$$$

 S-a întâmplat în 7 noiembrie1910, 7/20: La această dată, a murit scriitorul rus Lev Nicolaevici Tolstoi; este unul dintre scriitorii de seamă ai „vârstei de aur a literaturii ruse" (1820-1890); considerat de criticii literari ca unul dintre cei mai importanţi romancieri ai lumii (n. 1828).    

Lev Tolstoi s-a născut pe proprietatea familiei sale,Iasnaya Poliana din Provincia Tula, Rusia, pe data de 9 septembrie 1828. Era cel mai mic dintre cei patru băieți ai familiei. În anul 1830, când mama lui Tolstoi, născută prințesa Volkonskaia, a decedat, verișorul tatălui său s-a ocupat de ingrijirea copiilor. După ce și tatăl lor, contele Nikolai Tolstoi, a trecut în neființă la numai șapte ani mai târziu, mătușa lor a fost numită tutore legal.Când a decedat și mătușa, Tolstoi și frații săi s-au mutat la o a doua mătușă în Kazan, Rusia. Cu toate că Tolstoi a suferit multe pierderi la o vârstă destul de fragedă, mai târziu, acesta va idealiza amintirile copilăriei în scrierile sale.

Tolstoi a trecut prin școala primară acasă cu ajutorul unor profesori germani și francezi. În anul 1843, s-a înscris într-un program de limbi orientale la Universitatea din Kazan. Acolo, scriitorul nu a excelat ca student. Notele sale slabe l-au forțat să se transfere la un program mai ușor, de drept. Tolstoi a abandonat, în cele din urmă, Universitatea din Kazan în anul 1847, fără nici o diplomă, motivul fiind inclinația sa către petrecerile în exces. Acesta s-a întors la proprietatea părinților săi unde a devenit fermier. Scriitorul a încercat să coordoneze activitatea iobagilor, doar ca era destul de mult absent din pricina vizitelor de curtoazie din Tula și Moscova. 

Tentativa sa de a deveni fermierul perfect a eșuat curând. A reușit, totuși să își canalizeze energia în păstrarea unui jurnal – începutul un obicei din care s-a inspirat des pentru operele sale. În timp ce Tolstoi eșua la fermă, fratele său mai mare, Nikolai, a venit în vizită în timpul permisiei. Nicolai l-a convins pe Lev să se alăture armatei ca iuncăr, în sudul Munților Caucaz acolo unde era și acesta repartizat. Urmând obligația de iuncăr, Tolstoi a fost transferat la Sevastopol în Ucraina în noiembrie 1854, unde a luptat în Războiul Crimeei de-a lungul lunii august 1855.În timpul în care Tolstoi lucra ca iuncăr pentru armată, acesta avea mult timp liber. În timpul perioadelor de pace, acesta lucra la o poveste autoboigrafică, numită „Copilărie” care conținea cele mai dragi amintiri din copilărie. În anul 1852, Lev Tolstoi a trimis schița la revista „Contemporan”, cea mai cunoscută revistă din acea perioadă. Povestea a fost acceptată cu nerăbdare și a devenit prima lucrare a sa publicată. După ce a terminat povestea„Copilărie”, Tolstoi a început să scrie despre viața sa cotidiană din avanpostul armatei din Caucaz. Totuși nu a reușit să își termine opera, numită „Cazacii”, până în anul 1862, după ce părăsise armata.  

În mod uimitor, Lev reușea să scrie în timp ce era pe câmpul de luptă pe durata Războiului Crimeei. In tot acel timp, a scris „Adolescența” (1854), o continuare a poveștii „Copilărie”, a doua carte din ceea ce a devenit trilogia autobiografică a lui Lev Tolstoi. În mijlocul Războiului Crimeei, acesta și-a exprimat părerile asupra contradicțiilor uimitoare ale războiului printr-un roman în trei părți „Povestiri din Sevastopol”. În cea de-a doua parte din trilogie, Tolstoi a experimentat o nouă tehnică de scriere:o parte din poveste este prezentată din perspectiva conștiinței unui soldat.Odată cu încheierea războiului, Tolstoi a părăsit serviciul militar și s-a întors în Rusia. Acasă, autorul s-a trezit că era foarte apreciat pe scena literară din Sankt Petersburg. Încăpățânat și arogant din fire, Tolstoi a refuzat să se identifice cu o anumită școală intelectuală de gândire și, declarându-se un anarhist, acesta a plecat spre Paris în anul 1857. O dată ce ajuns acolo, și-a pierdut toți banii la jocurile de noroc și a fost forțat să se întoarcă în Rusia. Lev a reușit, de asemenea, să publice „Tinerețe”, a treia parte a trilogiei autobiorafice, în anul 1857.În Rusia, în anul 1862, Tolstoi a publicat primul dintre cele 12 numere ale revistei Yasnaya Polyana și s-a căsătorit cu fiica unui doctor, Sofia Andreievna Bers, în același an.

Lev Tolstoi locuia la Iasnaya Poliana împreună cu soția și copiii săi și și-a petrecut cea mai mare parte a anilor 1860 trudind la primul mare roman, „Război și pace”. O parte din acest roman a fost publicată în „Mesagerul rusesc” în anul 1865, sub titlul „Anul 1805”. Până în anul 1868, acesta a lansat încă trei capitole.Un an mai târziu, romanul a fost terminat.Atât criticii, cât și publicul zumzăiau despre descrierile istorice ale romanului cu privire la războaiele napoleoniene îmbinate cu elaborarea grijulie a personajelor fictive, dar realistice. Romanul a integrat în mod unic, trei eseuri lungi care satirizau legile istoriei. Printre ideile pe care Lev Tolstoi le preamărește în „Război și pace” se află și credința că sensul și calitatea vieții unui om sunt dobândite din activitățile cotidiene.

Ca urmare a succesului înregistrat de „Război și pace”, în anul 1873 Tolstoi a început să lucreze la cel de-al doilea dintre cele mai bune romane ale sale, „Anna Karenina”. Romanul era bazat parțial pe evenimentele curente de când Rusia era în război cu Turcia. Precum romanul precedent, în „Anna Karenina” erau transpuse fictiv evenimente din viața autorului, așa cum este evident în mod special, povestea de dragoste dintre personajele Kitty și Levin, a căror relație se spune că semăna cu cea lui Tolstoi cu soția sa. Prima propoziție care deschide romanul „Anna Karenina” este una dintre cele mai faimoase din carte:„Toate familiile fericite seamănă una cu cealaltă, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei. „Anna Karenina” a fost publicată în fascicule din anul 1873 până în anul 1877, spre ovațiunile criticii și ale publicului. Drepturile de autor pe care le-a câștigat pentru acest roman au contribuit la creșterea rapidă a avuției sale.   

În ciuda succesului pe care l-a avut după terminarea romanului „Anna Karenina”, Tolstoi a suferit o criză spirituală și a dezvoltat o depresie. Scriitorul se lupta să descopere sensul vieții și a mers la Biserica Ortodoxă Rusă, dar acesta nu a găsit răspunsurile pe care le căuta. Acesta a ajuns să creadă ca bisericile creștine erau corupte și, în locul unei religii organizate, Lev Tolstoi a dezvoltat propriile credințe. Acesta a decis să își exprime credința prin fondarea unei noi publicații numite „Mediatorul” în anul 1883.Una dintre consecințele îmbrățişării credințelor spirituale neconvenționale controversate, Tolstoi a fost exclus de Biserica Ortodoxă Rusă și era supravegheat de poliția secretă. Când noile credințe ale lui Tolstoi solicitau dorința sa de a-și dona banii, soția sa s-a opus cu fermitate. Acest dezacord a tensionat mariajul cuplului, până când Tolstoi a fost de acord, cu părere de rău, să facă un compromis:a admis acordarea drepturilor de autor al tuturor operelor scrise până în anul 1881 soției sale.

Tolstoi a continuat să scrie ficțiune de-a lungul anilor 1880-1890.Printre genurile lucrărilor sale de mai târziu se găsesc povești cu tâlc și opere realiste.Una dintre cele mai de succes opere a fost nuvela „Moartea lui Ivan Ilici” scrisă în anul 1886. În această operă, personajul principal se chinuie să învingă moartea iminentă. Numele personajului, Ivan Ilici, constată nota discordantă că își irosește viața cu chestiuni triviale, dar constatarea vine prea târziu. În anul 1898, Lev Tolstoi a scris „Părintele Sergius”, operă ficțională în care pare să își combată credințele pe care le-a dezvoltat în urma convertirii spirituale.În anul următor, acesta a scris al treilea cel mai lung roman, „Învierea”.Cu toate că opera a primit laude, nu a putut egala succesul și aplauzele romanelor anterioare. Alte lucrări ale lui Tolstoi reprezintă eseuri despre artă, o piesă satirică numită „Cadavrul viu” pe care a scris-o în anul 1890 și o nuvele numită „Hadji Murad” (scrisă în anul 1904) care a fost descoperită și publicată după moartea sa.În ultimi 30 de ani din viață, Tolstoi s-a autoproclamat lider religios și moral.Ideile sale despre rezistența non-violentă împotriva celui rău au influențat simpatia lui Mahatma Gandhi.

