$$$

 Zece citate celebre din opera lui Ion Creangă

    „Lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos; puţini suie, mulţi coboară, unul macină la moară” („Povestea lui Harap-Alb”,1877)

    „Dac-ar fi să iasă toţi învăţaţi, după cum socoţi tu, n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele.”(„Amintiri din copilărie”,1879)

    „Prostia din născare, leac în lume nu mai are; ea este o uricioasă boală, ce nu se vindecă în şcoale, ba nici în spitale” („Păcală”,1880)

    „N-ar fi rău să fie bine-n ţara asta” (anecdotă)

    „Românului i-e greu până se apucă de treabă, că de lăsat îndată se lasă.” (scrisori)

    „Ştiu că sunt prost. Dar când mă uit în jur, prind curaj”

    „Ia mai daţi-vă şi pe jos, căci calul nu-i ca dobitocul, să poată vorbi...(„Moş Nichifor coţcariul”, 1880)

    „Dar şi sărac aşa ca în anul acesta, ca în anul trecut şi ca de când sunt niciodată n-am fost! („Amintiri din copilărie”, 1879)

    „Din cărţi culegi multă înţelepciune, şi, la dreptul vorbind, nu eşti numai aşa, o vacă de muls pentru fiecare!”(„Amintiri din copilărie”, 1879)

    „Dacă Dumnezeu nu ne-ar fi găurit pielea în dreptul ochilor, nu ne-am putea vedea greşelile unii altora” („Întîmpinare la critica domnului Nădejde”, 1881)

$$$

 CODUL BUNELOR MANIERE :         

    1. La spectacole de teatru, operă, gale sau expoziții, vom merge îmbrăcați elegant.

2. Când ne întâlnim cu cineva pe stradă, nu vom rămâne în mijlocul străzii sau în mijlocul trotuarului.

3. Nu ne vom întrerupe niciodată interlocutorul, în cadrul unei discuții.

4. Autoprezentarea se obișnuiește frecvent, în diferite ocazii: într-o societate mai numeroasă, la solicitarea unei vizite, la prezentarea în fața superiorului pe care încă nu l-ai cunoscut.

5. Într-un restaurant sau bar, bărbatul va intra mereu primul.

6. Când strănutăm, tușim sau căscăm, se pune întotdeauna mâna la gură, indiferent de distanța sau de relația pe care o avem cu o persoană. Este indicat să purtăm mereu la noi șervețele sau batistă.

7. La intrarea în mijloacele de transport în comun, întâi sunt lăsați să iasă afară cei care coboară, după care vor intra ceilalți pasageri.

8. La masă, se va aplica „Regula gheișei”: Nu suflați în mâncare/ceai/cafea! Așteptați să se răcească!

9. De fiecare dată când o doamnă se ridică de la masă sau se așază, toți bărbații trebuie să se ridice odată cu ea.

10. O doamnă nu va intra niciodată singură într-un bar sau local în care se vând cu predilecție băuturi acoolice.

11. Bărbatul este prezentat femeii, cel mai tânăr celui mai în vârstă, iar gradul mai mic celui superior.

12. În mijloacele de transport în comun: Dacă o doamnă este însoțită de un bărbat, acesta îi va cumpăra biletul și îi va oferi locul de lângă geam. Dacă există doar un singur loc liber, el va fi oferit doamnei, iar domnul va rămâne lângă ea în picioare. Niciodată nu o va părăsi, grăbindu-se să prindă un loc liber când se ivește ocazia.

13. A nu răspunde la gestul celui care întinde mâna este în sine o ofensă, chiar mai gravă decât cea de a nu saluta.

14. Punctualitatea, atunci când suntem invitați la masă este deosebit de importantă.

15. Nu așezați coatele pe masă! Dacă folosiți doar o mână, așezați-o în poală.

16. Întotdeauna, salutul trebuie însoţit de un zâmbet. Când salutăm trebuie să-l privim în ochi pe cel salutat, nu salutăm o persoană stând cu spatele către persoana respectivă sau privind spre cer sau pământ.

17. Nu vorbiți cu gura plină! Mestecați cu gura închisă! Mulțumiți chelnerului când vă servește!

18. Cum se taie mâncarea din farfurie: Bucata de mâncare trebuie tăiată exact lângă furculiță. În plus, se taie numai pentru o înghițitură, nu se fac „soldăței”.

19. Nu vorbiți la telefon în timpul mesei. Dacă primiți un apel foarte important, trebuie să vă scuzați și să vă ridicați de la masă.

20. Nu salutăm ţinând mâinile în buzunare sau cu gura plină. Nu salutăm făcând gesturi ample, nefireşti.

21. După ce terminați de mâncat, nu împingeți farfuria spre colțul mesei! Așteptați să vină chelnerul să o ia.

22. Nu se apelează oamenii la telefon înainte de 10 dimineața, între orele 13-17 și după ora 21, cu excepția celor apropiați, cărora le știți programul.

