joi, 25 aprilie 2024

***

 

Lia Manoliu, prima sportivă din lume care a participat la șase ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice


Campioană olimpică la aruncarea discului și fost președinte al Comitetului Olimpic Român, Lia Manoliu s-a născut la 25 aprilie 1932 la Chișinău și a murit la 9 ianuarie 1998.

Lia Manoliu a început sa practice mai întâi tenisul, la vârsta de 13 ani. Au urmat tenisul de masă, voleiul și baschetul, la ultima disciplină fiind componentă a echipei Știința București. La toate cele patru sporturi a depășit stadiul de amatoare, reușind s obțină rezultate notabile în campionatele naționale, scrie site-ul oficial al Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

La 16 ani a început să practice atletismul, mai întâi săritura în înălțime, iar apoi aruncările. După aruncarea greutății a trecut la aruncarea discului, disciplină în care s-a specializat și a obținut rezultate de excepție pana la vârsta de 40 de ani. Concomitent cu activitatea sportiva, a absolvit, în 1954, Facultatea de Energetică din cadrul Institutului Politehnic București.

A fost prima sportivă din România care a obținut puncte pentru tara noastră la Jocurile Olimpice, clasându-se pe locul 6 în proba de aruncare a discului, în 1952, la JO de la Helsinki, din Finlanda.

Lia Manoliu a fost prima sportivă din lume care a participat la șase ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice: Helsinki 1952, Melbourne 1956, Roma 1960, Tokio 1964, Ciudad de Mexico 1968, Munchen 1972, performanță consemnată în „Guiness Book of Records”.

Sportiva a cucerit trei medalii olimpice, una de aur, în 1968, la Ciudad de Mexico și două de bronz, în 1960, la Roma și 1964, la Tokyo. A fost de 12 ori campioană națională și de șapte ori campioană balcanică.

S-a retras din activitatea competițională în 1972, la 40 de ani. În 1973 a devenit vicepreședinte al Comitetului Olimpic Român, iar în 1990 a fost aleasă în funcția de președinte al COR pe care a ocupat-o până la moartea sa. În legislatura 1990-1992, a fost aleasă ca senator pentru municipiul București.

Gratie experienței dobândite pe terenul de sport, culturii sale, dar și faptului ca vorbea bine cinci limbi străine (franceză, engleză, germană, rusă, italiană), s-a putut afirma și prin activitatea desfășurată în diverse organisme sportive internaționale. Comitetul Internațional Olimpic i-a decernat Ordinul Olimpic Colanul de bronz – 1975, Trofeul Femeia în sport – 1990, Trofeul Centenarului – 1994. În 1975, directorul general UNESCO i-a înmânat Premiul Internațional Fair Play pentru anul 1974.

În onoarea sportivei, Stadionul Național din București a fost denumit și "Lia Manoliu".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 8 curiozități despre Steven Spielberg, regizorul care a absolvit facultatea de film la 55 de ani Născut la 18 decembrie 1946, Steven Spielb...