În timpul ultimilor ani, Tolstoi a cules roadele aprecierii internaționale.Cu toate acestea, încă luptă să împace credințele spirituale cu tensiunile care s-au creat în casa sa. Soția sa, nu numai că nu erade acord cu convigerile acestuia, îi dezaproba pe discipolii săi care vizitau regulat proprietatea familiei.Căsnicia lor cu probleme a luat amploare în presă. Nerăbdător să scape de resentimentele (din ce în ce mai mari) soției sale, în anul 1910, Lev Tolstoi și fiica sa, Aleksandra, s-au îmbarcat pentru o lungă călătorie. Aleksandra, fiica cea mică a lui Tolstoi, va devenit doctorul tatălui său pe timpul călătoriei. Aceștia călătoreau incognito, sperând să evite presa, fără nici un folos.

Din păcate, pelerinajul s-a dovedit a fi prea periculos pentru Tolstoi. În noiembrie 1910, şeful de stație al unui depou de trenuri din Astapovo, Rusia, și-a deschis casa pentru Tolstoi, permițându-i scriitorului bolnav să se odihnească. Lev Tolstoi a decedat la scurt timp după aceea, la 7/20 noiembrie 1910. Acesta a fost îmormântat pe proprietatea familiei sale, Iasnaia Poliana, în provincia Tula, unde scriitorul a pierdut multe persoane dragi și, totuși, a reușit să păstreze amintiri lungi și frumoase ale copilăriei sale. Soția lui Tolstoi și cei 10 copii ai acestora au trăit mai mult decât el. (cuplul a avut 13 copiii, dar doar 10 au supraviețuit vârstei fragede).

Până în zilele noastre, romanele lui Lev Tolstoi sunt considerate unele dintre cele mai bune realizări literare.„Război și pace” este citată ca fiind cel mai mare roman scris vreodată. Tolstoi este încă recunoscut la nivel mondial pentru darul său de a descrie motivele înconștiente ale personajelor sale. Acesta este, de asemenea, recunoscut pentru delicatețea sa în stabilirea rolului fiecărei acțiuni a omului din viața cotidiană, în definirea caracterului și scopului lor.  

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Leo-Tolstoy

https://www.ro.biography.name/scriitori/121-rusia/354-lev-tolstoi-1828-1910

http://www.autorii.com/scriitori/lev-tolstoi/index.php

https://www.scribd.com/document/147206211/Lev-Tolstoi-Intreaga-biografie

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/08/28/documentar-190-ani-de-la-nasterea-scriitorului-lev-nikolaevici-tolstoi--165911

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/lev-tolstoi-viata-unui-scriitor

https://www.biography.com/scholar/leo-tolstoy

https://www.buscabiografias.com/biografia/verDetalle/9610/Leon%20Tolstoi

$$$

 S-a întâmplat în 7 noiembrie1940: În această zi, s-a născut Dorina Lazăr, actriţă de teatru şi film. Dorina Lazăr a moştenit talentul artistic de la mama sa, actriţă, la rândul ei, la Teatrul Bulandra din Bucureşti. În anul 1961 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, la clasa unei mari personalităţi a teatrului şi filmului românesc, profesorul Ion Finteşteanu, avându-i ca asistenţi pe Sanda Manu şi Dem Rădulescu.

A debutat în acelaşi an la Teatrul Regional Bucureşti, unde a început cu roluri de figuraţie, pentru ca mai apoi să interpreteze personaje precum Erinie în „Muştele”, de Jean Paul Sartre, regia Călin Florian, Despina în „Hora domniţelor” de Radu Stanca, regia Sorana Coroamă Stanca, Varvara în „Morişca”, regia Călin Florian, Cula în „Se caută un mincinos” de Psatas, regia Horia Gârbea, Roiniţa în „Mioriţa” de Valeriu Anania, regia Marietta Sadova, Aspasia în „Războiul” de Carlo Goldoni, regia Horea Popescu, Dorotka în „Dracul uitat” de Jan Drda, regia Dinu Cernescu, Nunuţa în „Iubesc pe-al şaptelea” de C. Sovan, regia Ion Simionescu, Mașa în „Trenul blindat”, de Vsevolod Visnevski, regia Vlad Mugur, Freulein în „Mateiaş Gâscarul” de Alexandru Andrițoiu, regia Vlad Mugur, Coana Tarsiţa în „Iaşii-n carnaval”, de Vasile Alecsandri, regia Dinu Cernescu, sau Leda în „Amphytrion 38” de Pastor, regia Dinu Cernescu.

Dorina Lazăr a parcurs, în această perioadă, şi momente în care rolurile erau din ce în ce mai puţine, iar actriţa a avut gândul de a se reorienta spre meseria de stewardesă, scop pentru care a învăţat limbile engleză şi italiană, care alături de rusa şi franceza învăţate în liceu ar fi asigurat un mare grad de calificare pentru o astfel de meserie. În anul 1969 debutează ca actriţă pe scena Teatrului Giuleşti, actualul Teatru Odeon, unde a jucat de-a lungul anilor în peste 50 de roluri precum Marcelline în „Nunta lui Figaro”, de Beaumarchais, regia Dinu Cernescu, Petra în „Tango la Nisa”, de Mircea Radu Iacoban, regia Geta Vlad, Puica în „Sâmbătă la veritas”, de Mircea Radu Iacoban, regia Geta Vlad, Moscardina-Carmine în „Liola” de Luigi Pirandello, regia V. Al. Toscani, Soţia autorului în „Răzbunarea sufleorului”, de V.I. Popa, regia C. Gheorghiu, Sora lui Vodă în „Meşterul Manole” de Lucian Blaga, regia Dinu Cernescu, Margo în „Freddy”, de Robert Thomas, regia Geta Vlad, Orsetta în „Gâlcevile din Chioggia”, de Carlo Goldoni, regia Dinu Cernescu, Ioana în „Aceşti îngeri trişti”, de D.R. Popescu, regia Dragoș Galgoțiu. 

De asemenea, Dorina Lazăr a mai fost prezentă, pe scena de la Odeon, în ipostazele Valentina în „Stele în lumina dimineţii”, de Alexandr Galin, regia Gelu Colceag, Vecina în „Domnişoara Nastasia”, de G. M. Zamfirescu, regia Horea Popescu, Germaine Lauzon în „Cumetrele”, de Michel Tremblay, regia Petre Bokor, Carmen Sylva în „Şi totuşi Eminescu”, de Ion Nicolescu, regia Tudor Mărăscu, Arcadina în „Pescăruşul” de A.P. Cehov, regia Gelu Colceag, Ea în „Discuţie fără martori”, de A. Ghelman, regia Dragoș Galgoțiu, Cucuveaua chioară în „Medalionul de argint”, după romanul „Misterele Parisului”, de Eugene Sue, regia Dinu Cernescu, Masa Ghentova în „Jocuri crude”, de A. Arbuzov, regia Dinu Cernescu, sau Sânziana Hangan în „Arta conversaţiei”, după romanul omonim de Ileana Vulpescu, regia Eugen Todoran.

În ultimii ani de activitate, Dorina Lazăr a întruchipat personajele Ecaterina cea Mare în „Casanova” după „Memoriile lui J. Casanova” de Seingalt, scrise de el însuşi, regia Dragoș Galgoțiu, Chiriachița în „Titanic Vals”, de Tudor Muşatescu, regia Alexandru Dabija, Dogsborough în „Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită”, de Bertolt Brecht, regia Dragoș Galgoțiu, Gutuie în „Pyramus & Thisbe 4 You”, după William Shakespeare, regia Alexandru Dabija, Rose în „Camera de hotel” – o trilogie de Barry Gifford, regia Alexandru Dabija, Doamna în „Ionesco – cinci piese scurte”, de Eugene Ionesco, regia Alexandru Dabija, Zsuzsa în „joi.megaJoy”, de Katalin Thuroczy, regia Radu Afrim, Strop de miere în „Aventurile lui Habarnam”, după Nikolai Nosov, regia Alexandru Dabija, Grete în „Şefele”, de Werner Schwab, regia Sorin Militaru, Eftimia în „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, de I.L. Caragiale, regia Mihai Măniuţiu, Aneta Duduleanu în „Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu, regia Alexandru Dabija, D-na Molly în „Fraţii” de Sebastian Barry, regia Alexandru Dabija, Ziţa în „O noapte furtunoasă”, de I.L. Caragiale, regia Mihai Măniuțiu sau Actrița de caracter în „Astă seară se joacă fără piesă”, de Luigi Pirandello, regia Alexa Visarion.

