***

 Cărturarul moldovean omorât după o decizie luată la furie și beție... 

Costin, Miron (1633-1691) – boier, dregător și cronicar moldovean.

Moartea tragică și nedreaptă a marelui cărturar Miron Costin stă ca o pată distinctă și rușinoasă în istoria Moldovei. El a devenit victima unei răbufniri violente a domnului Constantin Cantemir, care îl bănui pe cărturar de complot împotriva sa. De fapt, circumstanțele au fost următoarele: la o nuntă, fratele lui Miron Costin, hatmanul Velicico, mărturisi în mod imprudent că există o conspirație pentru înlăturarea de la tron a lui Constantin Cantemir. Acea vorbă a ajuns îndată la urechea lui Cantemir și acela porunci ca ambii frați să fie omorâți; unele surse afirmă că domnul Moldovei era sub influența băuturii alcoolice atunci când luase acea decizie atât de emotivă și de radicală. Mai întâi a fost ucis Velicico, după care au fost trimiși oameni și după Miron. 

În ceea ce-l privește pe Miron Costin, el a negat în mod categoric implicarea sa în vreun complot și când trimișii lui Cantemir au venit să-l ridice de la conacul său, el le-a declarat cu toată fermitatea că nu știa nimic despre planurile fratelui său Velicico (și mulți istorici înclină să ia partea nevinovăției cărturarului). Miron Costin tocmai își înmormântase soția și se afla în dublu doliu: și față de moartea consoartei, și față de pieirea fratelui nesăbuit... El a vrut să pledeze pentru nevinovăția sa în fața domnului, în capitala Moldovei, și le-a cerut călăilor care au venit după capul lui: „Duceți-mă la Iași!” Anume aceste vorbe trebuie să le fi rostit Miron Costin, conform documentelor istorice, care relatează despre insistența sa de a fi dus în capitală. Aceia însă nu-l ascultară și s-au grăbit să execute porunca lui Cantemir; prin urmare, marele cărturar a fost ucis prin decapitare, în apropierea orașului Roman. 

Miron Costin avusese un destin abrupt, în acord cu filosofia sa pesimistă, expusă în poemul „Viața Lumii”, care începe cu niște versuri aproape premonitorii, continuă apoi cu o reflecție tristă despre norocul trecător și se încheie cu o viziune deprimantă asupra sfârșitului lumesc al omului: 

„A lumii cânt cu jale cumplită viața,

Cu griji și primejdii, cum este și ața

Prea subțire și-n scurtă vreme trăitoare,

O, lume vicleană, lume înșelătoare.

(...)

Norocului i-au pus nume cei bătrâni din lume,

Elu-i cela ce pre mulți cu amar să afume.

El suie, el coboară, el viiața rumpe,

Cu soțiia sa, vremea, toatele surpe.

Norocul la un loc nu stă, într-un ceas schimbă pasul.

Anii nu pot aduce ce aduce ceasul.

(...)

Născându-ne, murim, murind ne facem cenușă.

Dintr-această lume trecem ca printr-o ușă.

Astăzi mare și puternic, cu multă mărire,

Mâine treci și te petreci cu mare mâhnire.”

După ce își recăpătă luciditatea umbrită de emoții și de alcool, Constantin Cantemir a regretat decizia sa pripită; el s-a căit că l-a omorât pe Miron Costin și dădea vina pe boierii care l-au sfătuit să procedeze atât de crunt cu cărturarul. Pe de altă parte, în mod oarecum surprinzător (și nu prea), feciorul său, Dimitrie Cantemir (care deveni la rândul său domn al Moldovei și cărturar vestit), a încercat să camufleze acea faptă rușinoasă. Într-o scriere biografică despre viața tatălui său, Dimitrie Cantemir susține că „nemernicul de Miron” era implicat în complot, în interese politice pro-polone, și punea la cale o „ticăloasă nelegiuire” împotriva domnului Moldovei. Deci el justifica pedeapsa cu moartea aplicată fraților Velicico și Miron Costin. Mai mult, spre a-și întări argumentele, Dimitrie Cantemir a citat textul unei scrisori, care este apocrifă, adică este inventată și în mod fals atribuită lui Miron Costin; în acea scrisoare, Costin își cerea chipurile iertare de la domnul țării, ca și cum recunoscându-și vinovăția, iar pe final ruga să-i fie iertați măcar copiii: „Să știi că fiul mei Pătrașcu și ceilalți fii ai mei nu știu nimic de uneltire și să-ți fie milă de dânșii ca de niște nevinovați.” Aceste cuvinte însă vin în dezacord direct cu relatările istorice despre acea dorință a lui Miron Costin de a fi dus la Iași, pentru a-și face dreptate.

***

fragment din cartea „Retorică în fața morții. Ultimele cuvinte ale oamenilor celebri”.

În Republica Moldova, poate fi găsită aici:

https://librarius.md/ro/book/retorica-in-fata-mortii-753514

În România, aici:

https://librariaeminescu.ro/filozofie/retorica-in-fata-mortii-ultimele-cuvinte-ale-oamenilor-celebri-p-353966

Sau aici:

https://bestseller.ro/retorica-in-fata-mortii.html