23. O convorbire convențională nu trebuie să depășească 5 minute!

24. Dacă un cadou nu ne place, ne vom ascunde nemulțumirea

Ambalajul unui dar este foarte important.

25. Nu se duc flori bărbaților decât dacă sunt la spital.

26. Nu salutăm grăbit şi cu aerul că suntem preocupaţi de ceva.

27. Băieţii trebuie să-şi scoată căciula de pe cap când salută. Formulele cele mai des folosite sunt: „ Bună ziua!”, „Bună seara!” , „Bună dimineaţa!”. Între prieteni sau colegi se folosesc de regulă „Bună!”, „Salut!” Niciodată nu vom saluta o persoană mai în vârstă cu „Bună!” sau „Salut!”

Se salută cu „Bună dimineaţa!” până la ora 11 dimineaţa, cu „ Bună ziua !” după ora 11 şi până la lăsarea serii, iar apoi cu „Bună seara!”

28. Când se intonează imnul de stat în locuri publice, ne ridicăm în picioare, luăm o poziţie decentă, băieţii îşi scot căciulile şi se ascultă în perfectă linişte.

29. Prețul de pe cadouri va fi înlăturat cu grijă. Excepție fac discurile și cărțile, de pe acestea prețul nu se șterge. Cartea nu se atinge!

Florile se oferă fără ambalajul în care le-am cumpărat, chiar dacă este foarte frumos.

30. Florile primite trebuie așezate imediat într-un vas cu apă.

31. Cel care primește un dar îl va deschide în fața musafirului și nu-i va strica bucuria protestând că este prea scump, că nu trebuia sau mai rău, că nu-i place, nu-i trebuie, că nu-l poate accepta.

32. Când distanţa sau zgomotul nu ne permit să salutăm verbal, atunci salutăm printr-o uşoară înclinare a capului.

33. Băieţii salută primii fetele, bărbaţii salută primii femeile, copiii sau persoanele mai tinere salută persoanele mai în vârstă. Când intrăm într-o încăpere îi salutăm pe cei aflaţi deja acolo. Când ne prezentăm unui grup salutăm primii. După ce ne salutăm, nu întrerupem discuţia în care sunt antrenaţi membrii grupului.

34. Întotdeauna cel care merge îl salută pe cel care stă pe loc, iar cel care se află într-o maşină pe cel care este pieton, dar întotdeauna, nu trebuie să ne sfiim să salutăm primii, chiar dacă regula cere să fim salutaţi. A saluta este o dovadă de politeţe. A aştepta să fii salutat este o dovadă de impoliteţe.

35. Bărbatul va merge întotdeauna la marginea dinspre stradă a trotuarului, în momentul în care merge alături de o femeie sau mai multe femei. Dacă sunt doi bărbați și o femeie, atunci aceasta va sta la mijloc.

36. Întotdeauna se întreabă unde este toaletă și nu se folosesc alte cuvinte referitoare la aceasta, cum ar fi „baia”.

37. "O femeie nu poate fi lovită nici măcar cu o floare!”, nici măcar în glumă și nici nu se poate insinua lovirea unei femei. #ByGentlemensLadysSocietyRomania

$$$

 Va mai amintiti de Columbo, cel mai iubit detectiv din cinematografie? A decedat pe 23 iunie 2011... 

Peter Michael Falk s-a născut pe 16 septembrie 1927 la New York, fiind fiul lui Michael Peter Falk, proprietarul unui mic magazin de îmbrăcăminte și al soției sale, Madeline, care avea rolul de contabilă și vânzătoare la același magazin. Ambii părinți erau evrei, tatăl venit din Polonia, iar mama din Ungaria. Copilul suferea de retinoblastom și medicii au decis să-i îndepărteze chirurgical ochiul drept când avea trei ani, punându-i un ochi artificial, motiv pentru care băiatul nu a putut practica sporturi de performanță, așa cum își dorea, dar a jucat totuși baseball și baschet. 

Prima apariție pe scenă a lui Peter a fost la vârsta de 12 ani în piesa Pirații din Penzance, în timp ce era în Camp High Point. Adolescentul a urmat cursurile Liceului Ossining din Westchester County, și, după finalizarea cursurilor în 1945, a urmat pentru scurt timp colegiul Hamilton din New York. Spre finalul celui de-Al Doilea Război Mondial a încercat să intre în serviciul militar, dar a fost respins din cauza ochiului său artificial, astfel că s-a alăturat Marinei Comerciale, fiind bucătar și băiat de serviciu. Mai târziu actorul a povestit: "un an pe apă a fost suficient pentru mine, așa că m-am întors la facultate". După un an și jumătate în Marina Comercială, Falk s-a întors la Hamilton College și a urmat cursurile Universității din Wisconsin, apoi s-a transferat la New School for Social Research din New York și și-a luat licența în literatură și științe politice în 1951.