În anul 1970 a debutat în teatrul TV în „Răpirea preafrumoaselor sabine”, regia Adrian Georgescu şi Dan Damian, în care a jucat alături de Gina Patrichi, prezenţa sa pe micul ecran fiind continuată în anul 1974 cu rolul din piesa „Plicul”, în care a jucat alături de Cornel Vulpe şi Octavian Cotescu şi cu seria „Lumini şi umbre”, regia Andrei Blaier, Mihai Constantinescu, Mircea Mureșan (1979–1982). În anul 1974, Dorina Lazăr a debutat în film, cu rolul Cârciumăresei din pelicula „Păcală”, regia Geo Saizescu, cu Sebastian Papaiani în rolul principal.Au urmat roluri memorabile realizate pentru marele ecran, între care menţionăm „Mastodontul” (1975) – rolul Floarea, „Drumuri în cumpănă” (1979) – Primăriţa Saveta, prezenţe în „Saltimbancii”, „Semnul Şarpelui” şi „Ştefan Luchian” – toate în anul 1981, „Stop cadru la masă” (1982)– rolul Clara Halunga, alte prezenţe în „Dragostea şi revoluţia” (1983), „Fram” (1983), „O lebădă iarna” (1983) şi „Ochi de urs” (1983), „Lansarea” (1984), „Năpasta” (1985), Nişte băieţi grozavi (1987) – rolul Teofila, „Liceenii” (1987) – mama lui Şerban, „Divorţ… din dragoste” (1991) – avocata Nicoleta, Balanţa (1992). 

De asemenea, pe Dorina Lazăr am admirat-o în filme precum „Titanic vals” (1994) – în rolul Dacia, a doua soţie a lui Spirache, „Neînvinsă-i dragostea” (1993) – Elizabeta Lazăr, „Oraşul în miniatură” (1998) – Ramona, „Valsul lebedelor” (2002), „Binecuvântată fii, închisoare” (2002) – Directoare de închisoare, „Amen” (2002) – Soţia primului ofiţer SS, regia Costa Gavras, „Modigliani” (2004), sau „Funeralii fericite” (2013) – rolul Tanti Nela.În 2015, Dorina Lazăr poate fi văzută în filmul „Bucureşti NonStop” – rolul bătrânei, iar pentru anul 2016 ne-a rezervat privilegiul de a o putea admira în rolul bunicii în filmul „Proiecte de trecut”.

Actriţa a colaborat de-a lungul timpului şi cu Teatrul Naţional Radiofonic, fiind de menţionat aici câteva din rolurile sale – în „Bătrânul gelos”, de Miguel de Cervantes Saavedra, alături de Mihai Fotino şi Virginia Mirea, „Liola”, de Luigi Pirandello, alături de Ion Marinescu, Janin Stavarache, Matei Alexandru şi Ruxandra Sireteanu, sau „Peţitoare şi cumetre”, Cinci personaje în interpretarea actriţei Dorina Lazăr. În anul 1990 a fost membru în juriul Festivalului de Film de la Costinești, din acelaşi an înfiinţând compania de teatru „Compania Artistică București”, iar în anul 1995 a fost președintele juriului Festivalului Tinerilor Actori de la Costinești. În anul 1996 devine director artistic al Teatrului Odeon, în mandatul în care director al instituţiei a fost regizorul Alexandru Dabija, iar din anul 2003 a fost director al teatrului.

Dorina Lazăr este o artistă multipremiată în ţară şi peste hotare, printre distincţii fiind de menţionat trofeul „Leul de bronz” la Festivalul Internațional de Teatru de la Arezzo pentru spectacolul „Năpasta” (1979), Cea mai bună actriță de film, acordat de Asociația Cineaștilor din România, pentru rolul Angela din „Angela merge mai departe” (1982), Cea mai bună actriță, acordat de Asociația Oamenilor de Teatru și Muzicienilor din România, pentru rolul Maria din „Nu ne naştem toţi la aceeaşi vârstă” (1984), sau Cea mai bună actriță de film la Festivalul de Film „Henri Langlois” de la Tours (Franța) pentru rolul Ea din „Frumos e în septembrie la Veneţia” (1986).

În anul 2000, Preşedinţia României a decorat-o cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de cavaler, urmând alte şi alte premii care au răsplătit talentul artistic inegalabil al Dorinei Lazăr: Premiul pentru cea mai bună actriță, acordat de Ministerul Culturii și Cultelor pentru rolul Grete din „Șefele”, de W.Schwab (2003), Premiul UNITER pentru întreaga activitate ca actriță (2008), Premiul pentru întreaga activitate la Premiile Municipiului București pentru Artă și Cultură, Secțiunea Artele Spectacolului (2009), Premiul pentru întreaga activitate la Festivalul Internațional de Film TIF, Cluj (2010), Premiul pentru Management Cultural în cadrul Galelor Iașului Universitar (2010), Titlul de Cetăţean de onoare al oraşului Hunedoara (2010), Distincţia pentru 45 de ani de film şi televiziune, acordată de Televiziunea Română, Premiul Publicului, Actriţa anului la Gala Celebrităţilor (2011), Premiul de excelenţă Gina Patrichi pentru valoarea creaţiei teatrale şi cinematografice, acordat de Asociaţia Culturală Diallog (2011), Premiul Elena Deleanu pentru continuitatea valorilor teatrului românesc în programul managerial al Teatrului Odeon, acordat de Asociaţia Culturală Diallog (2011) şi Titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor decernat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa (2012).

În mandatul de director al Dorinei Lazăr în fruntea Teatrului Odeon, desfăşurat până în anul 2017, instituţia a demarat mai multe proiecte interesante. În luna mai 2006, Teatrul Odeon a inițiat programul ARTE (American – Roumanian Theatre Exchange) în parteneriat cu Lark Play Development Center din New York. ARTE constă într-un schimb teatral între dramaturgii din România și Statele Unite, oferind posibilitatea acestora de a-și îmbunătăți calitatea pieselor și a traducerilor prin participarea la sesiuni comune de lucru, ateliere, întâlniri și rezidențe desfășurate la Teatrul Odeon și Teatrul Lark.Tot în anul 2006 a fost lansat un nou program internațional, ODEON.ART, dedicat culturii și artei unei țări din spațiul european, care a debutat în același an cu Săptămâna Teatrului Maghiar și a continuat cu Săptămâna Teatrului Ceh, iar în 2008, Săptămâna Culturii Olandeze și Zilele Teatrului Polonez.În anul 2009 s-au desfășurat Zilele Culturii Israeliene.

De asemenea, la 23 septembrie 2010 s-a redeschis după 62 de ani, Sala Studio de la subsolul teatrului, cu premiera „Blifat”, de Gabriel Pintilei. Odeon Studio este o sală flexibilă și multifuncțională, podeaua formată din platforme modulare permițând organizarea spațiului de joc și amplasarea publicului în diverse variante. 

Surse:

http://www.teatrul-odeon.ro/om/dorina-lazar

http://aarc.ro/personalitate/view/dorina-lazar

http://www.cinemarx.ro/persoane/Dorina-Lazar-63773.html?biografie

http://www.tvr.ro/la-multi-ani-dorina-lazar_23083.html#view

http://revistateatrala.radioromaniacultural.ro/medalion-dorina-lazar-la-tvr/

http://www.rador.ro/2018/11/07/portret-actrita-dorina-lazar-implineste-78-de-ani/

$$$

 S-a întâmplat în 7 noiembrie1942: În această zi, s-a născut actriţa Mariana Mihuţ. Mariana Mihuţ s-a născut la Chişinău. Copilăria ei a fost marcată de plecarea tatălui ei pe front, încă de când mama ei era însărcinată, apoi, după naşterea ei, tatăl a căzut prizonier, a stat nouă ani în Siberia, a fost mutat din lagăr în lagăr, în condiţii infernale, în timp ce familia sa îl considera mort.Din pricina războiului, ceilalţi membri ai familiei au fost obligați să se refugieze în România, mai întâi la Severin, apoi în Râmnicu-Vâlcea și mai apoi la Pitești.

Avea să îşi vadă tatăl, pentru prima dată, când părintele său a revenit din lagăr, tânăra copilă având deja nouă ani. În anii copilăriei şi-a format o speranţă ascunsă de a deveni actriţă, mai ales după ce a jucat în spectacole la şcoală, fie că era vorba despre recitări de poezii, cântece, sau dansuri.La vârsta de 11 ani a jucat chiar într-un spectacol de balet, apoi pe scena Teatrului de Stat din Piteşti şi la Curtea de Argeş. A urmat liceul „Golescu” din Pitești, la o clasă de real, iar mama și bunica ei și-ar fi dorit să devină doctoriţă.Peste ani, Mariana Mihuţ a declarat că era un copil extrem de timid, iar faptul că apărea pe scenă a încurajat-o să se gândească serios la visul că ar putea deveni actriţă. Doar că familia ei nu era de acord cu o carieră artistică pentru fata lor, astfel că i-au permis o unică încercare de admitere la Teatru, în speranţa că povestea cu actoria va fi un vis care va trece.

