***

 CELE 4 LEGI ALE VIEȚII.

Prima spune:

"Persoana care vine in viata noastra, este persoana potrivita"; adica nimeni nu vine in viata noastra din intamplare, toti oamenii din jurul nostru, care interactioneaza cu noi, sunt acolo pentru ceva, care sa ne faca sa invatam si sa mergem mai departe in orice situatie.

A doua lege spune:

"Ceea ce se întâmplă este singurul lucru care s-ar fi putut întâmpla. "Nimic, dar nimic, absolut nimic din ceea ce se întâmplă în viața noastră nu putea fi altfel. Nici măcar cel mai mic detaliu.

Nu există "dacă aș fi făcut așa ceva, altceva s-ar fi întâmplat.. ". Nu. Ce s-a întâmplat a fost singurul lucru care se putea întâmpla și trebuia să fie așa pentru noi să învățăm lecția și să mergem mai departe. Fiecare situație care ni se întâmplă în viață este perfectă, chiar dacă mintea și ego-ul nostru rezistă și refuză să accepte asta.

Al treilea spune:

"Oricând începe este momentul potrivit. "Totul începe la momentul potrivit, nu mai devreme sau mai târziu. Când suntem pregătiți să înceapă ceva nou în viața noastră, atunci va începe.

Și al patrulea și ultimul: "Când ceva se termină, se termină. Pur și simplu. Dacă ceva s-a terminat în viața noastră, este pentru evoluția noastră, deci este mai bine să-l lăsăm, să mergem mai departe și să mergem înainte deja îmbogățiți cu acea experiență.*

***

 

Academia Franceză de Film intenționa să-i acorde lui Alain Delon premiul “Palme D'or" pentru întreaga carieră, nominalizându-l în acest sens! Dar, o petiție, pornită din SUA  cere Academiei la modul imperativ și agresiv să nu-i acorde premiul, afirmând că actorul ar fi fost de-a lungul întregii sale vieți "rasist, sexist și antiprogresist"!

Intervievat de Rai 3 în legătură cu acest subiect, Alain Delon declara:

Eu nu prea mai am de stat mult pe-aici, am avut o viață lungă și extraordinar de frumoasă, într-o lume care măcar pretindea că e normală la cap!

Am avut femei frumoase, mâncare bună, prieteni de calitate  și slavă cât cuprinde … nu că mi-o doream neapărat, dar asta mi-a adus dragostea și prețuirea oamenilor, care nu poate fi cuantificată!

În consecință, transmit Academiei că poate să dea curs petiției,... acest trofeu mă interesează foarte puțin, spre deloc!!! Mă interesează însă, chiar mă îngrijorează enorm, încotro se rostogolește această lume scrântită, sărită de pe axul firescului și normalității! Aceasta țară (Franța), a generat și a cunoscut pe propria piele, ororile unui iacobinism - robespierian! … practic atunci,  francezii au încetat să mai fie o națiune măreață, pe placul lui Dumnezeu!

Chiar și amicul meu, Gerard Depardieu, a tulit-o în Rusia din două motive:

1) - să nu-i mai ia fiscul globalist din banii câștigați cu atâta trudă, cu eforturi anti-bahice considerabile … și sudoarea “nasului” său celebru (râde zgomotos)!

2) - nu mai putea cu “corecții progresiști”!

Ajunsese la un moment dat să se plângă că în toată echipa de filmare, nu mai are decât 2 francezi, și ăia fiind  pe la cabluri și lumini !

Cum naiba, - mă întreba – să faci filme despre ,,celți și galii antici" cu Hamid si Abdullah ?

M-aș fi dus și eu după el, sincer! … dar nu-mi priește clima, eu sunt mai sensibil la frig ca prietenul meu!