Falk a călătorit apoi în Europa și a lucrat la o companie de căi ferate în Iugoslavia timp de șase luni. Revenit în Statele Unite, a aplicat pentru un post la CIA, dar a fost respins, apoi a devenit analist de management la Biroul de Buget de Stat din Hartford. În timp ce lucra în Hartford, Falk s-a alăturat unui grup de teatru pentru amatori numit Mark Twain Masquers și a studiat actoria la Teatrul White Barn din Westport. În 1956, și-a părăsit postul de bugetar și s-a mutat în Greenwich Village pentru a urma o carieră în actorie.  

În același an, Peter Falk și-a făcut debutul pe Broadway, apărând în Jurnalul unui ticălos al lui Alexander Ostrovsky, apoi a jucat în multe alte piese, fiind foarte admirat de public. În ciuda succesului său pe scenă, un agent teatral l-a sfătuit să nu se aștepte la o carieră în cinematografie din cauza ochiului său artificial. Actorul a picat o probă la Columbia Pictures, iar șeful studioului, Harry Cohn, i-a spus: "Pentru același preț pot obține un actor cu doi ochi." Primele sale roluri în film au fost scurte apariții în Wind Across the Everglades (1958), The Bloody Brood (1959) și Pretty Boy Floyd (1960).

Falk s-a căsătorit pe 17 aprilie 1960 cu Alyce Mayo pe care o cunoscuse în perioada studenției. Cuplul a adoptat două fiice, Catherine, care va deveni detectiv particular, și Jackie. Falk și soția sa au divorțat în 1976, iar un an mai târziu, pe 7 decembrie 1977, Peter s-a căsătorit cu actrița Shera Danese, colega sa de platou din seria Columbo.

În 1961, regizorul Frank Capra, premiat cu Oscar, l-a distribuit pe Falk în comedia Pocketful of Miracles. Filmul a fost ultimul lungmetraj al lui Capra și, deși nu a avut succes comercial, Peter a fost nominalizat la Oscar pentru rolul din film. Actorul a apărut pentru prima dată la televiziune în 1957, apoi a jucat în două dintre serialele de televiziune ale lui Alfred Hitchcock, în 1961 - 1962. Deși Falk a apărut apoi în numeroase alte roluri tv în perioada 1960 - 1970, a devenit cunoscut după ce a apărut în serialul Columbo, devenind cel mai iubit detectiv din cinematografie.

Primul episod din Columbo a fost regizat de Steven Spielberg, în 1971, când acesta avea doar vârstă de 24 de ani. Din 1971 până în 1978, filmul a fost difuzat în mod regulat pe NBC. Garderoba personajului era asigurată chiar de Peter Falk, care își folosea propriile haine și pantofi, inclusiv celebrul său pardesiu.

Iubitul actor a fost diagnosticat cu Alzheimer la sfârșitul anului 2007. În 2009, doctorul Stephen Read declara că starea lui se deteriorase atât de rău încât Falk nu-și mai putea aminti că jucase rolul unui personaj pe nume Columbo și nici nu putea spune cine a fost Columbo. Actorul a murit în casa sa din Beverly Hills pe 23 iunie 2011, la vârsta de 83 de ani, fiind înmormântat la Cimitirul Westwood Village Memorial Park din Los Angeles.

În 2015, la patru ani de la moartea lui, statul New York a adoptat "Legea lui Peter Falk", care prevede că urmașii persoanleor vârstince sau cu evoluții medicale grave au dreptul de a fi informate cu privire la starea lor. Se presupune că Shera Danese, a doua soție a actorului, care era și turorele lui, i-a împiedicat pe unii dintre membrii familiei, inclusiv pe fiica din prima căsătorie, Catherine, să-l viziteze în ultimele zile ale vieții, nu i-a anunțat despre schimbările majore în starea lui și nu i-a notificat cu privire la moartea sa și la aranjamentele funerare.

$$$

 Konrad Bercovici, românul care a uimit New York-ul, necunoscut astăzi la București

Konrad Bercovici s-a născut pe 22 iunie 1881 la Galați, într-o familie evreiască modestă, tatăl său fiind negustor de cai, iar mama, care era casnică, citea cu multă pasiune romane senzaționale și i-a insuflat dragostea pentru literatură. Băiatul a urmat clasele primare la o școală particulară din oraș și “și-a petrecut mare parte din copilărie printre corturile țiganilor, ascultându-le cântecele și învățându-le limba”, după cum a scris New York Times. în 1888 familia s-a mutat la Brăila, iar aici peste câțiva ani băiatul s-a angajat la Societatea de mașini agricole „Stadecker”, rămânând fascinat de viața și obiceiurile țiganilor despre care va scrie mai târziu cel mai cunoscut volum al său, „The Story of the Gypsies”. După moartea prematură a tatălui, care a fost ucis în 1893, în timpul unor conflicte antisemite violente, familia s-a mutat la Bruxelles și apoi la Paris.

