***

 Poveste de iarnă

de Petre Poștașu'

Ninge din nou, dulce poveste de iarnă!

Toarce mărunt cerul, aşa, într-o toană.

Albul intens, pune pe tot stăpânire;

E-aşa frumos, îngerii cad în neştire !

Şi prin copaci, fulgii măiastru lucrează

Albe culori căci şi copacii visează.

Ce minunat, garduri ce poartă dantelă!

Deodată vreau iernii să-i fiu santinelă!

Un ochi de geam pâlpâie slabă lumină.

Văd, după el, mama cu fruntea senină

C-un prunc la piept şi-altul mai mare de mână,

Sorbind adânc dansul zăpezii-n nocturnă.

Un cățeluş latră zăpada şi-o muşcă,

Nedumerit intră şi iese din cuşcă,

Dar fulgii curg şi-n jurul lui se tot plimbă

Şi se topesc pe ochi, pe nas şi pe limbă.

Ninge încet, trec peste miezul de noapte.

Fără să vrea, paşii mă poartă departe.

La orizont cer şi pământ se răstoarnă;

Ninge din nou, dulce poveste de iarnă!

umblă vorba 

 că prin lume ninge...