Deci, să ia premiul cine vrea,...  dar vă rog, cu cuvintele marelui Hasek:

“Oameni, fiți vigilenți, vi se trage preșul de sub picioare, vi se ia și ultimul drept la a fi natură umană îndumnezeită !!! ... doar nu am înnebunit chiar cu toții, ca să "luăm lumină" tocmai din SUA, țară a lui Antihrist, căzută ireversibil în hăul incorectitudinii politice și al relativismului moral !

***

 “După ce am avut un copil, mi-am dat seama că, în ochii societății, mamele nu pot:

-Dacă vă plângeți (cine te-a pus să faci copil?)

-Dacă plângi (de ce plângi? Ai crezut că o să fie ușor?)

-Dacă spui că ești obosită (Obosită de ce? Nu faci nimic, stai toată ziua acasă!)

-Dacă dormi (Ești leneșă!)

-Dacă vrei să te odihnești (Vei avea mult timp pentru odihnă după ce va crește)

-Dacă rămâi din nou însărcinată (Ești nebună?) Câți copii mai faceți?

-Dacă te lași de munca (Cum îți vei crește copilul?)

-Dacă te duci la munca (Cine va avea grijă de copilul tău ca tine?)

-Dacă duceți copilul la creșă (Copilul nu se face să-l crească alții, de aia i-ai făcut !!)

-Dacă tu te ocupi de casă (Bietul soț, el lucrează prea mult și ea stă acasă !!)

-Dacă  te desparți (Nimeni nu vrea o femeie cu copii)

-Dacă ieși la o distracție (Lasă copilul cu bunica pentru distracție).

Și știi ce este cel mai rău ???

90% din aceste fraze sunt rostite de alte femei.

Să învățăm să ne susținem una pe cealaltă .... și să ne schimbăm mentalitatea ...

Astăzi plânge ea, dar mâine poți fi tu, fiica ta ...”

Sursa: Web

Daniel Constantin Găucan🤍

***

 4 august 1948: S-a născut actrița româncă Cezara Dafinescu.

Cezara Dafinescu (4 august 1948, Sibiu) este o actriță româncă.

BIOGRAFIE

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1973, la clasa profesorului Moni Ghelerter.

A fost căsătorită cu George Motoi, de care a divorțat, după care s-a căsătorit cu omul de afaceri Gelu Fronea. Fronea a murit într-un accident de motocicletă, în 2003.

FILMOGRAFIE

- Brigada Diverse în alertă! (1971) - prezentatoarea concursului de pe stadion

- Explozia (1972) - fata blonda

- Bufetul „La Senat” (1973, scurtmetraj)

- Ciprian Porumbescu (1973) - Camelia

- Accident (1977) - Lola, amanta lui Cuceanu

- Buzduganul cu trei peceți (1977)

- Războiul independenței (1977) - Lady Judith

- Acțiunea „Autobuzul” (1978) - Ani, fiica patronului

- Rețeaua S (1980) - ofițerul de securitate Magda Deleanu

- Dumbrava minunată (1980) - Zâna Închipuirii

- Plecarea Vlașinilor (1983) - Frida

- Întoarcerea Vlașinilor (1984) - Frida

- Соучастие в убийстве (Souchastiye v ubijstve) (1985)

- Al patrulea gard, lângă debarcader (1986) - Leni Onuțan, mama Corneliei

- Cucoana Chirița (1987) - Calipsița

- Secretul lui Nemesis (1987) - vecina Luci Romanescu, medic

- Chirița în Iași (1988) - Calipsița

- Un studio în căutarea unei vedete (1989)

- Sunt liber! (1990) - soția

- Harababura (1991)

- Șobolanii roșii (1991)

- Telefonul (1992)

- Atac în bibliotecă (1993) - Mihaela Comnoiu

- Johnny Mysto: Boy Wizard (1997) - Griselda

- Răzbunarea femeii păianjen (1999, scurtmetraj) - soția

- Lacrimi de iubire (2005) - Angela Popa

- Vocea inimii (2006)

- Bunraku (2010)

- Toni Erdmann (2016) - Dorina

TEATRU

Roluri la Teatrul Național din București:

- Încă-i bine de Rodica Popescu Bitănescu, regia Rodica Popescu Bitănescu, 2008; rolul Ana

- Patimile Sfântului Tommaso d'Aquino după Alex Mihai Stoenescu, regia Grigore Gonța, 2005; rolul Mama

- Mașinăria Cehov de Matei Vișniec, regia Cristian Ioan, 2003; rolul Arkadina

- Ispita de Vaclav Havel, regia Mihai Manolescu, 2002; rolul Dr. Libuse Lorencova

Dragoste în hala de pește de Israel Horovitz, regia Ion Cojar, 1998

- Caut autor dramatic de Marica Beligan, regia George Motoi, 1995; rolul Amalia

- Paiața sosește la timp de Fănuș Neagu, regia George Motoi, 1992; rolul Delia

- Patrihoții după Vasile Alecsandri, regia Mihai Manolescu, 1991; rolul Stan Covrigaru

- Morișca de Ion Luca, regia George Motoi, 1991; rolul Amalia

- Cineva te iubește de Alexandr Stein, regia George Motoi, 1989; rolul Sandra

- Campionul de Ion Gârmacea, regia Mihai Manolescu, 1986; rolul Ina

- Nu se știe niciodată de George Bernard Shaw, regia Mihai Berechet 1985; rolul Gloria Clandon

- Arheologia dragostei de Ion Brad, regia Anca Ovanez Doroșenco, 1985; rolul Cornelia

- Farul și Domnul Valentino de Borislav Pekic, regia Horea Popescu, 1984; rolul Socioloaga

- Titanic vals de Tudor Mușatescu, regia Mihai Berechet, 1983; rolul Sarmisegetuza

- Zbor deasupra unui cuib de cuci de Dale Wasserman, regia Horea Popescu, 1983; rolul Sandra

- Act venețian de Camil Petrescu, regia Mihai Berechet, 1982; rolul Alta

- Cheile orașului Breda de Ștefan Berceanu, regia Sanda Manu, 1981; rolul Modelul

- Filumena Marturano de Eduardo de Filippo, regia Anca Ovanez Doroșenco, 1981; rolul Diana

- Examenul de Jan Pawel Gawlik, regia Cristian Munteanu, 1979; rolul Maria Malavska

- A treia țeapă de Marin Sorescu, regia Sanda Manu, 1979; rolul Domnica

- Căruța cu paiațe de Mircea Ștefănescu, regia Constantin Dinischiotu, 1978; rolul actriță

- Elegie de P. Pavlovski, regia Mihai Berechet, 1978; rolul Savina

- Gaițele de Alexandru Kirițescu, regia Horea Popescu, 1977; rolul Wanda Serafim

- Cine a fost Adam de Leonida Teodorescu, regia Cristian Munteanu, 1977; rolul Dica

- Cyrano de Bergerac de Edmond Rostand, regia N.Al. Toscani, 1977; rolul Hangița

- Doi pe un balansoar de William Gibson, regia George Motoi, 1974; rolul Gittel Mosca

- Vilegiaturiștii de Maxim Gorki, regia Moni Ghelerter, 1973; rolul Iulia Filipova

- Kir Zuliaridi de Vasile Alecsandri, regia Zoe Anghel Stanca, 1972 debut; rolul Afrodita

- Să nu-ți faci prăvălie cu scară de Eugen Barbu, regia Sanda Manu, 1971; rolul Silvia Domnișor

- Moartea ultimului golan de Virgil Stoenescu, regia Ion Finteșteanu, 1970; rolul Gina

- Cautam autor dramatic de Marica Beligan; rolul Amanda

- Pluralul Englezesc de Alan Ayckboum; rolul Marion

***

 4 august 1961: S-a născut actorul român Ion Sapdaru.