Konrad s-a înscris la Universitatea populară din Faubourg-Saint-Antoine, unde i-a cunoscut pe Anatole France, Jean Jaurès, Henri Bergson și prințul Piotr Kropotkin, a urmat în paralel și cursuri de muzică cu profesorul Charles-Marie Widor și, pentru a-și putea plăti studiile, a lucrat la o fabrică de mobilă, ca vopsitor la Turnul Eiffel și, în plus, își vindea povestioarele pe care le scria cu cinci franci unor reviste literare minore.

Tânărul, care ajunsese între timp la vârsta de 22 de ani, s-a căsătorit cu pictorița și sculptorița româncă Naomi LiBrescu, cei doi au plecat în 1904 în Canada, la Montreal, apoi în Statele Unite, unde Konrad și-a câștigat existența curățând zăpada de pe străzi, dând lecții de pian și cântând la orgă în diverse cinematografe în timpul proiecției filmelor mute.

A avut contacte apropiate cu lumea artistică, a devenit prieten cu Melvyn Douglas, Diego Rivera, F. Scott Fitzgerald, Theodore Dreiser, Moishe Dayan, Paul Robeson, John Reed și Ernest Hemingway și în scurt timp a primit un post de jurnalist la Harper’s Bazaar, apoi a început să se ocupe doar de literatură .

Familia Bercovici a avut patru copii, Mirel Bercovici, care a devenit o pictoriță extrem de apreciată, jurnalistul Rion Bercovici, care a fost șef al Direcției de relații publice la New York Times, și el foarte cunoscut în anii ’60, scriitoarea Rada Bercovici și Gordon Bercovici.

Primul roman al lui Konrad, „Crimes of Charity”, publicat în 1917, a cărui prefață a fost semnată de jurnalistul John Reed, autorul celebrului volum „Zece zile care au zguduit lumea”, l-a adus în atenția cititorilor americani, pentru că trata cu multă obiectivitate și critica dur indiferența organizațiilor de caritate față de oamenii pe care ar fi trebuit să îi ajute.

În acest timp a început să colaboreze cu publicațiile New York World și New York Evening Post, s-a împrietenit apoi cu actorul Charlie Chaplin și a scris împreună cu el un scenariu de film în care urma să fie evocată lumea țiganilor nomazi din estul Europei.

Revista Realitatea ilustrată din august 1930 i-a dedicat un articol elogios: „Konrad Bercovici este una din cele mai mari personalități cinematografice din Hollywood. Originar din România, plecat din țară acum vreo 20 de ani, după o viață zbuciumată, după un lung șir de ani în decursul cărora a îndurat cea mai cumplită sărăcie, a ajuns acum la situațiunea atât de invidiată, atât de râvnită: este regizor.

Regizorul la Hollywood este un fel de rege. Sub comanda sa se înșiră o armată întreagă de artiști, mașiniști, electricieni, asistenți, etc. Toți ascultă ordinele sale.

Konrad Bercovici, după ce-a obținut succese mari prin câteva filme realizate la Hollywood, și-a adus aminte de țara în care s-a născut, de pământul pe care acum două decenii l-a părăsit, spre a lua drumul gloriei. Și atunci s-a gândit să realizeze un film cu subtext românesc, un film care să reprezinte ceva din viața minunată, din zbuciumul sufletesc al poporului nostru.

Filmul va fi făcut după „Haiducii”, reușita realizare a domnului Horia Igiroșanu, unul dintre cei mai activi regizori ai noștri.

Rolul principal va fi interpretat de John Boles. Desigur că majoritatea cititorilor care se ocupă de mișcarea cinematografică își amintesc de minunatul Jira, eroul din faimosul film „Rio Rita”. În rolul haiducului român, cu pieptul oțelir și brațele vânjoase suntem siguri că John Botes va face o frumoasă creație. Apoi, posibilitățile materiale care stau la dispoziția lui Konrad Bercovici îi vor da prilejul să realizeze un film cu adevărat bun.

Unul dintre clișeele pe care le publicăm reprezintă pe marele regizor alături de cea mai mare personalitate cinematografică a timpului, Charlie Chaplin. Îl vedeți pe Charlot? Fără mustăcioară, fără eterna pălărie tare. Ghetele imense au fost înlocuite cu o suplă pereche de pantofi de tenis. Și în ciuda tuturor acelora care vorbesc despre un Chaplin veșnic posomorât, trist, veșnic abătut, în fotografia alăturată Chaplin râde. Căci știe că pozează pentru „Realitatea ilustrată”, care numeră printre cititori atâtea zeci de admiratori ai săi. Tuturor le trimite salutul său”.

Bercovici nu a fost niciodată regizor, dar legăturile lui cu lumea de la Hollywood despre care scria revista interbelică erau, într-adevăr, foarte strânse. În a doua jumătate a anilor ’30 Konrad a scris scenariul filmului „Dictatorul”, script pe care Charlie Chaplin l-ar fi refuzat, dar mai târziu, în 1940, filmul a fost produs și regizat fără ca românul să mai fie consultat.

