$$$

 Profesorul de matematică de la Liceul Lazăr rezolvă probleme pe Facebook la miezul nopții pentru elevi anonimi – până când am descoperit că sunt foștii lui elevi morți în Colectiv.

Domnul Ionescu, cincizeci și șapte de ani, era legendă în liceu. Preda de treizeci de ani, cunoscut pentru strictețe și corectitudine.

Pe grupul de Facebook „Matematică pentru BAC" apăreau întrebări ciudate noaptea târziu:

„Cum rezolv integrale când mă doare să exist?"

„Care e formula pentru uitare?"

„Cât e infinit împărțit la zero vieți?"

Și domnul Ionescu răspundea. Mereu. Cu răbdare infinită.

L-am confruntat după ore.

— De ce răspundeți la trollii ăștia? Evident că-și bat joc.

S-a uitat lung pe geam.

— Nu-și bat joc. Doar întreabă altfel.

— Dar întrebările n-au sens matematic.

— Au sens uman. „Cum rezolv integrale când mă doare să exist?" înseamnă „cum continui să învăț când viața e grea?". Le răspund la asta, nu la matematică.

— De ce?

A deschis un sertar. Fotografii cu elevi. Una specială, într-o ramă.

— Generația 2015. Cinci dintre ei au murit în Colectiv. Alexandra, Vlad, Cristian, Ioana, Mihai.

Îi știam. Toată țara îi știa.

— Alexandra întreba mereu „De ce învățăm formule pe care nu le folosim în viață?" Acum știu răspunsul – învățăm să gândim logic când viața e haos.

Mi-a arătat conversațiile de pe Facebook. Conturile care puneau întrebări ciudate aveau poze generice, nume false.

— Cred că sunt ei, a șoptit.

— Domnule profesor, ei sunt...

— Știu ce sunt. Morți. Dar întrebările continuă să vină. De la conturile lor vechi, hackuite, de la conturi noi. Cineva întreabă folosind vocile lor.

— Cine?

— Părinții, poate. Frați. Prieteni. Nu contează. Contează că încă au nevoie de răspunsuri.

Mi-a arătat o conversație recentă:

„AlexMatematica2015: Domnule Ionescu, dacă viața e o ecuație, de ce unele se termină înainte să găsești X?"

Răspunsul lui:

„Unele ecuații nu sunt făcute să fie rezolvate complet. Sunt făcute să ne învețe metodele pentru următoarele."

— Chiar credeți că ajută pe cineva?

— Uite aici.

Un mesaj privat: „Sunt mama Alexandrei. Mulțumesc că încă îi răspundeți. Eu pun întrebările pe care cred că le-ar fi pus ea. Mă ajută să simt că încă învață."

Am înghețit.

— Știați că e mama ei?

— Bănuiesc că sunt mai mulți. Părinți, frați, colegi. Toți întreabă prin vocile celor morți. Și eu răspund. E felul meu de a-i ține în clasă.

În noaptea aia, am urmărit grupul. La 00:30, o întrebare nouă:

„ProblemaGrea2015: Dacă un tren pleacă din stația Viață cu 400 de tineri și doar 336 ajung la Destinație, ce viteză avea Moartea?"

Domnul Ionescu a răspuns la 00:47:

„Moartea nu are viteză. E constantă. Dar cei 336 au învățat de la cei 64 să calce mai atent. Să verifice ieșirile. Să nu uite lecția."

Răspuns: „Mulțumesc, domnule profesor. Vlad ar fi înțeles."

Am continuat să urmăresc grupul. În fiecare noapte, între miezul nopții și 3 AM, întrebări imposibile cu răspunsuri umane.

Într-o noapte, domnul Ionescu nu a răspuns. Era la spital – infarct ușor.

Grupul a explodat:

„Unde e domnul Ionescu?"

„De ce nu răspunde?"

„Am nevoie de ajutor la problema vieții!"

I-am dus telefonul la spital.

— Trebuie să răspund, a insistat el.

— Trebuie să vă odihniți.

— Nu înțelegi. Dacă nu răspund, mor a doua oară. În mintea mea, încă îi învăț. Încă sunt în clasă cu mine.

Din pat de spital, a răspuns la treizeci de întrebări.

Când s-a întors la școală, clasa era plină de flori. Și un banner: „Celui mai bun profesor de matematică și de viață."

Un elev din clasa actuală a ridicat mâna:

— Domnule profesor, noi știm despre grup. Despre întrebările de la miezul nopții.

— Și?

— Și am creat un grup paralel. Pentru cei vii. Ca să nu vă mai suprasolicitați cu cei morți.

— Morții nu mor dacă îi ții în conversație, a spus domnul Ionescu. Voi veți înțelege într-o zi.

Luna trecută, de Colectiv, domnul Ionescu a făcut o lecție specială. A proiectat toate întrebările ciudate și răspunsurile.

— Matematica vieții, a spus el. Unde X nu e întotdeauna găsit, dar ecuația tot valorează ceva.

La final, un elev a întrebat:

— Dacă dumneavoastră muriți, cine ne va răspunde nouă la miezul nopții?

— Unul dintre voi. Cel care va înțelege că învățăm matematică nu pentru formule, ci pentru momentele când viața nu mai are formule.

În grup, ultimul post:

„Domnul Ionescu, care e derivata speranței?"

„Credința. Mereu credința."