Ion Sapdaru (4 august 1961, Doroțcaia, raionul Dubăsari, RSS Moldovenească, URSS) este un actor de scenă, film, radio, televiziune și voce, regizor de teatru și scenarist român, laureat al Premiilor Gopo pentru cel mai bun actor de film din 2006.

BIOGRAFIE

A absolvit facultatea de teatru din Chișinău în 1983 și facultatea de film VGIK din Moscova în 1989, Are un masterat în regie la clasa profesorului Ion Ungureanu, 1990. Activează la Teatrul Național din Iași (actor și regizor) și la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani (regizor). A fost asistent la Facultatea de teatru G. Enescu, Iași (1990-1992, 1994-1997).

PIESE DE TEATRU

Despartitorul , Zgomotarul , Freelancer Story , Omul cu cinci pisici , Natură moartă cu nepot obez, Hollywood Mirage ,

PREMII, RECUNOAȘTERE

La prima gală de decernare a Premiilor Gopo din primăvara anului 2007, Sapdaru a fost recompensat cu Gopo pentru cel mai bun actor pentru rolul personajului profesorul de liceu Tiberiu Mănescu din filmul A fost sau n-a fost?, regia Corneliu Porumboiu.

- Premiul Gopo, cel mai bun actor în rol principal - 2007

- Premiul pentru cel ai bun actor , Paris IMDB

- Premiul pentru cel mai bun actor , Cotbus IMDB

- Premiul pentru cel mai bun actor , Italia IMDB

- Premiul Uniter pentru cea mai bună piesă - 2009 /neacordat/

- Premiul pentru cel mai bun actor - Tallinn , 2016 IMDB

FILMOGRAFIE

- A fost sau n-a fost? (2006) - Tiberiu Mănescu

- Amintiri din Epoca de Aur 1: Tovarăși, frumoasă e viața! (2009) - milițianul

- Berliner ( 2019 ) Silvestru Mocanu

- Meda (2017) - un funcționar

- Hotel Moon Kabul (2017) - Generalul

- Afacerea Est, coproducție România, Lituania, Republica Moldova (2016) - rolul Petro Dudka

- Doar cu buletinul la Paris (2015)

- The gambler (2015) - Constantin Pop

- America, venim! (2014) - Titi

- După dealuri (2012) - căpitan

- În film la nașu (2012)

- S-a furat mireasa (2011)

- Bora-Bora (2010)

- Ciobănilă (2011) - învățătorul

- Biblioteque Pascal (2010) - un funcționar

- Contra timp 2 (2009) - Dobrescu

- Ho Ho Ho (2009) - mecanic auto

- Concertul (2009) - Costea Zenkin

- Francesca (2009) - Pandele

- Întâlniri încrucișate (2009) - Secretar de stat

- Weekend cu mama (2009) - Sandu

- Contra timp (2008) - Dobrescu

- 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007) - Domnul Rusu

- California Dreamin' (nesfârșit) (2006) - Primarul

- Hârtia va fi albastră (The Paper will be Blue) (2006) - Crăciun

- Călătorie la oraș (2003 ) - Gigi

- Pe aripile vinului (2002) - bețivul

***

 4 august 1953: S-a stins din viață Francisc Șirato, pictor și grafician român.

Francisc Șirato (13 august 1877, Craiova – 4 august 1953, București) a fost un pictor, desenator și grafician român, una din personalitățile de seamă ale artei românești din prima jumătate a secolului al XX-lea. A făcut parte din "Grupul celor patru", alături de Nicolae Tonitza, Ștefan Dimitrescu și Oscar Han.