În 1947 scriitorul l-a dat în judecată pe Chaplin sub acuzația de plagiat și i-a cerut daune în valoare de 500.000 de dolari. Cei doi au ajuns la o înțelegere în afara instanței, marele actor a fost de acord să-i acorde o despăgubire de 95.000 de dolari, adică peste 1,1 milioane de dolari astăzi, iar Bercovici și-a retras acțiunea. În volumul său autobiografic, Chaplin a explicat însă că a acceptat înțelegerea pentru că în acei ani imaginea sa publică în SUA avusese deja de suferit, iar o acuzație de plagiat nu era deloc măgulitoare.

Între 1917 și 1947 scriitorul născut la Galați a publicat nu mai puțin de 40 de cărți, romane, nuvele și povestiri, la edituri foarte cunoscute din New York, cele mai multe având ca subiect viața țiganilor, identificându-se el însuși ca țigan, dar și volume biografice, printre care „That Royal Lover”, un volum despre regele Carol al II-lea și Elena Lupescu, și „Savage Prodigal”, o biografie a poetului francez Arthur Rimbaud.

Konrad Bercovici și-a publicat în 1941 autobiografia, un volum fascinant numit „It’s the Gypsy in Me”, tipărit la Prentice-Hill Inc., iar câteva dintre operele sale s-au transformat în scenarii de filme, cea mai cunoscută peliculă fiind „The Volga Boatman” realizată în 1926 de marele producător Cecil B. DeMille, în care au fost distribuiți William Boyd în rolul lui Feodor, Elinor Fair în rolul prințesei Vera, Robert Edeson ca prințul Nikita și Victor Varconi în rolul prințului Dimitri.

Konrad Bercovici, românul din Galați care a ajuns celebru la New York, dar este aproape necunoscut în România, a murit pe 27 decembrie 1961, la vârsta de 80 de ani.

Sursa:

Konrad Bercovici, It’s the Gypsy in Me”, Prentice-Hill Inc, 1941

$$$

 Ce pierderi umane a avut Basarabia pe timpul ocupației sovietice: 

Numărul basarabenilor deportați și al celor uciși se ridică la peste 1,5 milioane de persoane.

1. PATIMILE BASARABENILOR

 PIERDERI UMANE ALE BASARABIEI SUB OCUPAȚIA SOVIETICĂ

I. PRIMA OCUPAȚIE SOVIETICĂ 28 Iunie 1940 – 22 Iunie 1941

În mai puțin de un an, peste 300 000 de persoane au fost arestate, deportate, ucise, aceasta reprezentând 12.23% din populația Basarabiei interbelice.

1. Arestări: – 48 000 de persoane:

· Oameni politici care militaseră pentru Unire, învinuiți de trădare, dintre care:

· 5 foști deputați din Sfatul Țării (Ion Codreanu, Leancă, Secară, Catelli)

· 1 fost senator

· Funcționari civili și militari – transferați la Tiraspol pentru siguranță

· 40 elevi ai Institutului Pedagogic Orhei –

2. Deportări – aproape 300 000 (în Nordul înghețat)

· 135 000 de persoane până în septembrie 1940

· 19 200 de persoane între octombrie-noiembrie 1940

· 27 000 de persoane în decembrie 1940

· 100 000 de persoane începând cu 13-14 Iunie 1941

3. Uciși – 30 000 prin împușcare sau tortură

· Orchestra Simfonică a Basarabiei este ridicată pe 3 iulie 1940 din Gara Chișinău la întoarcerea din turneu, dusă lângă Orhei și împușcată în Valea Morii.

· 1 000 de persoane (copii, femei, adulți) – lângă Odesa împușcate prin pereții de lemn ai unui tren de marfă cu 22 de vagoane care-i transporta în Siberia.

· 450 de persoane – găsite (multe mutilate) în gropile de la Consulatul Italian, Palatul Metropolitan, Facultatea de Teologie din Chișinău. Printre ei studenți, elevi, preoți, ceferiști.

· 87 de persoane – Sediul NKVD, Chișinău (15 cu mâinile legate în groapa comună)

· 19 persoane – găsite la Sediul NKVD-Cetatea Albă

· 6 persoane – Sediul NKVD, Ismail (5 bărbați și o femeie cu mâinile legate)

4. TOTAL pierderi umane în prima ocupație sovietică

· Deportări: 300 000

· Uciși: 30 000

· TOTAL: 330 000

II. A DOUA OCUPAȚIE SOVIETICĂ – 23 August 1944

1. Deportări

· 250 000 de persoane între 1944-1948

· 11 324 de familii 6 iulie 1949

· 300 000 de persoane între 1954-1964 (în Rusia și Kazahstan)

2. Morți prin înfometarea provocată de Stalin

· 300 000 de persoane

3. TOTAL pierderi umane în a doua ocupație sovietică

· Deportați: 875 000

· Morți: 300 000

· TOTAL: 1 175 000

III. TOTAL PIERDERI UMANE ÎN CELE DOUĂ OCUPAȚII SOVIETICE

· 330 000 – Prima ocupație sovietică

· 1 175 000 – A doua ocupație sovietică

· 1 505 000 – TOTAL PIERDERI ROMÂNEȘTI

B. PIERDERILE TERITORIALE ALE PROVINCIEI BASARABIA

Județele Hotin (Nord), Ismail și Cetatea Albă (Sud) sunt încorporate Ucrainei la 2 august 1940.