Tânăra Mariana Mihuţ avea să intre însă „din prima” la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, la clasa profesorilor Pop Marțian și Octavian Cotescu, la admitere interpretând un fragment din „Nunta în codru” a lui Coșbuc și o poezie de Arghezi.În perioada studenţiei a debutat în rolul Audrey, Rosalinda – „Cum vă place?” de William Shakespeare, la Studioul Casandra, în anul 1963. Momentul o face remarcată pentru talentul ei desăvârşit, puritatea şi inocenţa interpretării dar şi pentru profunzimea cu care reuşea să convingă spectatorul.

A absolvit Institutul de Teatru și Film „I. L. Caragiale” din București, promoția 1964, alături de viitori mari artişti precum Ion Caramitru, Valeria Seciu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Rodica Mandache, Virgil Ogăşanu. Astfel, tânăra de o frumuseţe răpitoare, a devenit actriţă. Între anii 1964-1972 a jucat pe scena Teatrului Giulești, în aceeaşi perioadă având colaborări cu Teatrul Nottara, la Bulandra şi Teatrul Național din București.În această perioadă a jucat în „Pălăria florentină” de Labiche, regia Lucian Giurchescu, în „Nunta lui Figaro” de Beaumarchais, regia Dinu Cernescu, în „Îngerii triști” de D.R. Popescu, regia Geo Saizescu, în „Visul unei nopți de iarnă” de Tudor Mușatescu, regia Geta Vladm, în Rosaura – „Mincinosul” de Goldoni, regia Sanda Manu, la Teatrul Bulandra București, în 1971 şi în Cecily – „Bună seara, domnule Wilde” de Oscar Wilde, la Teatrul „C.I. Nottara” București, în acelaşi an.

Din anul 1972 este actriță la Teatrul Bulandra din Bucureşti, unde a interpretat roluri absolut fabuloase. Printre acestea, menţionăm Fiica primarului – „Revizorul” de Gogol, regia Lucian Pintilie, în 1972, Maria – „A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, în 1973, Eliza Doolite – „Pygmalion” de G.B. Shaw, regia Moni Ghelerter, în 1974, Primărița – „Interviu” de Ecaterina Oproiu, regia Cătălina Buzoianu, în 1976. De asemenea, tot la Bulandra, actriţa a interpretat rolurile Mașa – „Pescărușul” de A.P. Cehov, regia Liviu Ciulei, în 1977, Miranda – „Furtuna” de Shakespeare, regia Liviu Ciulei, în 1978, Zoe – „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale, regia Liviu Ciulei, în 1979, Josie Hogan – „Luna dezmoșteniților” de Eugene O’Neil, regia Sanda Manu, în 1983, Regina Ginevra – „Merlin” de Tancred Dorst, regia Cătălina Buzoianu, în 1991, Kathleen – „Home” de David Storey, regia Ion Caramitru, în 1992, Claire Zachanassian – „Vizita bătrânei doamne” de Friederich Durrenmatt, regia Felix Alexa, în 1993, Halie – „Copilul îngropat” de Sam Shepard, regia Cătălina Buzoianu, în 1996, Nikita Zotov – „ Petru” de Vlad Zografi, regia Cătălina Buzoianu, în 1998 sau Anna Fierling – „Mutter Courage” de Bertolt Brecht, regia Cătălina Buzoianu, în 1999. După anul 2000, ea a fost urmărită la Bulandra, dând viaţă personajelor Dădaca – „Unchiul Vanea” de A.P. Cehov, regia Yuriy Kordonskiy, în 2001, Fiokla Ivanovna – „Căsătoria” de Gogol, regia Yuriy Kordonskiy, în 2003, Inna Rasadina – „Sorry” de Aleksandr Galin, regia Yuriy Kordonskiy, în 2004.

Ea a jucat în această perioadă la Teatrul Naţional Bucureşti, în rolul Cezara – „O batistă în Dunăre” de D.R. Popescu, regia Ion Cojar, 1997, Mama – „Neînţelegerea” de Albert Camus, regia Felix Alexa, 2006, „Conu Leonida față cu reacțiunea” de Ion Luca Caragiale, regia Silviu Purcărete, 2012 şi Vocea Bunicii, în „Fetița soldat” de Mihaela Michailov, regia Silvia Roman, Un proiect 9G la TNB, în 2016.Din anul 2017 este actriță a Teatrului Național I.L. Caragiale din București.Mariana Mihuţ are numeroase roluri în piese de Teatru TV, precum „Idioata”, „Cadavrul viu”, „Aici nu doarme nimeni”, „Nebunia lui Pantalone”, „Ciuta”, „O scrisoare pierdută”, în 1982, „Improvizația de la Versailles”, „Îngerii triști”, „Ursul”, „D-na Ministru” sau „Piatra din casă”.

Însă Mariana Mihuţ nu este doar o actriţă excepţională de teatru, ci şi o îndrăgită artistă de film, printre peliculele în care a jucat cu succes fiind rolul Marta – „Pădurea spânzuraților”, regia Liviu Ciulei, în 1965, un film special atât prin valoarea artistică, fiind un succes cinematografic fabulos, cât şi pentru viaţa personală a actriţei. „Pădurea spânzuraților” avea să reprezinte și debutul unui cuplu fascinant, cel al Marianei Mihuț cu Victor Rebengiuc, cel cu care avea să se căsătorească, în acelaşi an, şi cu care a realizat cel mai de preţ dar al vieţii, băiatul lor, Tudor Rebengiuc.Actriţa a continuat apariţiile în film cu rolul Blonda – „Diminețile unui băiat cuminte”, în 1967, „Regizorul”, regia Dan Necșulea, în 1968, Fiica primarului – „Revizorul”, regia Lucian Pintilie, în 1972, „Capcana”, regia Manole Marcus şi „Păcală”, regia Geo Saizescu, ambele în 1974.

Tot pe marele ecran, actriţa a jucat în filme precum „Profetul, aurul și ardelenii”, regia Dan Pița, în 1978, „Ultima frontieră a morții”, regia Virgil Calotescu, în 1979, „Echipaj pentru Singapur”, regia Nicu Stan, în 1981, Mița – „De ce trag clopotele, Mitică?”, regia Lucian Pintilie, în acelaşi an, „Fructe de pădure”, în 1983, „Cei care plătesc cu viața”, regia Șerban Marinescu, în 1991, “Balanța”, regia Lucian Pintilie, în 1992, soţia securistului, în „Cel mai iubit dintre pământeni”, regia Șerban Marinescu, în 1993.Mai recent, Mariana Mihuţ a jucat în filme precum drama „Still Center” / „Buricul pamantului” – în 2005, în rolul femeii din spital, regia Carina Tăutu, în „Nunta mută” (2008), regia Horațiu Mălăele şi în drama „Tatăl fantomă” (2011), regia Lucian Georgescu.

A interpretat, de asemenea, numeroase roluri pentru Teatrul Naţional Radiofonic. Începând cu anul 1976, a a colaborat cu redacţia teatru a Radiodifuziunii, pentru piese precum „Vă place Brahms?”, de Françoise Sagan, „Toţi cei care cad”, de Samuel Beckett, „Capriciile Fenisei”, de Lope de Vega, „Mătuşa noastră”, de Hans Christian Andersen, „Puricele în ureche“, de Georges Feydeau.Mariana Mihuţ a jucat în spectacolele radiofonice alături de actori precum Victor Rebengiuc, Adrian Pintea, Ion Caramitru, Virgil Ogăşanu, Gina Patrichi, George Constantin, Emil Hossu, Dana Dogaru sau Alexandru Repan, iar printre regizorii cu care a colaborat au fost Leonard Popovici, Dan Puican sau Attila Vizauer.

Mariana Mihuţ a primit numeroase premii şi distincţii: Premiul UNITER pentru interpretare feminină – în 1991, pentru Regina Ginevra din „Merlin”, de Tancred Dorst, regia Cătălina Buzoianu, jucat la Teatrul Bulandra București, Premiul UNITER pentru interpretare feminină – în 1992, pentru rolul din piesa „Ursul”, Premiul UNITER pentru interpretare feminină – în anul 1996, pentru rolul Halie din “Copilul îngropat”, de Sam Shepard, regia Cătălina Buzoianu, jucat la Teatrul Bulandra București. A primit, de asemenea, Premiul de Excelență al UNITER – în anul 1997, Premiul orașului București – în 2000, pentru rolul Cezara din „O batistă în Dunăre”, de D.R. Popescu, regia Ion Cojar, jucat la Teatrul Naţional Bucureşti, şi a fost decorată de preşedintele Ion Iliescu cu Ordinul Serviciul Credincios în Grad de Ofițer, în anul 2000. Mariana Mihuţ a mai fost recompensată cu Premiul „Cea mai bună actriță”, la Brașov, în anul 2004, Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă în rol principal, pentru rolul Inna Rasadina din „Sorry”, de Aleksandr Galin, regia Yuriy Kordonskiy, jucat la Teatrul Bulandra București – tot în 2004, Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă în rol principal pentru rolul regelui „Lear” din tragedia shakespeariană cu acelaşi nume, spectacol montat la Teatrul Bulandra (al şaselea trofeu UNITER din carieră) – în aprilie 2009 şi Premiul UNITER pentru întreaga activitate – în anul 2017. În noiembrie 2011, actriţa a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame) din Piata Timpului din Bucureşti.Totodată, artista a primit din partea primarului general al Capitalei, „Placheta Bucureştiului”, în semn de respect şi apreciere pentru întreaga activitate.