BIOGRAFIE

COPILĂRIA / PRECIZAREA VOCAȚIEI

Francisc Șirato a fost descendentul unei familii de țărani francezi care au fost colonizați la sfârșitul secolului al XVIII-lea în Banat. Bunicul său, care era fântânar, s-a mutat înainte de unirea principatelor la Craiova. Artistul s-a născut la 15 august 1877, la Craiova, într-o familie de mici meseriași. Tatăl, constructor de binale, s-a stabilit cu familia în mahalaua Dăneștilor la marginea orașului, acolo unde pictorul a văzut lumina zilei. Aici a avut Francisc Șirato primele manifestări ale vocației de artist, așa cum a declarat el însuși:

„Pe la 1880, așadar, pe când aveam mai puțin de cinci ani, mahalaua Dănești, din marginea Craiovei, unde m-am născut, semăna a țară. Trăiau acolo gospodari muncitori, în case aidoma celor de la sate: cu porți mari, cu coșarcă, cu război în casă, cu vite. Îmbrăcămintea lor era țărănească, albă, cu o cămașă lungă. Acolo mă jucam cu copiii prin praful uliței. Aveam și eu o cămașă oltenească, încinsă cu o curea la mijloc. Creșteam în voia domnului, la o răscruce de drumuri, în preajma unei fântâni cu cumpănă. Dumnezeu a avut grijă de noi: nici n-am căzut în fântână, nici n-am fost călcați de căruțe. Așa cresc copiii la țară, la întâmplare. Atunci am avut eu prima inițiere în artă: privind troița cu sfinți frumos colorați, în preajma fântânii. Nu-mi pot aduce aminte fără părere de rău de vremurile acelea depărtate. Înțeleg că firea mea, preferința mea pentru simplicitate, pentru mediile necomplicate, pentru oamenii de treabă, care-și spun gândul întreg sau nu-l spun de loc, decât să mintă, purced de aici”.

După ce a terminat cursurile primare la o școală din apropierea casei, tatăl său, care-l vedea negustor sau contabil, l-a dat la o școală comercială din Craiova. Din cauza faptului că Francisc își pierdea adesea timpul desenând figuri și hărți sau citea cărți de istorie și nu-i plăcea matematica, el mergea deseori la atelierul de litografie al Institutului Grafic din Craiova. Acolo, un lucrător în vârstă l-a inițiat în metodele de imprimare. În foarte scurt timp, și-a însușit temeinic tehnicile grafice și începând din anul 1897 a început să execute afișe în culori, afișe care au fost, de altfel, primele de acest gen din România. Așa se face că prima lucrare importantă a lui a fost din domeniul graficii -- afișul pentru romanul Cum iubim de Traian Demetrescu. Ca urmare a realizării acestui afiș, el a primit o suma considerabilă pentru acele vremuri într-un cuantum de 120 de lei și Constantin Mille i-a adus elogii într-un articol din presa craioveană.

STUDII

Șirato hotărăște totuși să se dedice picturii și, în 1898, pleacă în Germania la Düsseldorf. Neavând suficiente resurse materiale, nu reusește să urmeze cursurile Academiei de Artă de acolo. Pentru a avea cu ce trăi, este nevoit să lucreze într-un atelier de gravură. În 1899 se întoarce în țară, iar în anul următor se înscrie la "Școala Națională de Arte Frumoase" din București. Își câștigă existența lucrând afișe în diverse tipografii și, mai ales, desenând și litografiind icoane în culori. Expune pentru prima dată la "Salonul Oficial" în 1907, pictura sa nu este remarcată, dar desenele sale nu pot trece neobservate. Ele apar cu regularitate în paginile revistei "Furnica", unele din ele inspirate din răscoalele țărănești din 1907. Înainte de primul război mondial, între 1908 și 1914, expune în cadrul "Tinerimii Artistice", numărându-se printre primii membri ai acestei asociații. În picturile din acea vreme, Șirato este preocupat de probleme de compoziție și caută să obțină, prin intensitatea pastei și prin alăturări contrastante de culori, o anumită lumină capabilă să imprime mișcare unei scene. Experimentează și diviziunea de tonuri caracteristică neoimpresionismului, dar este nemulțumit cu reducerea picturii la efectele optice. În căutarea mijloacelor celor mai potrivite pentru exprimarea conținutului pe care vrea să-l redea în artă, Șirato găsește unele impulse în pictura lui Cézanne, cu arhitectura ei echilibrată, precum și în folclorul românesc.