C. PIERDERILE ARMATEI REGALE ROMÂNE ÎN BASARABIA DUPĂ CAPITULARE

1. Deportări

· 180 000 de soldați și ofițeri (doar câteva mii s-au întors)

2. Executați prin împușcare în lagăr (Katîn românesc)

· 50 000 de soldați și ofițeri (schelete descoperite în mlaștinile de la Bălți). 

Surse: Historia

$$$

 12 curiozități despre Nepal, țara în care s-a născut Buddha

Încadrată între India și Tibet, Nepalul este un stat faimos pentru regiunile sale muntoase. Totuși, această țară are multe alte caracteristici incredibile, inclusiv un drapel cu o formă neobișnuită și un calendar ieșit din comun.

1. Nepalul este probabil cel mai bine cunoscut pentru munții săi acoperiți de zăpadă. De fapt, această țară se mândrește cu cele opt dintre cele mai înalte zece vârfuri din lume, toate cu înălțimea de peste 8.000 de metri.

Cu o înălțime de 8.848 de metri, Vârful Everest este cel mai înalt și cel mai faimos munte din lume. Celelalte șapte vârfuri sunt Kanchenjunga, Lhotse, Makalu, Cho Oyu, Dhaulagiri I, Manaslu și Annapurna I.

2. Spre deosebire de vecinii săi, Nepalul nu a fost colonizat niciodată. Deși Compania Britanică a Indiilor de Est a încercat de trei ori să colonizeze Nepalul, nu a reușit. Ulterior, s-a încheiat un tratat de pace între Marea Britanie și Nepalul a fost declarat țară suverană

3. Nepalul are multe lacuri, dintre care multe se află la altitudini mari. Lacul Tilicho, situat la altitudinea de 4.949 de metri în districtul Manang din lanțul Annapurna, este situat la cea mai mare înălțime.

4. Siddhartha Gautama, considerat „Buddha suprem” în majoritatea tradițiilor budiste, s-a născut în Lumbini, un sat din sudul Nepalului, în anul 563 î.e.n. Împăratul indian Ashoka a ridicat în zonă un stâlp comemorativ cu o inscripție care atestă acest lucru și care se află și astăzi acolo.

Astăzi, este un Sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, descris ca fiind „unul dintre cele mai sfinte locuri ale uneia dintre cele mai mari religii ale lumii”.

5. Chiar dacă este un loc important pentru budism, în Nepal hinduismul este cea mai răspândită religie. Aproximativ 80.6% dintre nepalezi sunt hinduși, 10.7% budiști și 4.2% musulmani, în timp ce 3.5% sunt adepți ai altor religii.

6. Nepalul este atât de bogat în moștenirea sa culturală, încât are 80 de grupuri etnice și 123 de limbi băștinașe.

7. Nepal este singura țară din lume cu un steag care nu este dreptunghiular. Este compus din două triunghiuri, cu un segment superior reprezentând un soare și o jumătate de lună (care ar însemna momentul crepusculului), iar partea inferioară reprezintă un soare solitar.

Există multe teze cu privire la semnificația acestor simboluri, dar este general acceptat faptul că stelele fac aluzie la sentimentul de speranță al poporului nepalez. De asemenea, unii spun că ele reprezintă cele două religii principale ale țării: hinduismul și budismul.

8. Fie că este vorba de parapantă, rafting, caiac-canoe, maratoane la mare altitudine, bungee jumping, ciclism montan sau alpinism, Nepalul este un loc popular pentru pasionații de sporturi extreme.

9. Industria turismului este enormă în Nepal. Aproximativ 25% din veniturile țării provin din turism.

10. Aeroportul Lukla este principala poartă de acces pentru cei care doresc să viziteze Muntele Everest. Deoarece este situat pe un versant, cu o pistă destul de scurtă și abruptă, este considerat unul dintre cele mai periculoase aeroporturi din lume și poate fi folosit doar de un număr restrâns de aeronave și piloți.

11. Nepalul are un calendar propriu, care este cu 57 de ani și 8.5 luni înaintea calendarului gregorian. Așadar, anul 2022 este pentru nepalezi anul 2079! De asemenea, Anul Nou nepalez este sărbătorit la mijlocul lunii aprilie în calendarul nostru.

12. Nici o discuție despre Nepal nu ar fi completă fără a menționa legenda lui Yeti. Tibetanii din Himalaya îl numesc „Jigou”, care ar fi o primată bipedă de mari dimensiuni despre care se crede că se găsește în această regiune.