Surse:

https://fnt.ro/2017/mariana-mihut-si-povestea-in-imagini-despre-o-cariera-rara/

https://adevarul.ro/cultura/arte/mariana-mihut-rege-bunica-1_50ad5e3e7c42d5a66393d0ac/index.html

https://www.ziarulmetropolis.ro/mariana-mihut-la-75-de-ani-sunt-o-perfectionista/

https://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/mariana-mihut-actrita-In-tinerete-nu-mi-gaseam-vorbele--cauza-timiditatii-1_50ad91767c42d5a6639772d8/index.html

http://www.rador.ro/2017/11/07/portret-actrita-mariana-mihut-implineste-75-de-ani/

$$$$

 S-a întâmplat în 7 noiembrie…

- 1480: Prima menţiune documentară a „slugerului" în Tara Românească: denumire dată dregătorului din Tara Românească si Moldova în secolul al XV-lea, care avea ca sarcină aprovizionarea curţii domneşti cu carne, lumânări si alte provizii 

- 1598: S-a născut pictorul spaniol Francesco Zurbaran; a creat portrete, naturi moarte, tablouri pe teme religioase realizate într-o manieră realistă, evitând elementul mistic

- 1633: A murit Cornelis Drebbel, fizician si mecanic olandez, constructorul primului submarin în anul 1620. Inventatorul olandez Cornelis Drebbel a pregătit scena pentru una dintre cele mai fascinante realizări ale omului în domeniul tehnologiei marine, inventând, în anul 1620, submarinul.Mulţi oameni au cochetat cu ideea construirii unui vapor submarin. În antichitate,Herodot, Aristotel şi Pliniu cel Bătrân scriau despre posibilitatea folosirii unor „clopote scufundate”sau a unor obiecte submersibile asemănătoare pentru explorare şi călătorii pe sub mare. Un roman francez din secolul al XIII-lea, „La vrai Histoire d’Alexandre”, descria o expediţie submarină fictivă a lui Alexandru Macedon într-un butoi imens de sticlă. De asemenea, marele inventator Leonardo da Vinci proiectase construirea unui vas destinat călătoriilor subacvatice.Însă Drebbel a reuşit acolo unde alţii fie au eşuat, fie nu au avut curajul să se aventureze. Primul său submarin avea o carenă exterioară etanşă de piele gresată, întinsă pe un cadru de lemn şi vâsle ce ieşeau prin părţile laterale, care puteau propulsa nava atât la suprafaţă, cât şi în adâncuri. Unul dintre primii pasageri care au testat noua navă a lui Drebbel a fost însuşi regele Iacob I al Angliei, care s-a scufundat alături de Drebbel la o adâncime de 4,5 metri timp de câteva minute.Vehiculul se putea scufunda până la 20 de metri, transportând – pe o distanţă de zece kilometri – 20 de persoane (dintre care 12 erau vâslaşi)

- 1801: Alessandro Volta, fizician italian, prezintă lui Napoleon prima baterie electrică. Pila voltaică marchează o epocă în teoria fizicii, ca şi în aplicaţiile ştiintei puse în slujba omenirii. Aceasta a permis realizarea electrolizei apei (descompunerea apei în oxigen şi hidrogen pure cu ajutorul curentului electric continuu furnizat de pila voltaică) de către A. Carlisle şi W. Nicholson în 1800, apoi a separării sodiului (Na) şi potasiului (K) din sărurile lor, de către Sir Humphry Davy în 1807, şi în sfârşit a descoperirii efectului magnetic al curentului electric de către Oersted în 1820.

- 1810: S-a născut Ferenc Erkel, compozitor, pianist, dirijor şi pedagog ungar (m. 1893) 

- 1818: S-a născut Emil Du Bois-Reymond, medic şi fiziolog german, descoperitorul potenţialului de acţiune al neuronului şi întemeietorul electrofiziologiei experimentale (d. 26.12.1896) 

- 1839: S-a născut dirijorul german Hermann Levi (m. 1900)

- 1855: S-a născut Edwin Hall, fizician. Edwin Herbert Hall (n. Great Falls (North Gorham), Maine; d. 20 noiembrie 1938 în Cambridge/Massachusetts) a fost un fizician american. În 1879 descoperă ceea ce mai târziu se va numi Efectul Hall.Efectul Hall apare întotdeauna când un conductor sau un semiconductor, traversat de un curent electric, este supus acţiunii unui cîmp magnetic perpendicular pe direcţia curentului şi se manifestă prin apariţia unei tensiuni, denumită tensiune Hall.Fie că este vorba de conductori metalici sau de semiconductori, tensiunea Hall poate să intreţină într-un circuit exterior un curent electric, ceea ce permite realizarea de generatoare Hall. De asemenea, efectul Hall poate fi folosit pentru măsurarea câmpurilor magnetice, obţinându-se traductorii Hall.Senzorii pe baza efectului Hall sunt folosiţi pentru a măsura câmpurile magnetice şi intensitatea curenţilor electrici: senzori de curent. Efectul Hall este utilizat în domeniul sateliţilor artificiali.

- 1867: S-a născut Marie Sklodowska-Curie, fiziciană şi chimistă franceză de origine poloneză; împreună cu soţul său, fizicianul şi chimistul francez Pierre Curie, a descoperit şi izolat, în 1898, elementele radiu şi poloniu; contribuţii fundamentale la studiul radioactivităţii; a pus bazele radioterapiei; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1903 (împreună cu Pierre Curie şi Henri Becquerel) şi pentru Chimie în anul 1911.Maria Skłodowska-Curie, cunoscută şi ca Marie Curie, după numele său francez (n.Varşovia; d. 4 iulie 1934, Sancellemoz, Franţa) a fost o savantă poloneză stabilită în Franţa, dublu laureată a Premiului Nobel. A fost prima femeie care a primit un premiu Nobel şi singurul savant care a primit două premii Nobel în două domenii ştiinţifice diferite (fizică şi chimie).A introdus în fizică termenul de radioactivitate.Este cunoscută pentru cercetările sale în domeniul elementelor radioactive, al radioactivităţii naturale şi al aplicaţiilor acestora în medicină.A fost soţia unui laureat al Premiului Nobel, fizicianul Pierre Curie, şi mama unei laureate a Premiului Nobel (Irène Joliot-Curie).Cu excepţia fiicei sale Ève Curie (scriitoare), toţi descendenţii săi vor urma cariere ştiinţifice.

- 1867: S-a născut medicul Mihail Manicatide, fondatorul şcolii româneşti moderne de pediatrie (m. 1954) 

- 1869: S-a născut preotul şi folcloristul Teodor Bălăşel, considerat cel mai de seamă culegător de folclor din Oltenia; în timpul vieţii a publicat doar o parte neînsemnată din materialul cules, restul apărând postum (m. 1941)

- 1872: S-a născut Ion-Aurel Candrea, lingvist, filolog şi etnofolclorist; studii de dialectologie, lexicologie şi limbă română veche; autor, împreună cu Ovid Densusianu, al „Dicţionarului etimologic al limbii române. Elementele latine" (m. 1950)

- 1874: Partidul Republican din SUA a fost reprezentat pentru prima dată de imaginea unui elefant, publicată initial în revista „Harper's Weekly" sub formă de caricatură de către ilustratorul si caricaturistul Thomas NastLogo-ul actual a păstrat, sub formă stilizată, reprezentarea initială. 

- 1877, 7/19: Începe asaltul final al trupelor române asupra redutei Rahova (care va cădea la 9/21.XI.1877) 

-1877: A murit Constantin Ene, maior român, Erou al Războiului de Independentă, căzut în luptele de la Rahova (n. 1837).Maiorul Constantin Ene a condus la data de 7 noiembrie 1877 primul eşalon de atac pentru cucerirea cetăţii Rahova.În timpul confruntărilor a fost împuşcat şi rănit grav.Ultima dorinţă a sa a fost să fie înmormântat la Bacău, locul în care s-a născut şi unde se afla şi familia sa. 