În timpul primului război mondial a realizat câteva cicluri de desene în care înfățișează dramele provocate de război, lucrări pe care le prezintă la expoziția personală din 1921. Cu această expoziție se încheie o primă perioadă din activitatea artistului, deosebit de valoroasă în grafică, și se consacră tot mai mult picturii. În 1920, aderă la gruparea "Arta Română", în cadrul căreia expune până în 1924. În anul următor, înființează, împreună cu pictorii Nicolae Tonitza și Ștefan Dimitrescu și cu sculptorul Oscar Han "Grupul celor patru". Grupul nu și-a alcătuit un anumit program, pe cei patru i-a unit o concepție comună despre artă precum și o strânsă prietenie.

În căutare de noi mijloace de limbaj, cu scopul de a reda mai pregnant conținutul, artistul va fi și mai mult preocupat de problema construirii imaginii prin lumină. Primele soluții importante le va aduce în compoziția "Întoarcerea de la târg" (lucrare dispărută), prezentată la "Salonul Oficial" din 1926. Delimitarea formelor se face prin contraste de culoare și lumină rezultând din alăturarea a două culori de valori diferite.

Bustul lui Francisc Şirato la mormântul său din Cimitirul Evanghelic Luteran din Bucureşti

În 1917 a devenit custode la Muzeul Național de Artă populară, iar mai târziu, în anul 1932, Șirato a fost numit profesor la "Academia de Belle-Arte" din București, remarcându-se ca un bun pedagog. În 1946, pictorului, căruia cu mulți ani în urmă i se acordaseră premii la manifestări artistice internaționale (Barcelona, Bruxelles, Paris, New York), i se decernează "Premiul Național pentru Pictură". În 1947 expoziția sa personală s-a bucurat de un mare succes. Aceasta a fost însă și ultima sa expoziție. Francisc Șirato a avut și o bogată activitate publicistică, a scris numeroase articole și cronici de artă în revista "Sburătorul" a lui Eugen Lovinescu și în "Cugetul românesc". A redactat (1938) o monografie consacrată lui Nicolae Grigorescu.

La 4 august 1953 s-a stins din viață și a fost înmormântat în cimitirul evanghelic luteran din București. În 1956 i s-a organizat o amplă retrospectivă postumă în parcul Herăstrău din București.

LUCRĂRI DE REPREZENTATIVE

Picturi: Saltimbancii, Popas, Țigănci pe maidan, Vânzător de covoare, Han părăsit, Tekirghiol, Natura statică, Fata lucrând, Studiu, Femeia cu bluza roșie, Bluza albă, Geamie, Siesta, în fața oglinzii, Piața la Balcic, Sighișoara, Flori galbene, Flori, Vas cu flori, Gălbenele, Trandafiri;

Grafică: ilustrații publicate în „Furnica”, „Nea Ghiță”, „Seara” și „Cronica”;

Desene: Țărani, Ciobănași, Trei țărani.

CITATE

"Șirato vibrează adânc în fața realității, fiindcă ochiul său subtil nu se oprește numai la aparențele fizice ale oamenilor și ale lucrurilor, ci trece dincolo de ele, pătrunzând în profunzimile lor spirituale..." (Nicolae Tonitza)

"Francisc Șirato e artistul care, cu pensula și culoarea, gândește. Și gândul lui continuă departe în tabloul zugrăvit, dincolo de el, și nu se mai isprăvește. El va umbla mereu când altora se va fi sfârșit încă de mult" (Tudor Arghezi)

***

 4 august 2011: S-a stins din viață Florica Ungur, cântăreață de muzică populară.

Florica Ungur (8 iunie 1939, Fâșca, Vârciorog, Bihor – 4 august 2011, Oradea) a fost o cântăreață româncă de muzică populară din Bihor și profesoară de limba latină.