Deși călugării de la unele mănăstiri locale pretind că ar avea unele rămășițe ale acestor creaturi, oamenii de știință spun că există foarte puține dovezi concrete care să confirme acest lucru. Cu toate acestea, folclorul continuă să acorde atenție legendei.

$$$

 Ion Ionescu de la Brad, un savant vizionar

Născut pe 24 iunie 1818 în oraşul Roman, Ion lonescu a urmat şcoala din oraşul natal şi cursurile Școlii de la Trei Ierarhi şi Academiei Mihăilene din Iaşi, fiind apoi trimis de domnitorul Mihail Sturdza să studieze agricultura în Franţa, unde, timp de patru ani, a luat și lecții de economie politică, biologie și chimie.

Nicolae Iorga a scris mai târziu despre el că de la Petrache Poenaru nu se văzuse în acele vremuri, în Franţa, “un valah mai harnic şi mai dornic de a-şi însuşi cunoştinţe”. Întors în ţară, a devenit pe rând profesor la Academia Mihăileană din Iaşi, director al Statisticii din Moldova, director al Domeniilor Moldovei și inspector general al agriculturii.

Cunoscându-l pe Ion Ghica, și el profesor la Academia Mihăileană, Ion Ionescu a fost atras în cercul revoluţionar, iar în timpul mişcărilor din 1848 a fost chemat de Nicolae Bălcescu şi Ion Heliade Rădulescu la Bucureşti, ca specialist în probleme agricole, devenind vicepreşedinte în “Comisia proprietăţii” și susţinând împroprietărirea ţăranilor. După înăbuşirea revoluţiei, la fel ca ceilalți pașoptiști, a fost nevoit să plece în exil.

În această perioadă, a scris o serie de lucrări, printre care “Excursiune agricolă în Câmpia Dobrogei”, în limba franceză, a fost ales membru al Consiliului imperial de agricultură şi numit directorul Şcolii de agricultură de la San-Stefano, apoi administrator al domeniilor marelui vizir Reşid Paşa din Tesalia. Revenit în țară după nouă ani, în 1857, Ion Ionescu de la Brad a început să agite din nou “problema ţărănească”, motiv pentru care a fost închis pentru o perioadă la Mănăstirea Neamţului, dar, după ce și-a ispăşit pedeapsa, a continuat netulburat să-și susțină cauza în gazete. În 1864, după reforma agrară făcută de Alexandru Ioan Cuza va spune, în sfârșit, fericit: “În ziua când Cuza Vodă a desfiinţat boierimea şi a împroprietărit ţăranii, am încetat de a-l mai combate și m-am închinat lui”.

În anul 1869, agronomul a cumpărat, împreună cu fratele său, o moşie în localitatea Brad, comuna Negri, Bacău, şi în anii următori s-a stabilit aici construind o fermă model și devenind cunoscut, din acest moment, ca Ion Ionescu de la Brad. În paralel, a găsit timp să scrie şi să publice un număr mare de articole, monografii, manuale de agricultură, buletine, calendare agricole, dări de seamă și cronici dedicate emancipării ţăranului şi organizării unei agriculturi ştiinţifice.

Profesorul Gheorghe Ionescu Sisești spunea despre înaintașul său: “Munca sa rodnică pe tărâmurile cele mai variate ale agriculturii a fost întreruptă in 1863. Postul de inspector general de agricultură a fost desființat. Ionescu de la Brad a devenit un simplu agricultor particular dovedindu-se în noua lui îndeletnicire un organizator model.

A organizat pe terenul de la Brad o fermă model, adică o fermă experimentală, în sensul vederilor lui din tinereţe, şi o şcoală de agricultură pentru fiii de ţărani. Putem spune că Ionescu de la Brad este primul experimentator român în agricultură. A introdus tot felul de plante şi de soiuri noi. Gospodăria lui era o adevărată grădină botanică, unde făcea observaţii, trăgea învăţăminte pentru progresul agriculturii, publicându-le apoi în diferitele sale lucrări. În această epocă, Ion lonescu de la Brad a fost ales de colegiul al 4-lea al ţăranilor ca deputat independent, în mod neîntrerupt de la 1876—1883. În publicaţiile din această perioadă despre Credit, despre Buget, despre Finanţe, Ionescu de la Brad s-a dovedit nu numai un mare agronom, dar şi un mare economist şi un apărător al ţăranilor năpăstuiţi.

El dorea să contribuie la eliberarea ţăranilor de „robia pămîntului, de robia banului şi de robia neştiinţei”. El făcea regulat dări de seamă alegătorilor despre activitatea sa, obligaţie necunoscuta politicienilor epocii. Preocuparea pentru ușurarea vieţii oamenilor l-a călăuzit mereu pe Ionescu de la Brad în lunga şi rodnica lui activitate.

