***

 Sfârșitul unei legende a secolului XX...

Cousteau, Jacques-Yves (1910-1997) – ofițer de marină, explorator, inventator și oceanograf francez. 

E greu de identificat o viață la fel de bogată în emoții, impresii, izbânzi, descoperiri,  evenimente și momente de glorie ca cea a lui Jacques-Yves Cousteau. Omul devenise o legendă vie încă în toiul vârstei sale de mijloc; el devenise o emblemă a spațiului oceanic, alături de nava sa Calypso. A fost foarte activ mintal și fizic până la adânci bătrâneți, continuând să publice cărți și filme documentare, și nu scăpa nicio ocazie de a plonja în apele oceanelor, unde se simțea în stihia sa, acolo unde „presiunea gravitației dispare de pe umerii omului”. Când împlinise 80 de ani, Cousteau împărtăși speranțele pe care încă le avea de la viață: „Încep să îmbătrânesc. Sper însă să mă țin bine până la 93 de ani, fiindcă tatăl meu a murit la această vârstă și genele par să fie decisive în materie de longevitate. Orice s-ar întâmpla, mi-am trăit viața. Mulțumesc, dacă nu Cerului, care nu intervine deloc, după părerea mea, în fiecare destin particular, cel puțin conjuncției de evenimente care mi-a permis să întreprind atâtea lucruri. Mai mult chiar, mi-a rămas astăzi destulă curiozitate pentru a trăi încă șapte existențe ca a mea.”

În 1996, când exploratorul atingea vârsta de 86 de ani, el își exprimă regretul că nu a putut participa la expediția acvatică în adâncurile lacului Baikal. A declarat atunci, fără niciun pic de epatare sau falsitate în convingeri: „Aș fi vrut să mă scufund cu ei sub gheață. O voi face anul viitor.” Avea deci planuri mari încă. Dar, natura și vârsta au început să dicteze propria lor agendă... Anul 1997 a început cu o infecție virală, care evoluă rapid în pneumonie și Cousteau fu țintuit la pat, în spital. Această stare și gândul că boala îi poate cauza decesul nu se împăca defel cu închipuirea exploratorului despre cum ar fi trebuit să moară – în expediție, eroic, lovit de o furtună pe mare sau pierdut în timpul scufundărilor în adâncurile oceanului. 

În orice caz, conform unor mărturii, Jacques-Yves Cousteau prefera ca moartea să-i vină subit, „așa cum stingi o lampă (switch off)”. Însă bătrânul explorator a avut de îndurat un chin îndelung, de câteva luni. După ce pneumonia l-a țintuit la pat, problemele de sănătate s-au năpustit în avalanșă peste Cousteau: el fu afectat și de meningită, apoi a avut nevoie de o traheotomie, de un curs serios de antibiotice și de folosirea unui plămân artificial. Într-un târziu, a părăsit totuși spitalul și a revenit acasă, dar deja foarte epuizat fizic și comunicând doar cu ajutorul unei tăblițe pe care scria cu greu mesajele sale. În noaptea spre 25 iunie, o criză cardiacă i-a fost fatală și Jacques-Yves Cousteau muri, la vârsta de 87 de ani. Franța a fost îndoliată, iar cele mai importante organizații și mari personalități din toată lumea i-au adus cuvinte de omagiu și de rămas-bun celui mai carismatic explorator al secolului XX. 

***

fragment din cartea „Retorică în fața morții. Ultimele cuvinte ale oamenilor celebri”.

În Republica Moldova, poate fi găsită aici:

https://librarius.md/ro/book/retorica-in-fata-mortii-753514

În România, aici:

https://librariaeminescu.ro/filozofie/retorica-in-fata-mortii-ultimele-cuvinte-ale-oamenilor-celebri-p-353966

Sau aici:

https://bestseller.ro/retorica-in-fata-mortii.html