BIOGRAFIE

Aude primele melodii (de ex. „Noi merem după mireasă”) la mama sa (Ileana Cociuba), pe care ulterior le-a înregistrat. Alte două persoane care au influențat deosebit de mult viața artistei sunt: profesorul de folclor Mihai Pop și profesoara sa de canto de la Școala Populară de Artă Rhea-Silvia Pop de Popa (sora lui Ioan Pop de Popa).

Cântăreața afirmă într-un interviu (acordat lui Horia Blidaru) că n-a vrut și n-a făcut „carieră din cântat”. „Nu mi-am propus niciodată să cânt pentru a avea succes, ci pentru a mângâia sufletuc celor care au izvodit cântarea.” (Dintr-un interviu acordat “Opiniei studențești”, nr. 1-2 (8-9) an II, ian.-febr. 1975)

A absolvit cursurile Universității din București, secția limbi clasice (latină și greacă veche) și a fost profesoară de latină în liceu. Cântăreața mărturisește: „(...) era de așteptat să-mi respect vocația de dascăl, dobândită, și să fructific talentul dat de Dumnezeu în timpul care-mi rămânea după munca la catedră.”

Interpreta a reușit să culeagă, să interpreteze și să înregistreze peste 150 de melodii de o valoare inestimabilă pentru sufletul românesc. „(...) trebuie spus că, în urmă cu ani, știam un „pelerin” care își purta – prin Moldova și Maramureș, prin București și pe drumurile lungi ale țării – acasele prin cântecele Floricăi Ungur, că atunci când scria, un om de litere asculta, în surdină cântecele Floricăi Ungur, că un sculptor bucureștean asemenea muzele cu cântecele Floricăi Ungur.” (Miron Blaga, „Florica Ungur sau autenticitatea cântecului”).

A înregistrat primul disc Electrecord în anul 1970, la vârsta de 31 de ani. A mai înregistrat încă nouă discuri, cinci casete audio și un CD. „A colaborat cu mari orchestre, ansambluri și dirijori, a participat ca invitată la cele mai mari festivaluri de folclor din țară și din străinătate, a avut emisiuni și înregistrări la toate posturile naționale de televiziune și și-a exprimat crezul artistic și respectul pentru valorile cântecului popular în iverse articole și interviuri.” (prof. Crăciun Parasca)

CÂNTECE

„Bate vînt de la Orade”

„Cine nu știe ce-i doru”

„Dă cine mi-i mie dor”

„Ai, li, li, frunză galbănă”

„De când îi badea pe vale”

„Vino, bade, prin ogradă”

„Face-te-ai, grâule, bun!”

„Cântă, cucule, că-i bine!”

„Dragostile și doru”

„Cui ii urâtă lumea”

„Cine-o zîs întâi doina”

„Dragu mi-i de neamu meu”

„Drag mi-i danțu din bătrâni”

„Dac-ar ști ochii vorbi”

„Bună dimineața, nană!”

„Codrule, face-te-ai nor!”

„Maică, nu mă sfădi rău”

„Codrule cu frunza-n drum”

„Rău le pare unora”

„Fluieră badea la rât”

„Mândră-i calea pă su' dâmb”

„Mă mână maica după apă”

„Măicuță, când m-ai făcut”

„Noi merem după mireasă”

„Arde lumina de seu”

„Dusu-s-o badea, cătană”

„Toarce, furculeana mea”

„Toarce, furca mea sub grindă”

„Voie bună ne facem”

„Am un bade mic, nu mare”

„Bădiță, nume cu dor”

„Când ești tânăr să iubești”

„Gândi-ua focu-așe multe”

„Hora tortului”

„Hori-le-aș horile lin”

„Horește-ți, fată, horile”

„Io d-acela om am fost”

„Mă mir de ce-am bătrânit”

„Măi bădiță, bade drag”

„Mult mâ-ntreabă inima”