- 1879: S-a născut Lev Troţki, revoluţionar rus. Lev Davidovici Troţki (n. 26 octombrie 1879/7 noiembrie) - d. 21 august 1940), născut Léiba Dóvidovici Bronştéin, a fost un revoluţionar bolşevic şi intelectual marxist rus născut într-o familie de evrei aşkenazi din Ucraina. El a fost un politician influent la începuturile existenţei Uniunii Sovietice, mai întâi Comisar al poporului pentru politica externă iar mai apoi ca fondator şi prim comandant al Armatei Roşii şi Comisar al poporului pentru apărare.A fost, de asemenea, membru fondator al Politburo-ului (organismul central de guvernare şi de conducere politică al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice). În urma luptei pentru putere cu Iosif Vissarionovici Stalin din anii 1920, Troţki a fost exclus din Partidul Comunist şi deportat din Uniunea Sovietică. A fost în cele din urmă asasinat în Mexic de un agent sovietic. Ideile lui Troţki formează bazele teoriei comuniste cunoscute sub numele de troţkism [Troţki a apărat ideea revoluţiei proletare, aşa cum a definit-o în teoria sa despre „revoluţia permanentă" şi a adus argumente că în ţările în care revoluţia burghezo-democratică nu a triumfat deja (cu alte cuvinte, în ţările în care nu s-a introdus democraţia capitalistă, aşa cum era Rusia înainte de 1917), era necesar ca proletariatul să preia din mers ţelurile şi ale acestei revoluţii burgheze şi să le transforme în sarcini permanente, prin ducerea la îndeplinire a sarcinilor revoluţiei sociale, (a revoluţiei „socialiste" sau „comuniste"), într-un proces neîntrerupt. Troţki credea că noul stat socialist nu va fi capabil să facă faţă presiunilor ţărilor capitaliste ostile dacă nu vor izbucni repede revoluţii socialiste şi în alte ţări].

- 1881: S-a născut Peter Neagoe, prozator şi pictor, stabilit în Statele Unite, unde a primit cetăţenia în anul 1913. Peter Neagoe (n. 7 noiembrie 1881, Odorhei - d. 28 octombrie 1960, Kingston, sau Woodstock, New York) a fost un scriitor şi pictor american, originar din Transilvania.  

- 1886: A murit Charles Thurber, inventator american. În 1843 a brevetat o masină de scris

- 1888: S-a născut Chandrasekhara Venkata Raman, fizician indian. Sir Chandrasekhara Venkata Raman (n. Trichinopoly — d. 21 noiembrie 1970 în Bangalore) a fost un fizician indian, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1930, „pentru cercetările privind împrăştierea luminii şi descoperirea efectului care-i poartă numele".În 1928 a descoperit Efectul Raman (creşterea intensităţii luminii într-un material prin amplificarea oscilaţiei fotonilor între două oglinzi), fenomen al luminii monocromatice.

- 1897: S-a născut poetul Dumitru Ciurezu (m. 1978)  

- 1903: S-a născut Konrad Lorenz, zoolog austriac, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1973. Konrad Zacharias Lorenz (n. Viena, d. 27 februarie, 1989, Viena) a fost un specialist în zoologie, psihologie animală, ornitolog şi laureat al Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1973.Este considerat fondatorul etologiei moderne, studiile anterioare fiind ale profesorului său Oskar Heinroth.

- 1904: S-a născut Jean Coulomb, geofizician şi meteorolog francez; importante cercetări privind climatologia sahariană; s-a interesat şi de problemele geofizice ale României, mai ales în domeniile geomagnetismului şi seismologiei; membru de onoare străin al Academiei Române (1991) (m. 1998)

- 1910, 7/20: A murit scriitorul rus Lev Nicolaevici Tolstoi; este unul dintre scriitorii de seamă ai „vârstei de aur a literaturii ruse" (1820-1890); considerat de criticii literari ca unul dintre cei mai importanţi romancieri ai lumii (n. 1828)    

- 1911: S-a născut Maria Lătăreţu, interpretă de muzică populară. Maria Lătăreţu (n.Bălceşti, Gorj — d.27 septembrie 1972, Botoşani) a fost o cântăreaţă română de folclor muzical românesc şi muzică populară. A fost una dintre cele mai îndrăgite interprete din domeniu, fiind numită pe rând: „Privighetoarea Gorjului”, „Crăiasa cântecului românesc”, „Prinţesa cântecului popular românesc”. În cariera sa a susţinut un număr mare de concerte, a realizat numeroase înregistrări discografice şi a participat la un număr mare de emisiuni de radio şi TV.

- 1913: S-a născut scriitorul francez Albert Camus; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1957. Albert Camus (n. Mondovi, Algeria - d. 4 ianuarie 1960, Villeblevin, departamentul Yonne,Franţa) a fost un romancier, dramaturg şi filozof francez, reprezentant al existenţialismului (doctrină filozofică şi de acţiune caracterizată printr-o accentuare a individualităţii, propagarea libertăţii individuale şi a subiectivităţii). Personalitate complexă a culturii franceze, Albert Camus se afirmă ca scriitor paralel şi tangenţial cu formarea unui nou curent ideologic, existenţialismul, al cărui fundament teoretic îl oferă prin intermediul în principal a două eseuri filozofice (Mitul lui Sisif – 1942 şi Omul revoltat - 1951), deşi toată viaţa a negat această contribuţie.Opera lui cuprinde romane, povestiri, piese de teatru şi eseuri, ilustrând în ansamblu raportul dintre solitar şi solidar în umanitate sau – cum nota biograful său, Roger Grenier – „soarele şi umbra unui suflet mediteranean". Volumele sale de povestiri Reversul şi Faţa, Exilul şi împărăţia conţin în formă artistică episoade ale copilăriei algeriene şi chiar momente ulterioare, fără să anticipeze tematica romanelor.Moartea fericită este varianta iniţială a romanului Străinul (1942), căruia i-au urmat alte doua romane: Ciuma (1946) şi Căderea (1956), care propuneau două atitudini existenţiale numite explicit şi în eseuri: constatarea absurdului existenţei, care dizolvă voinţa, şi lupta, care anulează temporar lipsa de sens a vieţii. Piesele de teatru Caligula (1938), Neînţelegerea (1944), Starea de asediu (1948) şi Cei drepţi (1949) formează dramaturgia camusiană care reia în formă dramatizată idei din romanele şi eseurile sale.„Ciclul absurdului” este termenul folosit de Albert Camus pentru a face referire la o parte din opera sa: Străinul (roman), Caligula (piesă de teatru), Mitul lui Sisif (eseu), Neînţelegerea (piesă de teatru).

- 1915: S-a născut Amelia Pavel, istoriograf şi critic de artă (m. 2003) 

- 1916: S-a născut Mihai Şora, filosof şi eseist; ministru al învăţământului (decembrie 1989-iunie 1990) în primul Guvern democratic provizoriu al României după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989; membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi al Alianţei Civice (volume: „Despre dialogul interior” , „Firul ierbii”). Membru de onoare al Academiei Române din 2012

- 1917: Revoluţia bolşevică din Rusia: revoluţionarii bolşevici au cucerit Palatul de Iarnă al ţarilor ruşi de la Sankt Petersburg, puterea fiind preluată de către Partidul Bolşevic condus de Lenin (eveniment cunoscut în istorie ca Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie şi considerat începutul unei perioade de peste 70 de ani de comunism)..

- 1918: S-a lansat Manifestul Marelui Sfat Naţional din Transilvania, prin care era convocată Marea Adunare Naţională la Alba Iulia în ziua de 18.11/1.12.1918 (7/20) 

- 1926: S-a născut Joan Sutherland, cântăreață australiană de operă.Joan Sutherland (n.Sydney - 10 octombrie 2010) a fost o soprană australiană, una dintre marile voci ale operei secolului XX. 

- 1927: S-a născut actorul Mihai Berechet (m. .1991) 

-1931: A fost fondată Agenţia chineză de ştiri „Red China News Agency", predecesoarea actualei agenţii „Xinhua News Agency" (China Nouă); în 1937 „Red China News Agency" şi-a schimbat numele în „Xinhua", iar în 1949 în „China Nouă"; sediul Agenţiei naţionale de presă a Chinei este la Beijing; „Xinhua" este cel mai mare centru de presă din China şi unul dintre cele mai mari din lume, nefiind doar o agenţie de presă, ci un trust care editează 40 de tipuri de publicaţii 

- 1936: S-a născut soprana galeză Gwyneth Jones 

- 1940: S-a născut Dorina Lazăr, actriţă de teatru şi film.

-1941: S-a născut David Blackwood, gravor si pictor canadian. 

-1942: S-a născut actriţa Mariana Mihuţ, actriţă cu o remarcabilă activitate teatrală la Teatrul Bulandra (film: „Moartea unui artist”, „Balanţa”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „De ce trag clopotele, Mitică?”).Mariana Mihuţ este absolventă a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale" Bucureşti, promoţia 1964. Actriţă a Teatrului Bulandra din Bucureşti. A interpretat, de asemenea, numeroase roluri în teatru radiofonic, teatru TV şi cinematografie.

