ne așteaptă-n avanpost.

Și am mai vrea să fim precum odată 

Când nici trecutul nu era născut 

Cu un sărut din viața demodată 

Ne alinta un veac necunoscut.

Azi ne lovim de ziduri dintr-o iarnă 

Si-am devenit, fără să vrem, eroi 

Doar timpul a rămas să ne mai cearnă 

Și să ne-arunce basmele-n noroi.

Adrian Vasile Iftime 

3 ianuarie 2025