„Nu știu ce nuntă-i asta”

„Păcatu-i c-am bătrânit”

„Până-i soare pe răzoare”

„Pe bădiță-l cheamă Petre”

„Pe calea de șezătoare”

„Săracu, ce drum de țară”

„Satu meu îi sat pe șes”

„Scumpă m-o ținut maica”

„Slobozi, Doamne, glasul meu”

„Toată lumea-mi zice rău”

„În Oradea și Tinca”

Melodiile sunt interpretate de Florica Ungur cu o mare sensibilitate. „Cânt pentru a-l aduce pe omul zilelor noastre în fața sa, pentru a-l oglindi în coordonatele spirituale care l-au generat și l-au perpetuat. Cânt pentru că a cânta înseamnă a viețui într-un anume fel, pentru că a cânta este sinonim cu a recrea lumea după măsura ta.” „Cred că omul trebuie să caute mulțumirea sufletească și fericirea înăuntrul său. Cu această convingere în suflet, încerc să ofer celor din jur câte un strop din lumina mea interioară, iar cântecul îmi este mesager.”

Acesta este „crezul artistic ” al interpretei. De aici se poate desprinde dragostea pe care aceasta le-o poartă ascultătorilor, dăruindu-le pacea sufletească. Ascultătorii, la rândul lor o iubesc, manifestându-și sentimentele de admirație în diverse rânduri: „Florica Ungur (...), această fantastică pasere a cântecului, a înviorat plaiurile Ardealului, punînd pe colnice rouă și bucurie, relicte dintr-un ultim secret al țăranului în dorința lui de a lovi cerul cu bățul... Venind cu graiul de acasă al părinților și al strămoșilor, beneficiind și de buna conservare a muzicii și a tradițiilor în această zonă a țării, înzestrată fiind cu o aleasă cultură și cu un rafinat gust pentru autentic și inedit - ea cultivă doina cea tărăgănat curgătoare, cîntecul de joc și de nuntă, și cîntecul de jale - “șoptit” și “fluierat” - mai mult bocet, dar de un colorit aparte.

Vocea caldă, cu un timbru specific, modulată cu ușurință, și versurile încărcate metaforic, deși foarte simple - concură în egală măsură la crearea unei stări “poetice” greu de înlăturat din sufletul ascultătorului. Cântecul, chiar cel de joc, îmbracă o dulce aureolă melancolică, el se circumscrie vieții rurale din care a isvorît, înnobilînd satul și oamenii lui.” (Lucian Steia, Marginalii la cântările Floricăi Ungur, în: Alma Mater, nr. 9-10 (33-34), an V, octombrie-noiembrie 1973)

„Cântecul Floricăi Ungur pune un strop de fericire în fiecare inimă. (...) Cântecul ei preamărește omul, viața, iubirea în firescul și sublimul lor”. (Ioan Laza, ziarist, Farmecul unui glas, Crișana, 1976)

„Florica Ungur m-a învățat cântecele, și s-a înălțat pe prispa casei cu ele, apoi a adormit în tărâmurile lor legănată de o mamă bătrână, cu brâul de lână. Cântecul ei se frânge în lumină și-n duh de sărbătoare, cheamă la viață și-n bucuria îndurerată, aproape de istov, ne spune povestea neamului.” (Vasile Vetișeanu , Floare din Bihor – Florica Ungur, Crișana, 1974)

„Ascultând-o cântând pe Florica Ungur, sufletul se desprinde din banalul cotidian și se apropie de divinitate, misterios, dar sigur. Căci, în cântecele ei fără pereche, cu aer de munți sălhui, sunt feliile noastre de dăruire și cultură, accentele noastre de îndumnezeire. (Miron Blaga, Florica Ungur sau adâncimile cântecului)

Ca o încununare a activităților sale din domeniul artistic și pentru promovarea autenticității folclorului românesc, interpreta a primit la 19 decembrie 2008 diploma „Pro meritis”.