- 1943: S-a născut Joni Mitchell, cântăreaţă şi pictoriţă canadiană. Joni Mitchell (născută Roberta Joan Anderson la 7 noiembrie 1943) este o cântăreaţă de muzică folk, compozitoare şi pictoriţă, originară din Canada.Revista Rolling Stones o numeşte unul dintre cei mai mari cântăreţi din toate timpurile, iar Allmusic spune despre ea: „Când praful se aşează, Joni Mitchell rămâne cea mai importantă şi influentă artistă a secolului XX”. Spre sfârşitul anilor 1990, Mitchell a avut o influenţă remarcabilă asupra unor cântăreţi de genuri dintre cele mai variate: R&B, rock alternativ, jazz.În anul 1995, Mitchell a primit premiul Billboard’s Century Award. Un an mai târziu i s-a acordat premiul Polar music Prize. În 1997, Mitchell a fost adăugată în The Rock and Roll Hall of Fame, dar nu a participat la ceremonie.A primit nouă premii Grammy de-a lungul carierei, primul obţinându-l în 1969, iar cel mai recent în 2008. în 2002 a primit premiul Grammy Lifetime Achievement Award, fiind descrisă ca una dintre cele mai importante femei ale epocii rock şi o influenţă puternică asupra tuturor artiştilor care îmbrăţişează diversitatea, imaginaţia şi integritatea. Dar Mitchell nu a fost onorată doar cu premii muzicale, ea a fost extrem de apreciată în Canada pentru succesele ei artistice, astfel încât în 2002 a devenit purtătorul Ordinului Canadei.În 1999 Mitchell a ajuns pe locul 5 în topul VH1 „The Greatest Women of Rock’n Roll”, iar în noiembrie 2006 albumul său, „Blue” a intrat în topul „ All time 100 Albums”, realizat de revista Time.

- 1944: A fost executat, într-o închisoare din Tokio, celebrul spion Richard Sorge (german de origine, a devenit spion sovietic din motive ideologice) (n. 4.10.1895)

-1944: Franklin Delano Roosevelt a câştigat cel de-al patrulea mandat de preşedinte al SUA

- 1945: A murit Mircea Djuvara, filosof şi jurist; considerat unul dintre marii gânditori în domeniul filosofiei juridice; membru corespondent al Academiei Române (n. 1886) 

- 1950: Inaugurarea Teatrului de Stat de Operetă din Bucureşti (actualul Teatru Naţional de Operetă „Ion Dacian"), cu premiera „Vânt de libertate" de Isaac Dunaevski

- 1951: Premiera operetei „Ana Lugojana”, de Filaret Barbu, la Teatrul de Stat de Operetă din Bucureşti

- 1958: S-a născut Marius Ladislau Vizer, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo; ales, în mai 2013, la Sankt Petersburg, în funcţia de preşedinte al organizaţiei mondiale SportAccord, ales cu 54 de voturi din 92, succedându-i în funcţie olandezului Hein Verbruggen

- 1964: S-a născut violonistul francez Laurent Korcia

- 1967: S-a născut David Guetta, DJ şi producător francez

- 1980: A murit actorul american de film Steve McQueen (născut Terence Steven McQueen), reprezentant al generaţiei anilor '50 ai secolului XX, alături de James Dean şi Marlon Brando (n. 1930)

- 0

- 1984: A murit Ştefan Bârsănescu, reprezentant de seamă al pedagogiei româneşti; autorul primei lucrări de sinteză a istoriei şcolii şi gândirii pedagogice din ţara noastră; membru corespondent al Academiei Române (n. 1885)

- 1990: A fost creată Alianţa Civică, constituită prin cooperarea principalelor asociaţii civice de la acea dată şi ca urmare a adeziunii publice a 216 personalităţi ale lumii culturale, artistice, ştiinţifice şi tehnice din România, multe dintre acestea cunoscuţi opozanţi ai regimului lui Ceauşescu; creată în scopul consolidării societăţii civile şi a statului de drept, Alianţa a jucat un rol important în democratizarea societăţii româneşti, prin organizarea a numeroase acţiuni civice (seminarii, demonstraţii etc.); deşi nu s-a transformat în partid politic şi nu a candidat ca entitate separată în alegeri, numeroşi membri ai Alianţei Civice au fost propulsaţi în diferite funcţii în stat (la nivel central şi local) ca parte din decizia Alianţei de a se implica activ în viaţa politică din România (printre ei se numără şi prof. univ. Emil Constantinescu, preşedinte al României în perioada 1996-2000) 

- 1990: A murit scriitorul britanic Lawrence Durrell; în timpul celui de-al doilea război mondial a lucrat ca ataşat de presă la ambasadele britanice de la Cairo şi Alexandria (n. 1912) 

- 1991: S-a inaugurat Muzeul chimiei ieşene „Petru Poni”. 

- 1992: A murit Alexander Dubček, om politic slovac; ajuns (la 6.I.1968) prim-secretar al Partidului Comunist din Cehoslovacia, a iniţiat un ambiţios program de reformă a sistemului socialist („socialismul cu faţă umană"); cunoscute sub numele de „Primăvara de la Praga", reformele iniţiate (a deschis frontierele ţării şi a acordat deplina libertate de exprimare) au provocat invadarea (20/21.VIII.1968) Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varşovia, cu excepţia celor române (n. 1921)

- 1996: A murit Val Munteanu, ilustrator de carte, grafician (n. 1927)

-1996: NASA lansează sonda spatială Mars Global Surveyor pentru cartografierea Planetei Marte

- 2001: Operarea regulată cu avioane Concorde între Paris/Londra si New York a reînceput după accidentul din 2000 

- 2002: A murit Rudolf Augstein, important jurnalist german, fondator şi director al prestigiosului cotidian „Der Spiegel” (n.05.11.1923

$$$

 Știați?

Corbii se numără printre cele mai inteligente păsări de pe planetă. Ei pot memora chipurile oamenilor vreme de mulți ani și chiar… să poarte ranchiună.

Oamenii de știință au demonstrat că, dacă un corb este ofensat sau speriat, va recunoaște fără greș acea persoană, își va preveni semenii și va „povesti” despre ea chiar și urmașilor. Practic, corbii dispun de un veritabil „internet aviariu al memoriei”, în care informațiile importante sunt transmise din generație în generație.

De aceea e mai bine să fii în prietenie cu ei — țin minte bunătatea la fel de bine precum ofensa.

$$$

 Cel mai mare fizician al secolului al XX-lea, Albert Einstein, s-a căsătorit pentru întâia oară cu o tânără colegă. Biografii presupun că, fără Mileva Marić, savantul nu ar fi realizat marile sale descoperiri. Cei doi au fost uniți nu doar de pasiunea unul pentru celălalt, ci și de dragostea pentru fizică, muzică și alte sfere ale spiritului. Căsnicia lor a fost zădărnicită ani la rând de opoziția mamei lui Einstein, însă îndrăgostiții au rezistat încercărilor și și-au împlinit visul. „Mileva, ești minunată!”, exclama tânărul și îndrăgostitul Albert, adresându-se femeii care șchiopăta din naștere. Iar la scurt timp avea să o părăsească, lăsând-o cu un fiu bolnav în brațe.

Renunțarea la o carieră promițătoare pentru cel iubit

Mileva Marić, tânăra înzestrată și pasionată de științele exacte, a trăit de bunăvoie o viață modestă în umbra soțului ei. Originea șchiopătării sale rămâne subiect de dezbatere: unii biografi vorbesc despre o malformație congenitală a șoldului, alții despre o traumă din copilărie. Cert este că, încă din anii fragedi, Mileva a trăit cu durere și limitări. Provenea dintr-o familie cultivată, iar tatăl ei a făcut tot ce i-a stat în putință pentru viitorul științific al fiicei. „Lista locurilor în care a studiat Mileva amintește de un ghid Cook, plin de trasee marcate”, consemna biograful ei. De la vârsta școlii, marea ei pasiune au devenit matematica și fizica, materii la care a excelat în toate instituțiile pe care le-a frecventat. În același timp, stăpânea la perfecțiune franceza și greaca, desena cu talent și, grație inteligenței sale, a devenit prima fată din Imperiul Austro-Ungar care a primit permisiunea de a studia alături de băieți.

Pentru a-și desăvârși educația universitară, Mileva s-a mutat în liberala Elveție, unde femeilor li se permitea să urmeze cursurile unei facultăți. După un an la secția de psihiatrie a Universității din Zürich, s-a transferat la Facultatea de Fizică și Matematică a Politehnicii. Era singura studentă din an și doar a cincea din întreaga istorie a instituției. Contemporanii o descriau ca pe o tânără timidă, binevoitoare, care șchiopăta ușor, gătea excelent și, din economie, își croia singură rochiile.

Totul în numele celui iubit

În acei ani, Mileva l-a cunoscut pe tânărul genial și promițător fizician Albert Einstein. Doi spirite înrudite, i-a legat imediat știința – și pasiunea. Dar situația era umbrită de opoziția categorică a mamei lui Albert: „Nu va face parte dintr-o familie respectabilă!” Mileva era străină, șchiopăta și, în opinia viitoarei soacre, era „prea inteligentă”. Totuși, tinerii erau nedespărțiți și lucrau cot la cot la ideile ce aveau să-l consacre pe Einstein.