Gospodăria agricolă, spunea el, nu este un scop în sine, ci este numai un mijloc. Scopul este omul, nu agricultura: putem îmbunătăţi pământul prin om, dar suntem mai mult datori a îmbunătăţi omul prin pământ”.

Primul profesor care a predat agricultura la Academia Mihăileană din Iaşi susținea, în lucrările sale, că însuşirile solului influenţează în mare măsură producţia plantelor de cultură și cerea agricultorilor să-și cunoască bine pământul.

Considerând mecanizarea o condiţie esenţială a cultivării pământului, a înființat în 1841, la Iaşi, primul atelier de maşini agricole, a reuşit să obţină soiuri noi de cereale, mai rezistente şi productive, a înfiinţat, la Copuzu şi Odaia Bărăganului, primele crescătorii naţionale de animale și a produs, tot în 1841, prima şampanie românească, după metoda celebrului călugăr francez Don Pérignon de la mănăstirea Haut Villers din ţinutul Champagne.

Pe terenurile cu exces de apă Ion Ionescu de la Brad recomanda drenajul, iar pentru zonele secetoase preconiza irigarea, spunând: “Irigaţiunea este o lucrare de îmbunătăţire a agriculturii de o importanţă precumpănitoare… cel mai puternic mijloc de sporire a producerii şi a avuţiei”.

În plus, a susținut rolul pădurilor pentru apărarea solului împotriva eroziunii, dovedindu-se un iniţiator al lucrărilor de îmbunătăţiri funciare și recomandând insistent introducerea asolamentului: “Îngrijirea cu durere de inimă a pământului şi întrebuinţarea lui după cum cere ştiinţa asolamentelor şi a rotaţiunii plantelor sunt mijloacele cele mai puternice ca să-l facă să dea producte mai multe şi mai ieftine, în asolamentul ce avem de gând să propunem trebuie să vie plantele una după alta astfel încât fiecare plantă ce se culege să lase pământul pregătit pentru aceea ce are să-i urmeze”.

Pentru a stimula extinderea unor culturi care ocupau suprafeţe mici, agronomul scria: “Porumbul este, după cartof, cel mai preţios product cu care s-a înzestrat agricultura ţării noastre… Grâul de toamnă este semănătura cea mai folositoare a plugăriei, este hrănitoare şi se întreabă mai mult de negustori”, iar despre culturile de cartofi spunea: “De pe o falcie cu cartofi un cultivator dobândeşte atâta roadă cât poate să hrănească de 4 ori mai mulţi oameni decât din o falcie cu grâu. Îndeobşte rodirea este mult mai îmbelşugată când se seamănă cartofi mari, fiind de prisos a pune mai mulţi cartofi într-un cuib”.

Cu puțin timp înainte de a înceta din viață, Ion Ionescu de la Brad a susținut un discurs mobilizator în Parlament: “Mulţi din vechii luptători s-au dus dintre noi mai înainte de a vedea ca noi, cei ce am rămas, răsărind în această ţară soarele libertăţilor şi al dreptăţii, mai înainte de a se bucura și ei de rezultatele silinţelor și ale sacrificiilor lor. Şi noi, câţi am mai rămas, ne vom duce, cum se zice, închinându-ne, cu cântecul, cu codrii, cu freamătul, iar dv. cei tineri care mai rămâneţi și care sunteţi datori să continuaţi lupta pe calea progresului și a civilizaţiunei pentru dezvoltarea și mărirea poporului român, binevoiţi a mă asculta și a lua în primire ideile de dreptate și de frăţietate ale generaţiunei ce se duce, ca să ştiţi ceea ce s-a făcut şi ceea ce a mai rămas a se face”.

Ion Ionescu de la Brad a murit pe 16 decembrie 1891 și a fost înmormântat la ferma unde şi-a desfăşurat activitatea până în ultima zi a vieţii.

În iulie 1928, la inaugurarea bustului său, profesorul Costăchescu-Iași spunea: “Pentru a da un caracter de omagiu acestei sărbătoriri, am venit să aduc cuvântul de recunoştinţă al tuturor plugarilor şi muncitorilor de pământ pentru lupta plină de un nobil idealism care a desfăşurat-o Ion Ionescu. Nu voi arăta faptele şi toate meritele lui. Un lucru vreau să relev. Acest fiu strălucit al ţării a avut darul de a uni visul, idealul cu spiritul practic, cu meritul marilor înfăptuiri, cu realizarea. Face parte din generaţia în memoria căreia trebuie să ne închinăm cu smerenie, din generaţia care a unit lupta cu sacrificiul. A îndurat surghiunul pentru o idee şi n-a dezarmat în faţa niciunui obstacol şi a niciunei ameninţări. Ideile lui au fost fermente de progres, cele care nu s-au putut realiza au aşteptat valorificarea, puterea de germinaţiune, de la generaţiile ce l-au urmat. El a azvârlit bobul; o parte s-a înfăptuit, o parte mai are nevoie de încă multe străduinţe”.