Interdicția de a lucra la universitate i-a adus pe cei doi la marginea sărăciei, trăind doar din meditații. Prima lor lucrare științifică – despre capilaritate – a fost semnată cu un singur nume: Albert Einstein. Alegerea a fost făcută cu intenție, de bunăvoie, de Mileva. Pentru a se căsători și a deveni independenți, era esențial succesul academic al lui Albert, iar Mileva l-a susținut fără urmă de egoism, uitând de propriul viitor.

Chiar și după nașterea fiicei lor, nunta nu a avut loc. Problemele de sănătate din timpul sarcinii au împiedicat-o să susțină examenele, iar a doua încercare a eșuat la fel. A renunțat la studii și s-a întors în Serbia, unde, probabil, copilul a fost dat spre creștere altcuiva. Abia după doi ani, Einstein a obținut în sfârșit un post și permisiunea părinților de a se căsători. Seară de seară, soții continuau să lucreze împreună la cercetările lor. Iar când s-a născut fiul lor, Hans-Albert, savantul se afla deja în apogeul gloriei.

Articolul despre efectul fotoelectric i-a adus, în cele din urmă, Premiul Nobel, iar celelalte patru lucrări epocale l-au consacrat definitiv. Biograful Peter Michelmore scria că, spre finalul elaborării teoriei relativității, Albert a rămas la pat timp de două săptămâni. Mileva a verificat, corectat și expediat articolul. În 1909, Einstein a primit prima sa funcție academică la Zürich, iar la început Mileva îi redacta chiar ea cursurile, cu migală și devotament.

Einstein pleacă

La 28 iulie 1910 s-a născut al doilea lor fiu, Eduard, iar nu după mult timp s-a descoperit că suferea de schizofrenie. Până atunci, căsnicia se răcise, iar Einstein se apropiase de verișoara sa, Elsa, cu care întreținea o corespondență intensă. Mai târziu, aceasta avea să-i devină a doua soție. Mileva l-a implorat să-și salveze familia, măcar pentru copii, însă soțul infidel a impus trei condiții: ordine ireproșabilă în casă, trei mese zilnic gătite de ea și absența totală a intimității.

Mileva a izbucnit în lacrimi. Cu doar câțiva ani în urmă, se simțea dorită, iubită și admirată de propriul soț. Acum, părea pentru el o prezență neplăcută, respingătoare și deranjantă. Prietenul familiei, Carl Seelig, mărturisea că Mileva renunțase de mult să-și mai îngrijească înfățișarea și pierduse orice urmă de cochetărie. Totul îi devenise străin, iar femeia șchiopăta, era mereu irascibilă, gelosă și epuizată. „Toate acestea îi transformau uneori viața – și pe a celor din jur – într-un chin.” Iar creșterea unui copil bolnav, alături de absența continuă a soțului, rareori aduc liniște sau fericire. Viața de familie o apăsa dureros, și prin 1913 totul a devenit limpede: Albert a anunțat că pleacă și că nu există cale de întoarcere.

Verișoara și soția – Elsa

Conștientă că totul s-a sfârșit, Mileva a luat copiii și s-a mutat la Zürich. Einstein, în mod elegant, a semnat un acord în care se obliga să-și întrețină fosta soție și pe cei doi băieți. Totuși, divorțul a durat cinci ani. În cele din urmă, pe numele Milevei și al copiilor au fost cumpărate câteva case la Zürich. În una locuiau, iar pe celelalte le închiria, trăind decent. Situația a început să se prăbușească atunci când starea lui Eduard s-a agravat. Mileva a fost nevoită să vândă proprietățile, căci tratamentul într-o clinică specializată, cu supraveghere permanentă, depășea cu mult resursele sale.

Einstein s-a căsătorit cu verișoara-amantă, Elsa, iar Mileva Marić și-a trăit restul zilelor până în vara anului 1948. Eduard Einstein a murit la 55 de ani, în spitalul de psihiatrie care îi devenise de mult o a doua casă.

$$$

 De curând, o femeie pe care o prețuiesc nespus și a cărei opinie o prețuiesc de două decenii mi-a spus aproximativ următoarele:

— Cel mai important om din viața mea sunt eu. Mai întâi investesc în mine însămi. Fără mine – nu există nimic. De aceea este esențial să îmi fie bine…

M-a descumpănit. În sinea mea am râs neîncrezătoare.

Eu sunt pe primul loc…

Dar cum rămâne cu dragostea dezinteresată pentru propriii copii, pentru părinți? Cu etica, cu sacrificiul? Și, în definitiv, cu atât de uzatul „luminez altora, mistuindu-mă pe mine”? Unde se încadrează toate acestea, cum pot fi împăcate cu prezumția egoismului absolut?

Și atunci, în toiul frământărilor mele, mi-am amintit ce mi s-a întâmplat acum aproape doi ani.

Atunci, în familia noastră a izbucnit un adevărat „bum”, ca în filmul cu același nume. Cumpăraserăm un apartament care, pe lângă ratele împovărătoare, cerea necontenit investiții în gresie, laminat, tapet și alte mărunțișuri devoratoare de bani.

Boala bunicului cu care locuiam se agrava.

Serviciul îmi consuma fără milă timpul și întreaga mea capacitate de muncă intelectuală.

Iar fiica mea se răzvrătise, visând să abandoneze școala sub lozinca „nu vreau să învăț, vreau să beau, să mă distrez și să trăiesc fără griji”.

Mă rupeam în bucăți între muncă și datoria de îngrijitoare a unui bolnav imobilizat, străduindu-mă totodată să fiu soție atentă și mamă grijulie. Perfecționismul meu mă îndemna să mulțumesc pe toată lumea deodată, iar pe mine însămi mă uitasem cu desăvârșire. Trăiam pentru ceilalți, încercând să ajut pe fiecare, în același timp.

Și știți ce? Toți din jur erau nemulțumiți de mine.

Soțului nu-i plăcea că starea tatălui se înrăutățea în ciuda eforturilor mele, iar eu deveneam irascibilă. La serviciu se așteptau de la mine performanțe eroice și mă certau că nu le ofer. Fiica era supărată că nu îi acord destulă atenție, iar toată epopeea renunțării la studii fusese, probabil, o răzbunare. Iar mama… mama era nemulțumită de toate, ca întotdeauna.

Acest nor de nemulțumire atârna apăsător asupra mea, zdrobindu-mă și cufundându-mi viața în nuanțe sumbre, lipsite de speranță. Mă simțeam ca pe fundul unei fântâni, privind lumea printr-o deschizătură minusculă, rotundă, undeva sus, departe, departe…

Mai întâi, tensiunea mi-a explodat la cote inimaginabile. Apoi, eu, care mă credeam o femeie perfect sănătoasă, am auzit ca pe o sentință verdictele medicilor despre bolile mele cronice, neglijate, care izbucniseră toate odată. Într-o zi m-au luat de la serviciu cu ambulanța, asemenea Cenușăresei care își pierduse un pantof…

Și totuși, până în ultima clipă, m-am învârtit ca un titirez, încercând să ofer fiecăruia cât mai mult, biciuindu-mă necontenit pentru eșecuri. Îmi goleam rezervele în porții uriașe pentru cei care aveau nevoie de mine. Îmi imaginam că resursele mele sunt o fântână fără fund.

Dar nu — nu era fără fund. Iar cu ritmul acela nebunesc am ajuns repede la ultimul strop. Nu mai aveam ce dărui.

În cele din urmă, în pofida tuturor eforturilor mele, bunicul a murit, soțul a plecat din familie, iar fiica a abandonat studiile. Iar mama… mama continuă și astăzi să-mi reproșeze că am fost exploatată de străini. Doar serviciul mi-a rămas — din compasiune pentru anii de muncă cinstiți.

Am rămas, cum se spune, la fundul sacului: singură, bolnavă, îmbătrânită. Fără singurul meu capital — pe mine însămi.

Astăzi mă adun fir cu fir, ca mercurul risipit dintr-un termometru spart. Lipesc, completez, investesc. Dar încă simt că vasul meu are o crăpătură, iar tot ce torn curge pe undeva, pe la un capăt nevăzut. Să mă reconstruiesc s-a dovedit cumplit de greu, aproape imposibil. Voi rămâne pentru totdeauna ca o ceașcă lipită, ale cărei bucăți abia se mai țin între ele.

Viața mi-a dăruit o lecție aspră, dar dreaptă.

Nu te poți jertfi la nesfârșit — nici măcar pentru cele mai nobile scopuri. Păstrează-te pe tine pentru tine. Când te vei goli cu totul, nu vei mai avea ce oferi nimănui, nici măcar celor mai dragi.

Dacă te consumi până la ultimul gram, nu vei mai putea ajuta nici copilul tău, nici pe părinții bătrâni, iar bărbatul pe care-l iubești nu va găsi fericire lângă o umbră istovită.

Nu-ți lăsa resursa să sece: atunci vei rămâne neputincioasă și lumea celor care depind de tine se va clătina. Fără tine — nu există nimic. Iar ca să exiști, trebuie să îți fie bine.

Resursa ta cea mai prețioasă ești tu însăți. Ocrotește-te pentru binele celorlalți. Acesta este paradoxul.

Autor — Olesea Ivanova